7,065 matches
-
Becali, și președinții de club, și câțiva jucători de la cele două echipe. Nu am găsit covorul roșu de la Cannes sau de la Hollywood, dar, dacă se va ajunge la rejudecare, s-ar putea să-i dea prin cap cuiva să-l aștearnă. Evident, de la vesela reuniune nu putea să lipsească, precum - vorba cuiva - virgula dintre subiect și predicat, o mână de fani. Care fani s-au luat la harță cu jandarmii, pe motiv de bannere. Am așteptat în zadar aparițiile spectaculoase ale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
drumurile erau Înnămolite. Apropiata sosire a iernii transforma pribegia În ceva mult mai deznădăjduit, Într-o plecare fără Întoarcere, Într-o ieșire din spațiul ocrotitor al casei, din universul blând al focului din vatră, spre necuprinsul pădurilor asupra cărora se așternea, aspră și străină, iarna. Toate aceste vești ajungeau la căpitanul Oană, amestecate cu celelalte. Cu veștile adunării oștirii la Vaslui, cu cele despre convoaiele cu merinde și arme care se Îndreptau spre Valea Bârladului din toate colțuruile Moldovei. Cu cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
apropie de noi. Dar e foarte departe. Alexandru rămase nemișcat. Din Întunericul nopții Începeau să cadă fulgi mici și ușori de zăpadă. După câteva clipe lungi, murmură cu un tremur de bucurie: - Știam... 15 decembrie 1474, Vaslui, Moldova Zăpada se așternuse temeinic și continua să ningă. Pădurile erau albe. Albă era și valea Bârladului peste care trecea podul de lemn. Apa râului Înghețase. Seara viscolise, iar oștenii și curtea domnească se adăpostiseră În corturile de campanie. Abia În zori, când vântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
bine și nu există rău. Există doar viață și moarte. Există doar adevărul și aparențele lui. Așa cum știi foarte bine. - În lumea din care vii nu există bine și nu există rău? exclamă călugărul, uluit. - Nu. O lungă tăcere se așternu după acest răspuns sec. La capătul dinspre miazănoapte al imensului bazar se iscă rumoare. Negustorii Începeau să-și strângă marfa, dar nu știau Încotro ar putea să fugă. Existau, firește, gărzile orașului, dar acestea nu aveau obligația de a apăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Învățase el Însuși să pătrundă În gândurile oamenilor sub forma unui vis. Coborî treptele pavilionului și se opri În mijlocul curții principale. Întinse mâinile ca și cum s-ar fi pregătit să sară spre adâncul cerului și lăsă fulgii de zăpadă să se aștearnă deasupra lui. Era o zăpadă moale, aproape caldă. Asta Însemna că În marile depărtări dinspre miazăzi, poate În Oceanul Indian, se ivise o boare de aer cald. Iar acea boare anunța primăvara. 1 martie 1475, Cetatea de Scaun a Sucevei Sala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
soi de praf alb și scutura de nea crengile arborilor. Cu toate acestea, căpitanul Oană Întârzia să dea semnalul de pornire. Privea În toate direcțiile, ca și cum s-ar fi așteptat să vadă o mișcare. Dar nu era decât liniștea iernii, așternută peste vaierul abia auzit al vântului. - Ce se Întâmplă, căpitane? Întrebă Lacrămă, apropiindu-și calul. -Nu știu... răspunse Oană. E ceva rău aici, În locul acesta... ceva foarte rău. Ca o forță ascunsă. - E liniște, căpitane. E iarnă. Sunt sărbătorile. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
poate... fă ceva... tu, care poți opri puterile lumii și poți salva mii de vieți, și poți aduce bucuria și lumina În sufletele oamenilor... fă ceva pentru el... adu-mi-l... Adu-mi-l, măria ta... la picioarele tale mă aștern și viața ți-o dau și sufletul... adu-mi-l... Voievodul se apropie, o luă Încet de umeri și o ridică. Erina rămase cu capul pe umărul lui, neputându-și stăpâni lacrimile. Ștefan o Îndepărtă ușor și Îi spuse: - Erina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de inconștiență, să aștepte apariția salvatoare a semnului scutului și spadei. Să aștepte sosirea unui viitor incert, acoperit de norii negri ai celei mai cumplite ierni pe care o trăise până atunci. 12 februarie 1476, Alpii italieni Tăcerea munților se așternuse ca o a doua noapte peste Întunericul ce căzuse. Vântul Încetase. Din când În când se auzea câte o creangă pocnind sub greutatea zăpezii. În tabără, stingerea se dăduse demult. Străjile de pe Înălțimi se aflau la al doilea schimb, cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
că, asemeni stăpânilor, trebuie să lupte pentru ea. Știau când trebuie să se ridice pe picioarele din spate și să lovească cu copitele calul din fața lor, știau când trebuie să muște de beregată calul unui dușman, știau când să se aștearnă la galop ca să scape dintr-un atac și când să aștepte, fără nici o mișcare, În fața unei linii de dușmani care se năpusteau spre ei. Iar acum știau că vor porni spre o nouă primejdie. Înțelegeau asta din gesturile oamenilor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
bumbac alb, croită Într-un stil mai degrabă asiatic, Închisă oblic, fireturi subțiri și aurii. Se vedea cu ușurință că nu avea asupra lui nici o armă, fie ea ascunsă sau la vedere. Cu fiecare pas, asupra mulțimii de războinici se așternea liniștea. Piața era plină de Cuceritori, dar se mai adunaseră și localnici, ieniceri aflați Întâmplător În acea parte a orașului și iscoade ale sultanului care supravegheau zi și noapte palatul. În fața Marelui Maestru se deschise un culoar care ducea spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
iute, căci timp nu avem! Mitruț se retrase uimit, căci era prima oară când căpitanul Îi vorbea cu glasul acela. Era glasul lui de demult, când se pregătea de plecare sau când o umbră neștiută de cei din jur se așternea asupra sufletului său. Cu toate acestea, stăpânul lui era departe de a fi vindecat. Nu putea fi vorba deci de nici o plecare În pripă și de nici o luptă cu primejdii Îndepărtate. Ionuț se grăbi să Îndeplinească porunca și se Întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Pietro privea nemișcat, cu mâna pe mânerul sabiei. El ținea În continuare locul căpitanului Oană, care sosise la Suceava, dar nu-și putuse relua, Încă, Îndatoririle de comandant al flancului de est al Ordinului Apărătorilor. Voievodul lăsă tăcerea să se aștearnă asupra Sfatului până când ea se transformă, Încet, În neliniște. Spre uimirea tuturor, chipul lui nu trăda nici surpriza și nici mânia. Unii boieri se gândiră că, poate, măria sa se gândise din timp să accepte condițiile unei solii a lui Mahomed
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
pentru cele două sute de tunuri abia turnate În oțelăriile de la periferia Galatei. Istanbulul a rămas pustiu, spui, logofete? - Măria ta! se auzi, din fundul sălii, vocea groasă și liniștită a bătrânului logofăt Litovoi, tatăl Erinei. Cu toții știm ce urgie Își așterne acum drumul spre Moldova! Nu-l năpăstui pe logofătul Cânde, care-ți fu credincios din primul ceas, de la victoria de la Direptate! Ștefan Îl privi pe Litovoi pe sub sprâncene și Își mângâie ușor mustața deasă, căzută spre bărbie. Bătrânul avea dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
și sărutându-i mâinile care o crescuseră și o mângâiaseră și care purtaseră, până În ultima clipă, sabia apărării voievodului. Era război și oamenii mureau, Își spuse, Încercând să facă durerea să se reverse spre ceilalți, miile de morți care se așternuseră pe ei Înșiși În calea urgiei otomane. Mureau cei mai buni. Iar atunci, În acea Înserare care se lăsa ca o presimțire a unui hău de Întuneric, moartea lor i se păru Erinei a nu avea nici un sens. Ei muriseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
duse din nou cornul la gură și suflă, cu putere, cele cinci sunete câte trei joase și câte două Înalte, care alcătuiau semnalul de luptă. Apoi vru să Întrebe ceva, dar călugărul Îi făcu semn să aștepte. Asupra pădurii se așternu tăcerea. Cerul, până atunci roșiatic la Apus, se făcuse violet și cobora Încet spre noapte. Deodată, din pădurile de la miazănoapte, răsună sunetul unui alt corn de vânătoare. Aceleași sunete, repetate de două ori. După câteva clipe, mai departe, spre Răsărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cerul. Privește mai jos. Scoate verdele și albastrul. Și negrul. Ce rămâne? - Stai puțin... Așa... Fără albastru... fără... nu mai rămâne decât roșul. - Roșul? Ce fel? - Roșul Închis. Aproape de negru. Se confundă. Căpitanul rămase tăcut. Nu era cu putință. Oamenii așternuți pe jos În depărtare nu muriseră doar din cauza exploziilor. Cineva Îi spintecase cu sabia. Tăiase În locurile În care sângele țâșnește În jerbe, iar victima mai are de trăit cel mult treizeci de secunde. Arterele principale. Jugulara. Încheieturile. Pământul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
unor dune de nisip, unde valurile unei nebănuite furtuni n-ar fi putut să-l ajungă. Din depărtare, marinarul de cart din vârful catargului le semnalizase că o flotă imensă se apropie de gurile Dunării. Apoi, pe malul mării se așternuse liniștea. Acea liniște alcătuită din murmurul valurilor alunecând molcom la țărm. Acea liniște În care Alexandru recunoscu ceva din frământarea calmă a lagunei. Nu rezistă tentației de a privi ce face fratele său. Se Întoarse pe culmea dunei de nisip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de vre-un gând că-i crudă realitatea. Nu vreau să par victimizat nici vreun perfect vreodată când viața-n piept cu greu am luat te-am vrut pe tine...toată. Acum că soarele-a apus o noapte lungă se așterne gândind profund la ce am spus văd amintiri eterne...
A doua oară unu by Ciocan Codrin Cristian () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92932]
-
fredonate adesea de Karl. Însă i-a fost cu neputință să-și aducă aminte. Precum ceața venită din larg Într-o zi friguroasă, după ploaie, când abia se mai vede, ici și colo, conturul nedeslușit al copacilor, o pânză se așternea peste peisajul trecutului și-l lăsa mut și lipsit de culoare. Uneori, când Karl Îi zâmbea și-l strângea ușor la piept, o Îmbrățișare scurtă, călduroasă, drept răsplată pentru că alesese discurile și dăduse drumul patefonului, vedea cutele fine din jurul ochilor
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
peste un Turn Eiffel mititel. În jur erau câteva siluete care se jucau prin zăpadă, copii probabil, iar când răsucea globul copiii rămâneau lipiți la locurile lor. Apoi, Întors În poziția dintâi, ningea iarăși, fulgii zburătăceau În jur până ce se așterneau la picioarele copiilor rămași nemișcați. Adam avea să petreacă ore de-a rândul privind lumea aceea miniaturală și Învârtind globul ba Într-o parte, ba Într-alta. Îl așeza pe pervaz și contempla razele refractate ale soarelui, care Îi scăldau
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
sau o cravașă. Studenții au Început să chicotească. Copacii țeseau un peisaj de petice aurii și arămii. Frunzele Începuseră să se scuture. În căderea lor Înceată se legănau, asemenea primilor fulgi dinaintea marilor zăpezi, de parcă n aveau să se mai aștearnă niciodată. Margaret s a Întors acasă și i-a spus și tatălui ei că pleacă și că nu știe câtă vreme avea să lipsească. El cerceta cu lupa niște mici plăci fotografice. A ridicat ochii și a spus: Întoarce-te
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
de grăsime de gătit. Rezulta o aromă asiatică tipică, iute, dar nu neplăcută. O copleșise, de asemenea, emoția la vederea cantității steagurilor roșu cu alb vizibile pe oriunde s ar fi uitat, În rânduri ordonate pe peluză, suspendate Între coloane, așternute pe mese, de parcă Își revendicau proprietatea Întregii clădiri. Roșul steagului era profund și mânios, ca sângele proaspăt vărsat. Fusese mâhnită că pierduse ceremoniile oficiale care marcaseră recunoașterea acestei noi republici de către lumea occidentală, era necăjită la gândul că fusese la
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
ei de bile și cu genunchii zdreliți, cu cele mai timpurii secrete mărturisite la spovedanie și, mai târziu, cu toate chinurile credinței, s-a transformat demult într-un morman de hârțoage vechi ce au dat naștere unui personaj care, abia așternut pe hârtie, nu a mai vrut să crească deloc, a început să spargă cu glasul său, cântând, tot ce era făcut din sticlă, un personaj care avea la îndemână două bețe de lemn și care, datorită tobei lui de tinichea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
drept, fără coșuri, dar părul îmi cade deja pe frunte. Bărbia proeminentă, la fel și buza de jos. Cu nasul care începe deja să se cocoșeze. Băiatul acela încă se mai strâmbă, și numai când citește. Strat după strat se așterne timpul. Ceea ce acoperă se mai poate recunoaște eventual prin crăpături. Și, printr-o astfel de fisură în timp, care poate fi lărgită cu oarecari eforturi, mă văd pe mine și totodată pe el. Eu, deja acoperit de ani; el, nerușinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Liebenau evoluția războiului ca retragere continuă se amesteca și se îmbârliga cu evocările fierbinți ale verișoarei sale Tulla, pe care, conform zvonurilor, o bănuia pe nava scufundată Wilhelm Gustloff, plină de refugiați: înecată în înghețata Mare Baltică. Și eu am așternut însemnări personale într-un jurnal care, laolaltă cu alte efecte de campanie și cu mantaua mea de iarnă, s-a pierdut fie la Weißwasser, fie în apropiere de Cottbus. Dar, scăzând acum din evidența contabilă această pierdere, mă simt ca și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]