7,716 matches
-
intens solzificate, se remarcă aliniamente de înălțimi și culmi monolitice concordante cu structura, având un aspect de hogback, în timp ce văile nu sunt adaptate la structura. Pe văi se pun în evidență nivele de umeri situate între 120 și 300 m altitudine aproximativa, derivate din fragmentarea glacisurilor de vale pleistocene. În zona Munților Stânișoarei sunt foarte active procesele de modelare a versanților - prăbușiri, eroziune torențiala și mai ales alunecări de teren cu deluvii groase de până la 20 m, care se dezvoltă mai
Munții Stânișoarei () [Corola-website/Science/306306_a_307635]
-
microclimat specific și o vegetație caracteristică mediului lacustru. Se poate accesa cu mașina prin Crăcăoani sau pe jos peste cumpănă apelor, din valea Cuiejdiului prin comună Gârcina. Rezervatia forestiera Pângărați se află pe versantul stâng al pârâului Pângărați la o altitudine de 700 m, în partea nordică a satului Poiana, reprezentând o zonă cu rol de protecție pentru specii arboricole de tisa ("Taxus baccata"). Locul fosilifer Cozla se află la nivelul terminației sudice a Munților Stânișoarei pe culmea Cozla (679 m
Munții Stânișoarei () [Corola-website/Science/306306_a_307635]
-
Casă memoriala Nicolae Labiș: Casă părinteasca a poetului se află în centrul comunei Malini, accesul făcându-se de pe DN2-->DN2E-->DJ209A-->DJ209B. Obiective: Obiective: Obiective: Obiective: Obiective: Obiective: Zona Pângărați și Vaduri-Alexandru cel Bun pentru activități de Hard-Enduro și off-road. Altitudinile sunt modeste, cu crește liniare lipsite de spectaculozități majore și cu relativ puține puncte de belvedere datorate pădurilor masive de foioase în amestec cu conifere ce acoperă majoritatea crestelor. În porțiunea care corespunde ariei din respective din Parcul Natural Vânători-Neamț
Munții Stânișoarei () [Corola-website/Science/306306_a_307635]
-
mică porțiune spre sud-vest, în Harghita. Principalele limite geografice sunt date de văile unor râuri: Pricipalii vecini sunt: Diviziuni: Munții Tarcău se află în categoria munților mijlocii ai României. Majoritatea vârfurilor - teșite și spinări domoale - sunt situate între 1100-1400 m, altitudinea șeilor de intersecție necoborând în general sub 1000 m. Șeile și pasurile sunt în general înalte. Altitudinea culmilor scade în general de la sud spre nord și din zona centrală spre periferie - mai rapid către est descât spre vest. Din punct
Munții Tarcău () [Corola-website/Science/306305_a_307634]
-
sunt: Diviziuni: Munții Tarcău se află în categoria munților mijlocii ai României. Majoritatea vârfurilor - teșite și spinări domoale - sunt situate între 1100-1400 m, altitudinea șeilor de intersecție necoborând în general sub 1000 m. Șeile și pasurile sunt în general înalte. Altitudinea culmilor scade în general de la sud spre nord și din zona centrală spre periferie - mai rapid către est descât spre vest. Din punct de vedere morfologic culmile interfluviale principale - prelungi de ordinul zecilor de kilometri - sunt larg vălurite, culmile secundare
Munții Tarcău () [Corola-website/Science/306305_a_307634]
-
secular și Pădurea de pini de la Moinești - rezervație naturală de pini negri. În arealul Munților Tarcău (situat în Oligocen pe fundul Mării Paratethys) se găsesc și zone fosilifere, actual protejate. Astfel lângă Piatra Neamț sunt sunt rezervațiile Agârcia - localizată la o altitudine de 400 m pe versantul drept al pârâului Doamna și Cernegura - localizat în dreapta râului Bistrița pe unul dintre versanții dealului Cernegura (852 m altitudine). Fauna marină fosilă găsită aici este foarte bogată, acoperind toate nișele ecologice disponibile - de la apele de
Munții Tarcău () [Corola-website/Science/306305_a_307634]
-
găsesc și zone fosilifere, actual protejate. Astfel lângă Piatra Neamț sunt sunt rezervațiile Agârcia - localizată la o altitudine de 400 m pe versantul drept al pârâului Doamna și Cernegura - localizat în dreapta râului Bistrița pe unul dintre versanții dealului Cernegura (852 m altitudine). Fauna marină fosilă găsită aici este foarte bogată, acoperind toate nișele ecologice disponibile - de la apele de litoral până la cele mai adânci zone propice vieții. "Mănăstirea Daniil Sihastrul Tărcuța" - Este mănăstire de călugărițe. Complexul construit din lemn este înființat în anul
Munții Tarcău () [Corola-website/Science/306305_a_307634]
-
în satul Cucuieți din comuna Solonț, județul Bacău, în nord - vestul Depresiunii Tazlău pe cursul superior al pârâului Cucuieți, la 5 km nord de satul Solonț. "Mănăstirea Stirigoi" - Este un schit de călugări, fiind situat la peste 1200 de metri altitudine pe platoul Muntelui Chiliilor, ce aparține Culmii Runcul Stânelor. La mănăstire se poate ajunge mergând de la Moinești spre spre Bolătău și apoi după Zemeș la stânga pe drumul petrolier principal, 12 km. "Schitul Pietrosu" - Este situat în satul Păltiniș din comuna
Munții Tarcău () [Corola-website/Science/306305_a_307634]
-
anticlinoriul pe direcția predominant NV-SE. Monotonia structurală și petrografică imprimă o relativă uniformitate în aspectul reliefului și face ca aici să lipsească abrupturile, vârfurile ascuțite și crestele atît de familiare munților din imediata vecinătate (Bucegi, Postăvaru, Piatra Mare, Ciucaș). Altitudinea și poziția geografică determină condiții climatice similare cu cele întâlnite la majoritatea munților din Carpații de Curbură. Este specific un climat caracteristic munților mijlocii, cu diferențe mici în desfășurarea pe verticală a parametrilor meteorologici. Regiunea este, în cea mai mare
Munții Gârbova () [Corola-website/Science/306313_a_307642]
-
liniilor orografice prelungi, numeroase culmi secundare și “umerii" detașați în partea mijlocie a versanților. Acest nivel este dominat de numeroase vîrfuri care se apropie sau depășesc cu puțin 1600 m, cele mai înalte (puține la număr) trecînd de 1700 în altitudine. Pe lîngă Goru, alte exemple ni le oferă Lăcăuți (1777 m), Arișoara (1 725 m) și Giurgiu (1 721 m). Priviți în ansamblu, Munții Vrancei sînt alcătuiți din două flancuri montane, cu orientări opuse și extindere diferită: unul răsăritean și
Munții Vrancei () [Corola-website/Science/306310_a_307639]
-
Ele se îmbină pe un aliniament major ce se întinde între Muntele Lepșa (1390 m), la nord, și Culmea Pietrele Inșirate (1476 m), la sud. Flancul răsăritean - înglobînd mare parte a teritoriului muntos - este prelung (12-18 km) și coboară de la altitudinea maxima de 1 785 m la mai puțin de 1100 în vîrfurile Tigănașu, 1075 m și Țiua Golașă, 1 071 m). Între alinamentul major de îmbinare a celor două flancuri și baza muntelui, amplitudinea reliefului este cuprinsă între 685 și
Munții Vrancei () [Corola-website/Science/306310_a_307639]
-
între 2 și 4°C, pentru zona montană cea mai înaltă, și 6 - 8°C, corespunzătoare sectorului muntos mai coborît. Mediile lunii cele mai calde, iulie, oscilează între 14 și 16°C la periferia munților și 10 - 12°C la altitudini mai mari de 1500 m. În luna ianuarie, temperaturile medii coboară de la - 2 pînă la mai puțin de - 6°C pe culmile cele mai înalte. Precipitațiile cresc de la 600-800 mm pînă la 1 200 - 1 400 mm, cele mai abundente
Munții Vrancei () [Corola-website/Science/306310_a_307639]
-
zăpada începe să se depună la sfârșitul lui octombrie - începutul lui noiembrie, iar în decembrie aceasta se generalizează și persistă până către sfârșitul lui mărțișor; uneori, cele mai înalte masive rămân albe până în luna mai. Datorită condițiilor climatice impuse de altitudinea reliefului, de poziția geografică în cuprinsul Curburii Orientalilor și de alți factori, Munții Vrancei oferă condiții prielnice organizării unei rețele hidrografice dense. Rețeaua hidrografică are o distribuție radiară, încrustîndu-se deopotrivă pe ambele flancuri montane. Astfel, văile dirijate către răsărit aparțin
Munții Vrancei () [Corola-website/Science/306310_a_307639]
-
de factori locali care influențează cantitativ și calitativ învelișul biologic al teritoriului. Așa spre exemplu, substratul litologic și condițiile hidrogeologice, unele procese de modelare actuală a scoarței, activitatea antropică și alte cauze răspund de diversitatea aspectelor biogeografice locale. Date fiind altitudinea și condițiile climatice, vegetația caracteristică Munților Vrancei este cea de pădure (suprafața ei fiind însă discontinuă, datorită mai ales defrișărilor masive efectuate în perioada interbelică) și de pajiști montane secundare. Pajiștile montane (sau “golurile"), sînt foarte dispersate. În majoritate, ele
Munții Vrancei () [Corola-website/Science/306310_a_307639]
-
nord, Obcina Mestecăniș din nord-est și Munții Giumalău din est. Sectorul Bistriței Aurii, limitrof masivului, se desfășoară între „casele Rotunda" și Vatra Dornei, pe o lungime de 45 km; pe această distanță râul coboară de la 1 000 la 800 m altitudine absolută. În partea de nord-vest Pasul Rotunda (1 271 m) se insinuează ca o puternică inflexiune între Munții Suhard și Munții Rodnei, iar izvoarele Someșului Mare, Pasul Suhard (1 150 m) și, în continuare, valea Coșnei, pînă la ieșirea în
Munții Suhard () [Corola-website/Science/306308_a_307637]
-
La rîndul ei, Dorna, de la confluența cu Coșna pînă la Vatra Dornei, curge în zona limitei sudice, cale de 15 km. La confluența Dornei cu Bistrița Aurie se află cea mai coborîtă cotă din zona Masivului Suhard, respectiv 791 m altitudine absolută. Masivul Suhard a apărut în urma marilor cutări ale scoarței terestre produse în era secundară, prezentîndu-se ca o prelungire sud-estică a sîmburelui cristalin al Munților Rodnei. În lungul timp scurs de atunci, constituția geologică a suferit modificări continue. Nucleul masivului
Munții Suhard () [Corola-website/Science/306308_a_307637]
-
în general forme greoaie. Din punct de vedere hipsometric Suhardul reprezintă o zonă montană mai coborîtă decît Munții Rodnei și Munții Călimani, singurii din Carpații Orientali care depășesc 2 000 m. În schimb, cotele maxime din acest masiv întrec în altitudine pe cele similare din munții vecini. După criteriul altimetric, în ierarhia celor 35 de unități montane din Carpații Orientali, Suhardul ocupă locul al 5-lea, valorile maxime fiind de 2 305 m în Munții Rodnei, 2102 m în Munții Călimani
Munții Suhard () [Corola-website/Science/306308_a_307637]
-
respectiv una din obîrșiile Ciotinei Coșnei și Hajului Bistriței Aurii. În liniile majore ale reliefului se remarcă două suprafețe de eroziune. Cea superioară, cea mai veche, este puternic fragmentată și se prezintă sub forma unor mici suprafețe de eroziune, cu altitudini descrescînde de la nord-vest spre sud-est: 1750— 1 900 m în Masivul Omu, 1 550—1 700 m în Masivul Fărăoane și în jur de 1 600 m în Masivul Oușoru, înclinarea acestei suprafețe poate fi explicată prin acțiunea inegală a
Munții Suhard () [Corola-website/Science/306308_a_307637]
-
mai puternică în sud, datorită îngustării masivului în direcția respectivă și apropierii de văile din ce în ce mai adînci, ale Bistriței Aurii și Dornei. A doua suprafața de eroziune, mai nouă, este mult mai bine conservată și mai extinsă, în ansamblu păstrîndu-se la altitudini ce se mențin constant între 1400 și 1500 m. Deși este destul de unitară sub raport altimetric, ea ocupă o poziție periferică în cadrul Masivului Suhard și este puternic fragmentată de rețeaua transversală, care a dus la individualizarea mai multor culmi secundare
Munții Suhard () [Corola-website/Science/306308_a_307637]
-
cuprinde șesuri și dealuri.La aceste trei zone se mai adaugă Valea Padului în sud cu înălțimea "Tessin", regiunea Mendrisio și depresiunea Rinului superior, unde se află orașul Basel. În Elveția există 74 de vârfuri muntoase care depășesc 4000 m altitudine, dintre care 55 sunt în Elveția și 19 la granița cu Italia. In Alpii Walliser sunt un număr 12 piscuri, constituind cei mai înalți munți din Elveția. Vârful cel mai înalt din Walisseri și din Elveția este Dufourspitze (4.634
Geografia Elveției () [Corola-website/Science/306335_a_307664]
-
lumea întreagă.Prin amplasarea centrală geografică a Alpilor Waliser, încercuiți fiind de Masivul Alpilor, regiunea Walliser are o climă mai blândă decât clima munților învecinați din nord și sud. Această climă a favorizat zona de pădure, care aici urcă la altitudini mai mari. Elveția prin structura topografică a reliefului are cca. 1500 de lacuri glaciare (formate în perioada glaciară din Europa). După mărime se pot enumera "Lacul Geneva" (580.03 km²) situat la granița cu Franța fiind în Elveția 60 % din
Geografia Elveției () [Corola-website/Science/306335_a_307664]
-
la granița cu Franța fiind în Elveția 60 % din suprafața lacului."Lacul Boden" (Lacul Constanța) cu suprafața de 536.00 km² situat la granița cu Germania și Austria, pe teritoriul Elveției fiind numai 23.73 %, "Lacul Maggiore" cu 193 m altitudine (locul cel mai jos din Elveția) fiind 19.28 % pe teritoriu elvețian, restul în Italia. Se mai pot aminti lacurile Neuenburgersee (215.20 km²), Vierwaldstättersee (113.72 km²) și Zürichsee (88.17 km²). Două fluvii mari europene au izvorul în
Geografia Elveției () [Corola-website/Science/306335_a_307664]
-
regiunea centrală și alpină precipitațiile medii sunt cca. 2000 mm/an în Walis (valea Rhôn-ului) sunt numai 550 mm/an fiind zona cea mai uscată. Cantitatea de precipitații vara, cu excepția Valea Rhôn-ului, este dublă în comparație cu iarna.Temperatura depinde mult de altitudinea locului, având spre vest o tendință ușoară de creștere (în medie de cca. 1 °C) Luna cea mai călduroasă iulie cu o temperatură medie între 16 - 19 °C, iar temperatura medie anuală este de cca. 7 - 9 °C. In Alpi
Geografia Elveției () [Corola-website/Science/306335_a_307664]
-
Elveției. Pădurile ocupă o suprafață de 30 % din suprafața Elveției, astfel în zona alpină domină rășinoasele (piceacaee ca: bradul, molidul, zada (larix), pinul (pinus cembra)), pădurile jucând în munți un rol important de reducere a formării lavinelor și inundațiilor.La altitudinea de sub 1000 de m cresc pădurile de foioase în amestecate, iar în Tessin ca o caracteristică regională s-au extins pădurile de castan domestic, servind în trecut o resursă de hrană a populației. In Elveția sunt în total 40 000
Geografia Elveției () [Corola-website/Science/306335_a_307664]
-
repertoriu al Ministerului Culturii al RSS Moldovenești (1967-1972). Domeniul în care se afirmă cu vigoare și care îi aduce notorietatea internațională este arta componistică. Debutează în anul 1963 cu un cvartet de coarde, pentru a se impune, pe măsura cuceririi altitudinii profesionale, prin multiple vocații și disponibilități. Este autor al unor lucrări valoroase în genul muzicii de estradă, de film și de scenă. În afară de preocuparea sa de cinema, este autor al mai multor compoziții originale (cântece devenite șlagăre, lucrări camerale și
Eugen Doga () [Corola-website/Science/306334_a_307663]