7,041 matches
-
conducere românească în exil, în contextul intrării trupelor sovietice în România, este Mihai Antonescu, ministru al afacerilor străine în perioada războiului. La începutul anului 1943, după înfrângerea de la Stalingrad, Mihai Antonescu întocmise deja o listă de persoane care să se refugieze în occident pentru a continua rezistența împotriva comunismului. Pentru finanțarea acestei rezistențe în exil, în perioada 1943 - 1944, Mihai Antonescu a transferat aproximativ 20 de milioade de franci elvețieni în bănci din Elveția. Administrator al acestui fond a fost numit
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
niciun fond și că nu are despre ce să dea socoteală cuiva. În memoriile sale, Monica Lovinescu menționează ""...Alexandru Cretzianu, fost politician exilat în Statele Unite, în mâinile căruia aterizase fondul special trimis din țară pentru intelectualii romîni ce se vor refugia în Occident. Cretzianu nu voise să-și cedeze "fondul" nici Regelui, nici Comitetului Național al lui Vișoianu, nici Ligii lui Rădescu. Poziție discutabilă și reputație pe măsură. Din când în când însă, părea a-și aduce aminte de misiunea ce
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
și reviste din București, între care Amfiteatru și Secolul 20. În anul 1971 a fost transferat disciplinar de la Centrala cărții pentru că a refuzat să participe la acțiunea de epurare ideologică a cărților ; În anii 80 pleacă din țară și se refugiază în exil la Paris, de unde denunță, în presa scrisă și în emisiuni radiofonice, regimul de opresiune din România. Locuiește pînă în 2010 în Franța. A fost jurnalist bilingv la "Radio France Internaționale", între aprilie 1989 și aprilie 2009.Ulterior a
Dinu Flămând () [Corola-website/Science/308905_a_310234]
-
istorică, comuna Babele, actualmente în Ucraina. În 1927 fondează în Basarabia "Gruparea Femeilor Române" S-a evidențiat în activitatea Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române care își desfășura activitatea sub patronajul doamnei Alexandrina Cantacuzino. După 28 iunie 1940 s-a refugiat în România. După ce a locuit o vreme la Iași este arestată de regimul comunist și trimisă la Pucioasa, județul Dâmbovița unde a și decedat în 1955. Rămășitele pământești i-au fost aduse peste câțiva ani la Cimitirul Bellu din București
Elena Alistar () [Corola-website/Science/308952_a_310281]
-
multe albume și cântând o mare parte din piesele de generic ale filmelor în care a jucat. Chan s-a născut pe 7 aprilie 1954, în Hong Kong, China, sub numele de Chan Kong-sang, fiind fiul lui Charles și Lee-Lee Chan, refugiați din Războiul Civil Chinez. A fost poreclit "Paopao" (în chineză: 炮炮, având sensul de „ghiulea”), pentru că nu stătea niciodată locului. Din moment ce părinții săi lucrau pentru consulul francez din Hong Kong, Chan și-a petrecut anii de formare în apropierea reședinței consulului
Jackie Chan () [Corola-website/Science/308955_a_310284]
-
A fost fiul lui Radu de la Afumați și a obținut domnia cu ajutorul Habsburgilor. Pătrunde în Țara Românească prin Banat cu o armată compusă din mercenari (haiduci, de aici și porecla sa) unguri și poloni, precum și din boierii din tabăra antiotomană, refugiați în Transilvania datorită prigoanei inițiate de către Mircea Ciobanul. Lupta cu domnul s-a dat la Mănești (Prahova) pe 15 noiembrie 1552 și s-a încheiat cu victoria lui . Mircea Ciobanul fuge la Giurgiu, apoi trece Dunărea la turci. În decembrie
Radu Ilie () [Corola-website/Science/309766_a_311095]
-
deteriorată încât doar anul menționat poate fi descifrat. Un alt moment important pentru sat și pentru biserică, amintește tradiția, este acela întâmplat în vremea năvălirilor tătare când biserica a oferit protecție adăpostind între pereții săi locuitorii satului care s-au refugiat aici de frica unei cete de tătari ce a atacat satul, în ultima invazie din anul 1717. Urmele acestui eveniment, mai exact urmele loviturilor de secure date de tătari se mai pot vedea în lemnul gros al ușii. După anii
Biserica de lemn din Măgura () [Corola-website/Science/309789_a_311118]
-
pe Stéphane Gödicke să califice opera lui Musil drept un "roman polifonic". După Anschluss-ul din martie 1938, editorul lui Musil părăsește Viena. Începând din luna iulie, Germania refuză publicațiile editurii Bermann-Rowohlt, ceea ce conduce la prăbușirea vânzării cărților lui Musil. Se refugiază împreună cu soția sa, Martha, la Zürich, în Elveția. Rămas fără venituri și fără editor, situația materială a cuplului este foarte precară. Sunt susținuți financiar de admiratori și prieteni precum familia Mayrisch din Luxemburg și Church, mecena coeditori ai revistei "Mesures
Robert Musil () [Corola-website/Science/309812_a_311141]
-
406 voturi în favoarea sa din 630 de voturi total exprimate. La ieșirea din ședință, Vaublanc, împreună cu alți circa 30 de deputați, este amenințat, insultat, și busculat de mulțimea ostilă care asistase la dezbateri. Unii dintre deputați au trebuit să se refugieze la corpul de gardă al Palatului Regal de unde s-au salvat fugind pe ferestre. Conform lui Hippolyte Taine: La 9 august Vaublanc solicită îndepărtarea „federaților” și a „marseiezilor”. Cererea este respinsă de majoritatea Adunării. În cursul zilei de 10 august
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
de asasinat, salvat fiind în ultima clipă de lovitura de spadă a unui tânăr ofițer de geniu, căpitanul Louis Bertrand de Sivray, cunoscut ca viitor general al Imperiului. Este unul dintre martorii oculari ai sosirii familiei regale venite să se refugieze la Tuileries, asediată pentru a se pune la dispoziția Adunării legislative, întâmplare pe care o va descrie mai târziu în "Memoriile" sale. În seara zilei de 10 august, este nevoit să se refugieze la Armand-Gaston Camus, arhivistul Adunării. Câteva zile
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
ai sosirii familiei regale venite să se refugieze la Tuileries, asediată pentru a se pune la dispoziția Adunării legislative, întâmplare pe care o va descrie mai târziu în "Memoriile" sale. În seara zilei de 10 august, este nevoit să se refugieze la Armand-Gaston Camus, arhivistul Adunării. Câteva zile mai târziu, se ascunde la hotelul Strasbourg, din strada Neuve Saint Eustache. La 3 septembrie 1792, aude agitație în curtea hotelului, crezând că a fost denunțat. De fapt, era vorba despre trecerea unei
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
Salvării Publice și de supraveghere a Convenției, pus de curând în funcțiune, a emis un ordin potrivit căruia a fost pus în afara legii, înscris pe lista proscrișilor de către municipalitatea pariziană. Acest decret îl constrânge să părăsească orașul și să se refugieze în Normandia, unde și-a reîntâlnit familia, apoi în locuința sa de la țară, aflată la Bélombres, aproape de Melun. Acolo a trăit în izolare vreme de câteva luni. Tot acolo a aflat că ziarul "Gorsas" l-a acuzat că ar fi
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
octombrie, ca șef al secțiunii regaliste din Faubourg Poissonnière, este condamnat la moarte în contumacie de către comisia militară prezidată de generalul Lostange cu sediul la "Teatrul Francez". Această nouă condamnare îl obligă pentru a doua oară să trăiască ascuns. Se refugiază la Sophie Cottin, prietenă a soției lui Jean-Baptiste-Marie-François Bresson. Profită de această izolare forțată pentru a se dedica din nou uneia din pasiunile sale: desenul. Convenția, obligată să organizeze noi alegeri, cu câteva zile în urmă, convocase colegiile electorale. Aceste
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
trecere prin Metz. Îi împărtășește obiecțiile sale privitoare la viitoarea campanie în Rusia, însă Împăratul nu-l ascultă. În timpul campaniei în Franța și a replierii armatei la Mainz, în urma înfrângerii suferite la Leipzig, un mare număr de soldați s-au refugiat la Metz, propagând o epidemie de tifos. Vaublanc s-a molipsit și el și nu a lipsit mult să piară. În 1814, deschide porțile orașului Metz și întâmpină cu entuziasm forțele coalizate. Menținut prefect de Moselle în timpul primei Restaurații, este
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
militar al orașului Metz, să împiedice ralierile bonapartiste. Un ordin de arestare publicat de mareșalul Davout, în "Monitorul Universal", îl constrânge să fugă spre Luxemburg, pentru a i se alătura lui Ludovic al XVIII-lea la Gand, unde acesta era refugiat. Anecdota îl arată spunând ofițerului stânjenit că trebuie să-l aresteze:iar Vaublanc îl conduce prin ieșirea anexă înainte de a fugi călare. La sosirea la Gand, i se alătură lui Chateaubriand care îl citează în "Mémoires d’outre-tombe"Îi remite
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
ca militar în armata Germană (Wehrmacht). După înaintarea spre est a urmat retragerea spre vest și, pe 8 mai 1945, prizonieratul la americani. În acest timp, soția sa, cu cei doi copii minori (unul fiind autorul), a trebuit să se refugieze, a fost prinsă de partizanii polonezi, a stat în prizonierat, a fost deportată.
Alexander Czoppelt () [Corola-website/Science/309890_a_311219]
-
înainte. Efectivele organizație sunt apreciate la 25.000 - 35.000 de oameni în momentul declanșării debarcării din Normandia (iunie 1944). Numărul total al membrilor a scăzut rapid după debarcare. După eliberarea Fanței, acei milițieni care nu au reușit să se refugieze în Germania, (unde evadații au fost încadrați în Divizia Charlemagne din cadrul Waffen-SS), au avut parte de execuții rapide după procese sumare, sau au fost pur și simplu împușcați de luptători ai rezistenței sau de civili răzbunători. Un număr oarecare de
Milice française () [Corola-website/Science/309895_a_311224]
-
comunitate care număra atunci circa 18.000 evrei. În perioada celui de-al doilea război mondial, când evreii din Ardealul de Nord ocupat de hortiști erau persecutați de nazisti, dr. Moshe Carmilly a ajutat evrei din toată Transilvania să se refugieze în România și apoi să plece spre Palestina. Cu câteva săptămâni înainte de deportarea evreilor din Ardealul de Nord, Moshe Carmilly a sosit la București. A solicitat liderilor comunitari din România, Șef Rabinului Alexandru Șafran, doctorului Wilhelm Filderman și cunoscutului sionist
Moshe Carmilly-Weinberger () [Corola-website/Science/309917_a_311246]
-
București. Sionistul Zissu a obținut de la autoritățile românești asigurări legale pentru refugiații existenți în România. Cu ajutorul doctorului Raoul Șorban, dr. Carmilly s-a întâlnit cu Iuliu Maniu, care i-a oferit 1200 de vize de intrare în țară pentru evreii refugiați din Cluj, încercând să tranziteze România". În acele vremuri grele și tulburi, când era cea mai mare nevoie de ajutor, doi episcopi din Transilvania, Iuliu Hossu și Marton Aron, primul greco-catolic, al doilea romano-catolic, au oferit un exemplu al umanitarismului
Moshe Carmilly-Weinberger () [Corola-website/Science/309917_a_311246]
-
poate nega: faptul că atunci când lumea a privit insensibilă spectacolul nimicirii evreilor europeni, România a fost dispusă să primească refugiați evrei și a fost gata să deschidă pentru ei porturile sale." În anul 1944 a părăsit Clujul și s-a refugiat în România. Deși rabinul Carmilly era cetățean maghiar, statul român i-a acordat un pașaport românesc pentru a putea pleca în Palestina. Între anii 1948-1950, a fost ofițer cultural și de imigrație la Consulatul Israelian din Budapesta. A fost apoi
Moshe Carmilly-Weinberger () [Corola-website/Science/309917_a_311246]
-
în oct 1439. Momentul părea prielnic. Constantin, aflat în legătură cu Roma, știa ce se pune la cale. Mai știa și că, deși turcii invadaseră și cuceriseră cea mai mare parte a Serbiei, despotul sârb Cheorghe Brancovici, cu care era înrudit, se refugiase în Ungaria; și din Ungaria trebuia lansată contraofensiva împotriva turcilor. Urma să fie condusă de Ladislau, regele polon al Ungariei, și de strălucitul său comandant suprem, Iancu de Hunedoara. Fiind o cruciadă împotriva păgânilor,ea trebuia organizată de legatul papal
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
partizani din Basarabia care atacau forțele armate române stabilite acolo. A condus rebeliunea bolșevică de la atelierele muncitorești din Tighina din 27 mai 1919, fiind condamnat în contumacie de către autoritățile române la pedeapsa capitală. A fugit din România și s-a refugiat în Ucraina. Între anii 1922-1924, Grigore Borisov, cunoscut sub pseudonimul de Starîi (Moșneagul), a studiat la Universitatea Comunistă I.M. Sverdlov, activând în paralel în Comitetul de partid din regiunea Odessa. A fost redactor al primului ziar în limba română din
Grigore Borisov () [Corola-website/Science/309968_a_311297]
-
Plenara a III-a a C.C. a Partidului Comunist din Moldova, Fiodor Brovko afirma că: „Intelectualitatea a fost izgonită de români și populația este supusă, docilă; orice colhoznic din U.R.S.S. își poate găsi aici de lucru în orice domeniu.” Refugiat după eliberarea Basarabiei de către armata română, el a revenit în martie 1944, alături de armata roșie, la Soroca, unde s-au stabilit organele sovietice, menite să administreze pământurile românești recucerite, împreună cu întreg prezidiul Sovietului Suprem al RSSM. În afară de funcția de președinte
Fiodor Brovko () [Corola-website/Science/309966_a_311295]
-
Scoția în 1651. Deși a fost proclamat rege la Jersey, Carol a fost în imposibilitatea de a asigura coroana Angliei și, în consecință a fugit în Franța, în exil. Ca și mama și fratele său mai mare, Iacob s-a refugiat la curtea regelui Franței Ludovic al XIV-lea, la Paris. În acea perioadă s-a dedicat artei războiului și s-a demonstrat un comandant îndrăzneț și curajos, chiar dacă nu întotdeauna valid și strălucitor. A făcut parte din armata condusă de
Iacob al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/310339_a_311668]
-
Urmările celui de-al doilea război mondial au fost resimțite puternic în perioada 1945-1950, dar efectele conflictului mondial s-au făcut simțite și în deceniile care au urmat. La sfârșitul războiului, milioane de refugiați din întreaga Europă nu mai aveau niciun fel de locuință, economia era în criză profundă, iar o bună parte a infrastructurii industriale a continentului era distrusă. Uniunea Sovietică a fost puternic afectată, aproximativ o treime din economia sa fiind distrusă
Urmările celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/310419_a_311748]