60,912 matches
-
nu aici. Aici, e așa, o oază izolată, o insulă uitată, orice s-ar întîmpla la Vladia n-ar constitui un exemplu pentru nimeni și n-ar influența cu nimic evoluția evenimentelor în restul țării." Ar fi vrut să se așeze, se simțea foarte destins, eliberat parcă, hotărît lucru cei doi ofițeri erau totuși niște caraghioși. Dacă puneau la cale o asemenea manevră, o acțiune politică în stare să întoarcă țara pe dos, ce naiba să caute în Vladia? Înțelesese că de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
din astea în ziare și ridicase și el din umeri ca atîția alții, dacă-i democrație să fie, lăsați să ocrotească orătăniile, pînă la urmă orice găină ajunge în oală, asta era principalul. Colonelul Stoicescu îi făcu semn să se așeze la masă, " de aceea te-am și chemat, domnule Popianu, ca să-ți spunem de ce am venit la Vladia". S-au așezat toți trei în jurul mesei, îl chemaseră, dar nu pregătiseră nimic de pus în față, poate doar în sertarul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
orătăniile, pînă la urmă orice găină ajunge în oală, asta era principalul. Colonelul Stoicescu îi făcu semn să se așeze la masă, " de aceea te-am și chemat, domnule Popianu, ca să-ți spunem de ce am venit la Vladia". S-au așezat toți trei în jurul mesei, îl chemaseră, dar nu pregătiseră nimic de pus în față, poate doar în sertarul de la servantă, să fie singurul lucru la care s-au gîndit. Era gata să parieze că acolo se afla un pistol, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ai de a face cu un mototol de salon, dar pe Radul Popianu nu-l putea înșela nimeni. Sertarul servantei rămăsese întredeschis, ar fi putut întinde mîna și într-o fracțiune de secundă ar fi avut în mînă arma. Se așezase în așa fel la masă, încît să-i fie la îndemînă o asemenea mișcare iute de braț. "Deoarece prima condiție este îndeplinită, realitatea ne obligă să mergem mai departe, domnule adjutant. Dumneata ești singurul reprezentant al forței oficiale și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
la vale către Comuna. Dar pînă atunci începuse să devină sincer interesat, curios de ce aveau de gînd să facă domniile lor în Vladia. Chiar în Vladia lui, nici măcar aceea a domnișoarei K..F., fantasmagorică, imaginară, ci în Vladia lui, cea așezată pe pămînt și încîlcită în cîrceii viței de vie. "Întîi, domnule adjutant, o să vedem cu cine avem de-a face în Vladia. Altfel spus, o să facem un fel de recensămînt. Dar nu așa cum s-au făcut pînă acum, să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se limpezea toată vorbăria celor doi, și ce spuseseră despre "importanța regenței", ce cuprindea programul pe care i-l dăduseră să-l citească, fără teamă, plini de siguranță, acoperiți de o putere mare ce nu aștepta decît să i se așeze la îndemînă jilțul în care să se lase greoaie și hotărîtă să stăpînească după cum îi era pofta. Nu putea fi altcineva decît numitul Caraiman, Carol Caraiman, omul care renunțase de două ori în mod public la putere, care nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Popianu. "Bătrîne, bătrîne, ce naiba faci aici, cum ai dat de mine?!" Adjutantul s-a lăsat pupat, Bîlbîie mirosea bine, a lavandă ori a altă chestie pe care ți-o risipesc în cap și pe obraz frizerii de lux. S-a așezat încetișor o dată cu el, era atît de fericit că dăduse peste omul lui, încît l-a apucat brusc o foame năprasnică. Fără să-i ceară voie a înhățat borcanul rămas neatins, a bătut de cîteva ori cu lingurița în iaurtul gălbui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
-și palmele de pulpanele hainei, repetînd la fiecare mișcare "taman ca un anarhist!" Arăta ca un funcționar de bancă, nimic mai mult, dar șleampăt. Costumul stătea rău și pe Bîlbîie, așa că Popianu se resemnă. "Și ce facem acum?" Bîlbîie îl așeză în fața mesei după ce strînse la repezeală hîrtia de ambalaj și cojile de mezelicuri, nu se mai ostenea să-și întindă masa, de fapt nu mînca, ci doar se hrănea, îl bătu ușor pe umerii căzuți "uite ce e, dom'le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
la repezeală hîrtia de ambalaj și cojile de mezelicuri, nu se mai ostenea să-și întindă masa, de fapt nu mînca, ci doar se hrănea, îl bătu ușor pe umerii căzuți "uite ce e, dom'le adjutant, te apuci și așezi totul pe hîrtie. E absolut necesar să rămînă ceva scris, pe vorbe nu te crede nimeni. Și nu știm ce ni se poate întîmpla, azi ești, de ieri nu mai ești!" Începu să rîdă să-și facă nițel curaj. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pelin, la fel ar fi reacționat. "Deci...", a început și i-a căutat privirea. Ochii galbeni ai directorului păreau acoperiți de o lentilă străvezie, care împiedica orice lucire interioară. "Ori e suferind, ori pune ceva la cale!" Mihai Mihail își așeză palmele pe tăblia măsuței, degetele rășchirate, deformate de un reumatism vechi arătau îngrozitor, cenușii, unghiile galbene erau lipsite de viață. Poate întregul său organism începuse să fie părăsit de viață. Mintea, ei, mintea lucra din plin. Directorul își privi degetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
trăim și uite că Italia s-a întors la timpurile bune, la vremea cînd nația întîi își face datoria și, dacă mai are vreme, apoi își mai numără drepturile. "Datohrîa înainte de toate, fiecahre să-și facă datohria unde l-a așezat soahrta și după aceea se va vedea cahre sînt și dhreptuhrile, domnule Mihail. Tinehrimea nu vhrea decît să-și facă datohria! Nu împiedicați îndeplinihrea datohriei cu răsfățul dhreptuhrilor. Făhră datohria împlinită nimeni nu-și poate cehre dhreptul său! Și nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de pierdut, la prima vedere chiar foarte mult, dacă nu totul. Putea fi un simptom serios pentru a-l liniști, "Vulturul Alb" nu este decît o paiață, o pasăre împăiată bună de arătat la bîlci unora și altora. Dacă te așezai bine în fotoliu și îți plimbai ochii pe hîrtiile lui Bîlbîie, cu un aer ușor plictisit ori dimpotrivă, ușor amuzat, aveai toate motivele să zici un complot de caraghioși, o mascaradă de bîlci. Se joacă de-a subversiunea, s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
îndreptat mai mult prin semne către magazie. Am intrat încetișor, fără să trîntesc ușa, auzind voci. Erau înăuntru Stoicescu, Corvino și locotenentul Georgescu. Pe o capră de tăiat lemne aveau un felinar de vînt cu o lumină galben-roșiatecă. Bîlbîie, palid, așezat pe o ladă, se străduia să pară nepăsător. Ceilalți nici nu s-au uitat la mine, ci îl cercetau cu privirea pe adjutantul Popianu, care arăta ca vai de el, de parcă atunci ar fi coborît dintre dealurile Vladiei. Era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
sugrumându‑l, Înjunghiindu‑l, trimițându‑i boli și fiare sălbatice, șerpi și tarantule, lei și tigri, tunete și fulgere, ciumă, lepră și sifilis, furtuni și uragane, secetă și inundații, coșmaruri și insomnii, patima tinereții și neputința bătrâneții. Când l‑a așezat În binecuvântata grădină a raiului, l‑a lipsit de cel mai dulce fruct, și care i se cuvenea de drept, căci numai așa s‑ar fi deosebit de câine, măgar și maimuță - prin aflarea binelui și răului. „Și când nefericitul nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
faianță de un alb sclipitor și un bocal falnic cu toarta alungită. Lumina rozalie a lămpii se reflecta În lustrul țesăturii paravanului, Încât irișii păreau cenușii, ca și brocartul vișiniu al sofalei din centrul vitrinei pe care ședea Doamna. Era așezată spre privitor În semiprofil, iar În faldurile rochiei se reflecta lumina purpurie a lămpii. Ținea picioarele Încrucișate, iar În mâini avea o Împletitură. Andrelele erau Înfășurate În Împletitură. Văpaia părului lung Îi cădea pe umerii dezgoliți, până la rotunjimea sânilor, descoperiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
În care, Îmbălsămat de amorțeală și mucezeala beznei, va fi străbătut de sângele purpuriu al soarelui cald, așadar, atunci simți duhoarea purtătorilor săi, sudoarea capetelor lor rase și ale subsuorilor, ca și mirosul de vite, În clipa În care fură așezați toți trei În carul tras de boi, unde erau așternute pielicele de miel. Cu capetele Înălțate pe perne moi, zăceau În car ca‑ntr‑o corabie, deslușind scârțâitul molcom al roților amestecat cu cântări și gemete. Vrând să‑și mijească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
aprinse chibritul. Fetița urla Întruna, cu o privire Înspăimântată În oglinjoara pe care o ținea strâns În palmă. Doamna Brener Încercă să i‑o smulgă din mână, dar fetița ținea oglinjoara cu Înverșunare Într‑un spasm agonizant. Doamna Brener se așeză pe pat, Înălțând lumânarea pâlpâitoare. În lumina tulbure a flăcării văzu pentru o clipă, doar pentru o clipă, În oglindă, privirea Înspăimântată a fiicei celei mici. (Daca nu erau chiar ochii ei Înspăimântați.) Atunci alergă la dulap. Se auzi clinchetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Însă unele „premise anarhiste“. Dacă Îl vom fi Înțeles bine pe Franckel, acest „riguros imperativ moral“ (citatul e din Ben Haas) nu excludea deci, din codexul său, anume premise hedoniste: În ciuda oricăror așteptări votca, cânepa indiană și desfătarea trupească erau așezate pe același plan cu cititul, călătoria și pelerinajul. Franckel vedea În toate astea, și eu nu‑l cred prea departe de adevăr, nivelul cel mai de jos al interferenței celor două energii, unde arta și morala se confruntau la modul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
deschisă, Încins la brâu cu o funie, precum călugării. Cele două femei mergeau de o parte și de alta a lui, sorbindu‑i vorbele. Fetița, Însoțită de mamă, se ținea mai de‑o parte de ei. Ajungând În pădure, se așezau la umbra unui copac. Ozerova Începea să picteze În acuarelă, iar celelalte două tricotau. Nilus se tolănea pe pământ lângă ele și privea fix spre cer, fără a scoate o vorbă.“ Aceeași M.D. Kașkina va mai ridica un pic vălul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
moartea. Acele societăți, care ne‑au slujit sau care ne slujesc Încă, vor fi desființate, iar membrii lor vor fi trimiși din Europa pe continente ceva mai Îndepărtate... Iar pentru a estompa nimbul proceselor politice, pe cei vinovați Îi vom așeza pe banca acuzării laolaltă cu hoții, asasinii, așadar, cu infractorii. Abia atunci În imaginea opiniei publice acest tip de delict se va asimila cu crima, față de care se va manifesta aceeași repulsie.“ (p. 268) 20. În anul 1942 - la treizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
drum spre casă, precum un elev Înaintea examenului, dar stând În pat, sprijinită În perne, Îl urmărea cu o privire obidită, Încerca să‑i spună ceva care se finaliza cu un teribil muget. Atunci M.O., sfâșiat de regrete, se așeza lângă ea, Îi lua mâna În palmele sale, și În locul discursului pregătit, Își lăsa capul În poalele soției sale legitime. „Dumnezeu mi‑a dat pe lângă talent acest copil, ca să nu mă copleșească trufia“, Îngâna printre hohote de plâns. Înfrânt, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Bora Bora Bătrânul îi așeza cu delicatețe pieptenele ascuțit, din dinți de mistreț, pe pielea antebrațului, ridică hotărât micul ciocănel de lemn, iar Tapú Tetuanúi încorda pumnul și strânse din dinți, hotărât să demonstreze că e bărbat și să nu lase să se vadă, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nu lase să se vadă, nici prin cel mai mic geamăt, nici printrun gest măcar, ca durerea pe care știa c-o va simți l-ar afecta în vreun fel. Bătrânul kahuna 1 verifica dacă fiecare dintre dinții pieptenelui e așezat exact acolo unde trebuie, urmând desenul fin pe care il făcuse mai devreme, fixă cu privirea chipul tânărului sau pacient, zâmbi în sinea lui, văzând hotărârea care se putea citi pe fata băiatului și, în cele din urmă, lovi scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ochi și se părea că știe dinainte ce-o să descopere în ei, căci imediat retrase pieptenele și, după ce-l înmuie într-o cochilie mare, ce conținea o vopsea pe bază de ulei din nucă de tairí și cărbune vegetal, îl așeza ușor deasupra celei de-a două linii a desenului. Tapú Tetuanúi se întreba dacă ar fi în stare să reziste încă o dată, insă bătrânul nici macar nu-i dădu timp să găsească un răspuns, lovind din nou, ridicând pieptenele, înmuindu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
a două linii a desenului. Tapú Tetuanúi se întreba dacă ar fi în stare să reziste încă o dată, insă bătrânul nici macar nu-i dădu timp să găsească un răspuns, lovind din nou, ridicând pieptenele, înmuindu-l iarăși în vopsea și așezându-l pentru a treia oară, cu siguranta celui care a făcut același lucru de un milion de ori și știe că n-are timp de pierdut. La sfârșit, îi șterse cu un petic curat de pânză picăturile de sânge care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]