14,398 matches
-
ales parlamentarii sunt oameni cu un dram de viitor, o plăcintă de prezent și un ocean de trecut. Adesea culpabil. Cu ce proiecte să empatizeze? Ei doar se chinuie să își legitimeze diferitele feluri de Trecuturi, să își recapete statusul pierdut, ba în interbelic, ba în anii ’60-’70. Cei din urmă își astupă vinile în numele „eficienței” lor ticăloșite. Din păcate, uneori viața noastră publică seamănă cu un fel de masturbare exhibiționistă generalizată. Așa însă nu gestăm nici un viitor. Ne ușurăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ați găsi pe nimeni să vă finanțeze un astfel de proiect”. Andrei s-a întristat. Râvnea la o lume tihnită, cu prieteni, cărți și aripi de îngeri textualizate. Inserție, 2004. În toamna aceasta, A.P. a publicat un editorial despre farmecul pierdut al acestei lumi angelless. A încheiat într-un mod dezarmant: „Mă simt un ghișeu”. Mulți am devenit ghișeu, treabă bună pentru cei cu stil funcționăresc, dar ucigătoare pentru oamenii vii. Multă vreme am fost și eu prizoniera modelului „omului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
mă să nu ne-audă vecinii! Ce-ai cu mine?” „Uită-te aici, aici jos la baza aracului! Tu știi ce sunt astea?” Doamna Suciu privea când la Mircea, când la roșii, cu privirea năucă. „Ce, măă, cee?” zice ea pierdută „Pătlăgele cataleptice!”, punctă scurt colegul meu și o privi fix, sobru, cu superioritate academică. Am văzut pentru o clipă chipul ei răvășit, surprins, buimac, neștiind ce să spună, cum să reacționeze, uitându-se la mine de câteva ori, poate-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Îi este teribil de frică de întoarcere. Femeie cu reputația făcută praf fiindcă a umblat de capul ei prin lumea pierzaniei. A reușit să plece fiindcă este nemăritată, dar la întors este îngrozită că va fi privită ca o femeie pierdută. Doar mama ei a luat-o de-o parte și i-a zis: - Pleacă, fata mea, pleacă și, dacă poți, nu te mai întoarce niciodată înapoi! Bărbații, îmi spun ele amândouă, preferă mai nou să se însoare cu femei cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
abandon, înstrăinare și jale. De când am venit aici, plâng aproape zilnic. Cred că pur și simplu, profitând de singurătate, plânsul meu cenzurat atâția ani din lipsă de intimitate cu mine însămi și-a dat drumul. Bocesc senin pe toți cei pierduți, în sfârșit. Simt cum abia acum sunt destul de coaptă și de singură să îmi dau drumul valurilor largi de lacrimi care scaldă draguri și spală tristeți. Tocmai citisem mult și cu sens, se închega ceva și când colo, fișierul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
făcând?”. A doua zi după ce fusese la gară, trecând pe la casa învățătorului, acesta-l întrebă cum au mers cu șareta, dacă trenul a sosit la timp, câtă lume a fost, și altele, în timp ce Ana îi privea pe amândoi gândind ca pierdute după-amiezile petrecute aici, pe prispa și în curtea casei cu tânărul chiriaș, ori plimbările de-a lungul iazului sub copacii rămași în singurătatea ținutului. Se uita uneori, anume, la tabloul pe care i-l dăduse, simțea nevoia să-l întoarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
salveze. Gândurile, sentimentele, mutațiile, negura, zorile, prăbușirile, toate câte au fost și nu se mai știu, în dinamica lor particulară. Cunosc un scriitor care regretă, asemeni mie, că n-a făcut războiul cu care am fost contemporani, o experiență fundamentală pierdută, absolut necesară pentru viziunea asupra lumii, cum au trăit de pildă Erich Maria Remarque sau Henry Barbusse... Și timpul scurs după aceea. Morman de trăiri pierdute. S-a ales pulberea de toate, dar tot au rămas ca după un mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mie, că n-a făcut războiul cu care am fost contemporani, o experiență fundamentală pierdută, absolut necesară pentru viziunea asupra lumii, cum au trăit de pildă Erich Maria Remarque sau Henry Barbusse... Și timpul scurs după aceea. Morman de trăiri pierdute. S-a ales pulberea de toate, dar tot au rămas ca după un mare incendiu, ici o parte din canapea scăpată ca prin miracol, colo un colțar aruncat, fierul forjat al unei lămpi cu mai multe brațe, și alte rămășițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pe platoul orașului și priveam în vale fluviul curgând spre răsărit. Ai spus că nu crezi. Asta pentru că nu știi. Fericirea este însăși ființa ta, ea nu e dată spre cunoaștere, este însăși puritatea cu care ne naștem, amintirea edenului pierdut, pe care numai unora, foarte puțini, le e dat s-o păstreze în suflet toată viața, și care dă echilibru și seninătate ființei. Își ridică mâinile de pe umerii mei, trecu cu spatele spre fereastră. - E foarte târziu, spusei, domnul Pavel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
o asemenea încărcătură adjectivală pentru un domeniu public), rosti: - Ce fericit trebuie să fiți: copacii, umbrarul acesta! Ana își aprobă fiica, nu deslușii, dacă din automatism sau din convingere; fusese tăcută până atunci, era visătoare: cunoșteam perfect privirea aceea ușor pierdută, ce căuta să pară neutră, neschimbată de douăzeci de ani. Asta dovedește că oricâte ar trece peste noi, temeliile ne rămân aceleași. Nici nu s-ar putea altfel. Deschisei poarta; doamna Pavel, care pândise clipa, veni din fundul curții spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
la marginea ei, mai exact în natură, acolo unde pădurarii, vânătorii, pescarii și fugarii își trăiesc pe deplin libertatea naturală și neconstrângerea socială. Urmează un ideatic univers țărănesc, un tip de societate arhaică, simulacru ce reface așa-zisul paradis social pierdut, și, al treilea model de existență alternativă, livrescul pur. Se observă ușor cum aceste trei tendințe sunt, de fapt, diferitele grade - ca intensitate și asumare - ale utopiei despre care vorbește Nicolae Manolescu. În primul caz, s-a subliniat confuzia dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în jurul trupului. Mi-i gâtul uscat, limba grea. Nu pot rosti nici un cuvânt. Și înțeleg, înțeleg ce se va petrece! Îmi închipui și ce s-a petrecut. Parcă prin urechea ațintită vine, cu adierea vântului șoptitor prin trestii, un glas pierdut, cine știe de unde, de la o ființă care se stinge în mlaștini, departe, sau care poate s-a și stâns. „Niculiță! Niculiță!“ Tresar. Și într-o clipă, fără să vreau, întrebarea naște: —Unde-i Chiva? Ce-ai făcut cu ea?... Pușcașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
au tras ștreangul! Cuconu Ștefan Leu tăcu. După un răstimp rosti domol: —Stăi... Caii se opriră. Ne întoarserăm în loc, pe perinile trăsurii. În urmă, tapșanul singuratic, între muncele, se deslușea cu tufișurile, cu arborii lui pitici și răsuciți, deasupra mormintelor pierdute și uitate. Peste singurătatea și peste melancolia aceea de început de toamnă luneca lin un vultur cu aripile neclintite. O istorie de demult, 1908 O istorie de demult a fost publicată prima dată în Semănătorul, nr. 26 din 24 iunie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
el se opri într-un timp și ea îi simți iar apropierea; și-l privea ca printr-un abur; și deodată îi cuprinse tâmplele cu palmele, și se ridică în vârful degetelor spre dânsul. Și pipăindu-l, urmărindu-l aproape, pierdută și fericită, gâfâia: — Unde mă duci?... spune-mi unde mă duci?... Vtc "V" Pentru Haia lui Sanis, viața care se mișca în jurul ei nu mai avea nici o însemnătate. Puțin îi păsa de privirile întunecate ale lui tatu-său, de oftările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
prin spărtură și-l orbi cu omăt aspru. - Toate se petrecuseră într-o clipă, și vitele mugeau prin împrejurimi. - Căzut în brânci, Niță Lepădatu nu mai avu când să se ridice; acoperișul de paie căzu greu peste el. Se simți pierdut; numai o clipă mai auzi urletul cânelui; chemările-i înăbușite se stânseră în sunetele vijeliei. Dar Faliboga se întorcea la bordei pe Alba lui; și auzi prin noaptea viforoasă mugetele vitelor, cutremurul șopronului și urletul străpungător. Se abătu repede din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
franjuri de pe mine. Deodată, toți anii pe care îi petrecusem călătorind dintr-o țară în alta mi s-au părut duși pe apa sâmbetei. A fost o perioadă cumplită, în care m-am lăsat purtată de colo-colo ca un suflet pierdut, în derivă și plin de spaime. Atunci Garv, soțul lui Maggie, m-a luat sub aripa lui. Mai întâi mi-a găsit un loc de muncă stabil și, deși recunosc că deschiderea corespondenței într-o firmă de asigurări nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
drumul spre casă într-o tăcere sumbră. Mama cel puțin, pentru că eu una, în tăcerea mea, eram fericită și - nu mă puteam abține - puțin încrezută. —Cum rămâne cu genunchiul tău beteag? a întrebat mama, înviorată brusc că nu era totul pierdut. Cum poți să pleci la New York când nu poți nici să urci o treaptă? — Îți propun o înțelegere, am zis. Dacă pot să urc până în capul scărilor pe el, atunci mă simt destul de bine ca să plec. A acceptat pentru că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
noi subsecțiuni. Odată Jacqui decretase că un tip - care până atunci fusese perfect acceptabil- era un Mângâietor Delicat pentru că folosise cuvintele „de-ale gurii“. Și unele din verdictele ei păreau cu totul absurde - bărbații care te ajutau să găsești obiecte pierdute erau Mângâietori Delicați, deși nimeni, în afară de un oponent fanatic, nu ar putea să nege că e o calitate de dorit la un bărbat. (În chip destul de curios, aveam o bănuială că dragul „ei“ Luke cel sexy era un Mângâietor Delicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
lumea de la distanță. Vedeam milioanele și milioanele de oameni, fiecare ancorat în viața lui; apoi m-am văzut pe mine - îmi pierdusem locul în univers. Dispăruse și nu mai exista nici un loc în care să mai pot fi. Eram mai pierdută decât crezusem că poate fi cineva pierdut. Și apoi m-am trezit din nou pe trotuar. Ce urma să fac? Am început să merg. Mi-am târât picioarele pe un drum întortocheat, ocolitor, dar în cele din urmă am ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de oameni, fiecare ancorat în viața lui; apoi m-am văzut pe mine - îmi pierdusem locul în univers. Dispăruse și nu mai exista nici un loc în care să mai pot fi. Eram mai pierdută decât crezusem că poate fi cineva pierdut. Și apoi m-am trezit din nou pe trotuar. Ce urma să fac? Am început să merg. Mi-am târât picioarele pe un drum întortocheat, ocolitor, dar în cele din urmă am ajuns la blocul meu, pentru că nu aveam unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
s-o șterg. —Mitch vine în fiecare săptămână? am întrebat. —Aproape. Cu toții venim aproape în fiecare săptămână. Cum îl prinsesem singur, a trebuit să-mi satisfac curiozitatea. Spune-mi, de ce vine Mackenzie? Pe cine încearcă să contacteze? Caută un testament pierdut, care i-ar aduce o moștenire, cum să zic, uriașă, familiei ei. A intrat în criză de timp. A ajuns la ultimele zece milioane de dolari. Nu te cred. —Care parte? Tot, aș zice. —Crede-mă. Încearcă. E amuzant. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mai bună recomandare. Capitolul 26tc " Capitolul 26" —Aidan? Biserica spiritistă? Să mă duc azi acolo? Nu mi-a răspuns nici o voce. Nu s-a întâmplat nimic. A continuat să-mi zâmbească din fotografia înrămată, prins într-un moment de mult pierdut. —OK, am zis. Hai să facem o înțelegere. Am rupt o pagină dintr-o revistă și am făcut-o ghemotoc. —O să arunc ghemotocul acesta de hârtie în coșul de acolo și, dacă ratez, stau acasă. Dacă nimeresc, mă duc. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
fiecare duminică la biserica spiritistă, dar era, categoric, ea. N-o mai văzusem de treipatru săptămâni. —Anna! a spus. Arăți minunat! Ce de roz! Era ciudat, de-abia dacă o cunoșteam, dar aveam senzația că e sora mea de mult pierdută. M-am aruncat în brațele ei și ne-am îmbrățișat strâns. Desigur, fiind posh, Mackenzie le cunoștea pe toate femeile din familia Edison, așa că a urmat o cascadă de sărutări și întrebări despre părinți și unchi. De unde vă cunoașteți voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
trecând mai întâi prin sexul fără fasoane și poate că, peste zece ani ne-am fi mutat în suburbii și ne-am fi trezit în mijlocul unei situații scandaloase, palpitante, cu schimb de soți. Ceea ce era de neîndurat erau toate ocaziile pierdute - aproape fiecare dimineață din viața mea alături de el. În timp ce ne pregăteam de plecare, obișnuia să se învârtă prin cameră dezbrăcat, încă ud după duș, cu instrumentul atârnându-i, și eu treceam în grabă pe lângă el, căutând un deodorant sau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
din Tlemcen au trimis mesageri împovărați de daruri, dar nu nouă, ci lui Ferdinand, că să-i jure că nu vor pune niciodată mâna pe arme împotriva lui! Granada a rămas singură astăzi, căci celelalte orașe ale regatului sunt deja pierdute, iar musulmanii celorlalte ținuturi sunt surzi la chemarea noastră. Ce soluție ne mai rămâne?“ O tăcere grea domnea peste cei de față, care se mulțumeau să scoată la răstimpuri mârâieli aprobatoare. Al-Mulih deschise gura ca și cum s-ar fi pregătit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]