60,397 matches
-
fi socotite incorecte, iar faptul acesta constituie un motiv puternic pentru a le respinge. Dar corectitudinea, bazată pe reguli, are semnificație și în construcția ca atare a silogismelor. Prin urmare, ea devine unul dintre principiile de constituire a cunoștinței veritabile pornind de la alte cunoștințe veritabile. Acest ultim sens al ei reprezintă problema tematizată aici. Nu poate fi însă eludat faptul că Aristotel a propus aplicații ale ideii de corectitudine și pentru operațiile cu noțiuni, pentru relațiile dintre acestea, de asemenea. Dar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu este dat, nici nu este găsit, nu se poate afla decât în premise, nicidecum în concluzie. Apoi, trebuie inițiate operații prin care să fie căutat acest termen, care poate susține relația dintre ceilalți doi majorul și minorul de la care pornește căutarea; de fapt, începe constituirea unui silogism. Aparent, avem de-a face aici cu un demers care are sensul opus celui pe care cunoașterea îl are, de vreme ce noi căutăm un temei pentru ceea ce am stabilit deja (relația dintre S și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
gândirii către predicat, către cel pe care urmează să-l enunțăm despre ceva; b) apoi, numirea "subiectelor" posibile ale predicatului în cauză; c) în sfârșit, stabilirea "atributelor" celui care devine subiect (dorind să enunțăm despre el predicatul de la care am pornit). Iată un exemplu: a) cel ce urmează să fie enunțat (în mod necesar, un termen general) să fie termenul "frumos"; b) subiecte posibile ale sale: "om", "carte", "pisică" etc.; să alegem "carte"; c) atribute posibile ale "cărții": "obiect", "frumoasă", "ilustrată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în bibliotecă", "produs" etc. Avem deja un material de gândire suficient pentru a "interpreta" cei doi termeni, S și P. De altfel, printre atributele celui despre care trebuie enunțat, anume "carte", se află și "frumoasă", tocmai termenul de la care am pornit. Așadar, P poate fi "frumoasă", iar S poate fi "carte". Între ei poate fi stabilită o legătură, dat fiind faptul că unul apare drept atribut al celuilalt. Dar nu acest fapt este cel mai important aici. Observăm că "frumos" se
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de raționarea propriu-zisă (încălcarea regulilor de raționare, de exemplu), însă nu de acestea sunt legate problemele cele mai presante când este vorba despre raționamentul dialectic, ci, așa cum am arătat, de alegerea premiselor ("problemei" sau "premisei"93; "tezei") de la care acesta pornește. Luând act asupra acestor precondiții gândite de Aristotel și asumate, apoi, de orice "dialectician", este firesc să ne întrebăm dacă ne mai păstrăm în orizontul condiționărilor judicativului constitutiv; căci, observăm deja, "problemele" sau "premisele" dialectice (ce pot fi, în funcție de domeniile
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
folosirii nelimitate a intelectului, în absența oricărei condiționări empirice. La o primă vedere este clară apropierea dintre logica transcendentală, la al cărei proiect lucrează filosoful german în Critica rațiunii pure, și logica generală, alcătuite fiind amândouă din analitică și dialectică. Pornind de aici, separația dintre aceste două "logici" socotite și corpusuri normative care vizează orice constituire "logică" se face, în primă instanță, după criterii strict funcționale, iar nu după criterii "obiectuale", referitoare la obiect anume, pe care cele două, diferit una
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
deși dialectica transcendentală are a face cu aparența (transcendentală), în sensul că îi limitează constituirea, iar cea din sistemul logicii-organon cu aparența logică, în sensul că o produce ca atare, cea dintâi este concepută de Kant după schema celei aristotelice, pornind de la terminologie ("paralogism", "antinomie", "teză" etc.) și sfârșind cu structura logică a argumentelor dialectice (structura paralogismului și circumscrierea sa local-epistemică; structura logică aporematică: teză antiteză etc.). E drept că dialectica transcendentală nu poate lucra regulativ decât dacă își asumă, "critic
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
producere este, cumva, "naturală", susține Kant. Pentru a limpezi problema legată de raționamentele dialectice, este necesar un alt cadru de discurs, anume cel din parte a doua; important pentru demersul de față este faptul că aceste raționamente conchid asupra necondiționatului pornind de la condiționat: de aici încadrarea lor sofistică și aparența în cunoaștere pe care ele o creează. Paralogismul transcendental, antinomia rațiunii și idealul rațiunii pure, singurele forme posibile ale raționamentului dialectic, conduc spre necondiționat. Cum a apărut acesta? Ce rost are
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fi deschis planul unei interpretări ontologice, fapt valorificat, de altminteri, așa cum am precizat mai sus, de unii interpreți. Mai departe, pentru a scoate la iveală temeiuri mai profunde ale analiticii și dialecticii kantiene, voi valorifica și eu astfel de elemente. (Pornind de la ultima observație, capătă înțeles și diferența dintre, pe de o parte, perspectiva și orizontul unei construcții filosofice ca atare, ceea ce numim teorie filosofică, nevalorificată explicit de Kant în sensul originar al unei ontologii, prin proiectul său al criticii rațiunii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
explicit de Kant în sensul originar al unei ontologii, prin proiectul său al criticii rațiunii pure, iar pe de altă parte, perspectiva și orizontul interpretării construcției filosofice, valorificate de unii dintre interpreții lui Kant în sensul originar al unei ontologii, pornind de la structura, funcțiile, actele subordonate criticii rațiunii pure; diferența în cauză este semnificativă de pe poziția unei "hermeneutici filosofice", instrumentată însă, pentru a fi suficient întemeiată, cu ajutorul anumitor metode filosofice, cum sunt, de exemplu, metoda fenomenologică, metoda analitică, cea istoriologică etc.
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
totul necesar pentru condiționat (în sensul cunoașterii sale și chiar în sensul "condiției" sale de fenomen); dar, de fapt, această regresie este un fel de aplicație a unei unități sintetice la sinteze mai puțin cuprinzătoare, până la fenomen (condiționat). Iar dacă pornim, atenționează Kant, de la conceptul acestei sinteze, ca și cum ea ar fi dată și ar fi dat și obiectul ei ca atare (ea însăși realizată, și nu doar ca un simplu concept, care poate rămâne fără un obiect potrivit), atunci conceptul acesta
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
transcendentale), fiind nimic; și-atunci trebuie admis că este posibil și un alt orizont de reglaj pentru rostirea filosofică decât cel al dictaturii judicativului. Demersul prin care ar fi construite toate probele necesare plasării non-judicative a nimicului nu poate fi pornit aici. În partea a doua a interpretării la Kant voi înainta însă și pe o asemenea cale. Dar trebuie să reținem, deocamdată, în sensul angajamentului demersului de față, și faptul că prin nimic se poate ieși din orizontul dictaturii judicativului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
doar condiționat prin judecată. Astfel, categoriile (conceptele pure ale intelectului) sunt deduse din tipurile de judecăți, fiindcă ele nu pot fi altceva decât niște funcții în judecată. Raționamentele, pe de altă parte, nu sunt altceva decât judecăți desfășurate, socotește Kant. Pornind de aici și de la felul în care Kant justifică poziția centrală a judecății în proiectul său critic, am putea susține următoarele fapte, semnificative pentru ideea reipostazierii dictaturii judicativului prin proiectul critic kantian: (a) structura originară judicativă, ca și în logica
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vorba în lucrarea de față, are semnificația de punte de trecere către "Dialectica transcendentală", așa cum s-a precizat. Însă nu doar ea, ci întreaga problematică a topicii, reflecției, amfiboliei conceptelor reflecției, din care, cumva, face parte. Ne putem da seama, pornind de la aceasta, de o anumită grijă a filosofului pentru constituirea fenomenală, care pare a nu avea sens direct decât pentru ceea ce este dat sensibil (în sensibilitate) și prelucrat categorial (prin intelect). Grija este îndreptată nu către constituirea fenomenală în genere
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sale constitutive. Rațiunea este o funcție necesară și "naturală" a facultății omenești de cunoaștere, însă ea nu "produce" constituiri fenomenale, ci doar stabilește, prin Ideile sale transcendentale, unitatea tuturor condițiilor pentru subiect, pentru orice fenomen și pentru obiecte în genere. Pornind de la toate acestea, ne putem întreba: are vreo legătură timpul cu operațiile raționale? Pentru a răspunde, trebuie stabilite întâi aceste operații. În mod sigur nu poate fi vorba despre sinteze care implică obiecte sensibile, așa cum se întâmplă în cazul în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ființării, al căror "sens" constă într-o legătură cu însuși faptul de a fi Dasein, în forma "scoaterii la iveală" a unui temei pe calea "punerii sale în evidență", formă a gândirii proprie filosofiei presocratice, după cum susține filosoful german însuși. Pornind de la această constatare, trebuie să mai observăm că nu temeiul ca atare constituie problema fapt judicativ prin excelență, atotprezent în istoria filosofiei -, ci scoaterea la iveală a acestuia prin punerea sa în evidență, fapt care pretinde "poziția" de ființare căreia
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
doar că evidența, ca principiu logic al analiticii existențiale (în formula completă a actului-de-principiu), îngăduie, odată socotită după funcțiile sale ontologic-existențiale, referitoare la rezultatul unei operări, o descriere a constituirii factice a Dasein-ului, a "trecutului" său, a genezei sale fenomenologice, pornind de la ceea ce el este la un moment dat, dintr-un anumit punct de vedere; o descriere existențielă. Dar în felul acesta, deși se produce o reorizontalizare a condiționărilor discursului, cu un sens non-judicativ măcar bănuit, este sacrificat însuși faptul-de-a-fi al
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
între o anumită ființare și altele două. Din această perspectivă, evenimentul are toate determinările unei ființări, chiar dacă ființa, prima sa corelată, nu este propriu-zis o ființare, iar "nu este" din formula heideggeriană are sens copulativ nedisimulat. Enunțul lui Heidegger, gândit pornind numai de la negativului lui "nu" (distribuit în două relații), este unul despre ființare (cu toate consecințele pe care filosoful însuși le scoate din gândirea enunțiativă, al cărui obiect este, și nu poate să nu fie, ființarea). Ceea ce înseamnă că el
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
directă cu sine a evenimentului (evenimentul este evenimentul, fiindcă evenimentul "nu este" ființa, "nu este" timpul); dar nu este vorba nici despre "a fi" ceva ca ființare sau despre "a nu fi" ceva ca o ființare. Poate fi însă vorba, pornind de la indicația nimicnicistă din negativitatea lui "nu" și din cea a lui "nici", despre o "existență" (în înțelesul heideggerian; despre Dasein). Căci altfel cum am putea gândi și rosti cu sens despre faptul că "evenimentul revelării propriului nici nu "este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
însăși relația Dasein-ului cu alt-ceva (altă ființare, ființa etc.) și în felul acesta el (existențialul "sens") descoperă deschiderea în care se concentrează "existența" Dasein-ului, deschidere "umplută" cu alt-ceva (altă ființare, ființă etc.). Sensul este 'către ce'-ul proiectului de la care pornind ceva devine inteligibil ca ceva; iar acest 'către ce' își primește structura de la deținerea-prealabilă, privirea-prealabilă și conceperea-prealabilă. Sensul este un existențial al Dasein-ului, și nicidecum o proprietate care se atașează ființării, care se află 'în spatele' ei sau care plutește undeva
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
determinată într-o modalitate negativă, ca opus al căii științei. Temeiul "subiectiv" al posibilității de a practica știința și opinia se află în anumite facultăți sufletești, totodată căi de cunoaștere a celor două "obiecte": gândirea pentru ceea-ce-este, simțurile pentru ceea-ce-nu-este. Pornind de la cele câteva gânduri parmenidiene, putem socoti ca fiind primordială distincția dintre ființă și ne-ființă, precum și analogia acesteia cu diferența dintre știință și părere, fiindcă acestea două din urmă sunt rezultatele exercitării unor funcții de cunoaștere (gândirea și simțurile
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
gândită ca fiind ceva: anume ceva de condiția lucrului dat simțurilor; ar putea fi vorba de ceva ce va fi gândit mai târziu, de către Heidegger, ca având condiția de ființare dată în interiorul "lumii" ca ființare-simplu-prezentă și intratemporală.194 Putem înțelege, pornind de la modalitatea în care se consumă discursul parmenidian, că filosofia, chiar dacă se îndrepta către condiția sa judicativă, exista (atunci) într-o altă condiție. Discursul însuși nu era împlinit judicativ, fiind foarte apropiat de exprimarea poetică și de forma maximei înțelepciunii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a arătat descrierea natural-istorică din capitolele primei secțiuni a lucrării, judicativului constitutiv; dar el "modelează" nu direct, ci prin mijlocirea analiticii și dialecticii. Și așa trebuie să se întâmple cu toate celelalte compartimente ale filosofiei, constituite judicativ în funcție de "obiectul" discursului, pornind, totuși, de la ceea-ce-este, de la "obiectul" disciplinei filosofice originare, ontologia. Analitica și dialectica, modele de discurs și corpusuri normative pentru orice demers filosofic, sunt, în structura disciplinelor filosofice, și "orizonturi teoretice" în care se pun câteva probleme ce vor fi consacrate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dictatura judicativului. Totuși, nici această problemă nu este cea mai presantă în acest moment, anume dacă fiecare aspect al judicativului constitutiv poate fi ceva în afara acestuia. De altfel, gândind strict formal, ambele pot fi; deși, după demersul de mai sus, pornind de la unitatea dictaturii judicativului, știm cu certitudine că ele sunt chiar în și prin această unitate. Trebuie să revenim și să cântărim șansele unei reducții judicative a dictaturii judicativului, lăsând deschise însă ambele căi de analiză a dictatutii judicativului, indicate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
înțelese, înainte de toate, ca determinări ale judecății (luată în sensul larg, propus mai sus, de enunțare, logos apophantikos, așadar, in actu, operând in acest moment și constituind astfel înseși aspectele sale, care numai în acest mod pot fi "determinările" sale). Pornind de la structura formală care constituie, firesc, aspectul formal al judecății, s-ar putea crede că numai în logica clasică stau astfel lucrurile, că în logica mai nouă avem o altă situare logică a "elementelor". De fapt, chiar dacă propozițiile cu care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]