9,472 matches
-
de înțelegere a arbitrarietății semnului, Baudrillard preferă viziunea lui Benveniste, ce situează caracterul arbitrar între semn și referent, salvând astfel organizarea sa internă, cu precizarea că, din punctul său de vedere, separarea sau distincția dintre semn și lume este o ficțiune. Comentându-l pe J.-M. Lefebvre, Jean Baudrillard expune transformarea referentului în simulacru, precum și "nostalgia" semnului de a-și găsi motivarea totală și de a depăși convenționalismul. Pentru sociologul și filosoful francez, teoria semnului ca metaforă a foii de hârtie
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
simularea"439. Cultura postmodernă emite un mesaj cel puțin straniu: realul a dispărut și nici iluzia nu mai este posibilă. Cum imaginea a înlocuit realitatea pe care ar trebui să o reflecte, realul și imaginarul devin aproape imposibil de definit. Ficțiunea este confundată cu faptul, iar imaginația nu mai reprezintă un centru creator de sensuri, ci o oscilație lipsită de referință și rațiune, la fel cum și naturalul încetează să mai existe: "A existat mai înainte o clasă specială de obiecte
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
este încă solidar cu realismul pe care îl contestă, dar îl și atestă, intensificându-l prin intermediul imaginarului, în timp ce "hiperrealismul" consideră depășită contradicția real imaginar, postulând o situare "dincolo de punctul de dispariție a artei". Dacă sloganul stadiului suprarealist era "realitatea depășește ficțiunea", în stadiul hiperrealist toată realitatea cotidiană, politică, socială, a trecut în jocul realității, transformându-se în metamorfozarea sa statică. Pentru noul stadiu, irealitatea este cea a halucinației date de asemănarea realului cu sine însuși. Pentru a ieși din criza reprezentării
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
pe o țară perfectă, mărturisind că a încercat "să privească America prin spectrul a ceea ce America a inventat ca imaginar, ca auto-ficțiune"488, chiar dacă această viziune i-a adus multe neînțelegeri ale intențiilor sale (afirmând chiar că această distanță dintre ficțiune și realitate a creat multe dezamăgiri americanilor). Încă o dată, modalitatea de a scrie și de a concepe teoria nu vin în corespondența cu realul, ci în provocarea acestuia; America este "prinsă" astfel, ca obiect de studiu, într-o strategie fatală
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fi dezlegată de specialiștii și politicienii realiști ai conceptului. Obiectivul scriiturii este acela de a-și denatura obiectele, de a le seduce și a le face să dispară"556. În acest context, subliniază Baudrillard, ceea ce dă intensitate scriiturii, fie ea ficțiune sau teorie, este tocmai iluzia sensului, dimensiunea ironică a limbajului, care provin din acțiunea seducției. 6.5. Seducție și deconstrucție Din caracteristicile prezentate până acum se poate susține că rolul esențial pe care îl are seducția în interiorul oricărui discurs este
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Ibidem, p. 29. 163 Linda Hutcheon, Poetica postmodernismului, p. 40. 164 În acest sens, Ihab Hassan declară: "Începem să înțelegem de ce Nietzsche este cheia oricărei reflecții asupra discursului postmodern: el explodează toate noțiunile Adevărului absolut și în același timp proslăvește ficțiunile care intensifică sentimentul vieții" (The Postmodern Turn. Essays in Postmodern Theory and Culture, p. 198). 165 Spre ilustrare, un mic fragment ce arată relaționarea cu o serie de idei ale modernismului: "Critica omului modern: "omul bun", însă stricat și corupt
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
A se vedea Roy Harris, La sémiologie de l'écriture, capitolul 9, "Écriture et analogie". 270 Philippe Sollers, "Nivelurile semantice ale unui text modern", în Pentru o teorie a textului, p. 280. 271 Ibidem, p. 281. 272 Jean-Louis Baudry, "Scriitură, ficțiune, ideologie", în Pentru o teorie a textului, pp. 233-234. 273 Ibidem, p. 236. 274 A se vedea Jean-Louis Houdebine, "Cercetarea preliminară a noțiunii de text", în Pentru o teorie a textului, pp. 283-299. 275 "Entretien avec J. Pistat", în Les
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Teufels (1815-16), construit în jurul motivului dublului (termenul german, Doppelgänger, a fost inventat de mai vârstnicul coleg de generație al lui Hoffmann, Jean Paul). Andrew Webber observă că "Hoffmann își descoperă potențialul narativ în chiar materia fanteziei torturante, astfel încât întreaga sa ficțiune este caracterizată de neliniște" (1996: 117-18), pe care, desigur, o împrumută cititorului. Dublul însă, înzestrat cu alte valențe și plasat în contexte diferite, va reapărea, peste doar câțiva ani, într-un roman devenit cult al unei tinere prozatoare engleze, Mary
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
mulți autori care confundă teroarea (ca expresie a anxietății rafinate) cu groaza (ca expresie a repugnantului extrem), plasând ambele concepte sub auspiciile generoase ale termenului de horror. Cf., de exemplu, Sullivan, 1986: 116-17. 7 Gina Wisker subliniază caracterul ambivalent al ficțiunii terifiante (pe care o asimilează, neglijent, celei horror), notând că aceasta "întrupează ceea ce este, paradoxal, temut și dorit deopotrivă" (2005: 13). 8 Ambele cuvinte latinești sunt înrudite cu un binom terminologic sanscrit. Verbul terrere poate fi pus în relație cu
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
sa în Occident se datorează aproape exclusiv colecției de mărturii adunate de Dom Calmet în al său Tratat asupra strigoilor (1746)" (2006: 6-7). Pe de altă parte, Brian J. Frost afirmă că "debutul probabil al vampirului în literatura de pură ficțiune" (1989: 36) îl reprezintă A Vampyre of the Fens, un poem anglo-saxon din secolul al XI-lea. 97 Despre Carmilla, Robert F. Geary afirmă chiar că este "prima poveste cu vampiri cu adevărat de succes" (1999: 19). 98 Pentru detalii
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
zi cu zi"12. La Max Klinger în seria de zece gravuri intitulată Parafrază la găsirea unei mănuși (1881), elementul anecdotic, cu parfumul onestității sentimentale recuperabil din pretextul facil, găsirea unei mănuși pierdute, servește ca rampă de lansare pentru o ficțiune elaborată prin care obiectul-fetiș este redimensionat la scara unei imaginații debordante, pe măsura fabulațiilor hofmanniene. Pe filiera observației lui Max Deri revine că acest clivaj între naturalism/realism și simbolism / decadentism are loc atât printr-o alienare a obiectelor prin
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Bengesco subliniază relația pe care pictura lui Moreau o întreține cu literatura, provenind din caracterul poetic al viziunii pictorului. Printr-o expresie plastică, M. Bengesco evidențiază încercarea pictorului de a sintetiza mitologiile, religiile, istoria în ceea ce ar putea constitui o ficțiune reprezentativă a unei idei într-un cadru imaginar. În mod evident, Moreau nu este interesat de recuperarea unui cadru istoric real, elementele unor culturi diferite se pot regăsi împreună într-un ecumenism estetic deplin, fără ca acestea să distoneze. Literaturitatea provine
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
decorativ pentru introducerea basmului în arta plastică, respectiv în pictură, într-o cheie modernă, simbolistă. În ciuda unui limbaj nefixat conceptual, caracteristic pentru maniera "impresionistă" a criticii de întâmpinare de la finele secolului al XIX-lea, criticul sesizează mutația simbolistă. Basmul ca ficțiune devine la rândul său generator de ficțiune prin sugestie, joc al imaginației în marginea reveriei, a dicteului oniric, toate, forme de translație simbolistă într-o lume chimerică sau feerică, de la caz la caz. O a doua trăsătură simbolistă a picturii
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
respectiv în pictură, într-o cheie modernă, simbolistă. În ciuda unui limbaj nefixat conceptual, caracteristic pentru maniera "impresionistă" a criticii de întâmpinare de la finele secolului al XIX-lea, criticul sesizează mutația simbolistă. Basmul ca ficțiune devine la rândul său generator de ficțiune prin sugestie, joc al imaginației în marginea reveriei, a dicteului oniric, toate, forme de translație simbolistă într-o lume chimerică sau feerică, de la caz la caz. O a doua trăsătură simbolistă a picturii lui Loghi decurge din dubla ipostaziere a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
notele sale kitsch. Karnabatt sugerează că lumea basmului reprezintă deopotrivă o formă de evaziune și de transcendență puse sub semnul artei, pentru care simbolurile joacă rolul unei medieri. În aceste basme palpită o caldă fantezie orientală, un izvor nesecat de ficțiuni fermecătoare: e sentimentalitate, e vis și emoție, sunt situații dramatice, simboluri profunde și poetice. [...] Kimon Loghi era pictorul, poetul și fantezistul care să înțeleagă și să redea aceste frumuseți miraculoase: penelul lui strălucește de culori calde, de armonii delicate; închipuirea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
prea trivială pentru a găzdui și recunoaște geniul, înzestrat cu o capacitate vizionară asociată geniului poetic, și care suportă o reconversie maladivă în nebunie, cum sună clișeul sentimental romantic, Eminescu dobândește în foarte scurt timp chipul emblematic al propriei sale ficțiuni poetice, al alter-ego-ului său ficțional, Luceafărul-Hyperion. Majoritatea ilustratorilor vor porni de la această corespondență, apelând deopotrivă la o fotografie din tinerețe a poetului, care corespunde idealului, dar și de la chipul luciferic al personajelor sale, pentru a servi drept model geniului eminescian
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
-l joacă personajul-confident în picturile Ceciliei Cuțescu-Storck, cel care-l separă pe cel îndurerat sau perechea de îndrăgostiți de mulțime. Interesul pentru un personaj atât de controversat erotic și investit peiorativ precum Salomeea se află în datele sensibilității care alimentează ficțiunile simboliste, dar și o modernitate finiseculară. După mărturisirea sa, abordarea personajului tincturat decadent în reprezentările diferitelor simbolisme și secesionisme vine din dorința de a contrazice clișeul decadent, pocăința Salomeei fiind preludiul unei posibile expieri a păcatului și nicidecum al damnării
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
fragilitatea vieții și redimensionarea tuturor actelor umane la etalonul pe care-l reprezintă moartea și judecata de apoi. Compoziția lui Loghi conservă un reflex meditativ, dar dublat de unul deriziv, pentru că acest craniu este nu doar rezultatul final al oricărei ficțiuni glorios-eroice, ci și obiectul pe care tânăra fată îl ține în poala sa, precum capul unui iubit. Expresia fetei este tulburătoare, păstrând în ambiguitatea ei o frontieră fragilă între voluptate și suferință. Corporalizează ea întrucâtva enigma morții, reprezintă ea o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Teatralizarea spațiului locativ corespunde, de fapt, abandonării criteriilor autenticității pentru o nouă accepție dată mimeticului, prin ștergerea sistematică a relației cu referentul, fapt care conduce la un efect de autoreferențialitate. Modelul nu mai trebuie căutat în natură, cameristica decadentă corespunde ficțiunii, este livrescă și contrafăcută, desfășoară un spectacol al cărui unic personaj este decorul și unic regizor, estetul solitar. "La maison théâtrale" decadentă poate oferi și piese diferite, ea beneficiază de mobilitatea scenei, în ea poate fi instalată și jucată o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
personajelor care se ivesc în această luxurianță vegetală. Această deplasare de accent face loc invitației la visare pe care o constituie întregul ambient. Între cele trei cazuri oferite mai sus există același liant, o sensibilitate finiseculară, decadentă, care permite recuperarea ficțiunilor ipsatorii în amenajarea estetică a propriilor locuințe consacrate ca temple ale artei sau maisons théâtrales. Capitolul XIII XIII.1. Pictorul vieții mondene Emilian Lăzărescu Ciridim îi prevestește lui Emilian Lăzărescu (1878-1934) un rol de Mare Pontif în pictura românească, ungându
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
postmodernitatea. Ceea ce merită semnalat este faptul că multe din ele au generat modele care se regăsesc în forme ale culturii populare actuale. Astfel, există tipologia medievală mitologică ca pretext, imaginată ca o scenă pe care sunt plasate personaje contemporane (în ficțiuni gen thriller); există reinterpretarea ironică, parodierea Evului Mediu (în fanteziile eroice despre America secolului al XIX-lea). Există fațetele barbare și romantice ale Evului Mediu, ilustrate de tipurile contemporane ale răufăcătorului, fantomei și vampirului. Modelele medievale philosophia perennis, identități naționale
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
găsește trimiteri la manifestări culturale cotidiene (circ, târg). Renumele lui Dickens a depășit granițele Marii Britanii încă din secolul al XIX-lea, el fiind primul romancier englez care a făcut turnee de lectură în Europa și în America. Deși autor de ficțiune populară, Dickens este inclus în canonul literar încă din secolul al XIX-lea, alături de colegii de breaslă care îl priveau cam de sus. Romanele lui Dickens reprezintă un exemplu de ficțiune populară care a pătruns în structura literaturii de elită
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
lectură în Europa și în America. Deși autor de ficțiune populară, Dickens este inclus în canonul literar încă din secolul al XIX-lea, alături de colegii de breaslă care îl priveau cam de sus. Romanele lui Dickens reprezintă un exemplu de ficțiune populară care a pătruns în structura literaturii de elită. Există însă și exemple de literatură folclorică care a devenit populară și a ajuns să fie studiată ca formă a literaturii de "elită", așa cum există și modele ale culturii populare actuale
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
și cu limitele sacrosante dintre "normalitate" și "deviere", dintre ceea ce repre-zintă "acceptabilul" și "inacceptabilul". În Express Yourself (1989), Vogue și Justify My Love (1990), apare în travesti și utilizează parodia pentru a submina polaritățile masculin / feminin, artă adevărată / artă pop, ficțiune / realitate, privat / public 143. Personalitatea ei schimbătoare și estetica seducției devin astfel "punctele de referință ale unei culturi postmoderne a comodificării, în care noțiunea de autenticitate a făcut loc constructului postmodernist 144". Este evident că Madonna este un produs "fabricat
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
Ross și Adams) descriu Disneyland (și în general lumea Disney) ca "schiță a viitorului", un oraș utopic într-o "continuă stare de devenire 235", în vreme ce filozofii (Baudrillard, Eco) îl văd ca "o mașinărie menită să reanime într-o manieră inversă ficțiunea realului 236". Parcul tematic, fie că se numește Disneyland sau nu, poate fi descris ca "heterotopie", termen folosit de Foucault în definirea unui spațiu ,,înzestrat cu o proprietate ciudată de a fi în legătură cu toate celelalte, însă în așa fel încât
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]