67,494 matches
-
intenția, un evreu pînă atunci taciturn, cu capișonul de la haina de ploaie pe cap în loc de kipă, probabil rudă, a luat de pe masă stiloul decedatului și i l-a dat. În timp ce Sergiu copia versurile, Liviu Siegler, prietenul lui Mișu, și-a amintit o vorbă de-a acestuia care contrazicea ipoteza, îmbrățișată de aproape toți ceilalți, a anticipării morții: „Mă, ce fel de poet sînt eu, dacă n-am nici o neliniște existențială?!” Neștiind cu ce să mai umple golul priveghiului, Sergiu a început
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Dima m-a ținut, firește, în contact cu opera sa. Totuși, ca redactor, adept al ierarhiei competențelor provenind din specializări diferite, am fost nevoit să apelez la colaboratori pentru recenzarea cărților dv. E un regret de care mă consolez doar amintindu-mi că am cedat această plăcere unor colegi pricepuți și integri. Cît privește întinderea articolului meu recent, ea ar fi fost alta în condițiile apariției normale (lunare) a revistei. Aș fi bucuros, însă, ca și în această schiță de omagiu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
întrerupînd brutal un rol pe care cel evocat îl juca fără cusur... Un monument de marmură albă (mă întreb cîți dintre scriitorii români „au” așa ceva?), cu datele „Mihail Sabin (Mișu Sachter)/1935 - 1975”, va trece, oricum, dincolo de hotarul generației noastre, amintind o moarte de om tînăr. În jur, o aglomerație de monumente de ciment sau de marmură neagră, ca un oraș cu străzi umbroase, reci, neliniștitor de reci! La plecare a început să plouă. Cineva a remarcat în manieră folclorică: „I-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
poate neliniști pe orice om de azi, nu numai chinez, pentru că, orice s-ar spune, moartea lui Mao nu e o moarte de rînd, iar chinezii sînt un popor de multe sute, nu de cîteva milioane. * Cred că am mai amintit undeva acest lucru: îmi plac filmele biografice. Azi am văzut unul despre Anton Bruckner (1824-1896). Compozitorul austriac era un bărbat scurt și gros, care părea mai degrabă un negustor oriental decît un intelectual occidental. A fost cincisprezece ani învățător, apoi
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
în care, pentru mine, scena cea mai emoționantă a fost cea a despărțirii eroilor de casă: tăcuți, în colțul ei rămîn un bătrîn și o bătrînă, iar chipurile lor se șterg ca într-o fotografie de demult. Filmul mi-a amintit de două cărți: Pentru pîine de H. Sienkiewicz și Prăpădul Solobodei de Eusebiu Camilar. Inevitabil, m-am gîndit și la nenorocitul de bunicu-meu, și el emigrant. *Am fost la Complexul Ovin din Răcăciuni să particip la darea de seamă anuală
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
măiestrie: „O chestiune se poate spune și într-un alt mod mai frumos, comunicîndu-se totuși ceea ce s-a dorit”. Deși m-am oprit asupra lor, nu textele lui Tito le căutam în acest număr din „Lumina”, ci paginile care le amintesc românilor din Voivodina (revista apare la Panciova) împlinirea a „douăzeci de ani de la moartea lui George Bacovia”. Sînt reproduse cinci poeme: „Antrenare”, „Vizită”, „Epodă”, „Stil simplu”, „Plumb de toamnă” (Deja, tușind, a și murit o fată). *În materie de caracterizări
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
înalt decît el cultul cărții și al scriitorului clasic. Ar merita să fie observat cum se poartă cu cartea: cum o ține în mînă, cum își trece palma în sus și în jos pe cotor, cum dă pagina. Din cîte-mi amintesc, nu mi-a spus niciodată care au fost modelele sale intelectuale (învățători, profesori), i le cunosc doar pe cele alese din istoria filologiei, a lingvisticii, a literaturii. Admirabilă, caligrafia lui o imită fidel pe cea a lui Eminescu din perioada
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
început să guițe. Cei din preajmă au rîs. La capătul drumului, spre surprinderea mea, nimeni nu mai era supărat! *La recenta ediție a „Zilelor” de la Onești (1-3 iunie 1978), prelegerea despre Călinescu a făcut-o lingvistul Boris Cazacu. Profesorul a amintit și cîteva din vorbele spuse în diverse împrejurări de cel pe care îl evoca. Una, favorabilă lui, încerca să sugereze bunele raporturi avute cu istoricul literar. „Ești singurul cazac om de lume”, i-ar fi spus acesta. Alta, tăioasă, a
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Neagu, consultant la Facultatea de Horticultură (creatorul soiului de struguri „Augusta” și al unei cale care mie mi s-a părut monstruoasă) și Păsărescu, de fizico chimice, probabil la vreun liceu. Acesta din urmă are toate datele unui „personaj”. Își amintește uneori, cu zîmbet, de luptele politice studențești de la sfîrșitul deceniului IV. A făcut apoi frontul și poartă încă în trup cîteva schije. E calm, discret și plăcut în conversație. Nu o dată, îmi amintește, prin statura robustă, prin linia feței, prin
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
urmă are toate datele unui „personaj”. Își amintește uneori, cu zîmbet, de luptele politice studențești de la sfîrșitul deceniului IV. A făcut apoi frontul și poartă încă în trup cîteva schije. E calm, discret și plăcut în conversație. Nu o dată, îmi amintește, prin statura robustă, prin linia feței, prin poziția mîinilor, prin felul de a purta ochelarii, de Eusebiu Camilar. Are, totuși, o „manie”: se preocupă excesiv de propria-i sănătate. Ori de cîte ori i se ia tensiunea și-o trece într-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mine - se încadrează totuși „în limite normale”. în preziua operației, Hîncu, cel mai tăcut dintre noi toți, își pune, subit, problema „dacă există Dumnezeu”. Reacția sa mă face să-i dau dreptate celui ce-a zis (Marshall McLuhan, dacă-mi amintesc bine) că în „sala de reanimare nu vezi ateiști”! Acum înțeleg: (auto) flagelarea era un mod de a elimina, în primul rînd, dorințele erotice, cele care ne țin în viață. Încătușat de durere, omul nu se mai gîndește la „prostii
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
iar peisajul - „dur și expresiv”! Zic „oho!”, pentru că noi contăm din ce în ce mai puțin pentru el. *Un ceas întreg, cred, am vorbit cu Vasile Crăiță Mîndră despre ceilalți pictori locali, mai mult despre Iancu Săndel, care „face pictură metafizică”, în lucrări ce amintesc de Giorgio de Chirico. „Problema oricărui artist tînăr nu e - crede el - originalitatea, ci încolonarea. Important e să nu intri în coloana care duce într-o fundătură, sau la «sens interzis», sau în haos. Ce-i drept însă, niciodată nu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
poarta tipografiei, o lucrătoare, către colega ei care rămăsese cu cîțiva pași în urmă. Prisosul de vorbe a devenit ceva obișnuit. Unii / unele cred că astfel (lungite ca-n Stan și Bran) despărțirile devin mai interesante. Colega de care am amintit i-a răspuns cu un triplu bai (bye). Noroc că nu știa rusește, nemțește, chinezește! În cimitir, de Duminica Floriilor, mătușa Marința mi-a măr turisit că nu poate să uite că, în ultima lor discuție, desfășurată înainte de plecarea la
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Zîmbește încurcată sub privirile bărbaților adunați acolo. Îi spune primarului că a murit Cutare și că de la cooperativă nu-i dau nici zahăr, nici ulei fără aprobarea lui. Primarul, care se numește Andrei Mare, un individ gras, sanguinolent, nu-și amintește cine-i mortul. „Era pensionar de cîțiva ani”, îi spune careva. Tot nu-și amintește. „și, dumneata, o întreabă el pe femeie, ești fiica lui?” „Nu, sînt nora”, răspunde ea. „Cu contractările cum stați?”, o chestionează el mai departe. Femeia
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
că de la cooperativă nu-i dau nici zahăr, nici ulei fără aprobarea lui. Primarul, care se numește Andrei Mare, un individ gras, sanguinolent, nu-și amintește cine-i mortul. „Era pensionar de cîțiva ani”, îi spune careva. Tot nu-și amintește. „și, dumneata, o întreabă el pe femeie, ești fiica lui?” „Nu, sînt nora”, răspunde ea. „Cu contractările cum stați?”, o chestionează el mai departe. Femeia spune ce și cît. Constrîns de privirile mele și ale celorlalți, primarul îi dă un
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
la Bacovia. În „pauze”, am citit cîteva bucăți din Cu bilet circular, „o antologie (posibilă) a schiței românești de Mircea Zaciu”. În rest, un drum la Reuseni, la Valeriu, și două în pădure, după bureți, fragi și zmeură. Mi-am amintit de plimbările pe care le făceam odinioară cu Eusebiu Camilar. La Udești, dealurile și cărările pe care am mers împreună mi-l evocă. Aci aproape fiecare lucru și fiecare gest îmi trezește amintiri. Azi dimineață am stat culcat pe un
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
unor țoape, evident de la oraș. Cea de-o vîrstă cu mine: „Puloverul ăsta l-am cumpărat la München de la grămadă”. Și tot ea: „Aseară a prezentat la tv imagini din Germania de Est: Dresda, Sans Souci...” Ultima denumire i-a amintit imediat de alte locuri, de alte întîmplări: „Eram în Iugoslavia (veneam din Italia). Lîngă noi o pereche de tineri francezi îndrăgostiți. Le am spus că mi-i frică să dorm în mașină, dar ei m-au liniștit: «Sans-souci, Madame, sanssouci
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mărturisit - dar „ca amator”. Alaltăieri, în timp ce așteptam să intrăm în cantină, i-am declarat că aș sta ore în șir în lumina lină, dulce, a unei asemenea zile de toamnă. „«Dumnezeu e soarele», obișnuia să zică tatăl meu”, și-a amintit el. „N-avea dreptate însă - a adăugat imediat - decît în parte: Dumnezeu e multiplu, iar soarele e numai o față a lui”. De la aceste vorbe, care mi-au dezvăluit un om deprins cu meditația, a ajuns, în chip firesc, să
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
aceluiași copac se îngălbenesc diferit. Unele-s deja arămii, altele-s încă verzi. Contemplu minute în șir, cu entuziasm, un stejar. Cîtă vigoare, ce rectitudine! Plantați recent, parcă pentru contrast, nu departe de el, văd cîțiva arbori firavi. Involuntar, îmi amintesc vorbele lui ștefan din piesa lui Delavrancea: „Pădure tînără...” Tabloul mă ajută să intuiesc mai profund decît oricînd dimensiunea evocatoare a textului marelui orator. * Imediat ce m-am urcat în tren, românul din fața mea și-a așternut „masa” și a început
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Toma. Fizic, acesta e un tip remarcabil: înalt, față deschisă, păr bogat, arată mai bine decît actorii teatrului local. Cred că e și mai dotat pentru această artă decît mulți dintre ei. Ce să mai lungesc vorba: un histrion! îmi amintesc că la promovarea în funcția de secretar cu propaganda la județ, prin săltarea de la Onești, cîțiva comentaseră că „îi prea mare pălăria pentru capul lui”, convinși că „n-are să reziste”. S au înșelat. A rezistat, „n-a căzut”, ba s-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
înviorare, C.V. Toma s-a instalat iarăși în prefăcuta lui melancolie: „N-ați fost aprobat din cauza dosarului”, mi-a spus, pe neașteptate, răsucind între degete o clamă, fără să mă privească. știa că „dosarul” e punctul meu cel mai vulnerabil. Amintindu-mi-l, spera să nu mai am nici un fel de replică. Trebuia, pur și simplu, să-l cred și să mă resemnez. Fața i se adumbrise, umerii i se curbaseră, își privea concentrat mîinile care continuau să răsucească - îndoind-o
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
inima ghes să intru. M-am oprit pe grătarul din fața ușii, întîrziind cît mai mult cu ștersul cizmelor, cu potrivitul centurii și al bonetei. Nu știu cum am urcat scările, nici cum am intrat în sala în care se ținea consiliul. Mi-amintesc însă foarte clar că ofițerii erau așezați, după grade, de-o parte și de alta a unei mese dreptunghiulare acoperite cu barșon verde oliv. Mi s-a cerut să-mi spun „biografia”: unde și cînd m-am născut, cine și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
A fost căutată cauza defecțiunii care putea să aibă urmări tragice. Cineva furase niște lămpi de la stațiile SON-4 care dirijau tragerea. Evident, în optica de atunci, aceasta constituia un act de sabotaj. Prezent în tabără, ofițerul de contrainformații și-a amintit că sînt „nepot de american” și m-a pus pe lista suspecților. Am fost controlat peste tot - inclusiv în saltea - și anchetat. Mi au găsit doar un jurnal scris pe maculator, cu schițe de scrisori de dragoste, impresii în marginea
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Ulterior, doar de patru sau cinci ori mi s-a mai întîmplat așa ceva. Eram disperat și, totodată, entuziast, melancolic și revoltat. Aș fi vrut să dau cu tifla întregii lumi. Filmul despărțirii se oprește aici. Niciodată nu mi-am putut aminti cum am călătorit de la Brașov la Verești, gara de destinație. în acea vară, podul peste Suceava era în reconstrucție. Cu valiza de lemn în mînă, riscînd să mă descumpănesc și să cad în apă, am luat-o de-a dreptul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
recenzenți pentru Marele cîntec de Mihail Diaconescu. Normal ar fi ca aceștia să decline oferta, întrucît, aproape sigur, le lipsește competența în domeniul istoriei străromâne. În ciuda simpatiei mele pentru romancierul piteștean, nu m-aș apuca de o asemenea treabă. Îmi amintesc că Perpessicius citează undeva o mărturie a lui Edmond Jaloux, care refuza cinstea de a scrie despre biografiile romanțate, numeroase atunci, „cîtă vreme nu stăpînește singur datele istoriografice, deopotrivă cu autorul” (Opere, 9, p. 84). Aceasta e și situația mea
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]