6,029 matches
-
puteri fabuloase), atitudinea membrilor comunității față de acest conținut considerat adevărat și sacru (credința sau adeziunea nereflectată) și relațiile dintre mit și ritual (sau alte manifestări simbolice). Mitul povestește o istorie sacră; el relatează un eveniment care a avut loc În timpul primordial, În locul fabulos al Începuturilor ș...ț. Mitul este Întotdeauna o povestire a unei creații: el arată cum ceva a fost produs, a Început să existe. (M. Eliade, 1966, pp. 1133-1134; pentru o versiune dezvoltată a aceleiași definiții, M. Eliade, 1968
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
către acțiune, raționalitatea imaginarului, caracterul inițiatic. W. Doty (1986, pp. 11-29) stabilește zece note definitorii: integrarea Într-o rețea de mituri, importanța culturală, caracterul imaginar, dimensiunea narativă, conținutul metaforic și simbolic, imageria grafică, participarea emoțională a publicului, referirea la evenimente primordiale, aspectul de lume reală, fixarea rolurilor umane. Pierre Smith (1968, p. 1038) consideră că mitul este circumscris de următoarele note definitorii: este acceptat și crezut de toți membrii grupului; apare ca o explicație, acceptată de Întreaga societate, a unor probleme
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
este acceptat și crezut de toți membrii grupului; apare ca o explicație, acceptată de Întreaga societate, a unor probleme specifice; se referă cu predilecție la problemele legate de originea universului, locurilor, obiectelor comune, instituțiilor sociale etc.; trimite la un timp primordial. Într-o Încercare de sinteză a tuturor factorilor culturali implicați În circumscrierea conceptului de mit, Într-un studiu scris În urma cu douăzeci de ani (Coman, 1985), am identifică zece criterii: a) cadrul sociocultural de tip „arhaic”: societățile non-moderne sau așa-
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de societate) este generatoare de sacralitate. Numele cel mai des citat pentru a susține această poziție este Mircea Eliade: La modul general, putem spune că orice mit povestește cum ceva a ajuns să existe. În el găsim Întotdeauna o istorie primordială, iar această istorie se referă la un Început: mitul cosmologic propriu-zis sau un mit care prezintă prima stare, larvară, a lumii. Acest Început este Întotdeauna implicit În seria miturilor care povestesc evenimentele fabuloase care au avut loc după crearea sau
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
au avut loc după crearea sau apariția lumi: miturile despre originea plantelor, animalelor, omului, sau a morții, căsătoriei, familiei. Împreună aceste mituri constituie un ansamblu coerent, deoarece revelează felul În care lumea a fost transformată ș...ț. Această istorie sfântă, primordială, constituită de ansamblul miturilor semnificative, este fundamentală, pentru că ea explică și justifică În același timp, atât existența Lumii, cât și pe aceea a omului și a societății. De aceea, mitul este considerat simultan ca istorie adevărată - pentru că povestește cum lucrurile
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
generat apariția celeilalte) și una hermeneutică (o formă dă sens celeilalte). Cea mai elaborată construcție În acest sens este așa-numită „școală ritualistă”: pentru adepții acestei teorii, la Începuturi au fost doar gestul și acțiunea rituală, ca expresii ale emoțiilor primordiale. Mitul reprezintă o fază ulterioară, de raționalizare, de pierdere a trăirilor originare și de Înlocuire a acestora cu sensurile exprimate și cuprinse În povestire. De aceea, pentru a Înțelege funcția unui mit Într-o anumită cultură trebuie să identificăm „etimonul
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
p. 294; B. Myerhoff, 1984, p. 151; N. Sindzingre, 1989, p. 68; J.Z. Smith, 1987, p. 109; L.-V. Thomas, 1991, p. 379; R. Winthrop, 1991, p. 245 etc.) relevă câteva note constante, esențiale pentru circumscrierea manifestărilor rituale - caracterul primordial al acțiunii (În raport cu mesajele verbale), implicarea corpului și punerea În scenă (performarea), caracterul formalizat al gesturilor (repetitive, standardizate, obligatorii), dimensiunea tradițională (precodate, nereflectate), eficiența simbolică (fără legătură necesară cu cea empirică), rolul social (funcția de coeziune, reflectare, controlare a schimbării
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
a numeroase boli; d) caracterul incomplet al creației; e) pedeapsa divină pentru neascultarea „poruncilor”: izgonirea din Rai, care este sinonimă cu pierderea imortalității și a imunității paradisiace. Din această perspectivă, autorul amintit consideră că „vindecătorul se Întâlnește cu o realitate primordială: el se luptă cu forțe supranaturale care există de la Începutul timpului. A vindeca trebuie să fie un act de recreare, de creație corectivă, de bătălie cosmică menită să triumfe asupra și să anihileze puterile primordiale ale răului” (p. 228). După
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
se Întâlnește cu o realitate primordială: el se luptă cu forțe supranaturale care există de la Începutul timpului. A vindeca trebuie să fie un act de recreare, de creație corectivă, de bătălie cosmică menită să triumfe asupra și să anihileze puterile primordiale ale răului” (p. 228). După V. Lanternari (1987, vol. IX, pp. 307-308) există două mari paradigme simbolice care explică boala și indică tipul adecvat de vindecare magică: Conform primei concepții, răul provine dintr-o pedeapsă divină pentru un comportament greșit
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cu forțele oculte, specialiști identificați cel mai adesea sub numele generic de șamani. Pentru foarte mulți autori, șamanismul, deși include activități magice „curente” precum divinație, vindecare, influențarea naturii, reprezintă un sistem cultural de sine stătător, chiar un fel de religie primordială. Aceste aserțiuni pornesc de la faptul că șamanismul este atestat mai ales la societățile de vânători-culegători și se estompează (este Înlocuit de magia vindecătorilor sau de casta preoților) la civilizațiile de agricultori. În plus, elemente arheologice provenind din paleolitic par să
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
omorâtă violent genera, din diferite părți ale corpului ei, fie Întregul cosmos, fie unele forme de relief, fie anumite specii vegetale: Sacrificiul de regenerare este o repetare rituală a creației. Mitul cosmogonic implică moartea rituală (adică violentă) a unui uriaș primordial, din trupul căruia au fost construite lumile, au crescut ierburile etc. Îndeosebi originea plantelor și a grânelor este pusă În legătură cu un asemenea sacrificiu. Am văzut că ierburile, grâul, vița-de-vie au Încolțit din sângele și carnea unei făpturi mitice ritualic sacrificate
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
o semnificație aparte În plan religios sau politic cu concepțiile arhaice despre transferul de viață de la om la natură sau creații culturale - 1943, 1995), folcloristul român consideră că practicile asociate „vânzătorilor de umbre” sunt raționalizări tardive ale unor sacrificii umane primordiale. Datina amintită implică luarea, cu o sfoară, a măsurii umbrei unui om, pe ascuns, „vânzarea” acestei măsuri constructorilor și apoi Îngroparea măsurii la temelia unui edificiu. Pe o arie limitată, după câte se pare, la popoarele balcanice, se mai obișnuiește
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
care le așteptăm de la ele. Faptul că animalul sacrificat este unul domesticit este subliniat și de alți cercetători, deseori În mod polemic, ca o reacție la teoriile care susțin că la originea sacrificiului s-ar află vânătoarea sau o crimă primordială. Astfel, Vidal-Naquet (1985, p. 138) susține că „funcția vânătorii este simultan complementară și opusă sacrificiului. Într-un cuvânt, vânătoarea definește relațiile dintre om și natura sălbatică. Vânătorul este simultan animalul prădător și posesorul unei arte (techne) pe care nu o
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
funcțiile sacrificiului explică originea și funcțiile culturii. Prima dintre aceste perspective pornește de la ideea unei crime sacrificiale care a avut loc, În mod real, cândva, Într-o epocă revolută a umanității. Sigmund Freud, cel mai cunoscut promotor al teoriei „sacrificiului primordial”, a fost influențat de studiile de mitologie comparată și de antropologie ale secolului al XIX-lea, studii care vedeau În sacrificiu o dovadă a „primitivismului” și a sălbăticiei specifice societăților non-moderne. Pentru Freud, manifestările religioase și cele neurotice au numeroase
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de a avea relații sexuale cu o femeie aparținând aceluiași totem, coincid În ceea ce privește conținutul lor cu cele două crime ale lui Oedip, care și-a ucis tatăl și s-a căsătorit cu propria mamă, cât și cu cele două dorințe primordiale ale copilului, a căror insuficientă refulare sau a căror redeșteptare constituie probabil nucleul oricărei psihonevroze (S. Freud, 1991, p. 139). Amestecul de venerație și frică a fost rupt Într-o scenă care (după Freud) se va fi repetat de mai
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
a căror redeșteptare constituie probabil nucleul oricărei psihonevroze (S. Freud, 1991, p. 139). Amestecul de venerație și frică a fost rupt Într-o scenă care (după Freud) se va fi repetat de mai multe ori, În diferite hoarde, În trecutul primordial: pentru a-și putea satisface instinctele sexuale, copiii s-au unit, și-au atacat tatăl, l-au omorât și, adaugă Freud, fiind canibali, l-au și mâncat. Sentimentele de eliberare și satisfacție (au scăpat de tatăl dominator și au putut
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de tabu. Totuși, În anumite momente considerate sacre, scenariul crimei inițiale era refăcut ceremonial - de aici, ritul sacrificiului. În felul acesta sacrificiul reia, Într-un cadru simbolic, controlat de interdicții și prescripții religioase, cu un obiect „substituit”, actul violent, omorârea primordială a tatălui, din illo tempore. Punerea periodică În scenă a crimei originare funcționează ca un mecanism eliberator: urmașii scapă de sentimentele de vinovăție pentru crima inițială și, simultan, Își descarcă tensiunile și frustrările acumulate asupra unui alter ego al tatălui
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
parte: universalitatea modelului, ceea ce pentru unii interpreți reprezintă cea mai importantă calitate a teoriei freudiene, constituie punctul său vulnerabil - În special din perspectiva antropologiei culturale. Cercetările de teren (arheologice și etnografice) nu au putut confirma: a) existența unor hoarde umane primordiale, dominate de un mascul atotputernic; b) generalitatea totemismului și a sistemului de tabuuri; c) generalitatea sacrificiilor de tip totemic (și a corelației dintre acestea și canibalism); d) generalitatea complexelor oedipiene sau a sentimentelor de vinovăție „sacrificială”; e) existența unor mecanisme
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cu o omorâre controlată ceremonial și, prin aceasta, creează normele și valorile culturale, fixează instituțiile sociale, distinge sacrul de profan și oferă baza pentru toate construcțiile mitologice. Girard consideră că orice ritual Înseamnă repetarea, În plan simbolic, a unui eveniment primordial. Sacrificiul reia și substituie totodată o crimă care a avut loc cândva. Pentru Girard este vorba nu despre o crimă primordială, ci despre un lanț de crime, generator al unei „violențe reciproce” (de tipul vendetei), care nu poate fi oprită
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
oferă baza pentru toate construcțiile mitologice. Girard consideră că orice ritual Înseamnă repetarea, În plan simbolic, a unui eveniment primordial. Sacrificiul reia și substituie totodată o crimă care a avut loc cândva. Pentru Girard este vorba nu despre o crimă primordială, ci despre un lanț de crime, generator al unei „violențe reciproce” (de tipul vendetei), care nu poate fi oprită decât prin mutarea În și prin substituirea lor de către ceremonial. Omul este prin natura lui Înclinat către violență, iar aceasta este
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
arme de foc anunță eliberarea spațiului și a timpului pentru marea Înnoire. c) Riturile de Învigorare exprimă renașterea forțelor binelui și victoria lor asupra duhurilor malefice. Frecvent, acest mesaj este transmis prin punerea În scenă a bătăliei mitice dintre divinitățile primordiale cu ajutorul unor lupte Între măști. Un alt rit de Învigorare este „căsătoria sacră”, În care regele sau preotul suprem se Însura cu o femeie, reluând În plan ceremonial nunta fecundatoare din Începuturi, acel hieros gamos care a dus la instaurarea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
prag Între ceea ce a fost și ceea ce va fi, ca un interval și o configurație de tip liminal: Liminalitatea este o perioadă de sărăcire structurală și de Îmbogățire simbolică. Ea reprezintă În chip esențial o perioadă de Întoarcere la principiile primordiale, de conștientizare a inventarului cultural. A te afla În afara unei poziții sociale particulare, a Înceta să ai o perspectivă specifică Înseamnă, Într-un anume sens, a deveni conștient (măcar potențial) de toate pozițiile și aranjamentele sociale, a dobândi o perspectivă
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
defamiliarizare”, care conduce la configurații noi, nu o dată grotești, violente, iconoclaste (1982, p. 27). Ca o sinteză a acestor observații, notăm caracterul reflexiv. Turner consideră că exagerările care apar În aceste constructe simbolice eliberate de constrângerile societas sunt „un mod primordial de exercitare a abstracției. Trăsătura exagerată este transformată În obiect de reflecție” (1967, p. 13). Astfel, monștrii (imaginari sau materializați de măștile bizare și terifiante) nu sunt o expresie a unor impulsuri iraționale, ci un mod de a regândi elementele
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cuvânt de dojană pentru purtări care, În orice alt moment, ar fi fost pedepsite cu biciuirea, temnița sau moartea (J.G. Fraser, 1980, vol. IV, p. 237). Carnavalurile Europei rurale (creștine, dar necontrolate integral de Biserică) instituiau o dezordine analoagă haosului primordial, funcționând ca dramatizări calendaristice ale confruntării dintre viață și moarte. Ele musteau de rituri magice care vizau asigurarea fertilității, alungarea duhurilor malefice (reprezentate de măștile grotești), stimularea bogăției prin consumul excesiv de alimente și băuturi, suspendarea sau inversarea atât a ordinii
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
rolurilor femeii și bărbatului: prima Îl ținea În lesă și Îl conducea pe cel de-al doilea. În plus, aș adăuga, aceste charivari puneau În mișcare mai multe inversiuni simbolice, fără ca acestea să aibă neapărat funcția de a evoca haosul primordial. Ele arătau pericolul Încălcării regulilor matrimoniale prin punerea În scenă a unei antisocietăți. Comportamentul anormal, adică relația sexuală În afara căsătoriei, amenința Întregul edificiu social: Riturile căsătoriei sunt instituite pentru a reglementa o bună ordine În repartizarea femeilor În rândul bărbaților
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]