KorAP: Find »[drukola/base=dom & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...233 234 235 ...258 >

6,426 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

în berărie și să mă las pătruns de importanța scrisului meu în noua viață. Și acum? Am intrat totuși în berărie, nedumerit, cu automatismul unui ritual golit dintr-odată de vreo semnificație. În drum spre masa mea îl zăresc pe dom’ Caraman, șeful secției de la gazetă. Lui îi dădeam articolașele spre publicare. E cu două damicele. Pe una o cunosc, donșoara Țapu, gagistă la teatrul de pe scurtătură. Cealaltă, mai împlinită, cu o pălărioară de ațică, ascultă moleșită de interes vorbele lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
prin gangul de la plăcintărie, voi sta o oră, apoi voi pleca spre casă. Sau spre o altă crâșmă. Ridic și eu din umeri către Caraman. Am probabil o față atât de pleoștită, încât donșoara Țapu izbucnește în hohote de râs. Dom’ Caraman îi pune mâna pe gură și zâmbește absent spre mine: „Câte șuturi de-astea n-o să mai iei...“. Aveam să mai iau, într-adevăr. Nu dureau. Mă îndepărtau doar de bere, împingându-mă spre votcă. Acum, în ușa berăriei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
cu o tejghea arcuită, cu scaune înalte și cu un barman tuciuriu, care purta o pălărie din rafie, țuguiată, cu o bentiță verde și cu fel de fel de etichete și timbre lipite de jur-împrejur. Barmanul nu era cubanez, era dom’ Costiță, de la „Cireșica“, detașat aici în interes de serviciu. Poposeam la „Havana“ pe calea spre casă, seara. Era prima haltă pe drumul spre stația tramvaiului, din capătul Căii, pe cheiul gârlei, în dreptul blocului unde Ester locuise în ultimul an de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
și-o spunea singur, lângă mine Matvei. A bodogănit ceva despre situația relațiilor internaționale care se tot dezacordau, despre vietnamezii care ieșiseră și în acea dimineață la păscut (culegeau buruieni de supă de pe imașul din spatele căminelor studențești), sfârșind cu obișnuitul „Dom’ ambasador, analizăm marfaloghia unei votci?“. Cumpărasem, de câteva săptămâni, de la Consignația un costum albastru-metalizat, lucios și Matvei când m-a văzut m-a asigurat că am alură de ambasador incaș la nu știu ce Comisie ONU care dădea pâine și samahon înfometaților

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
de acesta, nu știam nimic despre poezia lui. A început să-mi recite în rusește, convins că-l înțeleg. I-am spus că nu pricep nimic. „Păi, tu n-ai făcut rusă la școală? Cum să nu pricepi?“ „Nu înțeleg, dom’le. Nu s-a prins rusa de mine. Așa, un text mai simplu, de ziar, mai descifrez. Dar poezie...“ M-a privit lung, neîncrezător, apoi a ridicat din umeri. „Oricum, Vîsoțki se-nțelege numai cu ghitara. E de cântat, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
aveam de băut împreună și, în special, nici prin gând nu-mi trecuse că aș putea face intenționat vreo aluzie la Basarabia. Mă durea prea tare pentru a vorbi la o votcă despre Basarabia. Chiar dacă plătea Matvei. „Așa a fost, dom’le“, am continuat, hotărându-mă să nu-i iau în seamă bănuielile. „Profesoara aia avea o nepoată în Chișinău, Ania o chema, i-a dat adresa mea și ea mi-a scris. Eu i-am răspuns și am intrat astfel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
de, era de partea aialaltă. Nu m-a mâhnit refuzul Flexibilei. Eram bucuros că reușisem să cumpăr treisprezece cepe de la aprozarul de pe Academiei, colț cu Quinet, peste drum de fostul chioșc de ziare cu dever de bordel. În mod normal, dom’ Zăbirică, pe anotimpul acela de criză din preajma Crăciunului, dădea doar șase cepe. Celor pe care îi ținea de intelectuali le făcea unele mici favoruri. De la el cumpărasem Istoria... lui Călinescu, de curând reeditată după mulți ani de tergiversări, la prețul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
doar șase cepe. Celor pe care îi ținea de intelectuali le făcea unele mici favoruri. De la el cumpărasem Istoria... lui Călinescu, de curând reeditată după mulți ani de tergiversări, la prețul ei real, după cum mă asigurase Zăbirică. „Face șase sutare, dom’ doctor. Atât e prețul ăl bun. Am luat-o direct din tipografie. Am o combinație cu cei de la Expediție. La librării se dă cu trei bătrâne, că suportă Nea’ Nicu diferența. Ce c-o face de dragu’ lu’ Călinescu și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
pălălaia sentimentului, cu una, tovarășa Manuela, de era fata lu’ tov. Aristrac, de la Comerțu’ Interior, și mă aproviziona prioritarist cu marfă de la sursă. Smochine de Smirna, d-alea pe ață, nu stâlcite la țiplă, cum aduce acuma. De amintirea lu’ dom’ profesor desfac acu’ cartea. N-o vezi ce barie a scos din capul lui? Și avea profesoru’ și o burtă... Uite-așa.“ Se răsuci de câteva ori, mângâindu-și o burtă imaginară, imensă. „Zău, uite-așa o avea. Sunteți de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
tot așa molcome, retezate, ca botișoarele cepelor de care abia făcusem rost. Când le priveai din depărtare sau dacă erai beat, cepele acelea păreau chiar portocale. Nu se găseau portocale prin prăvălii decât din pură întâmplare în acea vreme. Chiar dom’ Zăbirică ridica neputincios din umeri: „Mai bine cere-mi Șogunul sau Mircea Eliade, pastă de dinți Maxam, pepsi, sardele socra sau chiar unghiere chinezești, dar nu mă amărî cu portocale, că mă depășește problema. Sunt trecut pe lista de așteptare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
ia, bărbătește, direct prin inima soclului, dând să se apere cu servieta diplomat de un val năprasnic, de un aisberg poate, am intervenit salvator, strigând cu tot entuziasmul studentului de demult care își revede profesorul iubit mai beat decât el: „Dom’ profesor! Ce mai faceți?“. A recepționat mesajul. Nu știa însă din care parte a agitatei mări vine chemarea. Și-a reluat scrutarea circulară a orizontului, mai curios decât Ulise ascultând cântecele sirenelor sau cercetând harta cerului, neștiind în ce parte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
brațele lui. Observasem la timp busuiocul și lumânarea și, cu un ultim gest de politețe, am dat să mă feresc de ele. A mai apucat omul să-și ridice brațul cu lumânarea, că l-am și îmbrățișat, șoptindu-i confidențial: „Dom’ profesor... Bumbu... s-a udat pe el“. A urmat cascada mea bine știută de hohote năvalnice de râs. Omul, nedumerit, poate speriat, încerca să mă îndepărteze de lângă el. Eu reușisem să-l observ însă. Să realizez cu cine aveam norocul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
pasa mistică. În acel moment a venit și profesorul. Reușise să se strecoare printre talazurile agitate, ocolise aisbergul de pe care veghea triumfal bravul Mihai și se oprise în dreptul meu, urmărind preocupat cum bărbatul acela încerca să se descotorosească de mine. „Dom’ profesor“, am gemut, „ce bine-mi pare. Eu... Taica părinte a apărut... Mai ceva ca-n... Știți, la grecii antici. Destinul, cu hybrisul... de-astea!“. Bumbu continua să se legene, ceea ce mă incomoda enorm în încercarea mea de a-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Amintiri vagi, fără contur, dar care uneori, ca în astfel de înserări lângă măreața statuie a unificatorului de țară, țâșnesc, bucurându-te. Nu se bucura Bumbu. Ca să-mi facă plăcere totuși, și-a arătat și el surpriza revederii. „Ia uite, dom’le, cum se întâlnesc oamenii. Te țin minte, cum să nu. Te-am urmărit chiar, o vreme. Apoi te-am scăpat. Făceai faima facultății, doar! Ai dus-o chiar mai departe...“ Am dat să-l contrazic, „aiurea“, dar mi s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
dai demisia... Cât timp Bumbu era coborât iarăși la toaletă, o boxă la capătul unei scărițe metalice, în spirală, spre pivniță, îți rupeai gâtul coborând chiar treaz fiind, dar în condițiile noastre, o batjocură, ospătarul a venit nervos la mine: — Dom’ inginer, mergeți, bre, cu el la cabină. Vreți să moară pe drum? L-ați văzut cum coboară? Zici că-l ține nenorocirea numa-n șuturi. Tura trecută l-a prins fochistu’, că dacă nu era pe fază se proptea dom

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Dom’ inginer, mergeți, bre, cu el la cabină. Vreți să moară pe drum? L-ați văzut cum coboară? Zici că-l ține nenorocirea numa-n șuturi. Tura trecută l-a prins fochistu’, că dacă nu era pe fază se proptea dom’ doctor în obrelict. Acu’ l-am dus io la necesități. Mergeți și-l aduceți, recuperați-l, că mai face vreo tumbă cu salt mortal și dați declarație la morgă. M-am dus să-l recuperez pe Bumbu. Stătea pe ultima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
oară la noi, rugându-ne să plecăm, pentru că altfel cheamă sectoristul și nu voia să ne jignească astfel. „Ați fost până acu’ o oră gentâlmeni ș-ați cotit-o dintr-odată pe mitomani. Io ce să fac, zi și mata, dom’ inginer?“ Mă întreba pe mine, după ce Bumbu, care îl tot chemase să facă nota, îl gonise de fiecare dată, izbucnind în hohote de râs: „Iar te-am avut!“. Îl înțelegeam, dar îl rugam să-l înțeleagă și pe Bumbu. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
fost în vară la noi, la Ufegheghetebe, pă Ianculi. Și cu tov... nea... Ăla cum de-i zice, că-i mai mare la romane... Și cu alți poieți. Cu nea Fănuș, cu... Da’ știi ce le zicea ăla cu romanele?... Dom’le, avea un papagal, de ziceai că-i de la Tănase. Ca cu Stela și Arșinel și dom’ Puiu Călinescu, la un loc. Mișto, da’ mișto d-ăla finu’, de nu se prindea toți, mai ales ăia fără profesionala, așa cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
zice, că-i mai mare la romane... Și cu alți poieți. Cu nea Fănuș, cu... Da’ știi ce le zicea ăla cu romanele?... Dom’le, avea un papagal, de ziceai că-i de la Tănase. Ca cu Stela și Arșinel și dom’ Puiu Călinescu, la un loc. Mișto, da’ mișto d-ăla finu’, de nu se prindea toți, mai ales ăia fără profesionala, așa cu aliuzii și contre, că chiar ziceam cu unu’, Coțongheanu, de la caramanghine, cu care stăteam lângă el, bă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
În fața ei, am învățat prea bine aceasta, începe viața autentică. 22tc "22" Dimineață de sâmbătă, pierdută oarecum aiurea. Nu primesc, după ceasuri de așteptare, periodicele sioniste. Mi se spune, cu acea sinceritate a complicității, „Ieri a fost zi de leafă... Dom’ depozitar...“. Știu prea bine ce înseamnă cele trei puncte din oftatul mânuitorului de cărucior, trist că nu-mi poate aduce volumele cerute. Știu și eu prea bine ce înseamnă beția în zi de salariu. De câte ori nu m-am lăsat năpădit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
lor, zice că are și el, ca tot omul, un necaz, o bucurie, ceva de s-a-ncurcat și s-a cotoșmănit și viața lui, nu-ți face nimeni nimic, nu-ți taie ziua și alte de-astea. Te respectă, dom’le, dacă nu bei în zi de leafă. Dacă o faci, pierzi, e decădere și jaf, de nu te mai spală nimenica.“ Am reținut sfatul. Am încercat să-l și urmez. Știu cât este de greu. Câtă tărie de caracter

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
că-i în plin avânt, îi râd ochii, îi sclipește părul bărbii. Lângă piciorul mesei, o geantă de voiaj, burdușită cu dosare și o sticlă cu apă minerală plată. Ne întâlnim, câteodată, pe culoare. Nedumerit, pufnește: „Ce-i mai trebuie, dom’le, Bibliotecă ăluia. Și încă scrie, tot scrie!“. Tolbaru le consacrase o oră de emisiune acum câteva săptămâni criticului Pompă și altor câtorva ca el, acuzându-l, între altele, de „intelectualism proletcultist“. Râd complice, prostește, desigur, neștiind ce să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
duceați. Mi-a spus și tov. Arghir că nu se admite femei decât cu funcții. Soțiile acasă. Doar de la un anumit nivel în sus. Am ridicat din umeri. Puțin îmi păsa de nevestele altora. — Toa’... oftă Paul îngândurat. Cum e, dom’le... asta, cum îi zice... că v-a dat, cred... Anșoua îi zice? Cum se mănâncă? — Ce-i cu asta? l-am întrebat nedumerit. Nu pricep. — Păi, nu v-a dat anșoua? Trebuie să vă fi dat, că am auzit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
multe altele. Încercam să-l aduc pe terenul care mă interesa pe mine, al textului pe care îl construiau ei, la cenzură. Al realității rescrise. Nu înțelegea ce vreau să aflu. Nu pricepea ce-i acela text. Îmi repeta doar: „Dom’le, nu noi scriam. Textele, cum le zici, articolele le scriau alții. Noi doar le cenzuram. Aveam o listă cu indicații, creionul roșu și ștampila verde. Mergea articolul, bine. Nu mergea, îi puneam ștampila și gata. Sau îl mai țineam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Erau puțini trecători, zoriți, speriați. Nea Dumi m-a recunoscut. Oprit pentru o clipă în fața lui, îl priveam intrigat, studiindu-l ușor amuzat. „Șterge-o!“, mi-a șoptit. „E de jale!“ Îl urmăream cum agita steagul acela. „Or să tragă, dom’le!“, aproape că mi-a strigat. „A ieșit mișcarea întoarsă! S-a ascuns aci, la mine-n casă. Două plotoane, cu aruncătoare, de-alea de le ții pă umăr și tragi de găurești tancu’. Fugi, iese cu tragedie mare!“ Părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]