60,397 matches
-
știință și ideologii au pretenția că prin demersurile lor ajung la "lucrurile însele"; chiar și aceia care, în manieră "critică", au inventat argumente solide împotriva valabilității altor demersuri (multe dintre ele, similare) din tradiția proprie. Uimirea mea, din care au pornit interogațiile formulate mai sus, nu are de-a face, preeminent, cu însăși cunoașterea; desigur, nu vizează, în primul rând, nici condițiile de posibilitate ale acesteia; ea se îndreaptă mai cu seamă către recunoașterea filosofică, sau către ceea ce numim îndeobște reconstrucție
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
gândirea constrângătoare (autonomă) ține de condiții dispoziționale (dobândite), nu "naturale" și a priori, putem observa că analitica și dialectica, disciplinele "formale" ale filosofiei (și instituții ale dictaturii judicativului, cum precizam), revin în reconstrucții filosofice exemplare. În această lucrare voi ilustra pornind de la filosofiile lui Aristotel, Kant și Heidegger. Cele două discipline stabilesc toate regulile preluării și prelucrării oricărei teme filosofice, deschiderea orizonturilor de tematizare, calea prin care devin semnificative anumite demersuri, înseși soluțiile problemelor puse sau formele de adâncire a aporiilor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logică" simplă, S P, constituind judecata, se va regăsi în raționament și în argumentare, prin urmare, în orice tip de discurs (orice discurs păstrând cele trei sensuri: de gând, rostire, făptuire). În raționament, în sensul multiplicării celor două funcții "logice"; pornind de aici, operația principală a unui discurs va consta în căutarea și găsirea celui de-al treilea termen, a termenului mediu, cum îi spune Aristotel (fără a fi vorba de o depășire a celor două poziții sau funcții logice originare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
subiect-predicat cu relația subiect-obiect, iar cea de-a doua, filosofia continentală, ajunge la reorizontalizarea instanțelor logice, subiectul și predicatul, în fond, la retematizări ale ipostazelor acestora, substituind și ea relația subiect-predicat cu relația subiect-obiect, sesizată ca unitate originară. Dar, tocmai pornind de la această dovadă, trebuie găsită și urma unei "reacții non-judicative", suficient de adâncă în filosofia actuală, dar veche de când filosofia, pentru a face cu putință sensul unor "proiecte non-judicative", active pentru tematizările viitoare în registru filosofic; desigur, într-un registru
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale unui drum al gândirii, ajuns, cumva la un capăt. Chiar formele "extreme" de discurs din orizontul dictaturii judicativului, știința și ideologia, ar putea fi mai bine înțelese, strict formal (adică exclusiv după normele dictaturii judicativului, ale logos-ului formal), pornind de la analitică și dialectică, cea dintâi, știința, "coborând" analitica spre "obiect" și "subiect", cea de-a doua, ideologia, "înălțând" dialectica spre "subiect" și "obiect". Se poate ieși de sub dictatura judicativului? Dacă se poate, atunci în ce fel? În lucrarea de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
între ele pentru a participa la un "sistem". Filosofia ar presupune și actul unei gândiri care investighează "presimțirile" și "pre-comprehensiunile" din care se trage felul nostru de a "prelua" lucrurile și de a le "prelucra" în sensul unei cunoașteri veritabile pornind de la un "subiect" al acesteia cu pretenție de grijuliu-păstrător al "adevărurilor" despre lucrurile însele. În ultimă instanță, o asemenea gândire ar pune de-o parte toate aceste piese ale actului de recunoaștere prejudecăți, pre-comprehensiuni, presimțiri etc. -, după ce ele sunt recunoscute
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pentru "lucrurile însele", aflat dincolo sau, poate, dincoace de toate aceste precondiții. Modelul a ceea ce se întâmplă înaintând pe orice cale filosofică îl putem găsi în scenariul ironiei socratice (nu degeaba aceasta este una dintre metodele originare ale filosofiei): se pornește de la presupoziția (iată o "pre-"... ce ar trebui ea însăși recunoscută ca atare!) că pentru a cunoaște cu adevărat lucrurile, filosoful trebuie să caute, înainte de toate, în propria ființă, fiindcă numai aici, în propriul "eu", pot fi descoperite "adevărurile"; aici
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
apoi mintea rătăcită printre evidențele vederilor și atingerilor de toate felurile, la sfârșit, chiar mâinile făptuitoare, constituie, dacă se poate spune așa, "filosofia lui a ști de ce știi ceea ce știi". Gândirea-fenomen, gândirea ce se constituie neîncetat, printr-un demers ce pornește din sine și tinde către sine, fără ocoluri și zăbave prin locuri prielnice plăcerii turistice de a vedea și atinge, așa cum, într-un fel, se arată chiar și actele filosofice care populează, prin "monumentele" lor, orizontul dictaturii judicativului, dar cu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cel puțin două condiții nerealizabile pentru posibilitățile noastre de cunoaștere, ce pot fi recunoscute în rezultatele acesteia, cunoștințele, dar și în "intențiile" (chiar "intenționalitățile") determinate ale cunoașterii. Una dintre ele conceptul cunoașterii integrale (cum spune Kant, al cunoștinței care, deși pornește de la condiționat, ajunge, cu ajutorul rațiunii, la necondiționat) este imposibilă, dacă luăm în seamă o perspectivă temporală (cronologică) rezonabilă, adică limitată; ea exprimă, de fapt, o imposibilitate absolută (semnalată în scenariul kantian prin ideea imposibilității experiențiale a unui "obiect" al Ideilor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
prin mijlocirea formei judecății, a atributelor acestuia, a "categoriilor" care îi pot încadra "ființa"; și toate acestea se întemeiază pe enunțul S este P. Micul tratat Despre interpretare (Peri Hermeneias), care face parte, cum știm, din sistematica Organon-ului (și pornind de la care își capătă șansa însăși reducția judicativă a dictaturii judicativului), constituie locul de naștere a judicativului constitutiv (dictaturii judicativului), locul în care sunt formulate condiționările formale ale oricărui tip de discurs, normele care vor ghida, prin "constrângere", orice tematizare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
erorilor ce pot surveni pentru această gândire-instrument (gândire-administrator). Faptul că logica a ajuns la "formalism" este cu totul firesc pentru ea, în această perspectivă instrumentală: în acest fel și-a împlinit "programul"; ființa sa ajunge, tocmai în acest mod, expusă. Pornind de la toate acestea, devine firesc să pretindem că împlinirea ființei logicii constă în formalism. Totuși, formalismul, ca ipostază desăvârșită a logicii în registru judicativ, se află încă în logos; de fapt, logica însăși este logos; e drept, "de-naturat". Adepții formalismelor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acestea au fost numite mai sus: este vorba despre raționament (în genere) și argumentare (aceasta din urmă fiind, de fapt, o ipostază a raționamentului, anume raționament dialectic). Mai întâi vor fi ilustrate constituirile discursive complexe pe temeiul structurii logice originare pornind de la câteva reconstrucții filosofice care în mod explicit au țintit către statutul de "analitică" sau "dialectică". Apoi, prin operarea unei reducții judicative a dictaturii judicativului, vor fi reconstruite sistematic înseși "condițiile de constituire" ale analiticii (și raționamentului) și ale dialecticii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
evidențiată însăși mișcarea constitutivă a structurii logice originare, S P, întâi în sensul "cunoașterii veritabile", adică al dobândirii principiilor raționamentului științific (apodictic) și, pe baza acestora, a cunoștințelor științifice propriu-zise, prin însuși raționamentul științific, apoi în sensul apropierii de adevăr pornind de la "teze", "probleme", adică de la premise probabile proprii raționamentului dialectic. Tema comună celor două părți vizează adevărul și esența sa ca relație de corespondență între elemente de naturi diferite. 3.1.1.2. Precizarea rolului formal al analiticii și dialecticii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Al doilea este Analitica secundă, care se ocupă cu demonstrația (gr. apodeixis; "silogismul științific"; numit, în Topica, "filosofemă"), sarcina ei fiind cercetarea "științei", adică a modului în care procurăm premisele necesar adevărate și a modalităților determinate în care se constituie, pornind de la acestea, raționamentele corecte ale "științei", singurele călăuze absolute ale adevărului. Topica, cel de-al treilea compartiment al logicii-organon dintre cele vizate, are în vedere raționamentul cu premise probabile (raționamentul dialectic și raționamentul eristic, acesta din urmă, relativ diferit de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acesta, presupunând-o (este vorba despre premisele sale, fie rezultate ale inducției și intuiției, fie ale unor raționamente anterioare), o și "inferează" (este vorba de concluzie). O altă parte a cunoașterii, cea ilicită, corespunde raționamentului incorect (sofistic), fiindcă acesta ori pornește de la neadevăruri (reprezentate de premise), ori ajunge la neadevăruri, fiind incorect, chiar și atunci când pornește de la ceea ce este adevărat, ori și una și alta. Cum am constatat, acest aspect al cunoașterii, accentuat formal, reprezentat de diferența dintre cele două specii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale unor raționamente anterioare), o și "inferează" (este vorba de concluzie). O altă parte a cunoașterii, cea ilicită, corespunde raționamentului incorect (sofistic), fiindcă acesta ori pornește de la neadevăruri (reprezentate de premise), ori ajunge la neadevăruri, fiind incorect, chiar și atunci când pornește de la ceea ce este adevărat, ori și una și alta. Cum am constatat, acest aspect al cunoașterii, accentuat formal, reprezentat de diferența dintre cele două specii ale raționamentului, cel corect și cel sofistic, nu este totul pentru cunoaștere; trebuie să luăm
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și fapt), ci și sensul indirect al "valorii de adevăr".61 În contextul precizat, Aristotel nu-și pune probleme propriu-zis ontologice. El ia ca de la sine înțeles și faptul (real) spre care conduce judecata și corespondența dintre acestea. Există însă, pornind de aici, de la această acceptare "naturală", multe referiri ale logicianului la adevărul judecăților obținute prin raționament. Ceea ce înseamnă că adevărul, odată înțeles, fie și într-o modalitate "naturală", ca relație de corespondență între judecată și fapt, poate fi tematizat doar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
element originar pentru orice tip de discurs este, în primul rând, un aspect al judecății, alături de structura judicativă originară S P; el este, în fapt, aspectul alethic al judecății, adică al "formei" logice originare. De fapt, tocmai de la acest sens pornesc toate liniile de condiționări constitutive pentru analitică și dialectică, apoi, mai departe, pentru orice tip de discurs, adică pentru orice gând, rostire, făptuire. Și tot în acesta avem și motivul pentru care relația de corespondență este constitutivă și diferenței dintre
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a consacrat puterea și i-a construit "mijloacele" intervenției sale regulative și mai cu seamă constitutive în discursivitatea de orice tip. O meontologie ca o condiție a unei ontologii veritabile: acesta ar fi sensul unei reajustări a topos-ului discursivității, pornind de la ideea adevărului -corespondență, de la cea a corectitudinii, care o subordonează, formal (judicativ) pe cea dintâi, de la celelalte elemente ale spațiului judicativ, în "formă" și active deja în opera logică și filosofică a lui Aristotel. O meontologie, cu sensul precizat
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Ea are însă și sensul de "abducție", un raționament silogistic prin care se obține o concluzie doar probabilă, dat fiind faptul că, deși majora este evidentă, minora este nesigură.71 Spre deosebire de inducție și deducție (cu sensurile multiple semnalate mai sus pornind doar de la textele lui Aristotel, dar având, în istoria logicii, și alte sensuri, întemeiate, însă, în cele menționate), care sunt operații logice în sens restrâns, reducția și reconstrucția, deși sunt și ele operații "logice", au un sens mult mai larg
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sens restrâns, reducția și reconstrucția, deși sunt și ele operații "logice", au un sens mult mai larg; ele sunt, de fapt, tipuri de analitică și de dialectică, nu de raționamente (demonstrație, argumentare, analogie etc.). Operarea lor nu este posibilă decât pornind de la întreaga bogăție a dictaturii judicativului și țintind către ceea-ce-este aceasta: către timp. Reducția are chiar acest sens de restrângere regresivă a sensurilor elementelor dictaturii judicativului, până se ajunge la timp. Reconstrucția mai degrabă postulează originaritatea timpului, pentru a reface
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
adevărul, fundamental pentru condiția de "cunoștință" și legat în mod necesar de judecată, și îl găsește: în esență, este vorba despre "intuiția intelectului intuitiv" (intelect intuitiv: nous); acesta din urmă este "principiul principiului științei" (știință: episteme); altfel spus, raționamentele științifice pornesc de la judecăți adevărate în mod evident, pe care le oferă intelectul intuitiv. Problema corectitudinii gândirii, adică a semnului de valabilitate a cunoașterii științifice, precum și cea a elementului originar al gândirii, adică problema originii certe a cunoașterii, sunt de la bun început
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
presupune adevărul desprins prin demonstrație din primele principii).73 Cum principiile sunt de natură "generală", aici apare o problemă. Generalul se constituie, chiar și după Aristotel, prin demers inductiv sau printr-unul demonstrativ (deductiv), adică prin știință; e drept, se pornește de la premise care au un anumit grad de generalitate și se ajunge la concluzii care au și ele un anumit grad de generalitate, fie acesta mai mic sau mai mare decât cel al premiselor; oricum procedând astfel, nu ajungem la
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
genere; dar, observăm, toate sunt probleme care presupun "obiectualizarea". Pentru o dezlegare formală a aporiei care privește acest "salt" de la unitatea lumii și a eului (conștiinței) la subiect și obiect al cunoașterii, formă logică și conținut al ei etc., putem porni de la proiectul logicii-organon, mai bine zis, de la convențiile acesteia, devenite norme interne pentru orice gând, rostire sau făptuire omenească. Totodată, aceasta este linia "istorică" a evoluției gândirii omenești. În mod necesar, gândirea omului intră într-o "evoluție", dată fiind condiția
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constituire a cunoștinței; dar a unei cunoștințe condiționante pentru alte cunoștințe, anume pentru cele propriu-zis științifice. Scenariul alcătuit din cele patru operații (percepția, amintirea, experiența și principiul) doar pune la dispoziția gândirii discursive (dianoia) principiile (premisele) de la care aceasta poate porni pentru a ajunge la noi adevăruri (cunoștințe veritabile). De aici încolo, principala problemă este aceea a corectitudinii gândirii. Dar nu în sensul unei verificări post factum a cunoștințelor, deși o asemenea sarcină trebuie asumată dinspre acest principiu (al corectitudinii), ci
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]