6,277 matches
-
sârbilor, croaților și românilor, minorități din Regatul Ungariei care se simțeau amenințate atât de hegemonia culturală germană, cât și de cea maghiară. Renașterea națională a tuturor etniilor imperiului au dus la apariția mișcărilor naționaliste care aveau să contribuie la colapsul monarhiei dualiste de la începutul secolului al XX-lea. Spre sfânrșitul domniei sale, Iosif al II-lea a condus o campanie dezastruoasă împotriva turcilor, care avea să ducă la slăbirea gravă a puteri imperiului său. Pe 28 ianuarie 1790, cu doar trei săptămâni
Ungaria Regală () [Corola-website/Science/328007_a_329336]
-
1825 a primit pașaportul. La 15 august 1825 prezintă la Arad, în fața unei comisii formată din 80 de delegați, documentele activității sale în lupta pentru un episcop român, iar la 8 septembrie îi lasă manuscrisele lui Grigore Călinescu și părăsește monarhia pentru totdeauna, mergând în Țara Românească, prin Orșova. Datorită luptei lui Moise Nicoară în anul 1822 s-a înființat la Arad școala de teologie românească, iar în anul 1829 este numit primul episcop ortodox român, Nestor Ioanovici. Sosit la București
Moise Nicoară () [Corola-website/Science/327141_a_328470]
-
acord să-l numească pe nepotul său Frederick Augustus Prinț Co-Regent ("Prinz-Mitregenten"). O altă consecință a tulburărilor a fost acceptarea unei noi constituții în 1831, care a intrat în vigoare la 4 septembrie 1831. Odată cu noua constituție, Saxonia a devenit monarhie constituțională și a obținut o legislatură bicamerală. Constituția a fost mai conservatoare decât alte constituții existente la acest moment în Uniunea germană. Totuși constituția servit Saxonia până în 1918. Regele și-a păstrat suveranitatea sa exclusivă, dar a fost obligat să
Anton al Saxoniei () [Corola-website/Science/327170_a_328499]
-
au apărut certuri cu privire la succesiune între cele trei linii Ernestine rămase. Ca urmare a unui arbitraj emis de regele Frederic Augustus I al Saxoniei în 1826, ducatele Ernestine au fost rearanjate și Saxa-Gotha-Altenburg a fost din nou împărțită: După abolirea monarhiilor germane (ca urmare a Revoluției Germane din 1918-1919), toate fostele ducate au devenit parte a statului nou creat Thuringia în 1920. Ducatul a fost împărțit între Ducele de Saxa-Coburg-Saalfeld și Ducele de Saxa-Hildburghausen.
Saxa-Gotha-Altenburg () [Corola-website/Science/327210_a_328539]
-
Titu Maiorescu în volumul „Istoria politică a României sub domnia lui Carol I”, în iunie 1886 bulgarii (prin cneazul Alexandru de Battenberg) i-au cerut oficial Regelui Carol I constituirea unei Confederații româno - bulgare sub sceptrul său, în forma unei monarhii dualiste de tip austro-ungar, care să fie o federație cu guverne separate, dar cu comandă militară unică în caz de război. Unirea României și Bulgariei, sub sceptrul lui Carol I, a fost pregătită în detaliu între 1886 și 1887. Ca
Unirea României cu Bulgaria () [Corola-website/Science/327282_a_328611]
-
militară, dacă nu renunță la ideea confederației. După consultarea Germaniei și Austriei, care fuseseră avizate că Rusia va interveni militar în România și Bulgaria, la 15 iunie 1887 Carol I i-a comunicat țarului Rusiei că nu va accepta coroana monarhiei dualiste româno-bulgare fără acordul său. Cum acest acord era imposibil, iar Marile Puteri nu doreau un nou război european în problema orientală, proiectul unirii a fost abandonat. După unificarea Rumeliei Orientale cu Bulgaria, Prințul Alexandru al Bulgariei urma să fie
Unirea României cu Bulgaria () [Corola-website/Science/327282_a_328611]
-
puțin teoretic, singura verificare a puterii lui. Mai târziu, eșecul regelui, în fața dovezilor, pentru a muta împotriva abuzurilor de putere a regimului lui Mussolini, a dus la multe critici și a avut consecințe grave în viitor pentru Italia și pentru monarhie. Italia a cucerit Etiopia în 1936 și Victor Emanuel a fost încoronat ca împărat al Etiopiei. El a adăugat și coroana albaneză în 1939. Cu toate acestea, în Mussolini și puterile sale au eșuat în Al Doilea Război Mondial în
Casa de Savoia () [Corola-website/Science/330606_a_331935]
-
a fost eliberată două luni mai târziu iar Victor Emanuel a transferat toate puterile rămase lui Umberto și la numit general-locotenent de Realm. Timp de un an, opinia publică a împins spre un referendum pentru a decide între a păstra monarhia sau a deveni republică. Într-o ultimă încercare de a salva monarhia, Victor Emanuel a adbicat în mod oficial pe 9 mai 1946. Umberto și-a asumat în mod oficial tronul, devenind Umberto al II-lea. Nu a funcționat căci
Casa de Savoia () [Corola-website/Science/330606_a_331935]
-
toate puterile rămase lui Umberto și la numit general-locotenent de Realm. Timp de un an, opinia publică a împins spre un referendum pentru a decide între a păstra monarhia sau a deveni republică. Într-o ultimă încercare de a salva monarhia, Victor Emanuel a adbicat în mod oficial pe 9 mai 1946. Umberto și-a asumat în mod oficial tronul, devenind Umberto al II-lea. Nu a funcționat căci referendumul constituțional italian a fost câștigat de republicani, cu 54% din voturi
Casa de Savoia () [Corola-website/Science/330606_a_331935]
-
cerut poporului italian să sprijine noua republică. A plecat în exil în Portugalia și a murit în 1983. Conform Constituției Republicii Italiene, forma republicană de guvernământ nu putea fi schimbată prin amendament constituțional, interzicând astfel orice încercare de a restabili monarhia, adoptând o constituție cu totul nouă. Constituția a interzis, de asemenea, descendenții de sex masculin ai Casei de Savoia de a intra în Italia. Această prevedere a fost eliminata în 2002, însă ca parte a acordului de a permite membrii
Casa de Savoia () [Corola-website/Science/330606_a_331935]
-
Catedrala Gniezno, de către Arhiepiscopul Bogumil, în prezența unui delegat papal. Regele Henric a făcut un act de căință, recunoscând titlul regal al lui Boleslav. Noua sa autoritate alături de mândria sa, a provocat magnaților polonezi să se răzvrătească, temându-se că monarhia a început să devină prea puternică. În 1077, trupele lui Boleslav au ajutat doi pretendenți la tron: Ladislau, un alt fiu al lui Bela I, în Ungaria, și Iziaslav, pentru a doua oară în Kiev. În 1078, în timp ce se întorceau
Boleslav al II-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/330614_a_331943]
-
au fost cele ale regelui Wenceslau I din Boemia și forțele combinate ale unor cavaleri templieri francezi. Bătălia de la Liegnitz, în care Henric a fost înfrânt și ucis, a avut loc pe 9 aprilie 1241. Înfrângerea i-a învinuit pe monarhii europeni, mai ales pe împăratul Frederic al II-lea și pe regele Béla al IV-lea al Ungariei, care au refuzat să ajute, și pe evadarea neașteptată și umilitoare al vărului său Mieszko al II-lea cel Gras, care a
Henric al II-lea cel Pios () [Corola-website/Science/330649_a_331978]
-
-lea sau Vladislav I. Ambele cifre sunt retrospective ale istoricilor de mai târziu. "IV" vine de la faptul că el a fost al patrulea care a folosit acest nume, dupa Vladislav I Herman. "I" vine de la faptul că el a restaurat monarhia după perioada de fragmentare de peste un secol. În 1138, Regatul Poloniei, care a crescut în putere sub conducerea Dinastiei Piast, a întâlnit un obstacol care a împiedicat dezvoltarea sa de aproape 200 de ani. Din voința regelui Boleslav al III
Vladislav I cel Scurt () [Corola-website/Science/330661_a_331990]
-
-l pe tatăl său sub numele de Sigismul al II-lea, în 1548. A fost căsătorit de trei ori și a fost ultimul membru al Iagellonilor care nu a avut copii, iar prin Unirea de la Lublin s-au introdus alegerile monarhiei. În latină: "Sigismundus Augustus Dei gratia rex Poloniae, magnus dux Lithuaniae, nec non-terrarum Cracoviae, Sandomiriae, Siradiae, Lanciciae, Cuiaviae, Kijoviae, Russiae, Woliniae, Prussiae, Masoviae, Podlachiae, Culmensis, Elbingensis, Pomeraniae, Samogitiae, Livoniae etc. dominus et haeres." În română: "Sigismund Augustus, din mila lui
Sigismund al II-lea August () [Corola-website/Science/330688_a_332017]
-
rangul de voievod, pentru că el nu l-a vrut pe Wszebor, ca susținător al fraților lui, să-și păstreze acest rang. Cu toate acestea, Bolesław, care a avut șapte fii, prin testamentul său a încercat să reformeze în mod semnificativ monarhia poloneză, într-o încercare de a preveni un război civil. Din păcate, încercarea s-a dovedit a fi nu numai inutilă, dar a condus la perioada cunoscută sub numele de fragmentarea Polonia. Testamentul lui Bolesław a împărțit Polonia în mai
Piotr Włostowic () [Corola-website/Science/330692_a_332021]
-
1.168 de indigeni. Colonelul von Lettow-Vorbeck s-a repatriat în Germania în ianuarie 1919, având parte de o paradă personalizată pe sub poarta Brandenburg datorită invadării cu succes al unui teritoriu britanic. S-a manifestat ca un susținător deschis al monarhiei și al unui regim conservator. A luat parte activ la viața politică a Republicii de la Weimar, și a participat la luptele împotriva comuniștilor - „spartachiști”. Din cauza preferințelor sale politice a fost demis din armată în 1920, cu gradul de general-maior. În
Paul Emil von Lettow-Vorbeck () [Corola-website/Science/330735_a_332064]
-
ə.mɑ̃]. În secolul al XVII-lea se continuă polemicile dintre tradiționaliști și reformiști. Propunerii de simplificare a lui Pierre Richelet i se opune Academia Franceză cu prima ediție a dicționarului său. De acum înainte, fiind o instituție a monarhiei absolute, ea are cuvântul cel mai greu de spus în materie de standardizare a limbii franceze. Deși în general este tradiționalistă, acceptă și preconizează moderat îmbunătățiri și simplificări ale scrierii. În acest secol se generalizează folosirea accentului circumflex pentru unificarea
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
unele promisiuni cu privire la o viitoare incorporare a orașelor Vilnius și Minsk. Regatul a fost condus de trei regenți, posedă un Parlament și un Guvern, o mică armata și propria moneda (marca poloneză). Regaul Poloniei a fost al patrulea și ultima monarhie din istoria Poloniei. Pe masura ce războiul a stabilit un lung impas, problema polonezilor de autoguvernate a câștigat o importanță și mai mare. Român Dmowski a petrecut anii războiului în Europa de Vest, în speranța de a convinge aliații să unifice ținuturile poloneze sub
Polonia în Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/330746_a_332075]
-
cruciada pentru restăpânirea democrației și eliberarea polonezilor și a altor popoare din suzeranitatea Puterilor Centrale. Józef Piłsudski a devenit un erou popular atunci cand Berlinul l-a închis pentru insubordonare. Aliații au spart rezistență Puterilor Centrale în toamna anului 1918, iar monarhia habsburgica s-a dezintegrat și guvernul imperial german s-a prăbușit. În octombrie 1918, autoritățile poloneze au preluat Galiția și Cieszyn Silezia. În noiembrie 1918, Piłsudski a fost eliberat de către revoluționari și s-a întors în Varșovia. La sosirea sa
Polonia în Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/330746_a_332075]
-
revoltei din noiembrie) s-au bazat pe sprijinul diplomatic străin pentru a restabili statutul Poloniei stabilit în Congresul de la Viena, pe care Rusia l-a încălcat începând din 1819. În caz contrar, acest grup era mulțumit cu o revenire la monarhie și a structurilor sociale tradiționale. Facțiunile radicale nu au format niciodată un fron unit cu orice problemă în afară de obiectivul general al independenței. Programele lor insistau ca polonezii să se elibereze prin eforturi proprii și să cupleze independența cu republicanismul în
Istoria Poloniei (1795-1918) () [Corola-website/Science/330745_a_332074]
-
unele promisiuni cu privire la o viitoare încorporare a orașelor Vilnius și Minsk. Regatul a fost condus de trei regenți, poseda un Parlament și un Guvern, o mică armată și propria monedă (marca poloneză). Regaul Poloniei a fost al patrulea și ultima monarhie din istoria Poloniei. Pe măsură ce războiul a stabilit un lung impas, problema polonezilor de autoguvernate a câștigat o importanță și mai mare. Roman Dmowski a petrecut anii războiului în Europa de Vest, în speranța de a convinge aliații să unifice ținuturile poloneze sub
Istoria Poloniei (1795-1918) () [Corola-website/Science/330745_a_332074]
-
cruciadă pentru restăpânirea democrației și eliberarea polonezilor și a altor popoare din suzeranitatea Puterilor Centrale. Józef Piłsudski a devenit un erou popular atunci când Berlinul l-a închis pentru insubordonare. Aliații au spart rezistența Puterilor Centrale în toamna anului 1918, iar monarhia habsburgică s-a dezintegrat și guvernul imperial german s-a prăbușit. În octombrie 1918, autoritățile poloneze au preluat Galiția și Cieszyn Silezia. În noiembrie 1918, Piłsudski a fost eliberat de către revoluționari și s-a întors în Varșovia. La sosirea sa
Istoria Poloniei (1795-1918) () [Corola-website/Science/330745_a_332074]
-
dus mai departe dezintegrarea Comunității. Statul polono-lituanian a fost dominat de Imperiul Rus din vremea lui Petru cel Mare. Acest control străin a atins apogeul sub Ecaterina cea Mare și a implicat la acel moment și Regatul Prusiei, cât și monarhia habsburgică austriacă. În ultima parte a secolului al XVIII-lea, Comunitatea s-a recuperat din punct de vedere economic și cultural, și a încercat reformele interne fundamentale. Activitatea de reformă a provocat reacția ostilă și în cele din urmă a
Istoria Poloniei în epoca modernă timpurie (1569–1795) () [Corola-website/Science/330739_a_332068]
-
ani în care nobilimea poloneză (șleahta) căuta moduri de a continua procesul de guvernare și de alegere a unui nou monarh. Șleahta de jos a fost inclusă în procesul de selecție și au fost efectuate ajustări la sistemul constituțional. Puterea monarhiei a fost circumscrisă în continuare, în favoarea casei nobile în expansiune, care căuta să asigure dominația sa viitoare. Fiecare rege a trebuit să semneze așa-numitele articole Henricane (numite după Henric de Valois, primul rege Jagiellon), care a stat la baza
Istoria Poloniei în epoca modernă timpurie (1569–1795) () [Corola-website/Science/330739_a_332068]
-
partener cu nobilimea, un membru de top al regimului (Seim) și a fost în mod constant supravegheat de către un grup de nobili de rang superior, seniori din camera superioară a Seimului. Dispariția dinastiei de guvernare și înlocuirea acesteia cu o monarhie electivă non-ereditară a făcut sistemul constituțional mult mai instabil. Cu fiecare alegere, nobilii alegători voiau mai multă putere pentru ei înșiși și mai puțin pentru monarhi, deși existau limite practice referitoare la cât de mult ar putea fi constrâns regele
Istoria Poloniei în epoca modernă timpurie (1569–1795) () [Corola-website/Science/330739_a_332068]