6,807 matches
-
din mine: „-Nu-i mare lucru“-spune ea. „Practic, nu-i nimic.“ Stau și mă întreb dacă nu cumva sînt un șobolan ce roade, străluminat de înghițitură, o inimă de înger? Vreau să mă sinucid convins fiind de tîmpenia eternității. În veșnicie, cu toatele-și pierd rostul. Iată: tînără și strălucitoare ca o sabie, mă gonește moartea din urmă: „-Ești nimic! Ești nimic! Schimbă-te iute! Schimbă-te cît mai poți!“ Miriade de nume. Sînt nimic. Numele ăsta mă doare și toți mi
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
cu putere. Strigătul e de ajutor. Să-i apere cineva. Așa se-nvîrte lumea, să alergăm năuci căutînd o credință, clădind sicrie în care așteptăm să se întrupeze zeul. V. tînăr descopăr că de fapt nu ne obsedează moartea și nici veșnicia ca atare, ci doar o cheie. Un algoritm. Căci fiecare caută moartea optimă pentru eternizare și doar melancolicii, indiferent de calitatea vieții, sînt fără perspectivă vulnerați de faptul că trăiesc. Un credincios adevărat vede ca sănătoasă pieirea, menită să-l
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Fratele din spital vine prelungit de deasupra mării, își lipește fața de obrazul meu și-mi șoptește: „-Ai răbdare. Nimic nu te va sătura de tine pînă ce nu vei fi fericit de zei cu nebunia. Numai ei simt ireversibilitatea veșniciei. Astfel, tu, neiertatul, ești silit să dai socoteală de tot. De tine și de lume. Și nu mai poți defini nicicum vre-un rost, fie că-i vorba de iubire ori de cea mai cumplită ură dacă, mîngîiere sau chin
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
citești tu și nu înțelegi ar vrea să spună că ne naștem fără nici o certitudine. Și trăim mereu invers față de noi. După legea visului: comitem ce nu vrem, dorim doar ceea ce nu putem obține. Imposibilitatea sa e o condiție a veșniciei omului. De aceea crima și holocaustul nu schimbă pe nimeni, cum nu-l schimbă pe om coșmarul. Starea de vis e prima dovadă a existenței îngerului iar științele sînt, de aceea, simple ordonări onirice. Vînează fantasme în certitudine. Sărmane himere
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
-i dau dreptate. Nimic din viața omului nu-i face un sens cînd acesta gîndește asupra ei. Iar cînd încearcă s-o schimbe, să-și construiască destinul prin absurdul pe care l-a întrezărit, se transformă în titan. Mușcînd din veșnicie a pierdut însuși sîmburele rațiunii. Atunci a declanșat ura. Și gînditorul și animalul se vor grăbi să-l ucidă și să-i ascundă trupul. Pentru că tot ce le e superior le face spaimă, îi amenință, le devorează rostul fără de rost
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
reușit să mă îndrăgostesc din nou de o ființă umană. Cum aș putea rămîne fericit? M-ar certa sufletele suferinde din jur și aș alerga înnebunit de lună să-mi schimb bucuria în vreo nenorocire care să-i dea iubirii veșnicie.” Tînărul Doctor se ridică de pe scaun și umplîndu-și un pahar cu apă îl bea pe nerăsuflate. În Tenotihuacan zgomotele s-au potolit. Bărbații tineri cîntă și mîngîie femei. Alături, lîngă mine Netzahalcoyotl recită: „-Ni-e soarta veșnicia beznei/și doar o
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
să-i dea iubirii veșnicie.” Tînărul Doctor se ridică de pe scaun și umplîndu-și un pahar cu apă îl bea pe nerăsuflate. În Tenotihuacan zgomotele s-au potolit. Bărbații tineri cîntă și mîngîie femei. Alături, lîngă mine Netzahalcoyotl recită: „-Ni-e soarta veșnicia beznei/și doar o scurtă clipă lumina 3.” Numai durerea îți dezvăluie strălucirea clipei de sănătate, temeinicia vieții ca grînă. „-Ai înnebunit la abatoare, acolo”-îmi replică Doctorul și mă miră că tocmai el vorbește așa, ca o domnișoară oripilată
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
crezi că ai să poți rezista în nebunia asta?” Sună neliniștitor ce mă întreabă el. Știe prea bine că trupul ca și sufletul își sintetizează singur propriile morfine ce-i abolesc chinul. Știe că nici o durere nu poate dura o veșnicie. Cel mult, poate precipita o moarte. „-Nu-i strigător la cer?” -îl întreb la rîndu-mi. „-De ce să tresari doar cînd și cînd, luminat de descărcarea visului tău otrăvit de respirația morții, la urmă, cînd se termină totul? De ce, cînd durerea
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
copil ce crește monstruos. Are nevoie de un tată.” Liniștea e vie. Și Judecătorul tace. Ticăitul ceasului de la mîna mea sună molcom. Reiau: „-Am înțeles tîrziu. Inteligența n-are nimic de împărțit cu mîntuirea. Ea se opune ei. Ar vrea veșnicia aici și acum. Și o clădește, o șlefuiește sub forma unui ștreang. Chiar dacă monumental... Cărțile mele? Cîte minciuni frumoase și jocuri inutile cu tot ce are omul mai sfînt de dragul paradoxului... Le-am scris ca și cum eu aș fi fost perfect
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
încercînd să cuprindem în brațe, bolta. Și ne batjocorim îngerul și nu-l lăsăm să ne slujească. Fiindcă ne rușinează. Ne rușinează cumințenia care-ar putea să ne descuie cerul. Sînt scriitorul V. femeia îmi spune: „-Termină! Nu poți crea veșnicia căci ea, nu numai că nu se termină dar, n-are nici început. Și nici nu poți crea ca atare: poți doar să împarți, să-ți fărîmi gîndul în ipostaze ciudate care se vrăjmășesc. Sau îți poți pune alături o
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Elena Marin Alexe Simonei, cu iubire... Nu sorbi cu sete lacrimile disperării Ajunge o picatură doar și sărutul furibund al morții Te va purta spre veșnicie Nu lăsa întunericul să te vegheze Înfășoară-ți gândul în sclipiri de lumină Adunate cu ardoare și strânse la piept Azi Trece-ți palmele prin diafanul zorilor Răcorește-ți fruntea zâmbeste albastrului Și nu mai risipi roua pe gene Azi
Azi by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83266_a_84591]
-
mulțumit de irealitatea împrăștiată în lumea visului meu și mi-ai înlocuit absența cu poemele mele. Ce mai pot să fac în acestă minciună în care zidul dragostei e un secol de ardere? Goliciunea sensului e universul pustiu, iar sintagma veșniciei e umbrită de geruri. Despletită în lumea de timp, caut oasele dragostei prin putrefacția înnoptărilor unde am rămas în iubirea de tine. UN FEL DE A IUBI Timpul a trecut și a luat cu el multe iluzii în care mi
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
așteptările mele. De atunci atâta iubire... PESTE TOATE NOPȚILE TRISTE O clipă de alb, întinsă pe un rug de noapte cu viețile de dragoste măslinite de sori și umbroase secete ale nașterii, lăsate să simtă doar trecerea timpului, dintr-o veșnicie în alta, când înserările hăului se preling peste chipuri pierdute. Nu doream, decât acea lumină pământie a visului, ca un răcnet din albastrul ceresc al rămânerii, prin sângele revărsat peste toate nopțile triste. Rămâneți cu mine în nașterile umbroase ale
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Îți vei petrece nopțile în miezul pletos al iubirilor irosite de-o viață în jurul acestui poem; Univers sângerat de suflete grele, târâte prin închipuirea-ți istovită. Oglinda în care sărut venirea în declin a florilor albe... Prin prezența ta o veșnicie ar fi fost totul; atunci, sub privirile tale grăbite spre o firească pulbere în care tu alergai cu visele răsfrânte în dragoste; Chipul ei - pentru totdeauna în oglinda unei fântâni cu trupuri sonore ce adulmecă urma spărgătorului de stele. Cineva
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
vor rămâne ca o ruină a dimineților, iar glăsuirile vor lungi acele ferestre albe unde-mi odihnesc nemurirea. Rămân o frumoasă legendă a lumii în care-mi adun lacrimile stelelor, să-mi fie stăpâne peste poemele mele. CUMPĂNA CUMINTE A VEȘNICIEI Pe zidurile nopților, auzi cerul plâns de singurătate. Orașul, nu mai știe despre ploaia sufletului cum mai picură în zile. Străzile vechi lovesc în aerul sufocat de refugiații ce uită să cânte întâmplările albe și totul pare trecut în umbra
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
au aceeași lege a dragostei și-mi astupă dorința, de a nu cerși ajutorul luminii peste vidul de voci, din împărăția iluziilor și niciodată himerele n-o să-mi dezmoștenească visul, în care încerc să te caut, pentru cumpăna cuminte a veșniciilor. NINSORILE SUFLETULUI Am gustat din visul înnoptărilor, în care glasurile însingurate și-au suportat umbrele unor timpuri. Am gustat din încăperea spadasinului epuizat de amintiri, unde nici somnurile nu și-au dezvelit chipurile. Ele, erau ca niște regate de nopți
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
transpusă-n victima frunzelor ofilite și călcate în picioarele răstigniților de sensuri în toamnele târzii... Sufletu-mi aleargă după primăverile în care soarele îmi va încălzi trupul pentru totdeauna, acel trup desprins de sintagma dulce a dragostei, ce ca o veșnicie își blestemă sângele descompus în emoțiile zilelor ce deformează imaginea ta prin mireasma florilor din pământurile durute ale acestui secol unde ființele nu sunt decât ploi căzute peste această planetă mișcătoare de idei prin tremurul clipelor sălbătăcite... Rămân pământul secular
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
sufletul și mi condamnă tinerețea. Dar crede-mă Prietene, ți-aș săruta brațul în sute de nopți și-n tresăriri arzătoare, până ce clipele îmi vor fi ca niște fluvii ce-mi vor purta sufletul prin Ochii tăi ce rămân o veșnicie SENSUL UNUI CÂNT DE ALINTURI, ce-mi studiază cu atenție zestrea de vorbe, fără să știm că noi doi vom fi fericiți într-o ZDREANȚĂ DE CER, unde viața nu va înceta să-mi condamne însingurările. Oare de ce PRIETENE, ne-
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
înfrunzând prin sfâșieri, tremurânde. Dar, eu știu că numai bunătatea lui Dumnezeu va împărți dreptatea în așa fel încât cel vinovat va trebui să moară, puțin câte puțin, astfel încât din pământul de lună, chipul lui îmi va zâmbi pentru o veșnicie de clipe. Din mine un poem se naște, și-mi pipăie prin brațele trecătorilor acea putere a îngerilor, ce nu m-a părăsit niciodată, în calea tuturor dezamăgirilor și ele destul de furtunoase. Ei ce au cules toate amestecurile vegetale în
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
să definească negarea IMPOSIBILULUI, ca o rătăcire într-o simplitate fără ieșire a unui CONCEPT. Dar ADEVĂRUL e pe jumătate dureros și pe jumătate neînțeles, de aceste ființe lipsite de puterile universului. Ele, puterile ce se-adună toate la sfatul veșniciilor albe, și de cele mai multe ori, mi-au arătat drumul presărat cu stele unde trebuie să fiu PRINȚESĂ peste un PĂMÂNT DE CER, luminat de o lumină divină. Ce-ar trebui să le răspund când ei sunt legați la ochi, dar
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
dăinuie sufletul ETERNITĂȚII. Sub umbra nucului îmbătrânit de veacuri ce suspină cu-n EROS tăcut și vinovat de atâtea asfințituri. Îmi iau ADIO, de la plopul de vise, unde priveam mormintele suferinde. Clopotnița bisericii ce rămâne de veghe în plâns de veșnicii. Turnul bisericii ce se ascunde, după marginea asfințitului și mi se pare atât de ciudat, când retrăiesc un pământ de uitare a unui ȚINTIRIM DE SAT. Dar școala în care am învățat, nu va fi fără mine, am avut onoarea
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
mele deprinderi cleveteau Cu furia surdă a pietrei pământului, ros de pe tălpile cuvintelor... O lume foșnise peste veacuri Și cine mai știe despre sângele îngropat despre pruncii ce nu s-au mai născut datorită namilei cu gheare ce-a ucis veșnicia. Totul s-a terminat și nimeni nu mai știe de ochii lăcrimați în noaptea bezmetică Morții încă mai așteaptă mesajul de întoarcere în trăirea universului... Târziu de atâta Decembrie sufletul umbră mă paște ca pe un praf triumfal ca pe
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
pasiuni emoționante... Să iubești scheletul unui nimic care se descompune pe o foaie albă, e ca și cum ai putea iubi cerul înzăpezit de ruinele visului, iar în ceasurile târzii ale nopților să simți depărtarea ce poate să-ți alunge sufletul în veșnicia neînțelesului unde nu mai poți să accepți toată priveliștea lumescului ce ca un miracol te supune unui pustiu gol și fără copilăria sărutului. În el sărăcia cârpită nu se aseamănă cu cea a cerului de unde mă strecor ca un vânt
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
a pedepsit pentru iubirea ce a încălzit negura tăcerilor din ultima înfrângere a sufletului. Viața va continua cu o cicatrice a visului, unde nostalgia prăbușită în noapte va avea trupul obosit de atâta iubire de lume. IARNA CE ALEARGĂ SPRE VEȘNICIA IUBIRILOR în amintirea prof. Iancică Dobriță Nu e atât de simplu să fii singură-n iarnă cu gustul din umbrele trecerii unde numele lui e strigătul din sufletul adormit înaintea zorilor. Nu e atât de simplu să-i cauți trupul
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
mine supremația cerului unde viitorul e mult mai ascultător decât gerul. El mi-a privit anii și mi-a spus că nu mai e nimic de făcut. Nu e atât de simplu să fii singură-n iarna ce aleargă spre veșnicia iubirilor. Vaslui, 1994 NEVINOVĂȚIA SUFLETULUI lui Mihai Eminescu - Muzica oaselor mi-a uscat pârtia gândului în care era încălzit sângele visului. Mâlul anilor mi-a lăsat numai chipuri istovitoare în inima mea. Scheletele nopților m-au făcut să tresar în
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]