KorAP: Find »[drukola/base=tăcut & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...233 234 235 ...276 >

6,881 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

prințul lui Ganea. Acesta bătu din picior nerăbdător. Era negru la față de furie. În sfârșit, ieșiră amândoi în stradă; prințul își ducea legăturica în mână. — Răspunsul? Răspunsul? se repezi Ganea la el. Ce v-a spus? I-ați dat scrisoarea? Tăcut, prințul îi întinse biletul. Ganea încremeni. — Cum? E biletul meu! strigă el. Nici măcar nu i l-a dat! Ah, trebuia să-mi dau seama! Ah, bl-l-les-te... E clar că adineaori n-a înțeles nimic! Dar cum, cum, cum nu i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mi i-ați dat mie. Adică și cei dați, eventual, lui Ardalion Alexandrovici ar fi socotiți în contul dumneavoastră, însă nu vă fac această rugăminte decât ca să nu existe echivocuri... Ce-ai acolo, Varia? Varia se întorsese în cameră și, tăcută, îi întinsese mamei portretul Nastasiei Filippovna. Nina Alexandrovna tresări și, mai întâi parcă speriată, apoi cu o covârșitoare amărăciune, îl privi câtva timp. În sfârșit, îi aruncă Variei o căutătură întrebătoare. — Astăzi chiar ea i l-a făcut cadou, spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
limpede că spusese aceste cuvinte fără nici o intenție, fără nici un gând ascuns, așa, la primul impuls; însă vorbele lui avură un efect extrem. Parcă toată ura lui Ganea se revărsă deodată asupra prințului; îl înșfăcă de umăr și îl privi tăcut, cu ranchiună și ură, parcă nefiind în stare să rostească vreun cuvânt. Toți fură cuprinși de tulburare: Nina Alexandrovna țipă chiar ușor, Ptițân, neliniștit, făcu câțiva pași înainte, Kolea și Ferdâșcenko iar își făcuseră apariția în ușă, se opriră mirați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
o cunoștea. Salut, Ganka, ticălosule! — El, chiar el este! ținu isonul altă voce. Prințul nu mai avea nici o îndoială: o voce era a lui Rogojin și cealaltă a lui Lebedev. Ganea rămase ca trăsnit în pragul salonului și se uita tăcut, fără a se opune intrării lui Parfion Rogojin și a celor zece sau doisprezece oameni care îl urmau. Ceata era extrem de variată și se remarca nu numai prin diversitate, ci și prin diformitate. Unii intrau așa cum fuseseră pe stradă, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de mii. Patruzeci! Toate pe masă! Scena devenea extrem de urâtă, însă Nastasia Filippovna continua să râdă și nu pleca, dând impresia că o lungea cu bună intenție. Nina Alexandrovna și Vera se ridicaseră și ele de pe locurile lor și, speriate, tăcute, așteptau să vadă până unde se va ajunge; ochii Variei scânteiau, dar asupra Ninei Alexandrovna toate acestea aveau un efect dureros: tremura și părea că va leșina imediat. Dacă-i așa, atunci o sută! Chiar astăzi aduc o sută de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
bătrân, invitat Dumnezeu știe de ce, un ins necunoscut și foarte tânăr, atât de intimidat, încât tăcea tot timpul, o damă volubilă, de vreo patruzeci de ani, actriță, și o tânără foarte frumoasă, foarte bine și scump îmbrăcată, dar neobișnuit de tăcută), nu numai că nu puteau înviora cât de cât discuția, dar uneori nici nu știau ce să spună. Așa că apariția prințului fu chiar cât se poate de potrivită. Anunțarea lui provocă nedumerire și câteva zâmbete ciudate, mai ales când, după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
sinea lui convins că Ferdâșcenko ar fi putut foarte bine să fure! Dar la fapte, domnilor, la fapte, bilețelele cu numele dumneavoastră au fost adunate, l-ați pus și dumneavoastră, Afanasi Ivanovici, rezultă, deci, că nimeni nu refuză. Prințe, trageți! Tăcut, prințul își băgă mâna în pălărie și scoase primul bilețel - al lui Ferdâșcenko, al doilea - al lui Ptițân, al treilea - al generalului, al lui Ganea și așa mai departe. Doamnele nu participau la tragerea la sorți. — O, Doamne, ce ghinion

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
la Ganea. — A-a-a! Iată și deznodământul! În sfârșit! E unsprezece și jumătate! strigă Nastasia Filippovna. Vă rog să luați loc, domnilor, urmează deznodământul! Spunând aceste cuvinte, se așeză și ea. Pe buzele ei flutura un zâmbet ciudat. Stătea tăcută, în așteptare înfrigurată, uitându-se la ușă. — Rogojin cu suta de mii, nu mai e nici o îndoială, bolborosi Ptițân ca pentru sine. XVtc "XV" Intră camerista Katia, foarte speriată. — Dumnezeu știe ce-i acolo, Nastasia Filippovna, au dat buzna vreo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ori făcuse aluzie la avantajele boxului englezesc, într-un cuvânt, se dovedi curat occidentalist. Domnul cu pumnii, la auzul cuvântului „box“, zâmbise doar disprețuitor și jignitor și, din partea sa, necatadicsind să intre în deliberări directe cu acesta, îi arăta câteodată tăcut, ca din întâmplare, sau, mai bine zis, scotea uneori la vedere un lucru cu desăvârșire național - un pumn uriaș, vânos, noduros, acoperit cu un fel de puf roșcat, și toți înțelegeau cât se poate de clar că, dacă acest lucru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și, dacă v-a înștiințat el, puteți să aveți încredere. Din fericire, îi cunosc scrisul, pentru că am avut recent o treabă... Dacă mi-ați da voie să arunc o privire, poate că aș fi în măsură să vă spun ceva. Tăcut, cu mâna tremurătoare, prințul îi întinse scrisoarea. — Cum se poate? sări generalul, uitându-se la ceilalți ca un descreierat. Chiar să fie o moștenire la mijloc? Toți își ațintiră privirile spre Ptițân, care citea scrisoarea. Curiozitatea generală primise un impuls

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și el rămăsese față în față cu Nastasia Filippovna, la trei pași de ea. Femeia stătea chiar lângă șemineu și aștepta, țintuindu-l cu privirea ei arzătoare, sfredelitoare. Ganea, în frac, cu pălăria și mănușile în mâini, stătea în fața ei tăcut, fără să-i răspundă, privind flăcările cu brațele încrucișate. Un zâmbet smintit rătăcea pe fața lui albă ca varul. Ce-i drept, nu-și putea lua ochii de la pachetul în flăcări; însă părea că-n sufletul lui pătrunsese ceva nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
al nouălea cer. Chiar că-i regină! repeta el mereu, adresându-se tuturor, la nimereală. Uite-așa facem noi! striga el, nebun de bucurie. Ei, șnapanilor, care dintre voi e-n stare de așa ceva, ha? Prințul observa totul trist și tăcut. — Îl scot cu dinții numai pentru o mie! se oferi Ferdâșcenko. — Cu dinții l-aș scoate și eu! scrâșni domnul cu pumnii, postat în spatele celorlalți, peste care dăduse o criză de adevărată disperare. L-la naiba! Arde, arde totul! strigă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
aflaseră ceva prin intermediul Varvarei Ardalionovna, care putea să fie la curent cu tot ce știa Ptițân despre prinț și despre șederea acestuia la Moscova. Iar Ptițân putea ști chiar mai multe decât toți. Însă, în ce privește afacerile, era un om extrem de tăcut, deși, firește, Variei îi destăinuia totul. Din această pricină, pe loc, generăleasa începu s-o urască și mai mult pe Varvara Ardalionovna. Însă, oricum ar fi, gheața a fost spartă și deodată a început să se poată vorbi despre prinț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Te-ai fi instalat tăcut aici, cu o soție ascultătoare, care nu zice nici pâs, ai fi vorbit rar și cu asprime, n-ai fi avut încredere în nimeni, de fapt nici n-ai fi avut nevoie de așa ceva, pentru că, tăcut și posac, n-ai fi făcut altceva decât să agonisești bani. Și tare ai mai fi lăudat cărțile vechi, te-ai fi interesat de semnul crucii făcut cu două degete, însă asta ar fi venit mai târziu, la bătrânețe... — N-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
schimb. Parfion tăcea. Prințul observă, cu grea uimire, că fosta neîncredere, fostul zâmbet amar și aproape batjocoritor încă nu se ștergeau de pe fața fratelui său de cruce, măcar din când în când manifestându-se foarte puternic. În cele din urmă, tăcut, Rogojin îl luă pe prinț de mână și stătu câtva timp, parcă neputându-se hotărî să facă ceva; în sfârșit, îl trase deodată după el, spunându-i cu vocea abia auzită: „Hai“. Traversară palierul scării de la parter și sunară la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
auzită: „Hai“. Traversară palierul scării de la parter și sunară la ușa aflată față în față cu cea pe care ieșiseră. Li se deschise repede. O femeie bătrână, gârbovită de tot și îmbrăcată în negru, îmbrobodită cu o basma, îi făcu, tăcută, o plecăciune adâncă lui Rogojin; acesta o întrebă ceva în grabă și, fără să se oprească pentru a auzi răspunsul, îl conduse pe prinț mai departe prin camere. Se perindară iarăși niște încăperi întunecoase, de o curățenie neobișnuită, reci, ticsite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
fotoliu, așa că uneori își speria fără să vrea chiriașul. Neîncetat se interesa dacă nu are nevoie de ceva și după ce, în sfârșit, prințul începuse să-i facă reproșuri, spunându-i să-l lase în pace, el se răsucea, ascultător și tăcut, pe călcâie, făcea în vârful picioarelor calea întoarsă spre ușă și, mergând, dădea tot timpul din mâini, ca și cum ar fi vrut să-i dea de știre că n-a venit decât așa și că nu va sufla o vorbă, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
față de ceea ce se apucase să transmită. Ochii îi străluceau, pe chipul ei frumos trecură de vreo două ori fiori abia vizibili de inspirație și încântare. Recită: A trecut cândva prin viață, Trist, sărman, un cavaler, Palid, încruntat la față, Curajos, tăcut, stingher. O vedenie-avusese Imposibil de-nțeles, Care-n inimă-i pusese O pecete de neșters. De atunci, priviri deșarte Spre femei n-a mai întors Și se spune: pân’ la moarte Nici o vorbă n-a mai scos. Drept fular, purta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
interesante cel puțin pentru dumneavoastră și, în orice caz, destul de curioase. După părerea mea, e neapărată nevoie să le cunoașteți și, poate, chiar pentru dumneavoastră înșivă va fi mai bine dacă problema se va clarifica pe deplin... Burdovski se așeză tăcut, aplecându-și puțin capul, părând foarte îngândurat. Se așeză și nepotul lui Lebedev care se ridicase ca să-l însoțească; acesta, deși nu-și pierduse capul și curajul, era, probabil, foarte contrariat. Ippolit era încruntat, trist și parcă foarte uimit. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Ș. deveniră brusc foarte amabili și veseli, pe chipurile Adelaidei și Alexandrei, de sub uimirea continuă, răzbătea chiar o expresie de plăcere, într-un cuvânt, toți erau mulțumiți că Lizavetei Prokofievna îi trecuse criza. Numai Aglaia era încruntată și se așeză tăcută deoparte. Rămaseră și ceilalți; nimeni nu voia să plece, nici chiar generalul Ivolghin, căruia Lebedev, de altfel, îi șoptise ceva în treacăt, probabil un lucru nu prea plăcut, deoarece generalul se retrăsese imediat într-un ungher. Prințul îi invită la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
când eram cu trei paliere mai jos. Până când am urcat în fugă, până când mi-am tras sufletul și am căutat soneria, au trecut câteva minute. Mi-a deschis o femeie care sufla în samovoar într-o bucătărie minusculă; a ascultat tăcută întrebările mele, nu a înțeles nimic, desigur, și tot tăcută mi-a deschis ușa ce dădea în camera cealaltă, tot mică, grozav de scundă, cu porcăria de mobilier necesar și cu un pat uriaș, lat, cu perdele, pe care zăcea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
în fugă, până când mi-am tras sufletul și am căutat soneria, au trecut câteva minute. Mi-a deschis o femeie care sufla în samovoar într-o bucătărie minusculă; a ascultat tăcută întrebările mele, nu a înțeles nimic, desigur, și tot tăcută mi-a deschis ușa ce dădea în camera cealaltă, tot mică, grozav de scundă, cu porcăria de mobilier necesar și cu un pat uriaș, lat, cu perdele, pe care zăcea unul «Terentici» (așa l-a strigat femeia), care mi s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cu pași ușori în colț, spre scaunul care se află aproape sub candelă. M-am mirat foarte mult și am rămas în așteptare, uitându-mă la el; Rogojin și-a pus coatele pe masă și a început să mă privească tăcut. S-au scurs așa două-trei minute și-mi aduc aminte că această tăcere m-a făcut să mă simt foarte jignit și înciudat. De ce nu vrea să vorbească? Desigur, faptul că a venit atât de târziu mi s-a părut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Evgheni Pavlovici cu o expresie subită de încredere, de parcă i-ar fi solicitat un sfat prietenesc. Situația e ridicolă, dar... zău, nu știu ce să vă sfătuiesc, îi răspunse Evgheni Pavlovici, zâmbind. Ippolit îl privi sincer în ochi, îl fixă câteva clipe, tăcut. S-ar fi putut crede că avea momente când era în transă. Nu, dați-mi voie, ce mai manieră a adoptat, zise Lebedev, „mă împușc, cică, în parc, ca să nu deranjez pe nimeni“! S-o creadă el că n-o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
privi, râzând ciudat. — Nu, dar dumneata... Imediat, imediat, tăceți, să nu spuneți nimic; stați... vreau să mă uit în ochii dumneavoastră. Stați așa, ca să mă uit. Îmi iau adio de la un Om. Stătu și îl privi pe prinț, nemișcat și tăcut, câteva clipe, foarte palid, cu tâmplele umezite de transpirație și ținându-l cumva ciudat pe prinț, ca și cum s-ar fi temut să nu-l scape. — Ippolit, Ippolit, ce-i asta? strigă prințul. — Imediat... ajunge... mă culc. În sănătatea soarelui o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]