27,702 matches
-
că le-a văzut vreodată tablourile. Nu-l interesau prea mult impresioniștii. Îl impresiona tehnica lor, dar bănuiesc că atitudinea lor i se părea banală. Când Stroeve a ținut un discurs interminabil despre măreția lui Monet, Strickland a zis: „Îl prefer pe Winterhalter“, dar presupun că a spus-o doar ca să-l enerveze. Și a reușit. Sunt dezamăgit că nu izbutesc să reproduc nici un fel de extravaganță a opiniilor lui despre maeștrii clasici. Erau atâtea lucruri ciudate în caracterul lui încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
prea încântau paisprezece kilometri parcurși pe o potecă proastă și n-aș fi avut nici o șansă de a mă întoarce în aceeași seară până la Papeete. Și pe urmă Strickland nu era deloc simpatic. Era un ticălos leneș și inutil care prefera să trăiască cu o băștinașă decât să muncească pentru a-și câștiga existența ca noi ceilalți. Mon Dieu, de unde era să știu eu că într-o bună zi lumea avea să ajungă la concluzia că omul este un geniu? Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
zice. Și primarul ce-a spus? — O, a fost numai zâmbet. Nu mai spune! — I-a zis: mă salvați! — „Mă salvați!“ — Da, chiar așa. Încă unul care are și alte gânduri... — Ce gânduri? — Sărmana de tine! Gândurile din pantaloni, dacă preferi, doar îți cunoști stăpânul, e bărbat. — Păi ce să caute gândurile în pantaloni? — Dumnezeule, nătângă mai e! Și copilul tău din flori, cum l-ai făcut, cu un curent de aer? Jignită, Louisette le întoarse spatele și plecă. Cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ceva la adresa vânatului, dar lui Gachentard i-a fost teamă să nu se potrivească și soției lui într-o seară în care l-ar fi deprimat prea tare să o vadă așa, cu picioarele ei inerte și cu chipul mohorât. — Prefer să ți-o dau ție, îmi spusese întinzându-mi obiectul ambalat în hârtia unui ziar pe a cărui primă pagină era mototolit chipul reginei Suediei. Poți face cu ea ce vrei... Era amuzant ce mi-a spus atunci, iar cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
al fumului și muncii, un fel de cochilie plină cu melci care nu se sinchiseau de restul lumii. Și totuși, lumea nu era departe: ca s-o vezi era de ajuns să urci pe deal. Fără îndoială că din cauza asta preferau familiile să se plimbe duminica pe malurile canalului, cu tristețea lui agreabilă, apa calmă fiind vag tulburată uneori de coada vreunui crap mare sau de prova unei barje. Costișa era cortina unei scene, dar nimeni nu avea chef să meargă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Ne-am și dezgustat puțin. Ei ne purtau pică fiindcă eram la adăpost, pe când noi... noi le purtam pică fiindcă ne vârau sub ochi pansamentele și picioarele lor tăiate, craniile prost sudate, gurile și nasurile deformate, tot ceea ce am fi preferat să nu vedem. Astfel, erau două orașe: al nostru și al lor. Două orașe în același loc, dar care-și întorceau spatele, fiecare având promenadele, cafenelele și orele sale. Două lumi. Au fost chiar și insulte, lovituri și pumni. Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
a-i evita, Josăphine o ia cu căruța ei pe un alt drum și, în loc să coboare pe strada Pressoir, continuă să meargă pe ulița Mesiaux, trecând pe lângă biserică, urcând înapoi prin spatele primăriei și zorește spre cimitir până la cocioaba ei, preferă să o ia de-a lungul micului canal, deși cam îngust, chiar dacă cu căruța, și încă plină, știe că-i va fi greu. Chiar dacă acest ocol înseamnă mai bine de un kilometru. E frig. Gerul face ca totul să troznească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de jour părăsise camera, în liniște, cu hăinuțele ude lipite de trupușorul ei micuț și înghețat. Îmi zâmbise și apoi dispăruse. — Și apoi? o întreb pe Josăphine. Apoi ce? — Te-ai dus spre ei? N-oi fi nebună... Pe procuror prefer să-l văd de departe. — Și atunci? Atunci m-am întors înapoi. — I-ai lăsat așa? — Ce voiai să fac? Să merg să le țin o lampă, să le duc o pătură? — Și micuța, ești sigură că era ea? — Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și de frig. Doi dezertori. Din regimentul 59 infanterie. Nu erau primii pe care jandarmeria îi prindea în plasă. De câteva luni, începuse debandada. În fiecare zi erau soldați care fugeau de pe front și care se pierdeau prin locuri izolate, preferând uneori să crape singuri în desișuri și pădurici decât să fie sfârtecați de obuze. Se nimerise la fix. Era convenabil pentru toată lumea: pentru armată, care voia să dea un exemplu, și pentru judecător, care căuta un vinovat. Cei doi puști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de altfel, a primit vestea ca pe o piatră în plină figură. S-a dezechilibrat și era cât pe-aci să cadă. Despiaux l-a prins. — Vezi, i-a spus colonelul, complicele tău n-a suportat ceea ce ați făcut, a preferat să plece. — Măcar el a avut onoare, a adăugat judecătorul. Ce aștepți, de ce nu mărturisești totul? Urmă o tăcere nu prea lungă. Despiaux îmi spuse că puștiul îl privi, apoi se uită la Mierck, la Matziev și, dintr-odată, scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
fără să se atingă, eu știu că e o tehnică indiană asta, se masturba privind la scaunul ăla gol, pe cine o fi văzut în fața lui?, gâfâia ca un prost, iar eu... ca și cum n-aș fi fost în casa aia, prefera să se fută c-o imagine decât cu mine... Ne-am certat groaznic, eu l-am făcut trădător, mă înșeli în casa mea cu nebuna aia care cine știe pe unde-o dormi, pe la ce gagiu, el m-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
cunoscută după nume, ca o tânără americancă fabulos de bogată, de cardinalul Vitori și de regina Margherita, precum și de celebrități mai subtile, de a căror existență nu puteai fi conștient dacă nu aveai o anumită cultură. În Anglia Învățase să prefere whiskey and soda vinului, iar conversația măruntă i se Îmbogățise - În două sensuri - În timpul unui sejur hibernal la Viena. Una peste alta, Beatrice O’Hara absorbise acel tip de educație care nu va mai fi posibil de acum Încolo: o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Dacă mai vrei, poți să pleci la școală. La St. Regis’, În Connecticut. — Da? — Da. Pe Amory l-a străbătut un fior de plăcere. — Aranjăm totul pe loc, a continuat Beatrice. E mai bine să pleci de acasă. Aș fi preferat să te duci la Eton și apoi la Christ Church, În Oxford, dar acum nu mi se pare practic... Deocamdată să nu ne preocupăm de problema universității. — Și tu ce vei face, Beatrice? — Dumnezeu știe. Se pare că destinul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Biata de ea! Amory presupunea că n-o băgase nimeni În seamă toată viața ei - probabil că era debilă mintal. Cât timp a rămas cu ei (Kerry o invitase la cină) n-a spus nimic care să contrazică această părere. — Preferă felurile de mâncare din țara ei, i-a explicat Alec serios chelnerului, dar orice hrană grosolană de-a voastră e bună. Pe timpul mesei i s-a adresat cu limbajul cel mai respectuos, În timp ce Kerry, pe partea cealaltă, Îi făcea declarații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
pe de o parte, și atitudinea demnă și reticentă a mamei, pe de altă parte, l-au binedispus pe Amory, care a asistat la Înmormântare cu un fel de toleranță amuzată. În sinea lui, a decis că Înhumarea era de preferat incinerării și a zâmbit, amintindu-și de vechea preferință din copilărie: oxidarea lentă Într-un vârf de pom. În ziua de după ceremonia funebră s-a distrat În biblioteca cea mare, cufundându-se În moliciunea canapelei În atitudini mortuare grațioase, Încercând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
lentă Într-un vârf de pom. În ziua de după ceremonia funebră s-a distrat În biblioteca cea mare, cufundându-se În moliciunea canapelei În atitudini mortuare grațioase, Încercând să determine dacă atunci când Îi va suna și lui ceasul, era de preferat să fie găsit cu brațele Încrucișate pios pe piept (Monsignor Darcy votase cândva pentru postura aceasta, considerând-o cea mai distinsă) sau cu mâinile Încleștate la ceafă - o atitudine mai păgână, mai byroniană. Ceea ce l-a interesat mult mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
l-a contrazis Amory. Într-un an mi-am pierdut cam jumătate din personalitate. — Câtuși de puțin! a protestat ironic Monsignor. Ți-ai pierdut o bună parte din vanitate și atât. — Doamne! Oricum, În sinea mea simt că aș fi preferat să mai fac o dată clasa a cincea la St. Regis’. — Ferească Domnul! a clătinat supărat din cap Monsignor. Aia a fost o nenorocire. Acum ți se Întâmplă ceva bun. Nimic folositor nu-ți va veni pe canalele pe care le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
decât ar fi el o amenințare pentru mine. Pe urmă mi-am amintit de ceas. Era mai bine dacă mă Întorceam să-l las acasă și abia apoi să tatonez pădurea. Nu. Am decis că, În ultimă instanță, era de preferat să rămân fără ceas decât să mă Întorc și am intrat În pădure. N-am urmat neabătut poteca prin pădure, ba chiar am intrat printre copaci până n-am mai simțit nici urmă de teamă, iar Într-o noapte m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
și vocea-i ridicată Îi parvenea lui Amory În timp ce alerga după ea:... Scumpii mei copii - trebuie să merg să-i văd. Clara a fost singura fată cunoscută de Amory care i-a dat de Înțeles din ce cauză ar putea prefera un alt bărbat. Amory Întâlnise deseori consoarte pe care le cunoscuse când debutaseră În societate și, privindu-le atent, Își Închipuise că vede pe chipul lor o expresie care spunea: „O, dacă aș fi pus mâna pe tine!“ O, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
meu. ROSALIND: Domnul Gillespie, domnul Blaine. GILLESPIE: Ne-am cunoscut cu domnul Blaine. Ești din Lake Geneva, nu? AMORY: Da. GILLESPIE (disperat): Am fost acolo. Este În... În... Middle West, nu? AMORY (acid): Aproximativ. Dar Întotdeauna mi-am zis că prefer să fiu o tamale fierbinte din provincie decât o supă nedreasă. GILLESPIE: Cum? AMORY: Nici o aluzie. (GILLESPIE iese cu o plecăciune.) ROSALIND: E o persoană prea de lume. AMORY: Am fost Îndrăgostit cândva de o persoană de lume. ROSALIND: Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
credeam să-l trăiesc vreodată aievea. Prima lipsă autentică de egoism pe care-am simțit-o de când mă știu. Nu pot să-l văd dizolvându-se Într-o atmosferă incoloră! AMORY: Nu se va dizolva! Nu se va dizolva! ROSALIND: Prefer să-mi rămână ca o amintire splendidă, pitită bine În suflet. AMORY: Da, femeile procedează În felul ăsta... nu și bărbații. Mi-aș aduce mereu aminte nu de frumusețea pe care a avut-o visul cât timp a durat, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Magdalena nu fusese o femeie simplă? Contesa îi recomandase cu căldură lectura Codului lui da Vinci, convinsă că Horațiu se va lămuri, o dată pentru totdeauna, de rolul suprem pe care îl putea juca o femeie în viața omenirii. Dar Horațiu preferase desenele animate, pentru că numai trăind ca un copil își putea păstra puritatea unuia. Deci da, Maria Magdalena fusese, după cum știa heruvimul, o femeie simplă din popor, și chiar una foarte păcătoasă. Mai păcătoasă decât fata asta, cu siguranță. - Cum te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
o apucă prin Cișmigiu. Uite, aici se plimbase el cu Mariana. Uite, aici o înșelase pe Mariana prima dată. Aici se luase în gură cu un gardian public pentru comportament indecent sau așa ceva, și Mariana roșise toată. Aici era locul preferat de caca al Contesei. Sărăcuța Contesa, dacă mai trăia, ei i-ar fi părut cel mai rău că pleacă Mișu. Aici, la copacul ăsta, Mișu făcu ultimul pipi într-un parc din București. Aici, pe Calea Victoriei, locuise Mișu într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
bine -, apoi alerga în spatele cortinei și apăreau de îndată de după ea alte și alte măști și păpuși uriașe care se zbăteau, răcneau și încercau de pomană să îndrepte lumea, s-o facă să înțeleagă că a face dragoste este de preferat unei agresiuni inumane și fără rost. La sfârșitul spectacolului își aștepta spectatorii în hol și le dădea pâine cu mujdei și câte un pahar de vin și stătea de vorbă cu ei ca un pastor, le spunea ce e bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
încă arătos, mama nu mai are nimic focos. Mai mult decât pe Rainer, mama o iubește pe sora lui. Spune că aceasta are mai multă nevoie de afecțiune, fiindcă e mai labilă sufletește decât el. La rândul său, tatăl îl preferă pe el, deoarece îi este moștenitor și duce numele familiei mai departe. Cu simțurile care nu‑i sunt momentan necesare în procesul de creație literară, Rainer e atent la telefonul care i‑o poate aduce pe Sophie în casă fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]