8,562 matches
-
plajă uitat pe bancheta din spate, coborâse din mașină înfășurându-l în jurul mijlocului. Asistentul i-a spus să se întindă pe un pat într-una din camere, de unde Italia, cu capul întors spre mine, mă privea. Medicul de gardă, o tânără pe care nu-mi aminteam să o fi văzut vreodată, sosi aproape imediat. — Veniți, mergem să facem o ecografie. Am intrat toți trei în lift. Femeia, pe a cărei față, ca și pe părul boțit, se vedeau urmele somnului, îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ea și Italia se privesc, ca doi câini de rase diferite. Nu recunosc nimic, zâmbesc. Nu vreți să beți ceva, un ceai? Dau din cap, Italia refuză cu mai puțină convingere, poate ar vrea să rămână să o privească pe tânăra aceea sofisticată, cu părul drept și negru ca petrolul. Închizătorile de la ferestre sunt aceleași... — Da, nu le-am schimbat. Fata locuiește aici de mai puțin de un an. — Înainte locuia o pereche, dar s-au despărțit. Am cumpărat la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
casa aceea cu pănuși și smocuri de lavandă uscată. Detestă natura, liniștea ei. Are, evident, piscină cu bordura canelată și pietrele aranjate de un arhitect. Dar e furios și pe piscină, pe robotul care fâșâie pe fundul ei. Implacabil, ca tânăra lui soție. Îi pare rău după Martine, marioneta cu arc. De câte ori poate, în drumurile lui, la congresele din ce în ce mai frecvente, se oprește la Geneva și îi face o vizită la magazinul de antichități cu multe statuiete care îi seamănă. Este singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Pentru că Augusto nu era un călător, ci un hoinar prin viață. „Am s-aștept să treacă un câine - își zise el - și-o voi apuca în direcția urmată de el.“ Între timp, pe stradă trecu nu un câine, ci o tânără ochioasă, și Augusto se luă după ochii ei, ca magnetizat și fără a-și da seama. Și așa o stradă, și alta, și alta. „Dar ce-o fi făcând- își spunea pe drum Augusto, care mai degrabă vorbea cu sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cine călătorește mult fuge de fiecare loc pe care-l părăsește, nu caută fiecare loc unde ajunge. A călători... a călători... Ce chestie insuportabilă și umbrela... Ia taci, ce-i asta?“ Și se opri la poarta unei case unde intră tânăra ochioasă care-l târâse parcă magnetizat după ochii ei. Și-abia atunci își dădu seama Augusto că o urmărise. Portăreasa casei îl privea cu ochi malițioși și privirea ei îi sugeră lui Augusto ce avea de făcut atunci. „Cerbera asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ei! Să te lași legănat în ele ca în valuri de carne! Celălalt...! Celălalt însă nu este iubitul Eugeniei, nu e cel pe care-l iubește ea; celălalt sunt eu; eu sunt altul!“ Ajungând la concluzia că el este altul, tânăra pe care o urmărea intră într-o casă. Augusto se opri cu ochii la casă. Și atunci își dădu seama că se ținuse după ea. Își reaminti că plecase către Club și o porni într-acolo. Și continua: „Dar câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și nu! Zău, fetița asta știe oare ce face?... Să te disprețuiască pe dumneata, don Augusto, pe dumneata! Nu se poate una ca asta! — Dar, doamnă, gândiți-vă, luați aminte..., nu se poate, nu trebuie să supuneți constrângerilor voința unei tinere ca Eugenia... E vorba de fericirea ei și noi toți nu se cade să ne preocupăm decât de ea, ba chiar să ne sacrificăm ca să și-o dobândească... — Dumneata, don Augusto, dumneata? — Eu, da, eu, doamnă! Sunt dispus să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
încuie la ea în cameră și izbucni în plâns. Și trebui să se culce, doborâtă de febră. Mauricio rămase câteva clipe ca buimăcit; își reveni însă curând, își aprinse o țigaretă, ieși la plimbare și-i făcu un compliment primei tinere distinse care trecu pe lângă el. Și-n seara aceea vorbea cu un prieten despre don Juan Tenorio. — Tipul ăsta nu reușește să mă convingă - spunea Mauricio -; nu-i decât teatru. — Tu spui asta, Mauricio, tu, care treci drept un Tenorio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
femeia aia...? - întrebă Rosarito fără să-și ridice capul și înghițindu-și suspinele. Ah, deci îți amintești? Păi femeia aia m-a respins în cele din urmă definitiv. N-am cucerit-o niciodată, acum însă chiar am pierdut-o definitiv! Tânăra își ridică fruntea și-l privi în ochi, ca pentru a vedea dacă spunea adevărul. — Vreți să mă înșelați... - murmură ea. — Cum adică vreau să te înșel? Ei, ei, ei. Vasăzică așa, ei? Păi nu ziceai că n-ai logodnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mele și a altor mii de oameni cu judecată dreaptă. Dar va fi o nouă Anne. Și un nou Peter, dar asta avea mai puțină importanță. Găsirea unei actrițe pentru rolul Annei era marea știre. Citiți totul despre asta. Ce tânără norocoasă va câștiga marele loz? Cine va avea norocul să fie Anne Frank? Aceeași echipă de comedie care îl transformase pe Pfeffer într-un clovn stupid și pe tata într-un hoț - îmi pare rău că tot aduc vorba, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
tuns scurt. Era mică și slabă, ca o vulpe flămândă. Chipul ei triunghiular Îi amintea și el lui Fima de o vulpe Încolțită de hăitași. Dar sânii Îi erau plini și atrăgători, iar mâinile extrem de frumos modelate, ca ale unei tinere din Orientul Îndepărtat. Îi Întinse o legătură cu haine de-ale lui Uri, călcate de curând și mirosind a curat, și Îi ordonă: —Îmbracă-te. Și bea asta. Și vino să stai jos aici, lângă cămin. Încearcă să nu vorbești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
plicticoasă a nevestei și de-a Începe să-și trăiască propria viață. Acum doarme În brațele amantei, Într-un hotel din Italia, cu genunchiul Între genunchii ei, ca un om satisfăcut. Dar În viitorul foarte apropiat va descoperi că și tânăra iubită poartă un tampon igienic În chiloți, și ea folosește deodorant ca să atenueze mirosul transpirației și al altor secreții, și ea se unge În fața oglinzii cu tot felul de creme grase și poate că se culcă alături de el noaptea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Medical, la Încrucișarea străzilor Strauss și Profeților, se adunaseră câteva persoane. Un bărbat scund, cu nas ascuțit și cu accent bulgăresc greu de descifrat Îl informă că se găsise un pachet suspect și că Îi așteptau pe geniștii poliției. O tânără cu ochelari spuse: Da’ de unde. A leșinat o femeie Însărcinată și imediat va sosi o ambulanță. Fima se strecură spre mijlocul grupului, fiindcă voia să vadă care din cele două versiuni era cea adevărată. Deși lua În considerare posibilitatea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
care fusese cândva campionul regiunii Sussex la categoria cocoș. Minnie Kidd admiră mustața mătăsoasă pe care, cât timp fusese În armată, o lăsase să Îi acopere buza pronunțată de sus și al cărei luciu reflecta stins sclipirea focului. Era o tânără durdulie, cu trăsături plăcute, În vârstă de treizeci și trei de ani, cu un cap mai Înaltă decât Burgess Noakes, spre marele ei regret. — Gastrita, spuse Minnie. — Ce? — Gastrita! repetă ea. — A, zise Burgess, Închizând cu zgomot catarama centurii. Toată fletcherizarea aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de la Cheltenham Ladies’ College și University College din Londra, era perfect capabilă să facă față crizei - Într-un fel, Întreaga ei viață de după 1907 nu făcuse decât să o pregătească. Într-o zi din luna august a acelui an, o tânără de douăzeci și șapte de ani, care lucra la cine știe ce indexare plicticoasă În biroul londonez pentru activități de secretariat al domnișoarei Petheridge, auzise cu uimire un pasaj din Ambasadorii, de Henry James, unul dintre romanele ei preferate, dictat unei dactilografe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Întrebări. Reieși că Încerca să se angajeze ca dactilografă a lui Henry James, după ce predecesoarea se căsătorise de curând, părăsindu-l. Aparent - uimitor, dată fiind complexitatea neobișnuită a sintaxei sale -, James Își dicta romanele În loc să le scrie de mână, iar tânăra făcea exerciții copiind pasaje alese la Întâmplare din Ambasadorii. — Te invidiez, Îi spuse Theodora. Nu mi-aș putea Închipui un post mai bun. — N-ai decât să-l iei tu, Îi răspunse dactilografa. Eu prefer oricând o scrisoare directă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Întâmplător pe Emma la Düsseldorf, unde venise În vacanță. O cunoscusem cu mai mulți ani În urmă la Londra, când avea numai doisprezece ani, colegă de școală cu soră-mea, și de-atunci mă izbise Înfățișarea ei. Acum era o tânără ca o floare. Ne-am Îndrăgostit - dar situația părea disperată. Eu nu aveam nici bani, nici perspective. Și atunci, slavă cerului, a venit În vizită la Düsseldorf Tom Armstrong, care mi-a dat un sfat bun. „N-ai să fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pe artist sub braț și a-l duce pe sus, dacă voiau). Se mândrea fără jenă cu frumusețea lui Trixy și critica plin de cruzime defectele Sylviei, deși avusese bunăvoința de a recunoaște, pe măsură ce fata depășea adolescența, că devenise o tânără neobișnuit de atrăgătoare, cu un zâmbet ușor pieziș, care te vrăjea, și ochi imenși și cenușii, depărtați. Nu mult după aceea, pe când avea doar nouăsprezece ani, Trixy cunoscu și se logodi cu un tânăr om de afaceri, Înalt, chipeș și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
păstrară o tăcere meditativă, În timp ce Du Maurier Își aprindea o țigară. — Nu te-ai gândit niciodată să te căsătorești, James? Întrebă el Într-un târziu. — Nu, nu tocmai. Singura femeie cu care m-aș fi putut Însura a murit de tânără. Du Maurier Îl privi cu interes. — Cine era? — Verișoara mea Minny. Minny Temple. Era o persoană remarcabilă. — Frumoasă? Henry zâmbi. — Nu sunt sigur că ar fi corespuns... ăă... standardelor tale riguroase, Du Maurier. Era extrem de atrăgătoare... plină de viață... naturală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pline de laude și de Încurajări pentru proiectele sale literare. Declară că Portretul unei doamne era o capodoperă - mai ambițioasă și, de aceea, mai măreață decât Daisy Miller - și că Isabel Archer reprezenta triumful introspecției pentru un anume tip de tânără idealistă, cu imaginație bogată, sortită să fie nefericită. O singură dată, În tot schimbul de scrisori, călcă strâmb, când făcu referire la succesului propriului roman, Anne. Popularitatea sa În foileton fusese atât de mare, că editura Harper Îi dublase din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
portretizase o cunoscută personalitate a vieții intelectuale locale, pe dra Peabody, În personajul său, dra Birdseye (ceea ce era adevărat, deși, În corespondența sa cu William, negase). Realitatea era că nici el nu era pe deplin mulțumit de carte. Subiectul - o tânără, sfâșiată Între atracția față de un admirator sudist, reacționar dar viril, și de o feministă din New England, ca și ea, personalitate dominantă - era bun, dar trebuia să admită că forma fusese prea pronunțat explicativă și ritmul prea tărăgănat. Investise mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
teatru la ora prânzului și din care Henry Îi invită pe actori să se servească atunci când erau „neangajați“. Domnișoara Robins observă că era pentru prima dată În experiența ei când un dramaturg se gândea să Își hrănească trupa. Era o tânără interesantă și inteligentă, foarte diferită de actrițele obișnuite. Se arătă Încântată când Îi spuse că Hedda Gabler Îl convertise În cele din urmă la Ibsen și Îl convinsese că norvegianul era cu adevărat un mare dramaturg, căci era producătoarea spectacolului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
frate mai tânăr, o sursă de energie și Încurajare, un toiag de sprijin În vremuri de restriște. Henry nu Își putea imagina cum i-ar putea găsi un Înlocuitor. Pe când ceilalți se Îndepărtau de mormânt, Caroline, sora lui Balestier, o tânără micuță și sensibilă, care Își stăpânise cu curaj durerea pe parcursul slujbei, Îi șopti că dorea să Împartă cu el una dintre trăsurile Împodobite, negru cu argintiu, care urmau să Îi ducă Înapoi la adunarea de pomenire. În intimitatea cu perne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
și că, după ce o va fi eliminat din sistem, se va liniști; dar succesul modest al lui Peter Ibbetson Îl Încurajase, se vede, să Încerce din nou. Ca subiect avea istoria pe care i-o oferise cândva lui Henry, despre tânăra care nu putea cânta decât hipnotizată, „la chanteuse magnétisée“, după cum o numea Du Maurier În scrisoare. Era scris În Întregime În franceză, lucru bun, pentru că hotărâse să amplaseze acțiunea la Paris, cu mai bine de treizeci de ani În urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
corectură - și, inevitabil, ireversibil, Îmbunătățire - și pentru a le retrimite la redactilografiere era nevoie de timp. Se văzu nevoit să amâne de câteva ori expedierea promisului act Întâi către familia Compton. Începea cu eroul, Guy Domville, tutore al fiului unei tinere și atrăgătoare văduve, dna Peverel (rol rocmai potrivit pentru dna Compton), pregătindu-se să plece a doua zi la mănăstirea benedictină de la Douai pentru a-și Împlini o veche chemare spre preoție. Doamna Peverel era Îndrăgostită de Guy, dar Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]