67,494 matches
-
ce se respectă, a comparat, nu fără zîmbet, „romanul” Domnicăi Gîrneață (care mai are în urmă un „best-seller” românesc: Pe drum de seară) cu unele cărți de Al. Dumas-pșre și Victor Hugo (eroina din Inel, inel de aur... i-a amintit, de pildă, de Cosette, fata din Mizerabilii), pentru a-i preciza genul și a-i explica succesul de public. Adică - a sugerat el - avem de-a face, în acest caz, cu o literatură mai puțin pretențioasă (i-aș zice paraliteratură
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Zalis, după care mi-a spus că acesta a scris în „România liberă” despre Genoiu, lăudîndu-l excesiv: „A întrecut măsura!” A afirmat, de pildă, că G. descinde din Mihail Sebastian, prin preocuparea etică, și că are un umor ce i amintește de Teodor Mazilu. „Mult mai sigur e - l-am prevenit eu zîmbind - că lui H.Z. i s-a promis o rubrică în «Ateneu», și asta explică totul!” *Între „Vechiul Testament” și „Noul Testament” diferența pare revoluționară. Primul consacră superioritatea absolută a
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
vestigii culturale, se exhibă cu prostituate și cu drogați. Paradoxul e că, plecînd în asemenea voiajuri, intenția lor e să arate - a explicat un sociolog - că sînt mai prosperi, mai puternici, mai liberi, mai... civilizați! își dau în petic însă, amintind de strămoșii lor celți la ieșirea din păduri. *Aproape de fiecare dată, dimineața la cozi, văd niște figuri subumane mereu panicate că „nu mai ajunge” din „ce se dă”. Privesc cu dușmănie pe oricine e în fața lor. Articulează cu greu cîte
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
că această formă des întrebuințată, a adjectivului, este cea care s-a tocit mai mult, așa încît un adjectiv la gradul pozitiv este totdeauna mai puternic” (G. Oprescu, Amintiri, evocări, EPL, 1968, p. 52). *Nefiind citat în raport, mi-am amintit de următoarea frază ironic-amară dintr-un text de Perpessicius: „Cine are timp să se uite la niște movilițe de soboli, cînd nici munții nu ne mai ajung!” Și-a împins încet, aparent preocupat, cu indicatorul mîinii drepte, ochelarii spre rădăcina
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
fiecare primăvară. Dau doar cîțiva lăstari. Cunoscîndu-mi limita puterilor, m-aș mulțumi și cu doi-trei din aceștia... *Hristos e acțiune. Comportamentul său se încadrează, am zice azi, în scenariul pe care îl schițaseră prorocii pentru Mesia. Face lucruri menite să amintească și să adeverească spusele acestora. Totodată, Iisus își exemplifică parabolele cu propria-i viață. Uneori nici ucenicii nu le înțeleg și nici El nu le pretinde să le înțeleagă imediat. Mai ales că afirmațiile și atitudinile Sale nu intră în
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
dușmanii”. Ce m-aș face fără ei? Aș fi de acord cu toată lumea și, deci, nul. Exist numai în măsura în care mă opun, mă disociez, mă diferențiez. *43 de ani! îi dau dreptate lui Baudelaire: „Aceste blestemate sărbători au privilegiul să ne amintească într-un mod crud cît de repede trece timpul, cît de rău e întrebuințat, și ce plin de dureri e”. Tensiuni în casă, atmosferă grea la serviciu, sărăcie endemică, sănătate precară, sterilitate literară. Primii nemulțumiți de mine sînt cei din
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
a necinsti”, e un slavonism: okaru, „mustrare”. Neculce îl folosește și pe acesta, zicînd despre înaintașul său: „Bine face (Costin) că-i ocărăște (pe Simion dascălul și Misail călugărul) și dzice că (afirmațiile lor denigratoare) sînt basne”. Ajuns aci, îmi amintesc că pe defăima l-am mai întîlnit și în Psaltirea în versuri (1673) a lui Dosoftei. Unul din semnele de carte mă ajută să găsesc cu ușurință locul: „Că ruga de mișel (adică a celui umil) nu defaimă, / Ce-l
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
-l priimește cu drag fără samă” (Ps. 21). E foarte posibil ca termenul să existe în texte și mai vechi decît acesta, ceea ce arată continuitatea respectivei „îndeletniciri” moștenite de la romani. * Deși e foarte mîndru de ele, „intrigile” lui Genoiu îmi amintesc, aproape întotdeauna, următoarea explicație din Istoria literaturii latine (1948, p. 79) de H. Mihăescu: „cuvîntul intrigă purcede de la latinescul tricae «fleacuri, nimicuri, încurcături»”. Cît de preocupat de ce-o să mănînce trebuie să fie linotipistul care în loc de Phoenix 1 km (titlul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
e un lucru nou. Așa ceva s-a întîmplat și la începutul epocii moderne, nu numai la noi, ci și în Franța. Iată ce scria Sainte-Beuve în Portrete contemporane (1830-1837): „Omul de talent se naște, a spus Pindar. E bine să amintim acest adevăr într-o vreme în care vocațiile literare sînt considerate de prisos și în care toată lumea se crede, la nevoie, chemată pentru această meserie”. În poezie, continua el, cei care o învață tîrziu se trădează mai ușor, fiind „asemenea
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
fată spunîndu-i rivalei sale mai emancipate următoarea frază, prin care voia s-o minimalizeze: „Eu sînt frumoasă naturală, tu ești frumoasă din borcan”. Pe atunci nu citisem încă Paradisurile artificiale de Baudelaire și eram, ca și tînăra de care am amintit, pentru naturalețe. între timp, numărul „frumoaselor din borcan” nu numai că a crescut, dar a devenit dominant. „Noile promoții de femei” nu mai au nici o reticență în fața machiajului. Practicat însă fără o noțiune estetică, acesta produce o impresie dezagreabilă. Zilnic
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mi se spune) Moș Tanase (Călin), 88 de ani, un unchi de-al tatei. Cu o jumătate de oră înaintea decesului, privea, ca de obicei, de la geamul camerei sale trecerea oamenilor pe drum. Știu foarte puține lucruri despre el. Mi-amintesc că avea o figură de „om vechi”, parcă scoasă dintr-un tablou de Băeșu: purta pălărie cu boruri largi, mustață bogată, albă, și cîrjă. Mergea cel puțin o dată pe zi La Vale, dar nu se oprea pe la noi, iar cînd
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
astfel, și în clipa aceea m-am simțit obiect, cîrpă de șters colbul coridoarelor, preș. Disprețul celorlalți îmi inspiră disprețul de mine însumi. Dar și pofta de a demonstra contrariul!... * Diminețile scriu ce pot, ce-mi iese. Scriu ca să-mi amintesc, scriu ca să mă curăț. După amiezile fac „croitorie”, adică decupez pasajele asupra cărora merită să revin, arhivez ciornele ori le transcriu pe curat. *Virtutea e rezultatul educației, dar și al șansei. Sînt vremuri și medii în care, oricîte strădanii ar
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
acum am patruzeci și trei), vorba poetului Octavian Voicu, poți fi chemat oricînd la ceruri. Ceea ce mă îngrozește cel mai mult (spaimă recurentă) într-o asemenea eventualitate e transformarea în obiect. Aș fi mulțumit să ajung la anii de care aminteam, atît pentru a-mi împlini (fie și în parte) proiectele, cît și pentru a mi aranja o cît mai adecvată „ieșire din scenă”. În schimb, n-ar fi altă pedeapsă mai mare decît aceea de a muri prematur și subit
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Ba chiar șaptesprezece și cîteva luni, căci speranța mea e (asta nu înseamnă că trebuie să rămînă acolo)să ajung barem la 60 de ani. Așa că ori de cîte ori am să fiu invadat de aiureli sinistre, am să-mi amintesc de acest angajament... unilateral! *Dificilă întrebare: în tren, un copilaș m-a întrebat: „Tu ești bătrîn?” Ce se vede și ce e realmente bătrîn în mine, acum, la patruzeci și trei de ani? Într-una din primele zile ale venirii
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
tata și mama, proaspăt căsătoriți. Cînd acestei Zănoagă i s-au furat de către una dintre fetele ei lucrurile pe care și le pregătise pentru înmormîntare, femeia s-a spînzurat. Povestea, auzită, pare se, cîndva, e vagă în mintea mea. Îmi amintesc acum că în timpul unei sfezi cu mama (eram copil pe-atunci), Gința, vecina noastră de la nord, femeie cu „gură rea”, a blestemat-o „să se spînzure ca Drambuleasa”. Așadar, Drambuleasa, nume adînc înscris în mintea mea, era o Zănoagă! *Asociez
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de halul în care am decăzut!). În schimb, pofta mi se trezește de fiecare dată cînd trec pe lîngă o brutărie sau o librărie. Prezența pîinii și a cărții îmi pune în mișcare, mai mult decît orice, simțurile și-mi amintește că sînt om. *Obicei vechi, din ședințe rețin numai frazele cu caracter de „panseu”, formulările greșite, pretențioase, „eclovente” (vorba cuiva de la centru) pentru nivelul cultural al luătorilor de cuvînt; „oratori”, chiar cu ghilimele, ar fi prea mult. Le notez pe
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cale (nu cumva să stea degeaba „băieții”), într-unul din primii ani ai revistei, Radu Cârneci i-a cerut lui Sergiu Adam să recenzeze un volum de versuri, atunci apărut, al poetului clujean Negoiță Irimie: Dor de infinit, dacă-mi amintesc bine. Fie că n-avea chef, fie că nu voia „să schimbe genul”, poet el însuși, S.A. a reacționat într-un fel care, ulterior, i-a devenit caracteristic: „Da’ de ce să scriu eu și să nu scrie Vasile, căci recenziile
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
subliniat inadecvarea punctului de vedere care leagă între ele lucruri ce nu sînt în raport direct de cauzalitate. *Cînd sînt calm, îmi recunosc cu greu suferințele psihice notate în jurnal. Parcă acela despre care am scris e un străin. Mi-amintesc vag de el și nu doresc să-mi mai iasă în cale. *„Peste cinci sau șase ani va fi mai ușor să rezolvăm problema soției d-voastră”, m-a asigurat inspectoarea Elena Bostan. Ea, care n-a fost obligată la
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Comoditatea mea are o bază... filosofică, în descendența oblomovismului. Am observat că aproape tot ce am scris sub presiune mă nemulțumește. Sînt satisfăcut numai de paginile (din păcate, puține) coapte normal. Mai e, oare, timp și pentru altele? Uneori tresar, amintindu-mi că au și început să vină peste mine „brumele toamnei”, însă emoția aceasta nu durează prea mult. Cine știe, îmi zic, poate că arborele care sînt are frunzele sub formă de ace, mai rezistente, poate că mi s-a
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
îl suduie, fără a înțelege necesitatea unor pauze de efort”. *„Ce te uiți ca dracul la capră!” în loc să mă supăr, am fost fascinat de această vorbă împrumutată, parcă, de la un personaj de-al lui Anton Pann sau Caragiale. Nu-mi amintesc exact cum mă uitasem: curios, strîmb, pofticios? Nu cumva dracul se recunoaște parțial în capră precum bărbatul în femeie? Absența (temă care mă preocupă de cîțiva ani) e definită, în La ronde du nuit de Léon Daudet (Ed. Grasset, 1928
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mă îndoiesc de rostul unei asemenea schimbări. Renan, care reflectase la aproape toate problemele timpului său, dă curs aci nostalgiei după altceva, fără să-și imagineze însă consecințele pe care schimbarea le va aduce. Oare femeia aceea își va mai aminti că a fost bărbat? Puțin probabil. Și-atunci, în absența comparației, mai poate fi înțeleasă, cum vrea el, cealaltă „poezie a lucrurilor”? *Dimineață, la serviciu, am adnotat ultima cuvîntare a Tovarășului cu următorul citat din Voltaire: „- Ce înseamnă optimism?, întreabă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
auzit și ea aceeași știre. N-am mai putut să citesc. M-am dus să văd, la televizor, Sorrel și Fiul. În film, Fiul ține deschisă, pe timpul unei ploi, o umbrelă pentru Molly, băiețoaica devenită romancier. Gestul mi l-a amintit pe Corneliu, care umbla veșnic cu umbrela la el. îl văd, îl văd: mers greoi, de gînsac îndopat, aplecat în față, cu umbrela sub braț sau cu ea de mîner, ca pe baston, anticipînd pasul următor, cînd abătut, cînd surîzător
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
aflat-o Cojocaru, Octavian Voicu și Gheuca, iar Sporici a spus-o tuturor celor adunați să petreacă ziua lui Carmen. Știu de ea și surorile lui, dar nu poartă doliu, ca să nu afle maică-sa, veche cardiacă. Roxana mi-a amintit de „un adevărat picnic” pe care l-am făcut, la Gherăiești, noi, el cu Olguța și cu copiii lor. Alte detalii: Corneliu i-a adus ei și lui Ducu „ciocolată albă din Polonia” (de care nu mai mîncaseră), apoi, la
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pregătit pentru tipar) a realizărilor din «Epoca Ceaușescu»”. Muștruluit la București, acum se descărca pe noi, amenințîndu-ne: „Cine nu face așa cum zic, să-și caute alt loc de muncă; valea! Asta e linia de sus!” Sergiu a încercat să-i amintească, scuzîndu se în felul unui Moș Ion Roată, că el n-a trimis în tipografie versurile lui Radu Felecan, atît de slabe, încît elogiul devine, involuntar, caricatură. Bineînțeles, G. le trimisese. Iritat și de asta, dar și că a fost
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
după ce, privind într-o zi pe geam în grădină, soțul ei a spus: „zarzărul ăsta de lîngă casă e bătrîn, am să-l tai” - zarzărul s-a uscat!... Deci nu scrisul, ci cuvîntul „introduce” acel „ceva”. Ajuns în bibliotecă, îmi amintesc că ideea sensibilității plantelor o avea și delicatul Dimitrie Anghel: „Sînt dureri și dureri - scria el în «Două agonii» -, dar cine ar putea bănui că și florile suferă?” *Nicolae Barabaș, directorul Muzeului de științele Naturii, mi-a povestit cum și-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]