KorAP: Find »[drukola/base=sabie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...233 234 235 ...326 >

8,136 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

dau din colț în colț când o veni clipa să plătesc "Vămile văzduhului". Ești prea cutezător în luptă. Ai grijă Ștefane! Ai grijă! îl dăscălește Vlaicu. Mi se face inima cât un purice când văd cum te avânți nebunește cu sabia... Ștefan îi zâmbește, îi pune mâna pe umăr, îi privește în ochi, adânc: Unchiule... Și de-a fi și-a fi... Rogu-te, ai grijă de Maria, de copii și... și de Voichița. Să le fii un adevărat părinte, cum

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Mușatin Voievod! Dorința și voința mea aiasta este și altcumva să nu cuteze nimeni a face!" și îi întinde hrisovul lui Vlaicu. Să împliniți întocmai și să-i fiți cu credință cum mi-ați fost și mie! Jurați!! poruncește, trage sabia și le întinde garda în cruce. Jurați!! Cu dreapta pe sabie, într-un glas, gâtuiți de emoție, jură: -Jurăm!! Ștefan bagă sabia în teacă. Vă mulțumesc. Mi-ați luat o piatră de pe inimă... Ștefan se duce la fereastră. Respiră adânc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nu cuteze nimeni a face!" și îi întinde hrisovul lui Vlaicu. Să împliniți întocmai și să-i fiți cu credință cum mi-ați fost și mie! Jurați!! poruncește, trage sabia și le întinde garda în cruce. Jurați!! Cu dreapta pe sabie, într-un glas, gâtuiți de emoție, jură: -Jurăm!! Ștefan bagă sabia în teacă. Vă mulțumesc. Mi-ați luat o piatră de pe inimă... Ștefan se duce la fereastră. Respiră adânc aerul proaspăt al nopții... Broaștele orăcăie în șanțul de apărare... Un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Să împliniți întocmai și să-i fiți cu credință cum mi-ați fost și mie! Jurați!! poruncește, trage sabia și le întinde garda în cruce. Jurați!! Cu dreapta pe sabie, într-un glas, gâtuiți de emoție, jură: -Jurăm!! Ștefan bagă sabia în teacă. Vă mulțumesc. Mi-ați luat o piatră de pe inimă... Ștefan se duce la fereastră. Respiră adânc aerul proaspăt al nopții... Broaștele orăcăie în șanțul de apărare... Un câine, părăsit, lăsat să păzească casa, urlă a pustiu...O lună

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
să... Oprește-te! strigă Ștefan... Fii cuminte Voichiță, îi vorbește el apoi molcom, cu blândețe, mângâindu-i părul. Rostul unui Domn este să-și apere țara. Și... și chiar să moară, de nu se poate altfel -, să moară frumos, cu sabia în mână... Rostul tău, Voichițo, este viața. Să iubești. Să zămislești pui, care să împlinească, poate, ce-am visat noi și n-am împlinit... Împreună, șoptește Voichița. Timpul... uitarea... vindecă totul... Niciodată! Voichița împietrită privește în gol, undeva, departe... Tăcere

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
rădica deasupra biruitorilor..." Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei C VALEA ALBĂ. ISPĂȘIREA. BUCIUMĂ!!! Un bucium buciumă răgușit. "Fugi!! Fugi Măria ta!! Fugi", aude el răsunându-i ca un ecou, gândul... "Și eu , Măritul Domn și Voievod a toată Țara Moldovei! Sabia Creștinătății! Athletul lui Hristos! Am fugit! Da! Fugeam! Cădeam! Cădeam și mă târam în patru labe prin mocirlă! Fugeam! Mă agățam de arbori! Îi îmbrățișam! Și plângeam! Plângeam și vărsam! Numai fiere vărsam! Mă sufocam și plângeam!... Răilor! M-ați

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Cădeam și mă târam în patru labe prin mocirlă! Fugeam! Mă agățam de arbori! Îi îmbrățișam! Și plângeam! Plângeam și vărsam! Numai fiere vărsam! Mă sufocam și plângeam!... Răilor! M-ați alungat! Vouă... vouă ce vă pasă?! Ați stat cu sabia! Ne-ați apărat! Și ați căzut până la unu, acolo, la Valea Albă! Ce vă pasă? Dar eu?... Eu ce să fac acuma?!... Trebuia să rămân acolo la Valea Albă! Eram... eram, doar, Domnul Moldovei!" Ștefan tresare... Ridică fruntea de pe masă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Îmi amintesc... În dimineața aceea... Pe câmpul de bătălie... Am îngenuncheat cu fața la Soare-Răsare... Ne-am făcut rugăciunea din urmă... Ne-am îmbrățișat și ne-am cerut, unul altuia... ne-am cerut iertare... Apoi, am scuipat în palmă și-am tras sabia: "Cu Dumnezeu înainte!" Eram gata să ne batem, nu oricum, ci până la moarte să ne batem! Nu știu de ce, ne era inima ușoară. Poate... poate pentru că îmbrăcasem cămașa morții... Aveam și bănuțul cu noi, zîmbește el, apoi își lipește fruntea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
S-a sfârșit, îngână Ștefan cu voce spartă. Două sute de viteji, cu Mihail în frunte -, deși știau că sunt sortiți morții, au cerut,singuri au cerut -, să rămână acolo, ca să acopere retragerea... Am vrut să rămân cu ei, împreună, cu sabia, acolo, la Valea Albă... Nu m-au lăsat!... M-au târât! Răcneau: "De piere Ștefan, piere Moldova!!! Pleacă!!! Fugi!!! Fugi!!!"... Și am fugit! oftează istovit, răgușit. Ca un șobolan! Am fugit!... Și ei... ei, apărându-ne... au căzut, acolo, cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
acolo, la Valea Albă... Nu m-au lăsat!... M-au târât! Răcneau: "De piere Ștefan, piere Moldova!!! Pleacă!!! Fugi!!! Fugi!!!"... Și am fugit! oftează istovit, răgușit. Ca un șobolan! Am fugit!... Și ei... ei, apărându-ne... au căzut, acolo, cu sabia în mână... au pierit acolo, până la unu' au pierit... cu sabia... Floarea oștirii mele... îngână Ștefan, sleit, lac de sudoare, cu ochii în pământ. Au căzut ca niște viteji, îngână Daniil. Da... "au 'nălbit poiana", șoptește Ștefan sfârșit, ștergându-și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Răcneau: "De piere Ștefan, piere Moldova!!! Pleacă!!! Fugi!!! Fugi!!!"... Și am fugit! oftează istovit, răgușit. Ca un șobolan! Am fugit!... Și ei... ei, apărându-ne... au căzut, acolo, cu sabia în mână... au pierit acolo, până la unu' au pierit... cu sabia... Floarea oștirii mele... îngână Ștefan, sleit, lac de sudoare, cu ochii în pământ. Au căzut ca niște viteji, îngână Daniil. Da... "au 'nălbit poiana", șoptește Ștefan sfârșit, ștergându-și cu palmele broboanele ce i se prelingeau în ochi, orbindu-l

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
acolo unde a fost războiul. Războieni să se cheme în veac! Dumnezeu să-i așeze în ceata drepților. Amin! Ștefan dă roată chiliei șchiopătând, cu ochii în pământ, gârbovit, cu gândurile răvășite: Dumnezeule! Turcii mi-o trec prin foc și sabie! Mi-o sfârtecă! Și mi-o batjocoresc! Și mi-o scaldă în sânge! Și... și n-are cine le sta împotrivă cu sabia!... Pe turnul cel mai înalt al Sucevei, poate flutură steagul verde al Profetului!... De ai mei, cei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
șchiopătând, cu ochii în pământ, gârbovit, cu gândurile răvășite: Dumnezeule! Turcii mi-o trec prin foc și sabie! Mi-o sfârtecă! Și mi-o batjocoresc! Și mi-o scaldă în sânge! Și... și n-are cine le sta împotrivă cu sabia!... Pe turnul cel mai înalt al Sucevei, poate flutură steagul verde al Profetului!... De ai mei, cei dragi, n-am nici o știre; sunt, poate, descăpățânați au, mai rău, sunt robi, în lanțuri, pe drumul Stambulului... Și... și, poate, în Scaunul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
spovedește-te fiule... Îngăduie întrebarea: oare n-ai cutezat prea mult?... Oare n-ai păcătuit printr-o nemăsurată trufie? Nu te-ai hrănit cu deșarte năluciri și vise de mărire? După "Strălucitul Pod Înalt", a vuit Europa. Clopotele! Tămâierea! Osanalele! "Sabia lui Hristos"! Toate aistea te îmbată, ușor-ușor te fac să-ți pierzi capul. Trufia e un păcat ce bântuie în multe capete încoronate și le face să piardă măsura puterii, asemuindu-se unor mici dumnezei, ceea ce pricinuiește multe greșeli și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
suferințe popoarelor pe care le ocârmuiesc. Nălucite vise? Ohooho! hohotește Ștefan. Nici nu-mi dăduseră tuleiele și mă visam un vajnic căpitan de oști. Eu am dezrobit Constantinopolul! Nu știai?! Și... și "Sfântul Mormânt", tot eu! Da! Chiar eu! Cu sabia! Eram un erou!... Un mare erou!... Daniil zâmbește cu îngăduință, cu simpatie pentru Năzdrăvanul acela cu tuleie, mare căpitan. Omenirea are nevoie de eroi, și de sfinți are nevoie... Ștefan, amintindu-și de băiețandrul acela neînfricat și neînvins, îi zâmbește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
arareori din aripi; recunosc, mândria e unul din păcatele mele:... Mi-s aripile obosite însă, rămân pe pământ. Timpul lui Ștefan Vodă nu s-a sfârșit! se aruncă cu elan Daniil, Răbdare fiule! Nici o împărăție n-a durat numai prin sabie. Istoria ne-a tăbăcit cu atâta suferință, că avem tăria de a îndura, de a răbda... Timpul meu n-are răbdare! spune Ștefan plin de neastâmpăr. N-am stofă de mucenic să aștept "Plinirea vremii"... Eu vreau ca vremea aceea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
singur Golgota... Și ai îngenuncheat sub greutatea crucii... Nu crezi că e prea mult pentru un om singur? Ștefan, cu ochii închiși, obsedat de aceeași întrebare, încetișor: De ce n-am rămas acolo?... Ștefan "cel Mare", trebuia să rămână acolo, cu sabia... Acu... acu, ce-a mai rămas din "Marele Ștefan?"... Un cerșetor! Privește-mă! Trufie! Și nu te mai biciui! se revoltă Daniil. Ai făcut tot ce omenește era posibil! "Ați luptat singuri... Ați murit singuri"... Aista ne e Destinul! Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
desfrunzit, Sihastre, mărturisește el încetișor după un timp de tăcere. Vei înmuguri! spune Daniil cu credință. Au nu știi că după iarnă vine o primăvară? ...Mă țineam să te întreb, își amintește Daniil. Toți spun că prea te arunci cu sabia în bătălie. Nu ți-i ție frică de moarte? Frică?! Și încă ce frică! De prea multe ori mi-a rânjit, nu m-a avut încă... Moartea m-a învățat să iubesc și mai mult viața. Desigur, fugim de moarte

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Moldovei"? O, Sihastre, spune apoi, visător, de-aș fi avut răgaz de puțină pace... Barem câțiva ani, să-mi așez țara... Ce grădină aș fi făcut din Moldova... Dar nu m-au lăsat lupii! Nu mă lasă! Mereu, mereu cu sabia! Mereu, mereu a trebuit să scurm în cenușă, să iau totul de la capăt, ca în blăstămul acela în care ce zidești ziua se dărâmă noaptea... E un blăstăm păgân, din vechime, care zice că nimic mare nu se poate înălța

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Ar fi prea frumos să fie adevărat... Daniil zâmbește vinovat: Eu cred! Așa va fi! Trebuie să crezi, și va fi! Cred! Tăcere. Vântul aduce de departe, o dată cu foșnetul frunzelor și urletele unei haite de lupi... Ștefan tresare și smulge sabia: Calul!!... Daniil îl oprește printr-un gest potolit: Nu-i nevoie! Vorbesc eu cu ei! Să vorbești?! întreabă Ștefan stupefiat. Cu lupii?! Daniil zâmbește enigmatic: Ne cunoaștem... Și eu în felul meu -, și eu sunt un lup singuratic, adaugă Sihastrul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
printr-un gest potolit: Nu-i nevoie! Vorbesc eu cu ei! Să vorbești?! întreabă Ștefan stupefiat. Cu lupii?! Daniil zâmbește enigmatic: Ne cunoaștem... Și eu în felul meu -, și eu sunt un lup singuratic, adaugă Sihastrul și iese. Ștefan bagă sabia în teacă și mormăie: "Vorbesc cu lupii"... Îi solomonește... Aiasta-i curată vrăjitorie! Ștefan dă ocol chiliei. A rămas singur... Singur cu Iisus... Se oprește, se proțăpește înaintea Lui, încrucișează brațele la piept și, ironic, impertinent chiar, îi vorbește: Plecăciune

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
că tu nu-ți mai aparții! De blestemele Moldovei nu te temi?! Ștefan îi zâmbește cu blândețe: Fii pe pace, Părinte... Daniil se descarcă: O! Doamne! Trufie, numele tău e Ștefan! Nu cumva, gândurile tale umblă pe "Cărările Veșniciei" cu sabia în mână cum șade bine unui viteaz voievod? În Ceruri, nimeni n-are nevoie de Ștefan Vodă... Moldova cui o lași? Ștefan tace... Îl privește pe Iisus, coroana sa de spini... Încet, își încinge spada... Când am fost uns domn

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
adresată Papei Sixt al IV-lea, la 29 noiembrie 1474 (cu două luni înainte de bătălia de la Podul Înalt 10 ianuarie 1475) * "...Auzind și văzând noi aiasta, i-am călcat în picioare, i-am biruit și i-am trecut sub ascuțișul săbiei noastre, la locul de-i zice Podul Înalt Vaslui. Păgânul Împărat al turcilor își puse în gând să-și răzbune... și să supuie țara noastră care este "Poarta Creștinătății". Dacă aiastă "Poartă" care e țara noastră , va fi pierdută, atunci

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de acei turci cumpliți ce vin să ne prade pe noi și cele Trei Scaune secuiești! Te așteptăm și suspinăm foarte căci avem nădejdea în Măria ta, domn și prea îndurător al nostru, ca să ne scapi de sila și de sabia acelor păgâni... Că și muntenii din Țara Românească sunt duși cu sila și cu puterea să asculte de acei păgâni; pentru care, și muntenii, suspinând din greu, nădăjduiesc în Măria ta că-i vei scăpa de sila și de sabia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
sabia acelor păgâni... Că și muntenii din Țara Românească sunt duși cu sila și cu puterea să asculte de acei păgâni; pentru care, și muntenii, suspinând din greu, nădăjduiesc în Măria ta că-i vei scăpa de sila și de sabia acelor păgâni..." Din scrisoarea Judelui Brașovului adresată lui Ștefan Voievod și Domn al Moldovei * "...Dinamica, geniul, energia, demnitatea voievodală, spiritul de inițiativă și vitalitatea excepțională , puse de Ștefan cel Mare în destinul său istoric, ar fi fost, prin virtuțile lor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]