64,222 matches
-
mai cunoscut reprezentat al acestei perioade a fost Theophrastus Bombastus von Hohenheim (Paracelsus) (1495 - 1541). Acesta a perfecționat aparatul de distilare, a preparat hidrogenul din oțet și din pilitură de fier și eterul etilic din etanol și din vitriol. Combătând teoria umorală a lui Galenus, Paracelsus consideră că starea de boală se datorează insuficienței sau lipsei unuia dintre principiile alchimiste sare, mercur sau sulf și că medicul ar trebui să refacă echilibrul prin aportul medicamentelor. La prepararea acestora, Paracelsus a utilizat
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
a arderii. Alchimistul german Johann Joachim Becher (1635 - 1682), în lucrarea "Physica subterranea" ("Fizica subterană"), considera că arderea unei substanțe se datorează prezenței în aceasta a unui "pământ inflamabil". Discipolul său, chimistul Georg Ernst Stahl (1659 - 1734), elaborează în 1697 teoria flogisticului în care susține punctul de vedere al lui Becher, fără a face apel la studii experimentale și mai ales fără a ține seama de observațiile predecesorilor săi, Roger Bacon, Leonardo da Vinci și Robert Boyle. Teoria flogisticului susținea existența
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
elaborează în 1697 teoria flogisticului în care susține punctul de vedere al lui Becher, fără a face apel la studii experimentale și mai ales fără a ține seama de observațiile predecesorilor săi, Roger Bacon, Leonardo da Vinci și Robert Boyle. Teoria flogisticului susținea existența unui fluid imaginar, numit "flogistic", care se afla în substanțele inflamabile și care se "pierdea" prin ardere. Și alți chimiști renumiți au crezut în existența acestui fluid: Joseph Priestley, Henry Cavendish, Carl Wilhelm Scheele. Verificările experimentale au
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
cântărirea retortelor cu metalul supus calcinării, s-a observat că substanța rezultată are masa mai mare. Atunci s-a emis ipoteza că masa flogisticului ar fi "negativă" ajungându-se la erori logice și mai grave. Deși a fost falsă, meritul teoriei flogisticului este acela de a fi impulsionat cercetările care au condus, în secolul al XVIII-lea, la descoperirea unor gaze importante ca: hidrogen, oxigen, azot, clor, dioxid de carbon. Deși a interpretat greșit arderea, Stahl a pus în evidență două
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
interpretat greșit arderea, Stahl a pus în evidență două fenomene chimice antagoniste, oxidarea și reducerea, care sunt reversibile, adică se poate trece de la unul la celălalt doar prin schimbarea condițiilor în care are loc procesul chimic respectiv. Din acest moment teoria existenței pietrei filozofale este abandonată. Astfel chimia se eliberează definitiv de concepțiile neștiințifice ale alchimiei. Descoperirea oxigenului de Carl Wilhelm Scheele în 1773 și independent de Joseph Priestley în 1774 și utilizarea acestuia de către Lavoisier în experimente demonstrează rolul acestui
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
se eliberează definitiv de concepțiile neștiințifice ale alchimiei. Descoperirea oxigenului de Carl Wilhelm Scheele în 1773 și independent de Joseph Priestley în 1774 și utilizarea acestuia de către Lavoisier în experimente demonstrează rolul acestui gaz în arderea substanțelor și infirmă definitiv teoria flogisticului. Perioada modernă a evoluției chimiei începe cu momentul enunțării legii conservării masei. În 1774, efectuând un experiment prin care mercurului era calcinat într-o retortă de sticlă, chimistul francez Antoine Lavoisier (1743 - 1794) confirmă experimental această lege. Aceasta fusese
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
În 1774, efectuând un experiment prin care mercurului era calcinat într-o retortă de sticlă, chimistul francez Antoine Lavoisier (1743 - 1794) confirmă experimental această lege. Aceasta fusese formulată încă din 1748 de către enciclopedistul rus Mihail Lomonosov (1711 - 1765). Lomonosov contrazice teoria flogisticului subliniind că metalele sunt elemente chimice și nu substanțe compuse. Eroarea acestuia a constat în faptul că a presupus că reacția metalelor are loc cu aerul, care pe atunci era considerat element chimic. Pe lângă legea conservării maselor, în dezvoltarea
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
și alte legi fundamentale ale chimiei, ca: legea proporțiilor definite, descoperită de Joseph Proust în 1797, legea proporțiilor multiple, descoperită de John Dalton în 1803 și legea volumelor constante desoperită de Joseph Louis Gay-Lussac în 1808. În 1803, Dalton formulează teoria atomică modernă. Aceasta menține caracterul indivizibil și imuabil al atomului, cum se formulase în antichitate, numai că a transformat ipoteza filozofică a atomismului antic într-o teorie științifică. Lucrarea lui Luigi Galvani (1737 - 1798) intitulată "De Viribus Electricitatis in Motu
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
volumelor constante desoperită de Joseph Louis Gay-Lussac în 1808. În 1803, Dalton formulează teoria atomică modernă. Aceasta menține caracterul indivizibil și imuabil al atomului, cum se formulase în antichitate, numai că a transformat ipoteza filozofică a atomismului antic într-o teorie științifică. Lucrarea lui Luigi Galvani (1737 - 1798) intitulată "De Viribus Electricitatis in Motu Musculari Commentarius" și apărută în 1791 poate fi considerată actul de naștere al electrochimiei. Inventarea pilei electrice, în 1800, de către Alessandro Volta, (1745 - 1827) a dovedit că
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
Alessandro Volta, (1745 - 1827) a dovedit că electricitatea poate fi creată și pe cale chimică. Sir Humphry Davy (1778 - 1829) explică mecanismul generării acesteia sugerând faptul că metalele au activitate chimică diferită. Ulterior în 1888, Walther Nernst (1864 - 1941) va elabora teoria forței electromotoare a celulei voltaice, iar Svante Arrhenius studiază conductibilitatea electroliților. În 1800, William Nicholson (1753 - 1815) și Johann Wilhelm Ritter (1776 - 1810) obțin hidrogenul și oxigenul prin electroliză. Experimentele lui Michael Faraday (1791 - 1867) din 1832 au condus la
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
mod mult mai eficace de transformare a energiei chimice în energie electrică. În 1909, fizicianul american Robert Andrews Millikan (1868 - 1953) determină experimental sarcina electrică a electronului. În 1923, Johannes Nicolaus Brønsted (1879 - 1947) și Martin Lowry (1874 - 1936) elaborează teoria electrochimică a acizilor și a bazelor. În a doua jumătate a secolului al XX-lea apare și se devoltă electrochimia cuantică, rezultat al cercetărilor savantului gruzin Revaz Dogonadze (1931 - 1985) și ale colaboratorilor săi. La sfârșitul secolului al XVIII-lea
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
Stanislao Cannizzaro (1826 - 1910) în 1858, iar în 1860, la Congresul de la Karlsruhe, această definiție a fost acceptată de toți oamenii de știință. Semnalând în 1858 tetravalența atomului de carbon, chimistul german Friedrich August Kekulé von Stradonitz (1829 - 1896) dezvoltă teoria valenței și ajunge la concluzia că cele mai mici componente ale moleculelor sunt atomii, nu radicalii liberi. În același an, chimistul scoțian Archibald Scott Couper (1831 - 1891) dezvoltă acest concept arătând că atomii de carbon se pot uni între ei
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
energia unui sistem fizic să fie discretă, ceea ce îl determină pe Max Planck (1858 - 1947) să formuleze, în 1900, ipoteza cuantică. În 1927, fizicianul și chimistul american Robert S. Mulliken (1896 - 1986) împreună cu fizicianul german Friedrich Hund (1896 - 1997) elaborează "teoria orbitalului molecular". Americanul John C. Slater (1900 - 1976) introduce, în 1930, un model matematic bazat pe funcții exponențiale pentru descrierea orbitalului atomic. Chimistul american Linus Pauling (1901 - 1994) se remarcă prin aplicarea mecanicii cuantice în chimie. Descoperirile sale au condus
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
(n. 26 februarie 1925, Padea, Dolj) este un matematician american de origine română, membru de onoare al Academiei Române (din 2003). Profesor universitar la București și la Gainesville (Florida), are contribuții importante în analiza matematică, teoria măsurii și integrării, teoria ergodică, spații de funcții, procese stochastice. Urmează școala primară în satul natal, ca în 1943 să fie absolvent al Liceului militar din Craiova În 1943 și 1945 a urmat Școala de Artilerie din Pitești. În perioada
Nicolae Dinculeanu () [Corola-website/Science/307386_a_308715]
-
(n. 26 februarie 1925, Padea, Dolj) este un matematician american de origine română, membru de onoare al Academiei Române (din 2003). Profesor universitar la București și la Gainesville (Florida), are contribuții importante în analiza matematică, teoria măsurii și integrării, teoria ergodică, spații de funcții, procese stochastice. Urmează școala primară în satul natal, ca în 1943 să fie absolvent al Liceului militar din Craiova În 1943 și 1945 a urmat Școala de Artilerie din Pitești. În perioada 1946 - 1950 frecventează Politehnica
Nicolae Dinculeanu () [Corola-website/Science/307386_a_308715]
-
Concomitent a activat și în cadrul Institutului de Matematică al Academiei ca director adjunct (1965-1975). Începând cu 1966, predă cursuri speciale la Universitatea din Ottawa. Matematician român stabilit în S.U.A. (1976), Professor Emeritus Florida University. Contribuțiile sale vizează în analiza matematică: teoria măsurării și integrării, teorema lui Lebesgue, teorema lui Radon-Nikodym, teorema lui Riesz-Kakutani. A stabilit aplicații privind reprezentarea grupurilor compacte și măsura lui Haar pe grupuri compacte. În teza sa de doctorat (susținută în 1957, sub îndrumarea prof. Octav Onicescu) a
Nicolae Dinculeanu () [Corola-website/Science/307386_a_308715]
-
demonstrat că orice măsură vectorială Baire fără variație finită este regulată. Împreună cu Ciprian Foiaș a efectuat cercetări în domeniul calculului integral. Domeniile de cercetare în care a publicat peste 80 de lucrări sunt grupate în lucrări stiințifice, monografii și manuale: "Teoria măsurii și integrării"; "Teoria ergodică"; "Spații de funcții"; "Procese stochastice"; "Didactica matematică". Dintre lucrări: Lucrările lui se caracterizează prin construcția științifică gradat ordonată a ideilor și rigurozitate. „"Manualul meu de Analiză Matematică pentru liceu a fost tipărit și în limba
Nicolae Dinculeanu () [Corola-website/Science/307386_a_308715]
-
vectorială Baire fără variație finită este regulată. Împreună cu Ciprian Foiaș a efectuat cercetări în domeniul calculului integral. Domeniile de cercetare în care a publicat peste 80 de lucrări sunt grupate în lucrări stiințifice, monografii și manuale: "Teoria măsurii și integrării"; "Teoria ergodică"; "Spații de funcții"; "Procese stochastice"; "Didactica matematică". Dintre lucrări: Lucrările lui se caracterizează prin construcția științifică gradat ordonată a ideilor și rigurozitate. „"Manualul meu de Analiză Matematică pentru liceu a fost tipărit și în limba maghiară pentru elevii maghiari
Nicolae Dinculeanu () [Corola-website/Science/307386_a_308715]
-
părinții săi fugiseră de persecuțiile țariste. Familia lui Prohorov a revenit în Rusia în 1923. În 1934 Alexander Prochorov s-a alăturat Departamentului de Fizica al Universității de Stat, Leningrad. A participat la lecturile profesorului V.A. Fock (mecanica cuantică, teoria relativității). Profesorul S.E. Frish (fizică generală, spectroscopie) și profesorul E.K. Gross (fizică moleculară). După ce a absolvit în 1939 a devenit student postuniversitar al Institutului de Fizica Lebedev din Moscova, în laboratorul de oscilații condus de Academicianul N.D. Papaleksi. Aici a
Alexandr Mihailovici Prohorov () [Corola-website/Science/307410_a_308739]
-
în 1944, a fost demobilizat și s-a întors în laboratorul de oscilații al Institutului de Fizica Lebedev. Aici el a început să investigheze oscilațiile nonlineare sub îndrumarea profesorului S.M. Rytov. În 1946 și-a susținut teza având ca temă Teoria Stabilizării Frecventei a unui Tub Oscilator. După moartea academicianului I.D. Papaleksi în 1946, laboratorul de oscilații a fost condus de academicianul M.A. Leontovich. Începând cu anul 1950 această a fost asistent șef al laboratorului, Prochorov a început să investigheze
Alexandr Mihailovici Prohorov () [Corola-website/Science/307410_a_308739]
-
Sate și genealogii din “Ierașul de Sus” (Contribuții la istoria nobilimii maramureșene în sec.XVIII)", ibid., XXXVII, 1997, p. 27-53 și în vol. "Maramureș, vatră de istorie milenară", III, 1997, p. 75-105; "Originile Școlii Ardelene", în “Revista de istorie și teorie literară”, XXXIV, 1986, nr.4, p. 20-25; XXXV, 1987, nr. 1-2, p. 14-18; "Nicolae Bălcescu în primăvara și vara anului 1849", ibid., XXXVI, 1988, nr. 1-2, p. 283-295; "Cartea românească veche la Viena", în “Academica”, V, 1996, nr. 2, p.
Ioan Chindriș () [Corola-website/Science/307371_a_308700]
-
Organon". În particular, din colecția acelor texte, două, respectiv "Prior Analytics " și " De interpretatione", reprezintă, ceea ce am putea numi, inima tratamentului Aristotelic al judecăților și al inferențelor formale, aceastea constituind partea logică principală a operei lui Aristotel. Asumpția fundamentală a teoriei este că propozițiile sunt compuse din doi termeni - de aici numele "teoria celor doi termeni" sau "logica termenilor" - și că, în consecință, procesul de raționare este compus din propoziții. <li>Termenul este o parte a vorbirii, d.e. "om" sau "muritor
Logica termenilor () [Corola-website/Science/307411_a_308740]
-
De interpretatione", reprezintă, ceea ce am putea numi, inima tratamentului Aristotelic al judecăților și al inferențelor formale, aceastea constituind partea logică principală a operei lui Aristotel. Asumpția fundamentală a teoriei este că propozițiile sunt compuse din doi termeni - de aici numele "teoria celor doi termeni" sau "logica termenilor" - și că, în consecință, procesul de raționare este compus din propoziții. <li>Termenul este o parte a vorbirii, d.e. "om" sau "muritor", care reprezintă ceva, dar care, în mod izolat, nu poate evaluat, în
Logica termenilor () [Corola-website/Science/307411_a_308740]
-
propozițiilor. (Originea literelor A, E, I, și O vor fi explicate în secțiunea intitulată "maximele silogistice" Aristotel (sau, după alți autori, unii logicieni medievalii) a reprezentat relațiile logice dintre cele patru tipuri de propoziții cu ajutorul, "pătratului opozițiilor". Silogistica este o teorie formală care identifică și explică și combinațiile de propozitii (compuse din două premise și o concluzii)care nu pot avea concluzii false dacă au premise adevărate. Termenul (etimologic, din grecescul "horos") este componenta de bază a propoziției. Sensurile originale ale
Logica termenilor () [Corola-website/Science/307411_a_308740]
-
a devenit un sinonim al globalizării, câteodată folosindu-se și termenul "McDonaldization" a societății. Revista "The Economist" folosește "Big Mac index": comparația prețului unui sandwich Big Mac în diferite țări ale lumii, folosită pentru a măsura puterea de cumpărare și teoria "purchasing power parity". Deorece McDonald's este identificat cu cultura și modul de viață american, expansiunea sa internațională a fost denumită "Americanization" sau "imperialism american". McDonald's este ținta mișcărilor anti-globalizare în multe dintre țările lumii . Thomas Friedman a făcut
McDonald's () [Corola-website/Science/307448_a_308777]