14,805 matches
-
oamenii din partea Întunecată, stăpânii canalelor TV, cărora nu le pasă decât de bani, de cum să-și mărească profiturile. Nu le pasă de calitatea intelectuală, de prestigiul știrilor, de toate chestiile de genul ăsta. — Deci Partea Întunecată face cuplu cu Partea Luminoasă? — Exact, Romeo și Julieta, varianta L.A.! râse ea. Doar că nici unul din noi nu se va sinucide la final. După ce drumurile ni se vor despărți, vom ieși fiecare Într-un loc la modă din New York sau din L.A. și vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
a stabili două baraje în loc de unul, mai întâi grupul tactic ocupa rapid șoseaua după trecerea unui camion situat la suficientă distanță de celelalte, apoi grupul strategic, aflat la câteva sute de metri mai în față, informat expres de un semnal luminos, la fel de ușor monta cel de-al doilea baraj, vehiculul condamnat de destin fiind nevoit să se oprească și să se lase jefuit. Pentru vehiculele care veneau din sens opus nu trebuia blocată strada, șoferii lor se opreau singuri observând ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
înlăuntrul său dacă prefera să fie singur sau dorea să fie de față și fiica lui, dar a știut-o un minut mai târziu când a înțeles că ea îi lăsase rolul principal până în ultima clipă. Ca marginea unei cupole luminoase venind să împingă cupola întunecată a nopții, frontiera dimineții se mișca încet spre occident. O subită adiere ridică în vârtejuri cenușa de la suprafața gropii. Cipriano Algor îngenunche, îndepărtă barele de fier și, cu aceeași lopată cu care săpase groapa, începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Exact, Și dacă spunem păpuși, spunem și orice altă idee care ne-ar veni și îi va convinge și pe ei, sau am putea adăuga alte figuri celor șase pe care le avem, Așa e. În timp ce tatăl și fiica savurează luminoasele perspective care încă o dată demonstrează că diavolul nu întotdeauna stă la pândă după ușă, să folosim pauza ca să examinăm valoarea reală și semnificația adevărată a gândurilor fiecăruia, a celor două gânduri care, după o liniște îndelungată, în sfârșit s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
lungit apoi în pat și ara adormit de cum am pus capul pe pernă. Când m-am trezit, soarele nu mai bătea în geam. Era mult după-amiază. M-am așezat cu coatele pe pervazul ferestrei și priveam marea care se clătina luminoasă sub un cer indolent. Pescărușii țipau, fericiți sau cruzi, era greu de știut. Valurile spălau țărmul cu spuma lor albă. Era o zi splendidă, frumoasă ca un păcat. Dintr-odată, m-a copleșit o senzație plăcută și nouă pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cârpa la closet și se întoarce în cameră, culcându-se cu fața la perete ca să nu mai vadă mutrele noastre scârbite. Pe măsură ce-l ascultam, îmi reveneau în minte amănunte din noaptea când intrasem în bodega de lângă gară. Pivnița se umplea iarăși. Golul luminos dinlăuntrul meu crăpase și pătrundeau în el ape tulburi din trecut. Ieși afară! i-am strigat bătrânului cu canarul, iar el, îngrozit și surprins de reacția mea brutală, s-a grăbit să se strecoare pe ușă, închizând-o cu grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
început să-și tot fixeze, încurcat, ochelarii pe nas. I-am spus ce se întâmplase. El dădu înțelegător din cap. Știți cum sunt bătrânii, mă consolă. Pe urmă, pe un ton îndatoritor, mă încredință că nu exista o cameră mai luminoasă, ceea ce mă determină să renunț la cererea mea. Ați văzut stâncile? mă întrebă el ca să încheie discuția. Și mă lămuri că se găseau după un mic cot pe care-l făcea țărmul, la nord de azil. Cum nu aveam ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de jos manechinul hărtănit, îl așeza la loc; și pentru că nu stătea foarte bine, deoarece i se rupsese unul din picioare, l-a sprijinit cu o creangă groasă de salcie. Când a terminat, i-am zărit fața. Era înfricoșător de luminoasă; față de om fericit. Am înțeles atunci că dragostea Hingherului pentru câini ascundea o ură la fel de totală față de oameni. Nici eu n-am o părere foarte bună despre specia din care fac parte. Ba, au existat momente când am fost gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
gândit să încerc ceva; ca să-mi educ mâna și, mai ales, ca să mă pot eventual lăuda în fața Laurei. Mi-am luat dalta de sub pat și am ieșit grăbit. Soarele încălzea stâncile, valurile se sfărâmau de țărm cu un zgomot moale, luminos și rar, iar departe, în larg, marea era verzuie și părea moleșită de căldură. Mi-am amintit de o statuetă groaznică a Afroditei pe care o lăsasem acasă pe o etajeră, o adevărată capodoperă de kitsch, de un desăvârșit prost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
rană îngrozitoare la gât, pe jumătate ascunsă de un ghemotoc de alge. Nu mai simțeam nici un fel de repulsie pentru cel care zăcea acum, în fața mea, fără viață. Dimpotrivă, îl priveam cu milă. Și cum pielea lui albă, veștedă, era luminoasă sub cerul înstelat, trupul întins pe masa de piatră mi s-a părut la un moment dat de-a dreptul frumos. Aveam sentimentul ciudat, greu de explicat, că eram cumva aproape frate cu mortul. Faptul că individul mă spionase, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
capete care gândește cu creierul tău sau de care ești gândit? Mi-am impus să stau nemișcat ca să mă liniștesc. Ceilalți au rămas și ei nemișcați. Cu ochii țintă la mine, așteptând. Eram ca un cobai închis într-o cușcă luminoasă de sticlă, supravegheat de mii de paznici care aveau, toți, chipul meu și-mi ghiceau gândurile. Știau când voi deschide ochii, când voi mișca un deget. Eu însumi mă transformasem în haită contra mea. Eram haită și hăituit. Gândul acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
acolo de foarte multă vreme. Ușile erau, cele mai multe, deschise și se bălăbăneau în țâțânile ruginite, din pricina curentului produs de foc. Nu mai înțelegeam nimic. Afară, dimineața se vedea frumoasă, strălucitoare, iar marea scânteia. Numai fumul și funinginea îmbolnăveau acea dimineață luminoasă, prin care pescărușii zburau liniștiți, fără să le pese de focul ce mistuia azilul. Un geam s-a spart, pocnind probabil din pricina căldurii. Apoi fumul s-a îngroșat și aproape nu mă mai puteam orienta. Mergând la întâmplare pe coridoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care se credea Maria Magdalena“. „Dar acești Willermoz, acești Martines de Pasqually, care fondează sectă după sectă...“ „Pasqually era un aventurier. Practica niște operațiuni teurgice Într-o cameră a lui, secretă, spiritele Îngerești i se arătau sub formă de dâre luminoase și de caractere hieroglifice. Willermoz Îl luase În serios pentru că era un entuziast, onest dar naiv. Era fascinat de alchimie, se gândea la o Mare Operă căreia aleșii ar fi trebuit să i se dedice, pentru a descoperi punctul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
secret. Trebuie să existe un secret pe care, cunoscându-l, noi n-am mai fi frustrați, pentru că ori ar fi secretul care ne duce la mântuire, ori cunoașterea secretului s-ar identifica cu mântuirea. Există oare un secret atât de luminos? Desigur, cu condiția de a nu-l cunoaște vreodată. Dezvăluit, el n-ar putea decât să ne dezamăgească. Nu-mi vorbise Agliè de tendința către mister, care agita epoca Antoninilor? Și totuși, abia sosise cineva care se declarase fiul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Belbo Dacă, În finalul cărții, vom reuși să ne desprindem din fervoarea lecturii ocultiste pentru a contempla cu minimă detașare fastuosul edificiu construit, cu o putere de invenție diavolească, de către teoreticianul Umberto Eco, vom descoperi că există și un răspuns luminos. Nararea pură este esența secretului vieții. Obsesiile lui Jacopo Belbo polarizează În jurul câtorva nuclee dure, pe care actantul-narator Încearcă perpetuu să le fixeze În expresie. Atunci Belbo nu mai e autoironic, ci foarte Încordat, plin de o gravitate extremă, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
porumb și toată lumea se bate pe burdihanele pline, cîntînd, sforăind și coțăindu-se! Potol! Potol! Încă mai ninge cînd Wakefield și Maggie se Îndreaptă spre mașina ei, plini de cartofi cu brînză și dulci simțăminte. Întunericul este străpuns numai de firmele luminoase ale supermarketurilor și fast-food-urilor non-stop, care strălucesc printre fulgii Învîrtejiți. O autostradă interstatală trece pe lîngă hotel, În drum spre alte orașe din Midwest, orașe care s-au Înălțat din lanurile de porumb și au devenit căminul unor corporații care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
este plăcut surprins să găsească o pictură de dimensiuni medii din perioada timpurie a lui Jackson Pollock și o schiță a lui Robert Motherwell pîndind pe după faună, alături de o pictură suprarealistă Înfățișînd mici siluete mărșăluind către un vortex de energie luminoasă, semnată V. Brauner. Mai există două Giacometti spirituale și o vacă zburătoare de Chagall, chiar și o schiță a modelului de lenjerie de noaptea trecută și un model redus la scară al faimoasei Familii Tipice sans bărbat, montată pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Își făcuseră pohtele cu lumea aceasta! Wakefield Își toarnă apă Într-un pahar din cana de sticlă de pe tribună și sunetul e pur; publicul aude fiecare picătură. Tăcere transcendentă! Are impresia că vede picioarele lungi ale Milenei În primul rînd, luminoase În libertatea lor, eliberate de ruinele Lumii Vechi. — Așa că pe vremea cînd profesorul era doar un băietan devenise expert În a-și face case temporare În umbra cimitirelor și a pereților coșcoviți unde și-a dus prima dragoste. Aici Wakefield
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Zice că să faci sex e mai plăcut decât să stai de vorbă și că majoritatea băieților gândesc cuă — Mulțumesc, Lottie. Sophie, șuieră Henrietta ca o cobră, sper că încerci doar să șochezi, ca de obicei. În ochii mari și luminoși ai lui Sophie se ivi o sclipire sfidătoare, tipică vârstei de șaisprezece ani. — Cum o să-ți dai seama? O să-mi pui întrebări din Kama Sutra? Henrietta hotărî s-o ignore. — Și la ce oră vine să te ia mâine de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
economia formelor primitive”, „teatrul de pură emotivitate”). Finalul este tipic futurist („romanescul să rămînă obiectul reporterilor iscusiți”, „Să ne ucidem morții!”), în totului tot manifestul fiind unui „de sinteză”: Futurismul e accesat întru combaterea trecutului expirat, constructivismul - întru construirea viitorului luminos. În faza „activismului artistic”, Contimporanul va populariza — oarecum nediscriminativ — toate orientările novatoare europene, chiar dacă ponderea dominantă o va reprezinta constructivismul abstracționist, purist și nonfigurativ. În această etapă, poetul-fanion al grupării este Ion Barbu, care își publică în Contimporanul aproape toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
burghezul în pyjama liric, vrea cu toată ardoarea spiritului său să întrepătrundă nenumăratele mistere ale artei (...) În josul spiritualei fotografii, o mînă tînără și o buclucașe notiță: «Nu-i poluați visul comod! (...) dacă pentru o singură clipă adevărul i-ar apare luminos, ar alerga la circumscripție ca să denunțe adevărata artă complotînd în contra statului». Atitudinea intransigentă a revistei respiră în fiecare pagină, îndrăzneala plesnește în artificii. Două scrisori asupra revoluției ruse semnate Lasca și Cinquale”. Ultima propoziție pare să sugereze și o atitudine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Textul acestuia din urmă subliniază dintru început caracterul „disident” și „moderat” al regizorului adept al teatrului sintetic: „În mișcarea moderniștilor italieni, deosebirea caracteristică a lui Anton Giulio Bragaglia de grupul futuriștilor extremiști reprezentați prin Marinetti rezidă în pozitivul activității sale luminoase și a futuriștilor disidenți și moderați cari au contribuit enorm la desvoltarea modernă a artei italiene”. Activitatea sa impresionantă de regizor, pictor, sculptor, scenograf, cineast, editor, conferențiar, decorator, fotograf de artă, publicist, animator ș.a.m.d. e listată meticulos. Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fulgurante” a lui Voronca din volumul Plante și animale începe printr-o paralelă relevantă cu literatura suprarealistă. Estetica surprizei, a arbitrarietății imagiste este ilustrată prin intermediul unor ample citate din manifestul lui André Breton, regretul fiind acela că „succesiunea de surprize luminoase nu e propice unei viziuni organice, stăruitoare, definite” și că, rămas fidel „noului alexandrinism” al „pointilismului poetic imagist”, Voronca „nu s-a decis să abandoneze această pistă de ocol și să revie la vechea matcă a acestei poezii organice, căreia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
aceste cărți. În legătură cu volumul de debut al lui Voronca (Restriști, 1923), Perpessicius vorbește, cu o vădită aprehensiune decadentistă, despre „bazarul de imagini din cele mai rare” și despre „imaginea-axă” care „fixează fizionomia fiecărei poeme în parte”; despre versantul de „intensitate luminoasă” al sensibilității „elegiacului” și „sentimentalului” debutant îndatorat lui G. Bacovia, A. Maniu și Camil Baltazar, dar și lui Francis Jammes. Unele observații critice asupra influențelor franceze din topică și a unei anumite „turnuri eliptice” în sintaxă („în românește nu are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de susținere. Comentariul despre Zodiac (v. Mențiuni critice IV, ed. cit. pp. 85-89) este o adevărată „apărare și ilustrare” a poeziei lui Ilarie Voronca: „autor a 6 volume de poezie și poet de nobilă formație sau ascensiune”, cu o „carieră luminoasă” și care „n-a practicat al cult decît al poemului, al versului și imaginii”. Prin considerații de genul „Omul l-a interesat mai puțin, în unitatea lui contemporană, cu toate că din hermetice și izolate cum erau întîiele sale poeme, ele s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]