8,805 matches
-
să-și permită să arunce asupra lumii plasa Îndoielii hiperbolice. Pentru că nu te poți Îndoi de absolut toate, fără a avea totuși un reper sigur. Iar de aici Încolo, dacă pentru aflarea certitudinii absolute cercetarea ne pune În fața unor situații stranii, le vom accepta așa cum ne apar, numai să fie deduse conform modalităților de investigație expuse mai sus. Și cel mai important lucru va fi acela de a ne obișnui că ale noastre nu pot fi cu adevărat și În totalitate
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
incomparabil mai bine orânduită decât celelalte. Sau, pentru a vorbi mai pe Înțeles, cred că dacă Sparta a fost altădată atât de Înfloritoare aceasta nu s-a datorat calității fiecărei legi luată În parte, mai ales că multe erau foarte stranii și chiar contrare bunelor moravuri, ci faptului că, inventate fiind de aceeași persoană, tindeau toate spre același scop. Tot așa mi se pare că științele livrești, cel puțin cele ale căror temeiuri nu sunt decât probabile, și care n-au
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
imagini se alcătuiesc În gândirea mea și care Îmi cad sub simțuri, nu sunt cunoscute În chip mai limpede decât acest nu știu bine ce al meu care nu cade În șcâmpulț imaginației: ceea ce până la urmă este un lucru destul de straniu, față de lucrurile pe care le găsesc Îndoielnice și străine de mine, să fie cunoscute cu mai multă claritate și distincție de către mine, decât cele care sunt adevărate și sigure și care aparțin propriei mele naturi. Dar Îmi dau seama ce
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
că vaporii acestuia, intrând repede În sânge, urcă de la inimă la creier, unde se transformă În spirite care, fiind mai puternice și mai abundente decât cele ce se află de obicei acolo, sunt capabile să miște corpul În multe moduri stranii. De asemenea, această inegalitate a spiritelor poate să provină, de la diversele dispoziții ale inimii, ficatului, stomacului, splinei și ale tuturor celorlalte părți ce contribuie la producerea lor. Căci, se impune să notăm aici Îndeosebi anumiți nervi mici, inserați la baza
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
În creier nu compun decât una singură pe glanda ce acționează nemijlocit asupra sufletului, făcându-l să vadă forma acelui animal. ART. 36. Exemplu privind modul În care sentimentele sunt provocate În suflet Mai mult, dacă forma șperceputăț este foarte stranie și foarte Înfricoșătoare, adică dacă are un raport strâns cu lucrurile care au fost mai Înainte dăunătoare corpului, acest fapt naște În suflet sentimentul de teamă, iar apoi pe cel al Îndrăznelii sau pe cel al fricii și al spaimei
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
să înspăimânte, dar relevă nevoia torturantă de a fi și disperarea de a fi el însuși. Așa încât, fără a mai angaja istoria, Cioran apare în postura unui „personaj” care se oglindește exclusiv pe sine, fascinat de mecanismul a cărui ipostază stranie este. Un om din fragmente, care suferă de boala identității. Că mult mai adecvat ar fi fost un studiu care să-l descifreze pe Cioran prin intermediul lui Buber, Lévinas sau Ă de ce nu?Ă Vattimo?! La ce bun, din moment ce, înainte de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ca înainte, doar mai distins și mai cuceritor fără lumini. Când ies seara pe străzile lui dezolante, mă regăsesc și mă bucur. Orașul acesta pierdea mult prin veselie și oameni. Atmosfera de amurg e potrivită minunat momentului lui istoric. Ce stranii sunt emanațiile de decadență, ce învăluitoare semnele alexandrinismului!” (1 ianuarie 1940 Ă 561). Cu Parisul acesta agonic, din timpul războiului, acoperit de întuneric, atins de morbul decadenței, se identifică Cioran. Curând, însă, Parisul își va recăpăta vitalitatea și, pentru Cioran
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
proiecții ale Mâyei, ale iluziei cosmice. / Înclin să cred că Vedâtana e sistemul cel mai profund, cel mai apropiat de «realitate»” (I, 173). Mai mult, sunt clipe când Cioran găsește în ireal fundamentul ființei: „Fără iluzii, nu există nimic. E straniu să afli taina realității în irealitate” (I, 241) sau clipe în care asumarea iluziei devine singura posibilitate de a accepta moartea. „Ideea că totul sfârșește sub pământ, în plină putrefacție, m-a înghețat” (I, 87), spune el. Or, „Ca să suporți
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
care-l trăiesc zilnic” (III, 258). Cu ani buni înainte, o afirmație asemănătoare: „Una peste alta, viața e un lucru extraordinar” (I, 36). Altundeva, el însuși nu-și poate explica nihilismul și apologia pe care o face sinuciderii. Iată: „E straniu că stau să vorbesc atâta despre sinucidere, când de fapt iubesc viața cum o iubește orișicare, ba chiar mai mult ca orișicare” (II, 333). Tot ce face Cioran este să-și edifice antidoturile cu care perpetuează vidul, trăind însă senzația
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
într-un moment de tîrzie, mică și trecătoare revoltă. Mimînd sentimentele, gîndurile, comportamentele, viața îi refuză ca pe un fals, iar moartea îi primește ca pe o cacialma. Și-ți vine să rîzi. Reacția martorului e între nedumerire și un straniu comic. Nici urmă de tragic. Celelalte două personaje ale piesei există mai mult de dragul cenzurii... Mișar fi plăcut, dacă aș fi avut voie, ca Vera și Mihai să fi fost parteneri în această orgie a desființării, să sufere, să înnebunească
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
aparte pe care dramaturgul o aplică este aceea că întîmplările, mărunte dar cu tîlc, ce se petrec nu dau în vileag chiar de la început, de la primele replici, distorsiunea universului palpabil. Se alunecă în fantasmagoric printr-o lentă acumulare de semne stranii. Cortina, în piesa pe care o supunem analizei, se ridică pe un moment de exuberanță. Glume, rîsete, dar și cîte o ironică înțepătură care îl avertizează pe spectator (și pe cititor deopotrivă) că lucrurile nu stau de fapt așa cum par
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Îi udăm, îi plivim, îi prășim... E foarte plăcut. Nici nu simți cînd trece vremea... Și mai uiți de necazuri... de altele. Odihnă activă... știți doar... Noi vă așteptăm... (pleacă) Maria: (după o pauză în care se așteaptă dizolvarea atmosferei stranii creată de delegat) Înseamnă că au aflat. Ei cum naiba au aflat așa de repede! Păi da, nenorocirile circulă mult mai repede decît bucuriile. Așa-i de cînd e lumea. Mihai: Hm! delegatul de bloc! Ce mutră! Și ce fel
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
clar. Am să plec, dar o să mă întorc exact cînd va fi nevoie. Ea 2: Să te caut eu? El n: Nu, vin eu la timp. (iese) Ea 2: (rămîne oarecum stupefiată; El n a vorbit repede și mult și straniu, nu-i așa?; pare că vrea amintească ce i-a spus; renunță și se duce, ca atrasă de o forță hipnotică, spre fereastră, pe care o închide cu repezicune) Ce vîntoasă! Așa din senin! Cred că o să plouă. N-ar
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Mona: (incomodă) Octav, totuși, de ce ții tu să stai aici... Toți cred că stai aici ca să fii mai aproape de... Octav: Ce tîmpenie?! Nu-i chip să spui ceva... să faci ceva care sparge "superba" și anonima normalitate, că devii bizar, straniu... nebun! Nu cumva ai stat și tu de vorbă cu psihiatrul? Mona: Dar eu nu cred asta. Octav: Dar ce crezi? Mona: Octav, sunt obosită... Dacă m-ar întreba cineva ce e între noi, nu știu dacă i-aș putea
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
una dintre virtuțile textului e lipsa de "burți", dozajul impecabil, la milimetru. E în joc o matematică a sentimentelor pe care Constantin Popa o stăpânește la perfecție. Vag, o muzicalitate pitagoreică însoțește schimburile de replici, totul luând forma unei simfonii stranii despre care nu știm dacă vine din afară sau din interiorul nostru... Lumea obiectuală pe care o configurează dramaturgul este, de asemenea, de o simplitate foarte... percutantă: mese, scaune, o floare, o Biblie, niște cărți de joc. Ea reprezintă cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
față de ceilalți și față de tine). În aceste condiții, oamenii ce populează această piesă au mers progresiv spre o moarte fizică, ca o consecință a unei morți spirituale. Și tocmai de asta cele cinci personaje formează un "cvintet" ce "interpretează" o stranie și înfricoșătoare "partitură" ce are doar două note cea a tragicului și cea a ridicolului ca pe un adevărat "imn al morților". Constantin Popa Personajele: Dosar numărul Soția dosarului Obiectiv numărul Sursa dublă Trimisul lui Dumnezeu pe Pămînt Plutonierul Supraveghetorul
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Ci de trei ani crescut, / A supt lapte de la mânză, / De la mânză cârlănioară, / De la mânză noatenioară..."148 Animalul-totem, ca reprezentare solară, vânat sau ucis, pentru a face loc unei noi lumi, este înlocuit, în unele colinde, de o ființă mitologică stranie, denumită "Sivo-Ilo" / Vasileo-Ilo, judecată de patronii spirituali ai celor 12 zile a-temporale, bătrânul Crăciun și Sfântul Ioan: "Sus în dalbe mănăstiri / Șede bunul Dumnezeu, / Șede bătrânul Crăciun, / Șede Ion-Sânt-Ion, / Șed toți sfinții de-a rândul / Și-mi judecă pe
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ABUTNĂRIȚEI, Paraschiva/ABUTNĂRIȚEI, Ioan, Monografia comunei Poiana Stampei, Editura AXA, Botoșani, 2006. AFLOREI, Ion, Crâmpei de fapte și vorbe la Obârșiile Sucevei, Editura Amadoros, Câmpulung Moldovenesc, 2005. ALECSANDRI, Vasile, Poezii populare ale românilor, Editura Litera, București-Chișinău, Ediție on-line. BALABASCIUC, Casian, Stranii povestiri huțule, Editura Cibela, Moldovița, 2006. BĂNĂȚEANU, Tancred, Arta populară bucovineană, Centrul de îndrumare a creației populare și a muncii artistice de masă a județului Suceava, 1975. BÂRLEA, Ovidiu, Eseu despre dansul popular românesc, Editura Cartea Românească, București, 1982. BÂRLEA
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
I. G. Sbiera, Povești și poezii populare românești, Ediție îngrijită și prefață de Pavel Țugui, Editura Minerva, București, 1971, "Petrea Voinicul și Ileana Cosânțana", p. 31. 93 I. G. Sbiera, Op. cit., "Mintă-Creață, Busuioc și Sucnă-Murgă", p. 135. 94 Casian Balabasciuc, Stranii povestiri huțule, Editura Cibela, Moldovița, 2006, v. Solomonca, p. 76. 95 Ibidem, p. 77. 96 Doru Scărlătescu, Grațian Jucan, Dragoș Nisioiu, Dornă, Dornă, vad cu dor, Folclor din ținutul Dornelor, Suceava, 1983, p. 23. 97 Ibidem, p. 117. 98 George
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
sau petale de flori, ca atunci "când plutea pe migratoarea iubire". Un eminescianism, un "nu știu ce" îl învăluie, pentru că "fata morgana de jasmin" s-a ascuns în pieptul lui. Volumul "Cadavre în vid" "reprezintă o surpriză 1 pentru că universal poeziei este straniu, pentru că poetul însuși, elegiac întotdeauna, acum devine conștiința tragică a unei existențe de coșmar. Ajuns la capătul volumului, te întrebi de ce și de unde atâta beznă și delir? O lume care ne amintește prin suferință de Goya, prin neliniște de Poe
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în vid. Lumea trăiește spaima morții și a crimei: "veți cădea în genunchi/ surâzând suav și gândindu-vă la pumnalele/ veșnic ascunse sub haină și veșnic în gând" ("Tinerețe fără bătrânețe"). E o lume de coșmar ce se supune timpului straniu al morții: "E ceasul când unul adoarme/ și celălalt rămâne treaz, e ceasul/ când zeului i se înfioară mâna/ de gheață, și Necunoscutul bate/ încet din clopot" ("Rond"). Peste tot este o negare, un sfârșit, parcă simțim atmosfera din "Marea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
vreme!"; omenirea poartă pecetea păcatului, pentru că actul creației are la origine desfacerea monadei umane, androginul; femeia face parte din trupul bărbatului, ea este jumătatea din om, dorită de cealaltă "ce se duce după ea". Tonul elegiac este alimentat de un straniu sentiment al morții ce traversează mai toate baladele. Moartea se impune ca un imperativ al cunoașterii sau al înfrângerii; grădinarul ("Trandafirul negru") va putrezi în mlaștini, Craiul de Ghindă este un mesager al morții dragostea lui este similară extincției: "Ucide
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Editura Tineretului, 1968; "Ochiul neantului", E. P. L., 1969; "Sunetul originar", Editura Tineretului, 1969; "Fum", Editura Eminescu, 1971. Poet ardelean, în descendență expresionistă în ceea ce privește tehnica imaginii, viguros, se confesează întrupat într-o viziune alambicată sau într-un comentariu deschis. Atmosfera rămâne stranie, compusă din ritmuri discontinue; când faustic și elegiac, răvășit de iluzii, când tumultuos și echilibrat cum se vrea însăși poezia lui. Un dublu îl urmărește pe poet, din nevoia de echilibru "îl trage de inimă în sus: "Mamă, acum la
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în sat/ cântarele sunt drepte/ și tatăl meu în August/ ne cântărea cu grâu." Ardealul lui G. Pituț este mitic, aflat la început de ere; aici totul este menit să fie exemplar și să se cuprindă în vechile tipare: " Ce straniu galopează/ pe dealurile din Ardeal, furtuna/ Părinții fug/ spre casele care o iau din loc./ Se crapă coaja norilor și apele greoaie vin cu capăt/ ca șerpii altor ere." Problema morții, a umbrei, revenirea la origini, atracția marilor depărtări capătă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de exaltare senzorială cu semnificații adânci: astfel, copacii au crescut ca bărbații călări, au la tălpi viță de vie, gleznele din copaci, femeile poartă la gât salbă de struguri, poetul însuși a fost rupt dintr-un strugure. Se evocă obiceiuri stranii de nuntă cu semnificații în moarte. Într-un fel ca la Ion Barbu nunta și moartea se confundă, moartea semnificând doar sfârșitul unui ciclu și începutul altei existențe: "Un bătrân, moare el,/ Vine altul apoi/ și din tălpile lor se
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]