5,988 matches
-
derivat din perceperea distorsionată a "tragediei limbajului"100, ilustrată printr-o ingenioasă mise en abyme a noncomunicării. Se știe, din mărturisirile adunate în celebrele Note și contranote, că Eugen Ionescu a început să scrie teatru pentru că îl detesta profund. Aversiune, dispreț, ireverență suficiente motive pentru ca piesa ce va marca debutul unei cariere dramatice de mare prestigiu să ilustreze o intenție parodică. S-ar zice că, după ce critica literară fusese victima unei desconsiderări echivalente demitizării în deconcertantul și vehementul Nu, venise rândul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
superiorității ironiei caragialiene în ceea ce privește mânuirea în proporție ideală a semnalelor sintactice și stilistice pentru menținerea echivocului, îl oferă schița Savantul din ciclul Moftangii. În combinație cu paramologia, diasirmul atrage cititorul pe drumul sinuos între justificare și blamare, între admirație și dispreț, primul termen fiind revelat prin antifrază, cel de-al doilea prin fraza care trebuie subînțeleasă: Este absolut indispensabil să întemeiem un institut pentru domesticirea, prăsirea și educarea licuricilor, lampyris resplendes având misiunea de a studia un nou sistem de iluminare
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dublarea sonoră a consoanelor din cuvintele golite de puritatea sensurilor primare, prin utilizarea demagogică în cele mai banale contexte, incidentul ,,Se-nțelege"etc. sunt elemente care dezambiguizează și facilitează traducerea acestui text care, literal, este elogiativ, străbătut de entuziasm. Exprimarea disprețului se face astfel cu eleganță, măgulitor, prin intermediul ironiei "urbane". Caragiale se detașează, așadar, de practica gazetăriei injurioase și de lumea zgomotoasă, "scoasă din țâțâni", veșnic amatoare de scandaluri, ,,revuluții" sau chefuri gălăgioase și impregnate de un mahalagism care îi repugnă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lui D. D Pătrășcanu este o povestire ilustrativă pentru umorul care stârnește un zâmbet trist, indispoziția mascată de o veselie a resemnării. Personajul central, franțuzul Jean Renaud, ajuns profesoraș din provincie, este tipul fanfaronului inofensiv care provoacă sentimente contradictorii de dispreț și de compătimire, prin penibilul încercării de cosmetizare a sărăciei cu ajutorul formulărilor pretențioase. Ar fi de remarcat, în privința acestora, un aspect esențial, și anume: lipsa de ridicol. Aceasta deoarece denumirile franțuzești pompoase nu provin din intenția de a eclata impusă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nesfârșite polemici sterile pe tema dragostei și a sexualității, a morții și a revoluției, a opțiunii existențiale, pendulând între viețuirea în concretul cotidian sau izolarea necesară desăvârșirii utopice a creației absolute. Privit din exterior, cu vădită superioritate și cu un dispreț abia perceptibil sub pojghița străvezie a admirației proprie veșnicului aspirant, grupul intelectualilor din celebra schiță caragialiană își păstrează peste decenii notele definitorii: desconsiderarea oricărei ocupații de utilitate imediată, încrederea nezdruncinată în prețiosul rol social, în slujba căruia își închină zestrea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
schița Bibliofilie, un "moment" veritabil, prin atmosfera stilistică ironică și prin conturarea inspirată a portretului colectiv al intelectualului de cafenea, realizată prin sugestia de tip sinecdocă a confundării categoriei cu semnul ei distinctiv consumul de "jvarț". Caragialiana strategie a camuflării disprețului într-o condescendență măgulitoare, augmentează efectul revelării ireversibile a imposturii: Chiar ieri, a răspuns poetul, cineva care venea din străinătate mi-a vândut pentru cinci sute de lei o ediție princeps din Boileau. Din ce an ? îndrăznesc eu. 1800! Ediție
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sale înțelegeri, astfel încât să nu mai ajungă la concluzia că el nu poate pricepe nimic dintr-o carte, ci că, evident, aceasta este foarte prost scrisă. Spre deosebire de Nenea Iancu din derutanta schiță Un artist, auditoriul acestui "savant" nu-și disimulează disprețul, însă ironiile străvezii la adresa incorigibilului rector, râmân evident, nesesizate de acesta. În piesa scrisă în 1943, intitulată Seringa, Tudor Arghezi ne introduce și în lumea semidocților din sfera medicală, guvernată de impostură, oportunism, lipsă de scrupule. Bâlbâiala și incompetența explică
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
81. Toți ceilalți reprezentanți ai norodului, fie din lumea săracilor, precum mahalagioaicele murdare ca Manda sau bețivi perfizi ca Năstase, fie din cea a protipendadei, ilustrată prin Respectabila, Doamna cu Pussy, Inconsolabila, care se înghesuie în audiențe, trezesc sentimente de dispreț prin rapacitatea, indolența și egoismul uniformizator. Cei care se detașează prin cinste, răbdare și respect față de suferința altuia, precum Safta și jurnalistul Cătunaru, vor deveni aliații lui Pamfil în opera de ecarisaj moral pe care va reuși s-o desăvârșească
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
epopeea celor doi, ideea colapsului prin revărsare hemoragică de scriitură parazitară, transpare din ironia care se poate identifica în imaginea literaturii agonice, pe care învinsul Grummer "o vomită în mâinile lui Algazy"102, dar pe care bătrânul o refuză cu dispreț, considerând că "tot ce i se oferă este prea puțin și învechit..."103. La fel de semnificativă este și asocierea "bășicii" lui Grummer, cea care servește drept amuzament compensatoriu pentru clienții agresați, cu o "hrană mai aleasă" care, consumată de Algazy în locul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și steril, ci își dovedește competența de a-l continua original. În creuzetul său textual amalgamează și topește toate motivele operei caragialiene, obținând o sinteză superioară, profund "simionesciană". Tonul obiectiv și stilul indirect liber nu trădează nici emoția elogiatorului, nici disprețul parodistului, ci reflectă conștiința demnității gestului succesoral. Se aplică, astfel, scrupulos, o rețetă sigură: într-un cadru comun multor schițe compartimentul de tren -, personaje caragialești emblematice (Leonida Condeescu, Turturel, Mache și Lache, o "coniță" cu un nepoțel "deștept foc") și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
reflect a hostile or derogatory judgement or a feeling such as indignation and contempt", ("Nu se poate să mă exprim la modul ironic, decât dacă ceea ce spun intenționează să reflecte o judecată ostilă sau un sentiment de tip indignare sau dispreț" [t.n.]. 73 Șerban Cioculescu, op. cit., p. 540. 74 Henri Bergson, op. cit., p. 12. 75 Ștefan Cazimir, Caragiale universul comic, Editura pentru Literatură, București, 1967, p. 178. 76 Al. Paleologu, Bunul Simț ca Paradox, Editura Cartea Românească, București, 1972, p.
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
157 Scrisoarea datată 21.IV.1922, adresată de Urmuz d-rei Maria G., republicată în "România literară", an XXVI, nr. 10, 18-24 martie 1993. 158 Un exemplu de ierarhizare valorică în defavoarea lui Urmuz, rezultă din interogatia retorică marcată de un profund dispreț, adresată de Valentin Lipatti lui Raymond Queneau, care în prefața la Istoria literaturilor din volumul al treilea al Enciclopediei Pleiada, exemplifica, de altfel, justificat, prin Caragiale și Urmuz contribuțiile românilor la literatura mondială: "Stimate domnule Queneau, cum ați putea pune
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
5. Dar realizările celui de-al Doilea Imperiu s-au revendicat cel mai adesea de la supunerea efortului colectiv în profitul intereselor private. Inițiativa publică era preluată de afaceriștii în căutare de câștiguri personale, pe care le acumulau fără rușine în disprețul interesului general. Dacă examinăm consistența acțiunii publice impulsionate de Napoleon al III-lea, trebuie să-i atribuim împăratului și un spirit întreprinzător care lipsea proprietarilor și rentierilor în numele cărora vorbea. Napoleon al III-lea a îndrăznit să treacă dincolo de interesele
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
un slogan din mai 1968. Excelentă rezumare. Empirismului bidon-ville-urilor, arhitectura contemporană nu a știut să-i răspundă decât prin formula "orașelor-bidon"2. Dintre relele puse pe seama urbanismului progresist, cel mai cumplit era, fără îndoială, cel referitor la stradă. Aceasta simboliza disprețul modernilor pentru moștenirea istorică a orașelor. "Sectarismul unui Le Corbusier subliniază Bernard Oudin -, escamota una dintre îndatoririle esențiale ale urbanismului: crearea unei legături între trecut și viitor"187. Dacă uneori trece prin nostalgia pentru orașul medieval, cu străzile sale sinuoase
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
un arbust rahitic ar fi la fel ca un platan secular! Din punct de vedere statistic, socoteala putea ieși, dar comunitatea era escrocată"191. Denunțarea tehnocratismului "anilor beton" Tehnocratismul urbanismului progresist a fost denunțat din două motive: mai întâi, din cauza disprețului pe care îl afișa față de aspirațiile locuitorilor; apoi, din cauza subterfugiului care îl prezenta pretenția sa de a întruchipa progresul tehnologic. Nerecunoașterea dorințelor locuitorilor transpare în trei aspecte: efectele emergente ale standardizării noilor construcții, și în particular a marilor ansambluri destinate
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
găseau ocazia de a scăpa de apartenența la grupul din care proveneau. În urma acestei apropieri artificiale dintre clasele sociale, cei mai defavorizați și cei mai bine situați regretau cel mai mult această coexistență "contra naturii". Primii erau cei mai expuși disprețului celorlalți, ceilalți erau nerăbdători să plece. Opiniile culese în marile ansambluri prin anchete sociologice arătau o sociabilitate raportată la constrângerile obiective care "defineau pentru fiecare grup social posibilul și imposibilul în materie de locuire"198. Opinia favorabilă a unui subiect
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
rima cu valorile egalității republicane, preludiu al nenumăratelor avertizări asupra pericolului "transformării în ghetou" a peisajului urban francez, va invada dezbaterea publică în anii 1980. O a treia marcă a orbirii de care a dat dovadă urbanismul modern ține de disprețul față de locuința individuală, timp în care se profita de votul locuitorilor ei. Din rațiuni sociologice omul modern, izolat și "atomizat" ar avea nevoie de atmosfera orașului și financiare orașul ar permite mai bune dotări. Totuși, în ciuda înverșunării urbaniștilor și a
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
în beția entuziastă a creșterii econo-mice. Astfel, geograful Pierre George remarca slăbiciunile studiilor urbane operaționale efectuate asupra unor probleme fundamentale privind amenajarea urbană și dezvoltarea demografică. ""Cărțile albe" relevă acesta ilustrau această propensiune de a stabili rate ale creșterii în disprețul legilor demografice; dacă previziunile lor ar fi fost realizate, astăzi (1982) am fi fost 100 de milioane de francezi. Aceasta ar putea fi amuzant dacă nu am fi făcut atunci operații atât de costisitoare plecând de la acest număr...210". Cât
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
Jean-Paul Lacaze, La ville et l'urbanisme, Paris, Flammarion, 1995, p. 42. 143 Citat în Bernard Oudin, Plaidoyer pour la ville, Paris, Robert Laffont, 1972. Aillaud a construit mai multe mari ansambluri (Pantin, Forbach...). 144 Duplicitatea lecturilor reprezintă tocmai acest dispreț pentru fetișismul funciar al orașului vechi afișat de moderniști, care va garanta amplasarea marilor ansambluri pe terenuri fără legături de continuitate cu orașul preexistent, aceasta cu intenția de a realiza oportunități politice și funciare aflate câteodată în contradicție cu existența
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
rol pozitiv. Există o tendință de a menține reprezentarea sau poate chiar vederea obiectului, ca să ne putem savura propriul sentiment de forță. Se afirmă aici nu numai o reacție împotriva propriei tensiuni de mai înainte, ci și împotriva obiectului însuși. Disprețul față de el se întărește continuu. Puful s-a prefăcut, în acest caz, într-o mare piedică pe care am înlăturat-o. d) În humor, în cel de al patrulea tip de sentiment al ridicolului, obiectul joacă un rol esențial, ca
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
profund întemeiată, efortul de învingere a rezistenței lui va semăna cu un joc și nu va exista imboldul de a zăbovi mereu asupra ei. Superioritatea reală se sprijină pe ea însăși și sentimentul său de mîndrie nu capătă caracterul de dispreț față de altceva și de alții. Tendința de a defăima sau de a simți dispreț și a le da expresie este tocmai un semn că depindem de obiectul exterior și că nu ne putem simți cu totul noi înșine decît în
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
nu va exista imboldul de a zăbovi mereu asupra ei. Superioritatea reală se sprijină pe ea însăși și sentimentul său de mîndrie nu capătă caracterul de dispreț față de altceva și de alții. Tendința de a defăima sau de a simți dispreț și a le da expresie este tocmai un semn că depindem de obiectul exterior și că nu ne putem simți cu totul noi înșine decît în opoziție cu el. Chiar cînd nu în cercăm pentru el vreo simpatie pozitivă, el
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
pe locul cel mai înalt (Statul, V, p. 452, D). Thomas Hobbes spune (în Leviathan, cap. VI): "Rîsul mult este semnul unui spirit mărunt (pusillanimitas). Dimpotrivă, specificul unui spirit mare este să dea altora ajutor și să-i scape de dispreț, iar pe sine să nu se compare decît cu cele mai mari spirite". Toată viața mea", spune Lichtenberg (Vermischte Schriften, I, p. 173), "am socotit că nu se poate cunoaște mai bine caracterul unui om decît printr-o glumă pe
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
ceea ce e mic, sublimul și josnicul, tot ce-i luminos și ce-i întunecat toate și-au lăsat urmele și gîndirea a chibzuit asupra legilor generale ale vieții. Fie că baza humorului este acea superioritate ce exclude orice fel de dispreț, fie că e generozitatea care poartă povara altora ca pe ceva firesc, fie că e melancolia ca rod al unei experiențe bogate, dar dureroase, fie că e nostalgia îndreptată spre un țel înalt, fie că e acea înțelegere ce vede
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
Swift. Îmbibarea și captivarea sa tocmai de ceea ce respingea și combătea apar atît de accentuate încît imaginea îi este deseori întunecată pentru posteritate, întocmai cum i-a fost ți sufletul întunecat de ele. Swift căuta într-una noi expresii pentru disprețul pe care-l resimțea față de mulțimea oamenilor și purtarea lor, așa cum credea că le-a cunoscut în timpul participării (sau al încercării de a participa) la viața politică. El se desfată cu imagini și alegorii ce pot exprima acest sentiment. Îl
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]