12,418 matches
-
de bază la Punch. Care a venit mai Întâi? — A, căsătoria. Altfel, cred că aș fi fost mort de mult sau Închis În vreun spital de nebuni. Știi tabloul lui Arthur Hughes, Logodna prelungită? Cred că acum se află la Galeriile Municipale din Birmingham. — Nu mă duc decât rareori la Birmingham, spuse Henry, și atunci doar ca să schimb trenul, În drum spre câte un alt oraș. — Dar probabil ai văzut gravuri după el. E cu un tânăr, rezemat de un copac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
văzuse un adult complet gol. În lumina puternică, dinspre nord, a atelierului, membrele albe, musculoase, ale tânărului, ca și masa grea și mândră a organelor genitale, mult mai mari decât ale sale sau decât orice altceva văzuse la statuile din galeriile de artă, Îi lăsară o impresie de neuitat. Își urmări o vreme fratele, minunându-se de siguranța și lipsa de emoție cu care reproducea În cărbune conturul vintrelor verișorului, știind că el Însuși n-ar fi putut face aceasta În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Întoarcă În Anglia, Își exprimă speranța sinceră că se vor revedea. Câteva luni mai târziu, citi cu uimire, În paginile revistei Atlantic, o povestire scrisă de Constance, cu titlul: Un experiment florentin, evident inspirată din preumblările lor prin bisericile și galeriile Florenței. În ea, o tânără amercancă pe nume Margaret Stowe, cu o coafură foarte asemănătoare celei a creatoarei ei și cu același simț sec al umorului, cunoștea la Florența un expatriat, ca și ea, al cărui nume era Trafford Morgan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
făcea datoria față de ea, o vizita și avea grijă să fie bine slujită, dar altfel Își vedea de viața lui ca și până atunci. Peste iarnă, Fenimore se Întoarse la Londra și Își reluară ieșirile ocazionale la teatre, muzee și galerii de artă. Nu o mai tulburau nudurile și putea contempla cu calm fecioarele cast dezbrăcate ale lui Edward Burne-Jones, chiar dacă mai avea rezerve cu privire la puritatea imaginației lui Alma-Tadema, pe care Henry le Împărtășea În sinea lui. De mai multă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
le Îngăduia să călătorească Înapoi În timp până În copilăria idilică și să se contemple pe ei Înșiși, tineri, dar și să ocupe, ca adulți, o lume virtuală la alegere, umblând fără efort prin Europa și trecând, să zicem, dintr-o galerie a Luvrului Într-o lojă de la Scala, după cum doreau. După mai multe pagini de asemenea fantezii, ducesa era ucisă În lumea reală, salvând plină de noblețe un copil dintr-un accident de cale ferată, dar se Întorcea la eroul cărții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ani, Înainte ca Întreaga povară a dezaprobării manifestate de societate să se prăbușească peste el. Henry adusese cu el la Paris o idee pentru o piesă nouă, la care Începu să lucreze În intervalele dintre Întâlnirile cu prietenii, vizitele la galeriile de artă, spectacolele de teatru și alte distracții. Era bazată pe o anecdotă pe care o auzise la Veneția, cu o vară Înainte, despre un membru al unei vechi familii venețiene care se călugărise sau era pe cale să se călugărească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
măsură a serii. Intruziunea unor astfel de considerente pur instituționale făcea din teatru un mediu de lucru atât de iritant pentru un artist. [Pe King Street, lumea care aștepta În fața teatrului pe două șiruri lungi, la biletele ieftine, nerezervate, de la galerie și parter, Începea să dea semne de nerăbdare. Cei din față se aflau acolo de câteva ceasuri și toți Începeau să simtă frigul. Tropăiau din picioare și suflau În pumni, și băteau În uși să li se deschidă, deși știau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pentru a aduna monedele, trecură pe lângă coadă. Cel cu șapca interpreta cu glas tare, răgușit, o melodie dintr-un muzical cunoscut: „De unde-ai pălăria? De unde oare? Că tare e hazlie Și În stil mare!“ Se auziră urale, În timp ce ușile de la galerie se deschideau și mulțimea se repezea Înăuntru. Imediat lângă intrare, un tânăr așezat pe un taburet Înalt, În spatele unei tejghele Înghesuite, le lua șilingii. Mormăind, schimbând glume și Împingându-se, suiră cele patru etaje pe scările fără mochete, până „la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
așteptați, Smith, spuse el. Mă Întorc foarte târziu. — Foarte bine, domnule. — Atunci, o seară bună. — O seară bună, domnule, Îi răspunse valetul, ținând deschisă ușa apartamentului. Sper că va fi una cât se poate de plăcută. [Acum, toate locurile de la galerie și din ultimele rânduri ale sălii erau ocupate, iar stalurile Începeau să se umple. Așezat pe rândul J, tânărul critic de la Pall Mall Gazette privea Împrejur cu interes și atenție, căci prezența Într-o sală de teatru, În stal, Îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
lui Marion Terry. Eleganța limbajului lui Henry, care uneori făcea ca replicile să sune bombastic și artificial, suna bine pentru perioada În care se desfășura acțiunea, la rândul său antrenantă. La un moment dat se auziră cam multe tușituri de la galerie, dar simți cum sala Își Încordează atenția, captivată de scenele de final. Când Marion Terry, rămasă pe scenă, cu speranțele spulberate la fel de iute cum se născuseră, Își lipi semnificativ fața de stâlpul verandei și cortina căzu la sfârșitul actului, aplauzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
În veșmântul sobru, preoțesc! — Florile parcă sunt adevărate, spuse dra Hanbury. — Dar sunt adevărate! râse Florence. Cresc În ghivece micuțe și trebuie udate zilnic. Doamne ferește, cât perfecționism! — Cum ți se pare piesa? — Până acum, mi se pare minunată. Spectatorii de la galerie și din fundul sălii erau ceva mai puțin entuziasmați de primul act decât cei din staluri și din lojele frontale. Ar fi preferat mai multă acțiune și mai puține dialoguri, dintre care o parte rămăseseră obscure pentru ei. Dar satisfacția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
decât evoluția intrigii. Cum era legată? Avea să-i vină pe ochi? Sau să-i cadă? Elizabeth vedea persoane din staluri și din sală Întorcând capetele să comenteze pe șoptite, făcându-și vecinii să zâmbească, iar când un glas de la galerie intonă binecunoscutul refren: „De unde-ai pălăria?“, de peste tot se auziră hohote de râs. Câtă iluzie dramatică mai avusese scena era acum risipită În cele patru vânturi. Elizabeth trăia un presentiment oribil că pălăria dnei Saker va avea același efect nefericit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
se ridicau de pe scaune și ieșeau Încet În foaier. La toaleta pentru domni, Edmund Gosse se găsi alături, la pisoar, de William Norris. — Un act nu la fel de bun ca primul, spuse el. — Nu, zise Norris. Dar am impresia că la galerie sunt câțiva turbulenți. Nu lasă nici o șansă piesei. James e aici? Nu, spuse Gosse. O să vină la sfârșit. Poate e mai bine așa. — Da, spuse Gosse. Se gândise el Însuși ce bine era că James renunțase la planul inițial. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Peverel, dar, constatând că Frank Humber aflase de intențiile sale de la Devenish, se răzgândea iar, hotărând să se facă totuși preot, În ciuda faptului că prietenul Îl Îndemna, mărinimos, să nu o facă. Stalurile și lojele Îi ascultară respectuos argumentația, dar galeria și lojele de sus Își pierduseră orice fel de interes față de o intrigă În care nu mai credeau. Murmure joase de comentarii ireverențioase și accese nepotrivite de râs se prelingeau de la etajele superioare ale teatrului, unindu-se cu zgomotele similare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
negre. [Pe scenă, Guy Domville se apropia târâș de final. Pentru majoritatea prietenilor autorului, aflați În sală, el venea cu pas de melc, căci doreau din tot sufletul să se termine, sărmanii actori să scape de chin și trăgătorii de la galerie să rămână fără ținte, doreau ca propriul lor disconfort să ia sfârșit. „Dă, Doamne, să se termine mai repede!“ se rugă În gând Elizabeth Robins, Îndemnându-i pe actori să grăbească ritmul. Dar, parcă dintr-un impuls pervers, Alexander făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
neamul Domville“, fusese rostită de câteva ori pe parcursul piesei și frecvent În ultimul act, iar când Alexander o enunță iar solemn, cu un accent nou, greu, În deschiderea prelungitului monolog final - „Sunt ultimul, Doamne, din neamul Domville“, o voce de la galerie spuse tare: — Și ce bine că ești! Elizabeth Robins Își acoperi urechile, ca să nu audă hohotele stârnite de vorba de duh. Nu avea cine știe ce simpatie pentru Alexander, dar nu-i plăcea să vadă un coleg actor suferind asemenea umilință. Spera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
părea sinceră și care durară două sau trei minute. Apoi, cu o ușurare de nedescris, auzi strigătele: — Autorul la rampă! Deci, până la urmă, totul mersese bine. [Elizabeth Robins percepu imediat pericolul. Strigătele care solicitau prezența autorului la rampă Începuseră la galerie, preluate cu entuziasm de prietenii lui Henry aflați În loje și staluri, dar cele două grupuri aveau motive complet diferite pentru a dori să Îl scoată la vedere. Aplauzele continuau. Strigătele sacadate deveniră mai insistente. Îl văzu pe Alexander șovăind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
dar prietenilor li se păru că Henry James stătea de un ceas acolo, asediat de salva de zgomote, până când, ridicând din umeri cu un fel de resemnare, se răsuci pe călcâie și se refugie În culise, urmat cuminte de Alexander. Galeria continuă să huiduie, stalurile continuară să aplaude. Philip Burne-Jones se ridică În picioare În lojă, bătând din palme ostentativ În direcția etajelor superioare și stârnind un nou val de huiduieli și fluierături. Arnold Bennett stenografie În carnet: „O bătălie Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
se Întâlni cu Norris, care tocmai se Încheia la palton. Avea o expresie funebră. — Ce afacere proastă, spuse Gosse. — A fost oribil. Erau amândoi, În mod inconfortabil, conștienți că, fără să vrea, contribuiseră la umilirea prietenului lor. — Dacă știam că galeria are să se comporte atât de detestabil, nu mai ceream ieșirea autorului la rampă, spuse Gosse. — Așa e, aprobă Norris. Nici eu. — James o să fie grozav de afectat. — Crezi că ar trebui să Încercăm să dăm de el? Întrebă Norris. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
unui sector foarte Îngust al vieții. Dar e scrisă de un artist! Ceea ce e mai mult decât se poate spune despre nouă din zece piese care se joacă pe scenele din West End. — Atunci de ce au huiduit-o? — Cei de la galerie au fost cei care au huiduit, plus lojele ieftine și fundul sălii. Ei nu pricep și nu apreciază textul - cum ar putea, când timp de decenii s-au hrănit cu melodrame lăcrimoase și farse grosolane? N-au avut Înțelegere pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
care a umplut paharul. Cei din staluri au arătat mai mult respect, dar mă tem că nici nu le-a plăcut mai mult, nici nu au Înțeles mai bine. Mulți erau prieteni cu Henry James, poate chiar prea mulți. Poate galeria a decis că În staluri se află o clică a clasei de sus și că trebuie să formeze o grupare rivală. Alexander n-ar fi trebuit să Îl scoată pe James la rampă, la sfârșit. — Mie mi s-a părut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
speranța că a intrat fără voie Într-o vendetta organizată Împotriva actorului-director, dar, de Îndată ce auzise huiduielile Încetând și aplauzele izbucnind la revenirea pe scenă a lui Alexander, pentru discursul său umil, Înțelesese că nu pe „Alick“ dorise acea canaille de la galerie să Îl nimicească, ci pe el. Guy Domville fusese ultimul zar aruncat - „le sort en est jeté“ - și pierduse. Nu intenționa să mai riște Încă o umilință asemănătoare. Presimțirea eșecului, pe care o trăise traversând St James’s Square, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de spus, greu de făcut. Tânărul Philip Burne-Jones sosi Încă fierbând de agitația și indignarea stârnite de Întâmplările serii precedente. Rămăsese mai mult la teatru și intrase Într-o discuție, afară, În stradă, cu câțiva dintre cei care coborau de la galerie; acum era dornic să Îi povestească lui Henry aventura, ca pe o dovadă a susțineri sale. Nici nu-i trecea prin cap că gazda ar putea prefera să treacă În tăcere peste Întregul fiasco. Îi era drag Philip, care Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
În mod obișnuit cu poșta de luni dimineață. Mai mulți prieteni care fuseseră la teatru sâmbătă seară se grăbiseră să Îi trimită mesaje de sprijin și simpatie. Toate exprimau aproape aceleași lucruri: „mi-a plăcut enorm piesa... purtarea scandaloasă a galeriei... rușinosul discurs al lui Alexander... sper că nu te vei descuraja și ne vei mai da și alte piese la fel de frumoase“. Erau pline de amabilitate, dar povara cumulată a compătimirii lor era doborâtoare și mai mult le frunzări, În loc să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
să reziste impulsului de a Își arunca ochii peste coloana lungă, tipărită, pentru a vedea măcar care era tonul. Era defavorabil. Criticul anonim Începea prin a face referire la primirea controversată făcută piesei la premieră, plasându-se neechivoc de partea galeriei. „«Spectatorii sunt cei care fac legile În teatru.» Este inutil să insistăm asupra meritelor literare ale unui spectacol nereușit sau să punem sub semnul Întrebării verdictul popular prin care a fost condamnat.“ Autorul Îl lăuda pe Alexander pentru promisiunea, făcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]