6,595 matches
-
ei!) la timp. După încercările zadarnice ale amicului meu de a ajunge cartea, privim amândoi îndelung și neputincioși la ea, ca și cum am ruga-o să se dea jos de pe raft. Între timp, tocmai observ că dintr-o dată rafturile superioare ce adăposteau cărțile cele mai valoroase erau acoperite cu geamuri fumurii, pesemne spre a proteja de praf și umezeală cărțile cu acces dificil. Biblioteca era în continuă transformare. Cum numai funcționarii librăriei aveau dreptul să manipuleze scările mobile pentru a extrage exemplarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
uriașe cam de dimensiunea gnomului pe care tocmai l-am visat. E o lumină albă, puternică, soarele de o suliță pe cer, și plouă în același timp torențial. Ciupercile cresc continuu sub ochii mei. Alerg pe câmp în căutarea gnomului adăpostit de ploaie sub una dintre ciuperci. Dacă l-aș găsi acum pe gnom, poate că de data asta aș reuși să-l înțeleg mai bine. Trebuie neapărat să-l găsesc, dar este foarte greu, mă joc singură de-a v-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ploua destul de viguros și, pentru că de obicei mai făceau câțiva pași după vizionarea filmului, ca să-și mai omoare o vreme timpul cu ea, au intrat în primul magazin, unde el a ales o umbrelă mare, bărbătească, ce avea să-i adăpostească pe amândoi de ploaie în timpul plimbării. Și ea s-a bucurat tare de prezența umbrelei ce i-a permis să-și înlănțuie mâna în jurul brațului lui puternic, în unghi drept, în prelungirea căruia se înălța și rezona ca un clopot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
alții să descopere vraja codrilor fremătători. Întîi a fost simplu. Nu erau stingheriți de alte animale. Pe cine să se fi supărat, cînd pădurea era întinsă cît nu apucau s-o cuprindă cu ochii și, în adîncurile ei, se puteau adăposti oricît de mulți? Lupii alergau cît era ziulica de lungă, se jucau, își creșteau copiii, îi educau, vînau, își construiau adăposturi și toate astea fără să fie stînjeniți de vreo vietate. Viața lor era minunată și așa ar fi rămas
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
slăbit strînsoarea din jurul gîtului și i-a mutat, să-i ferească de gerul năprasnic, în adăpostul lui din ramuri și pămînt, și-au dat seama că nu pot urî făptura aceea caraghioasă care le aducea apă, îi hrănea și-i adăpostea. Și, a patra zi, în zori, lupii captivi i-au lins mîna Omului-Stăpîn, în semn de recunoștință și de supușenie. N-au mai dorit niciodată, de atunci începînd, să se întoarcă în mijlocul lupilor rămași în pădure. Și... la ce să
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
de confort și căldură, or nici una dintre acestea nu se găsea acolo. Dimpotrivă, cît încă nu căzuse prima ninsoare, trebuiau să coboare spre marginea pădurii. Nu le rămăsese timp de ales altă variantă. Sorocul se apropia și, dacă nu se adăposteau acum, periclitau sănătatea, poate chiar viața mamei, cît și pe cea a puiului ce avea să se nască! S-au grăbit către vale. Lupul înainta îngrijorat, dezamăgit de sine însuși. Ar fi vrut să fi realizat mai din timp că
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
apropie odorul pe care nu îndrăznise să creadă că-l va întîlni vreodată cu adevărat. De unde știu? După miros. Porți întocmai mirosul mamei tale, fiule... CAPITOLUL 15 În doi A veau atîtea să-și povestească! În cele din urmă se adăpostiseră de bătaia ploii, deși, de atîtea ori în nesfîrșita caniculă, își imaginaseră, la fel ca toate animalele, că n-or să se mai sature vreodată să simtă apa trezindu-le trupurile la viață. Stătuseră la vorbe toată noaptea, sorbindu-și
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
judecata acestuia. Oricare i-ar fi fost decizia, avea să i se supună. Știa asta, la fel de bine, și Arus. N-aș fi demn de respectul haitei mele dacă mi-aș pune mintea cu un pui. Spune, lupoaico, cîți Oameni se adăpostesc aici? Lupoaica îi răspunse fără resentimente. Doi Oameni. O femelă și un mascul. Haita lor a fost una numeroasă, dar s-au împrăștiat care încotro, în căutare de pămînturi roditoare. Ei singuri au rămas aici, împreună cu micuțul, puiul lor. Acum
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
care nu lucesc în lumină, cerul nu este niciodată amenințător, iar fluviul nu este niciodată liniștit, și asta deoarece în ea nu este loc nici pentru culori, nici pentru lumina care strălucește, nici pentru liniște, nici pentru amenințare pentru că ceea ce adăpostește în sine culori, amenințări și bucurii și le face posibile, în auto-afectarea sa și prin ea, a fost exclus din natură și nu există propriu-zis în ea, nu există nicăieri, decât ca această dimensiune prealabilă de iluzii care suntem noi
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Florență. Nu ne sfida puterea. Nu se cade din partea dumitale. Dimpotrivă, Încrede-te În mărinimia Bisericii. Noi chiar dorim să ne oferim obrazul dinaintea sărutului Împăcării. Bonifaciu poate fi darnic, chiar și cu dușmanii. Noi știm de dificultățile dumitale domestice. Adăpostește-te sub marile noastre aripi și vei regăsi nu doar credința părinților dumitale, ci și ajutorul de care ai nevoie. Nici un cămătar din Florența nu poate fi atât de generos ca noi. Dante se apropie, pregătit mai curând să muște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Și printre ei un asasin. Ori poate că mai mulți. Iar acum voiau să Închidă prăvălia. Așa, pur și simplu. — Prin urmare, intenționați să vă Întoarceți În orașele voastre? Totuși, orașul e În plină expansiune, noua Împrejmuire de ziduri va adăposti mai bine de o sută de mii de suflete. Au fost deja așezate fundațiile unor lucrări imense, din toată Italia sosesc echipe de lucrători care vor concura la construirea acestei noi Atene. Comuna vă va susține planul. Se pare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
masiv Încadrat de o barbă albă și deasă. Fața poetului se crispă Într-o grimasă, dinaintea acelei priveliști. Chiar și de la distanță și În lumina vagă a făcliilor, Înțelesese de Îndată cine era. — Blestematul, șuieră glasul lui Bargello, care se adăpostise lângă el. Corso Donati, căpetenia acelor tâlhari. În loc să facă pace, e aici ca să Îi asmută Împotriva autorității Comunei. Ar trebui să i se aplice pedeapsa de la Pisa... — Ce fac cei din Pisa? — Cu cei ca dânsul? Îi Închid Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
traseu, atenți să nu alunece și să nu se Încurce Între ei cu sulițele. — Ticăloși blestemați! strigă el spre oamenii Înarmați care se apropiaseră de capătul treptelor. Ticăloși blestemați, feciori de scroafe ciumate! strigă cu Întreaga mânie pe care o adăpostea, ridicând spre ei mâinile unite, cu degetele așezate Într-un gest obscen. În Iad să putreziți, bastarzilor! Doi dintre mercenari se străduiau să se repună pe picioare, În timp ce sergentul burtos se ivise dinspre taluzul podului, căutându-l cu ochișorii săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ei minte", și m-au învățat, ei sunt ca soarele, care arde ziua întreagă, strălucitor și mândru, ca soarele care mă arde acum atât de tare, atât de tare, sfâșiindu-mă cu lăncile lui fierbinți țâșnite din pământ, să mă adăpostesc, să mă adăpostesc repede, sub stânca cea mare, până nu-mi pierd mințile. Ce umbră răcoroasă! Cum de se poate trăi în orașul de sare, în adâncul acelei căldări pline cu căldură albă? Pe zidurile drepte ale caselor, cioplite cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
m-au învățat, ei sunt ca soarele, care arde ziua întreagă, strălucitor și mândru, ca soarele care mă arde acum atât de tare, atât de tare, sfâșiindu-mă cu lăncile lui fierbinți țâșnite din pământ, să mă adăpostesc, să mă adăpostesc repede, sub stânca cea mare, până nu-mi pierd mințile. Ce umbră răcoroasă! Cum de se poate trăi în orașul de sare, în adâncul acelei căldări pline cu căldură albă? Pe zidurile drepte ale caselor, cioplite cu târnăcopul și netezite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
sângera, și în acel gol nu trăia decât o durere chinuitoare. Am vrut să mă ridic, dar m-am prăbușit la pământ, fericit, nespus de fericit că, în sfârșit, voi muri, moartea e și ea răcoroasă, iar umbra ei nu adăpostește nici un zeu. Nu, n-am murit, și într-o singură zi o ură tânără s-a ridicat o dată cu mine, a mers către ușa din fund, a deschis-o, a închis-o în urma mea, îi uram pe ai mei, idolul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
aflau se putea ghici, abia întrezărit, un fel de drum. - Acolo e drumul care trece peste podiș. După o zi de mers vei da de pășuni și te vei întâlni cu cei dintâi nomazi. Te vor primi și te vor adăposti, după legea lor. Arabul se întoarse către Daru, și un fel de spaimă începu să i se citească pe față. - Ascultă, spuse el. Daru clătină din cap. - Nu, taci. Acum te las. Îi întoarse spatele, făcu câțiva pași grăbiți în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
desenul înalt al unor noi ferestre care dădeau către o a doua curte. "Parcă am fi în sala oglinzilor", spunea Jonas, încântat. Sfătuiți de Rateau, hotărâseră să instaleze camera conjugală într-una din cele două încăperi mici, cealaltă urmând să adăpostească copilul pe care-l așteptau. Încăperea cea mare slujea lui Jonas drept atelier în timpul zilei și tot aici se adunau cu toții seara la ora mesei. De altfel se putea, la urma urmei, mânca și în bucătărie, cu condiția ca Jonas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lumânări ce nu izbuteau să împrăștie pe de-a-ntregul întunericul încăperii, se zărea o superbă cromolitografie înfățișând un Sfânt Gheorghe nespus de chipeș care străpungea cu lancea un balaur mustăcios. Sub altar, un fel de firidă împodobită cu hârtie creponată adăpostea, între o lumânare și o strachină cu apă, o mică statuie de argilă, vopsită în roșu, înfățișând un zeu cu coarne, ce flutura în aer, cu o mișcare sălbatică, un uriaș cuțit din poleială. Bucătarul îl duse pe d'Arrast
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
era pustie, ca și străzile pe care venise. În depărtare și pe cele două maluri ale fluviului, o ceață joasă plutea deasupra pădurii. Căldura plutea vertical, și d'Arrast căută un loc cât de mic la umbră, spre a se adăposti. Văzu atunci sub streașina uneia dintre case un bărbat mic de statură, care-i făcea semne. Când ajunse mai aproape îl recunoscu pe Socrate. - Ei! Domnu d'Arrast, plăcut la tine sărbătoarea? D'Arrast spuse că în colibă fusese prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Alerg ades printre secunde, Ca un fugar cu umbra sa, Și niciun loc nu mă ascunde Atunci când vreau să scap de ea. Azi, simt că fericirea doare, Dar nu puteam să bănuiesc C-abia ieșit din închisoare, Tot gratii mă adăpostesc. Sunt condamnat pentru vecie Să port cu mine umbra ta, Eu o slujesc cu vrednicie, De-o viață-ntreagă și ceva. Deși am fost armurier, Sunt doar un simplu prizonier ... Naufragiat Abandonat pe-un țărm, departe, Caut în palmă azimutul
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
fereastră, în lumina prăfuită a unui lampadar Voi toarce-n gheme scame din iubirea noastră. Ninsori ... scriu pagini de-omăt cu pași rătăcind nicăieri caut urme de tot și nimic îmbrățișând dâre de fum... sub umbre de aripi înghețate îmi adăpostesc privirea orbită de scânteile altei ierni când nu înghețau cuvinte pe buze și-n inimi nu viscoleau despărțiri... escaladez dune albe scormonind după culori optimiste ce le aș fi vrut ascunse în ochii tainu găsesc decât oaze de verde-melancoliefată morgana
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
din inimă, cu mare drag, fiicelor mele. îngăduie îngăduie să mă preling prin frunze Și să îmi ningă tâmplele cu alb de nea, îngăduie să mă-mpletesc în vară Cu toamna în culori din cupele de peruzea. Aș vrea s-adăpostesc urgia Și s-o transform în mângâieri, S-o fac să spună basme sfinte Pictate-n flori cu primăveri. îngăduie să port pe umeri Polenul florilor de mai, Să oblojesc albastrul palid Pe suflete - plăpândul strai. Să pot să mângâi
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Alege să-mi fii dor neinventat și scris cu litere înalte pe care păsările-albastre îl răspândesc peste cuvinte. Și-atunci, în verdele iubirii, cobor din mine și te prind în patimi dulci, iscoditoare, nemărginit să-mi fii în alinare. Pustietate adăpostesc M-am așezat pe divanul unei stări de confuzie; înăuntru simptome de recluzie. Am tot sperat să-mi adun cugetul aproape, să-l țin aliniat pustiului sorbit cu sete în melodia plânsului de ciute și-n dorul de cuvinte brute
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
parc. Lumina era rece, iar obiectele de artă simbolizau falicul - în majoritate, reprezentau zgârie-nori care se înfigeau în cerul New York-ului. Se renunțase la rafturile de cărți, în favoarea unor vitrine cu spoturi. Cutia de sticlă cea mai apropiată de mine adăpostea prima ediție, deținută de Vivian, a cărții Prințul, iar vitrina aflată de cealaltă parte a canapelei găzduia prima ediție din Curva Fericită. Puteai înțelege multe despre șefa mea, judecând după cele două cărți la care ținea cel mai mult. Habar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]