7,232 matches
-
element "pesimist" în cosmogonie sau în antropogonie (lumea formată dintr-o Ființă primordială "demonică" - Tiamat - omul modelat din sângele unui arhidemon, Kingu). Lumea este "bună" și omul este o imago dei; el locuiește, ca și Creatorul și modelul său, în Paradis. Totuși, așa cum Facerea nu întârzie să sublinieze, viața este grea, deși a fost binecuvântată de Dumnezeu, și oamenii nu mai locuiesc în Paradis. Dar aceasta este rezultatul unei serii de erori și păcate ale strămoșilor. Ei sunt aceia care au
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
este "bună" și omul este o imago dei; el locuiește, ca și Creatorul și modelul său, în Paradis. Totuși, așa cum Facerea nu întârzie să sublinieze, viața este grea, deși a fost binecuvântată de Dumnezeu, și oamenii nu mai locuiesc în Paradis. Dar aceasta este rezultatul unei serii de erori și păcate ale strămoșilor. Ei sunt aceia care au modificat condiția umană. Dumnezeu nu are nici o vină în această deteriorare a capodoperei sale. Ca și pentru gândirea indiană postupanișadică, omul, mai exact
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
în Strămoșul mitic, comportă o unitate, care este în același timp o totalitate. Vom judeca importanța androginiei discutând anumite speculații gnostice și hermetice. Să precizăm că androginia umană are ca model bisexualitatea divină, concepție împărtășită de numeroase culturi 7. 54. Paradisul pierdut. Cain și Abel Grădina Edenului, cu fluviul său care se desfăcea în patru brațe și ducea viață în cele patru regiuni ale pământului, cu arborii pe care Adam trebuia să-i păzească și să-i cultive, ne amintește imageria
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
viață în cele patru regiuni ale pământului, cu arborii pe care Adam trebuia să-i păzească și să-i cultive, ne amintește imageria mesopotamiană. Probabil că, și în acest caz, povestirea biblică utilizează o anumită tradiție babiloniană. Dar mitul unui Paradis originar, locuit de Omul primordial, și mitul unui loc "paradisiac" greu accesibil oamenilor, erau cunoscute dincolo de Eufrat și Mediterană. Ca toate "Paradisurile", Edenul 8 se află în Centrul Lumii, acolo de unde izvorăște fluviul cu patru brațe, în mijlocul grădinii se înălțau
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
imageria mesopotamiană. Probabil că, și în acest caz, povestirea biblică utilizează o anumită tradiție babiloniană. Dar mitul unui Paradis originar, locuit de Omul primordial, și mitul unui loc "paradisiac" greu accesibil oamenilor, erau cunoscute dincolo de Eufrat și Mediterană. Ca toate "Paradisurile", Edenul 8 se află în Centrul Lumii, acolo de unde izvorăște fluviul cu patru brațe, în mijlocul grădinii se înălțau arborele vieții și arborele cunoștinței binelui și răului (2: 9). Iahve i-a dat omului această poruncă: "Din toți pomii din rai
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele și răul. Și acum nu cumva să-și întindă mâna și să ia roade din pomul vieții, să mănânce și să trăiască în veci!"" (3: 22). Și Dumnezeu a alungat perechea din Paradis și a condamnat-o să muncească spre a-și câștiga existența. Pentru a reveni la scenariul evocat mai înainte - Zeița goală și Arborele miraculos păzit de un dragon - șarpele Facerii a izbândit, la urma urmei, în rolul său de "paznic
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
creație-distrugere etc. Meditația asupra acestor perechi de contrarii a dus, în diverse religii, la concluzii îndrăznețe privind atât condiția paradoxală a divinității cât și revalorizarea condiției umane. 8 Cuvântul a fost apropiat de evrei de vocabula E'den, "desfătări". Termenul Paradis, de origine iraniană (pairi-daeza), este mai tardiv. Imagini paralele, familiare mai cu seamă în Orientul Apropiat și-n lumea egeeană, prezintă o Mare Zeiță lângă un Arbore al Vieții și un izvor dătător de viață, sau un Arbore al Vieții
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
într-o religie centrată pe atotputerea și gelozia lui Dumnezeu. Așa cum ne-a fost transmisă, legenda biblică arată autoritatea crescândă a monoteismului iahvist 9. După autorii capitolelor 4-7 din Facerea, acest prim păcat nu numai că a dus la pierderea Paradisului și la transformarea condiției umane, dar a devenit, într-un fel, izvorul tuturor nenorocirilor care au copleșit omenirea. Eva a dat naștere lui Cain, care "lucra pământul" și lui Abel, "care păștea oile". Când frații au oferit sacrificiul de mulțumire
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
însuși era cunoscut ca "dăruindu-se extazului". El ar fi avut viziunile și ar fi primit cuvântul lui Ahură Măzdâ în timp de transă 10. Pe de altă parte, probabil cântecul juca un rol important în cult dacă interpretăm numele Paradisului, garo deinănâ, ca însemnând "casă de cântări". Se știe că unii șamani acced la extaz cântând îndelung; să adăugăm totuși că nu trebuie considerat drept "șamanic" orice sistem cultual în cadrul căruia se cântă. În afară de aceasta, s-au putut evidenția elementele
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
credințe și idei religioase tradiționale, dându-le noi valori. Astfel, el reia tradiția indo-iraniană a călătoriei morților, insistând asupra importanței judecății. Fiecare va fi judecat după alegerea pe care a făcut-o pe pământ. Cei drepți vor fi admiși în Paradis în "Casa Cântecului"; cât privește păcătoșii, ei vor rămâne "pentru totdeauna oaspeții Casei Răului" (Yasna, 46:11). Drumul către lumea de dincolo trece pe Podul Cinvat, și acolo arc loc alegerea drepților 14 Cf. lucrările lui M. Mole, R. C.
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Suprem. La început, Ahură Măzdă îl consacră pe Haoma în calitate de preot al lui Mithra și Haoma îl adoră (88), adică îi oferă sacrificii. Apoi, Ahură Măzdă prescrie ritul propriu cultului lui Mithra (l 19-122) și îl îndeplinește el însuși în Paradis, în Casa Cântecului (124). După această apoteoză, Mithra se întoarce din nou pe pământ pentru a-i combate pe daeva, în vreme ce Ahură Măzdă rămâne în Casa Cântecului, întâlnirea dintre Ahură Măzdă și Mithra pecetluiește destinul divinităților demonice daeva. Mithra este
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
frumoasă fiind, tu m-ai făcut și mai frumoasă; demnă de dorit, tu m-ai făcut și mai dorită." (ibid., 14). Apoi din patru salturi sufletul traversează cele trei sfere cerești 57 și atinge "Luminile fără de început" (ibid., 15), adică Paradisul. Un mort se interesează de chipul în care a trecut "de la existența corporală la cea spirituală, de la existența plină de primejdii la cea fără primejdie" (ibid., 16), dar Ahură Măzdă intervine: Nu îl întreba, căci tu îi amintești drumul îngrozitor
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
cristalizate în jurul lui Yima. În vreme ce în India Yama inspira mai ales mitologia Celui dintâi Mort, în Iran, Yima devine întâiul Rege și modelul suveranului perfect. Pentru problema înfățișată în acest capitol, e de ajuns să reamintim că tradiția iraniană asociază paradisul originar cu domnia lui Yima: timp de mii de ani moartea și suferința nu au existat și oamenii rămâneau veșnic tineri 63. Dar când Yima a început să rostească minciuni, xhvarena-ui său 1-a părăsit și în cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
unui soldat (în care se notează experiența frigului și a ploii îndurate de soldați), se trece la confidențele făcute toamnei într-o lume la marginea dintre real și fantasmatic (farmacistul din colț posedă în fiolele lui bucăți de cer și paradis, toamna personificată bate-n geamul poetului, dar acesta e incapabil să-i descifreze mesajul). Resurecția baladescă în viziunea membrilor Cercului Literar de la Sibiu înseamnă o apropiere a acestora de parabolă. Textele lor capătă aspect alegoric. Este un univers fantasmatic cel
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
rodia, un al simbol al fertilității, al norocului, al vieții: " - Nu mai avem rodii nici pâine./ Tâmplele - tâmplele înoată în sânge;/ o pasăre slobodă plânge/ sub ceruri zbârcite ca foamea." (Pasărea urgiei). Adverbul "mai" rămâne singurul indiciu al unui posibil paradis pierdut, în rest nu este decât suferință. Stările angoasante copleșesc, înaltul este de neatins și, în loc să reprezinte sfera ideilor, spiritualitatea, se restrânge, se "zbârcește", infectându-se de materia degradată. Plânsul și sângele se unesc pentru a accentua agonia. De altfel
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
spirituală angoasantă prin referirile la spațiul interior: "Cu apele-adormite-n mine", "Mă-nec în fiecare noapte" (Coșmar). Există o nostalgie a feminității care nu e lăsată să se manifeste, nostalgie care se combină cu proiecția pe cerul minții a imaginii unui "paradis pierdut". Astfel în Omul profilat pe cer se reiterează imaginea omului primordial, prin legătura sa cu natura, cu materia, un uriaș mitic redat prin hiperbolizări și acumulările unor detalii semnificative ("El avea umerii puternici și vechi,/ inima grea ca o
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
absurdității. Demersul este unul iconoclast. Contrastele sunt cele care pun în evidență tragismul reflectat de lirica acestui poet. Lumea este lipsită de valori, de idealuri, de sacralitate (aceasta din urmă înțeleasă în accepțiunea tradițională, imagine arhetipală a absolutului devenită acum "paradis în destrămare"). Constrângerile, mizeria proiectate și în universul poetic conduc la imagini stranii, uneori grotești, care ies din tiparele "poeziei cuminți". Într-un astfel de context, afirmarea libertății capătă aspectul nebuniei (""Nebunilor" - un răcnet aruncat/ lovit de peșteri", Saltimbancul, " Noi
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
pe frontispiciul ei strofa a doua din „Inscripție pe o ușe” de Tudor Arghezi, care începe cu versul „Cînd vii pășește slobod, rîzi și cîntă”, cît și grădina plină de flori, mi-a precizat că „supraviețuiește” în acel „colț de paradis” din octombrie 1928, carevasăzică de aproape cinci decenii, timp în care prin Scorțeni au trecut și au poposit numeroase „figuri reprezentative”: Nicolae Iorga, Al. Averescu, Petre Missir, Nicolae Tonitza, Mircea Cancicov, Gr. Tabacaru, autorul și cîntărețul de romanțe și cuplete
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
în titlul unui poem care mi se pare un mic gest de protest împotriva naivității celor ce credeau în mitul contemporan postbelic al apropierii unei fericiri generale: „Voi v așteptați/La orizont,/ La țări/ Și mări./ Promisiuni.../ Jucînd nevinovat/în paradis,/Figurativi?/ Sau cine-ați fi?” Bacovia devine contemporan odată cu creșterea gradului de luciditate în rîndurile societății romînești. în deceniul al patrulea, de pildă, mai mulți intelectuali simt (chiar dacă nu și-au declarat niciodată simpatia față de poet) bacovian. Mă îndoiesc (ca să
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
n-a descins în acesta, ci s-a oprit, s-a retras de la gura lui. Nu s-a aruncat în el ca Empedocle în Vulcan. în celebra carte Shakespeare, contemporanul nostru, Jan Kott scria: „Shakespeare a descoperit infernul moral. Și paradisul. Dar a rămas pe pămînt”. Apăsat, tras în jos de suferințe inavuabile, Bacovia „a rămas pe pămînt”, adică lucid. „Infernul” său, dacă i-am înțeles corect terorile, era frica de nebunie: o nebunie ireversibilă. Cînd „fiorii” ei îl încearcă (v.
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Mihail, Sfidarea Westphaliei, Relații internaționale 1996-2004, Editura Politeia-SNSPA, București, 2005. Istrate, Cristian, Dreptul dezarmării. Acorduri multilaterale, Editura All Beck, București, 2005. Jourcin, A., Thibault, P., Dreyfus, G., Istoria universală, vol. 3, Editura Universul Enciclopedic Gold, București, 2009. Kagan, Robert, Despre paradis și putere. America și Europa în noua ordine mondială, Editura Antet, București, 2005. Kanet, E. Roger, The Return of Imperial Russia:Russia and Its Neighbors, Resarch of The Program in Arms Control Disarmament, and International Security, 2008. Kissinger, Henry, Diplomația
Argumentul nuclear în politica externă a statelor by Rodica Dinulescu [Corola-publishinghouse/Science/890_a_2398]
-
în Studii de Securitate, Editura Cavallioti (British Council România), București, 2005. 66 Henry Kissinger, op. cit., p. 530. 67 Dictionary of Military Terms (US Departament of Defense), www.dtic.mil/mil/doctrine/jel/doddict/index.html/2010. 68 Robert Kagan, Despre paradis și putere. America și Europa în noua ordine mondială, Editura Antet, București, 2005, p. 17. 69 Liberation, 21 octombrie 1999. 70 Henry Kissinger, op. cit., p. 535. Potrivit declarațiile președintelui Franței, N. Sarkozy, deși reintegrată, în structurile militare NATO, Franța nu
Argumentul nuclear în politica externă a statelor by Rodica Dinulescu [Corola-publishinghouse/Science/890_a_2398]
-
Cuceritorul. Pentru a cita încă un exemplu, cartografii medievali au oglindit o lume care se conforma atât cu învățăturile bisericii, cât și cu crezurile răspândite legate de fantastic. Rezultatul a fost, după cum a observat Susan Eisenstein, "inabilitatea de a distinge Paradisul de Atlantida pe de-o parte, Cathay de Ierusalim pe de alta, unicornii de rinoceri, fabulosul de real" (1:227). Aceasta a început să se schimbe ca rezultat al relatărilor legate de lumea înconjurătoare - de exemplu, cele despre călătorie, război
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
senzaționale ale fabulosului în ziarele de scandal. În primul său număr din 2000, unul dintre aceste ziare, Weekly World News, a avut următoarele articole: "Fața lui Satan văzută deasupra capitalei Statelor Unite" (Mann, 46-47). "Un pergament antic oferă o descriere a Paradisului" cu subtitlul "- și o formulă secretă pentru a reînvia morții!" (Foster, 6), "Unul din patru piloți de OZN este beat!" (Sanford, 13), " Cadavrul unui demon găsit în Țara Sfântă" (Foster, 13) și "Alertă națională declanșată de NTSB: Un avion cu
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
viitor - Îl constituie peșterile, care datorită elementelor lor componente sunt declarate monumente ale naturii. Numite În diverse feluri „sere ale adîncurilor”, „continentele subterane”, „grădini geologice subterane”, „muzee subterane”, „labirinturi subterane”, „laboratoare subterane” etc. ele copleșesc prin frumusețe și măreție. Adevărate paradisuri ale frumuseții, neasemuitele flori de piatră, ori imense săli În tavanele cărora atîrnă maiestoase policandre cu sute și mii de brațe, ce au fost realizate În sute de mii de ani - Îi cuprind pe turiști Într-o vrajă din care
Turism în Carpaţii Meridionali: cunoaştere, dezvoltare şi valoroficare economică by Ion Talabă, Elena Monica Talabă, Raluca-Maria Apetrei () [Corola-publishinghouse/Science/91770_a_92400]