8,321 matches
-
fapt nu este vorba de o simplă lărgire a domeniului gîndirii, ci de o veritabilă modificare a noțiunii ei: ceea ce constituie esența gîndirii nu mai este plasat în anumite facultăți privilegiate, ci în dimensiunea fenomenologică a unei facultăți obișnuite, în aparența simțirii ca și în cea de a înțelege și de a vrea. În consecință, noțiunea de gîndire pe care am dobîndit-o înlocuiește definitiv prima noțiune, devenind un rezultat permanent și ireversibil al progresului meditativ. Noțiunea propriu-zis cartesiană de gîndire este
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
de gîndire, anume Richard Rorty, nu a neglijat să arate că identificarea gîndirii cu ceea ce este indubitabil în senzație și imaginație nu este niciodată explicită la Descartes.) În mod implicit, identificarea gîndirii cu indubitabilitatea, ar putea plasa această identificare între aparență și conștiință. Avem suficiente elemente pentru a pune întrebarea: videri, care permite inserarea senzației în gîndire, marchează o etapă încă indecisă în procesul ce-l va conduce pe Descartes în Răspunsurile la Obiecții, să identifice explicit gîndirea cu conștiința ? Pentru
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
încă un motiv solid care să justifice alegerea cuvîntului videri în locul celui de conștiință. Conform procedeului nostru, se va întreba dacă ordinea meditației nu oferă un asemenea motiv, și vom căuta deci în cele precedente motivele alegerii cartesiene. Dacă însă, aparența de a simți, imagina, e.t.c. (videri) nu se bucură de o indubitabilitate generală, dar răspunde exact genului de îndoială care a fost ridicată contra științei în Meditația I-a, alegerea cuvîntului videri în locul celui de «conștiință» pentru a
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
situație precisă, limbajul indubitabilului. Noua interpretare a gîndirii va fi descoperită în ordinea meditației plecînd de la întrebările care sunt puse de îndoială, chiar înainte de a avea un nou nume - cel de «conștiință». În fine, pentru a justifica definiția gîndirii ca aparență a , trebuie ca indubitabilitatea pe care o recunoaștem aparenței să spună ceva despre calitatea îndoielii, și în special despre îndoiala care a pus sub semnul întrebării știința, îndoiala asupra evidenței, căreia numai existența și esența eului sunt presupuse a-i
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
fi descoperită în ordinea meditației plecînd de la întrebările care sunt puse de îndoială, chiar înainte de a avea un nou nume - cel de «conștiință». În fine, pentru a justifica definiția gîndirii ca aparență a , trebuie ca indubitabilitatea pe care o recunoaștem aparenței să spună ceva despre calitatea îndoielii, și în special despre îndoiala care a pus sub semnul întrebării știința, îndoiala asupra evidenței, căreia numai existența și esența eului sunt presupuse a-i rezista. Atenția noastră se va îndrepta deci asupra raportului
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
ceva despre calitatea îndoielii, și în special despre îndoiala care a pus sub semnul întrebării știința, îndoiala asupra evidenței, căreia numai existența și esența eului sunt presupuse a-i rezista. Atenția noastră se va îndrepta deci asupra raportului dintre indubitabilitatea aparenței și îndoiala ridicată asupra științei în numele unui Dumnezeu atotputernic, în Meditația I-a. În bogatul dosar al surselor Dumnezeului înșelător cartesian, a fost neglijată o posibilă sursă, în ciuda faptului că vecinătatea cronologică și cunoașterea ei sigură de către Descartes îi poate
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
să mă inșel uneori.”“ Sed si hoc ejus bonitati repugnaret, talem me creasse ut semper fallar, ab eadem etiam videretur esse alienum permittere ut interdum fallar.”) 3) Ipoteza înșelătoriei divine este susținută, la Suarez, prin exemplul înșelătoriei naturale vis-à-vis de aparența evidenței. Înșelătoria divină va fi de aceeași calitate ca și cazul erorilor persistente în fața falsului, unde aparența evidenței obține asentimentul ca și cum am fi în fața adevărului: „ ..uneori însăși evidența este atât de vizibilă: atunci se poate învârti în jurul falsului și cu
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
eadem etiam videretur esse alienum permittere ut interdum fallar.”) 3) Ipoteza înșelătoriei divine este susținută, la Suarez, prin exemplul înșelătoriei naturale vis-à-vis de aparența evidenței. Înșelătoria divină va fi de aceeași calitate ca și cazul erorilor persistente în fața falsului, unde aparența evidenței obține asentimentul ca și cum am fi în fața adevărului: „ ..uneori însăși evidența este atât de vizibilă: atunci se poate învârti în jurul falsului și cu toate acestea ea nu necesită mai puțină înțelegere dacât dacă ar fi adevărat.”“ Ipsa evidentia interdum est
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
și că ar fi exagerat să considerăm analogiile dintre cele două texte ca un ghid pentru interpretarea naturii îndoielii din Meditația I-a. În cazul lui Suarez, așa cum am văzut, înșelătoria divină se exercită prin crearea în spirit a unei aparențe de evidență: “Ipsa evidentia interdum est apparens tantum”. Este vorba despre același lucru la Descartes ? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să revenim asupra prezentării îndoielii avansată în numele unui Dumnezeu înșelător, și mai ales asupra celebrelor pasaje în care
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
pe care le socotesc percepute in mod clar «quas clare percipere arbitror»(și nu pentru că sunt percepute clar «quas clare percipio»). Distanța posibilă între evidență și adevăr este exprimată de către Descartes ca și de Suarez ca o distanță posibilă între aparența evidenței și evidență. Dincolo de prezentarea Dumnezeului înșelător și a geniului rău, natura îndoielii așa cum este descrisă de către Descartes arată că ea se îndreaptă către distanța posibilă dintre aparența irezistibilă a evidenței impuse de spirit și evidența veritabilă. Îndoiala cartesiană este
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
exprimată de către Descartes ca și de Suarez ca o distanță posibilă între aparența evidenței și evidență. Dincolo de prezentarea Dumnezeului înșelător și a geniului rău, natura îndoielii așa cum este descrisă de către Descartes arată că ea se îndreaptă către distanța posibilă dintre aparența irezistibilă a evidenței impuse de spirit și evidența veritabilă. Îndoiala cartesiană este aceeași îndoială ca cea pe care Suarez a introdus-o ca obiecție împotriva corespondenței dintre asentimentul irezistibil și adevăr. Dacă înșelătoria divină proiectată de Suarez este aceeași înșelătorie
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
pe care Suarez a introdus-o ca obiecție împotriva corespondenței dintre asentimentul irezistibil și adevăr. Dacă înșelătoria divină proiectată de Suarez este aceeași înșelătorie despre care vorbește Descartes, altfel spus, dacă ne îndoim că evidența nu ar fi decât o aparență de evidență,ceea ce apare evident, reducerea gîndirii la videri opune o apărare pertinentă și definitivă împotriva înșelătoriei divine: nu ne putem îndoi de gîndire, pentru că esența gîndirii este aparența. Nici o distanță nu este posibilă între a fi și a (a
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
spus, dacă ne îndoim că evidența nu ar fi decât o aparență de evidență,ceea ce apare evident, reducerea gîndirii la videri opune o apărare pertinentă și definitivă împotriva înșelătoriei divine: nu ne putem îndoi de gîndire, pentru că esența gîndirii este aparența. Nici o distanță nu este posibilă între a fi și a (a)părea, acolo unde a (a)părea înseamnă a fi. Cel care cunoscînd imaginea Dumnezeului înșelător în care se învăluie vetus opinio din Meditația I-a, a înțeles bine care
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
ea iese victorioasă. De altfel nu este o întâmplare că Meditația a-II-a, în care se deschide amenințarea geniului rău, subliniază că înșelătoria este opera celui care a creat înțelegerea umană - anume Dumnezeu - chiar în pasajul care propune identificarea gîndirii cu aparența: „Chiar dacă aș dormi întotdeauna și chiar dacă cel care mi-a dat ființa s-ar servi de toate forțele sale pentru a mă amăgi, este sigur că eu sunt, eu exist.” “Quid est horum quamvis semper dormiam, quamvis is qui me
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
sit ac me esse?”) Urmează că includerea senzației în gîndire, din perspectiva indubitabilității conștiinței, nu este subterană și implicită, așa cum a crezut Rorty, ci cât se poate de explicită. Explicită, dacă acceptăm să vorbim în limbajul ordinii meditațiilor. Motivul includerii aparenței de a simți, a ceea ce imi apare ca simțit în gîndire este clar pentru cel care a urmat parcursul cartesian și a înțeles natura îndoielii: dacă vorbim limbajul îndoielii recunoaștem că videri din senzație împiedică în mod just distanța dintre
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
umane. Din motive asemănătoare, identificarea gîndirii cu conștiința, chiar dacă aceasta nu este numită în Meditația a-II-a, este deja prezentă în întregime: Meditația a-II-a subliniază ceea ce este important pentru cel ce meditează, anume motivul care a dus la identificarea gîndirii cu aparența și care obligă la căutarea unui nou nume, acela de “conștiință”, pentru o nouă identitate a gîndirii. Ori verbul videri înfățișează cu mai multă evidență că neologismul “conștiință” ne face să descoperim lucrul cert și indubitabil pe care îl căutam
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
videri, departe de a semnala o etapă încă imprecisă a procesului care l a condus pe Descartes la identificarea gîndirii cu conștiința, subliniază că ceea ce-l interesează cu adevărat pe Descartes în conștiință este indubitabilitatea ei, dat fiind faptul că aparența este natura conștiinței. Ordinea meditării a descoperit pentru moment o noțiune nouă de care se va îngriji mai târziu să o numească. În altă ordine, dacă este adevărat că în Răspunsurile la Obiecții cuvîntul videri este înlocuit cu cel de
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
cu cel de conștiință, este de asemenea adevărat că videri va mai reveni pentru a denumi conștiința în Principii: ”Etiam clare videre nobis videmur...”) Eul în calitatea lui de lucru gînditor, se instalează ca fundament cert și indubitabil, asumînd ipoteza aparenței oricărei conștiințe. Ceea ce Berkeley știa, cînd, prin una din provocările pe care se fondează filosofia sa, el revendica reducerea existenței lumii exterioare la aparență ca singura apărare posibilă împotriva scepticismului.) Capitolul V. DUALISMUL SUBSTANȚELOR V.1. Res cogitans și res
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
Eul în calitatea lui de lucru gînditor, se instalează ca fundament cert și indubitabil, asumînd ipoteza aparenței oricărei conștiințe. Ceea ce Berkeley știa, cînd, prin una din provocările pe care se fondează filosofia sa, el revendica reducerea existenței lumii exterioare la aparență ca singura apărare posibilă împotriva scepticismului.) Capitolul V. DUALISMUL SUBSTANȚELOR V.1. Res cogitans și res extensa; Raportul dintre spirit și corp La sfârșitul lecturii Meditațiilor se poate înțelege clar că Descartes a identificat existența a trei substanțe: el însuși
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
retrimite și ne orientează spre o deschidere nelimita‑ tă și spre ceea ce este de nedespărțit și de neînvins. Observăm că în arta icoanei culorile codificate (auriul, roșul, galbenul, albastrul etc.) nu seamănă cu nici un lucru presupus în mod intrinsec colorat. Aparența lor se manifestă într‑un câmp pur semiotic (în acest caz câmpul liturgic) în care ele enunță eternitatea, divinitatea, gloria, umanitatea etc.; culorile nu valorează drept semn al culorilor vizibile care s‑ar voi să se vadă dat fiind că
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_992]
-
încercat Michelangelo să‑l înalțe lui Dumnezeu este fără îndoială, edificiul dedicat întru totul frumuseții: este un triumf fără egal în istoria artei, un fenomen unic. Succesul s‑a datorat capacității artistului de a ține sub control forțele sale în aparență contradictorii. Spre deosebire de artiștii care l‑au precedat, Michelangelo a aspirat să se înalțe prin contemplarea frumuseții. Aceasta era o încercare periculoasă, căci contemplarea frumuseții umane nu se poate realiza niciodată pe deplin în si‑ guranță. Michelangelo s‑a concentrat pe
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_992]
-
distanță față de acel centru. Există mai multe avantaje în cazul unor astfel de soluții. Privită direct de dedesubt, o figură umană arată absurd de scurtată, în timp ce un unghi de vedere mai puțin ascuțit micșorează distorsiunea și figura se apropie de aparența normală. Mai mult, o vedere la linia firului cu plumb exact dedesubtul centrului aduce cu sine două consecințe perceptive care nu sunt neapărat bine-venite. În primul rând, orice proiecție nedistorsionată a întregii simetrii a scenei reprezentate diminuează adâncimea spațială, scurtând
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
O atare formulă nu putea include efectul schimbător pe care îl induc modelele ce compun tavanele, pereții și pardoseala, ca și aranjamentul mobilei. Poziția surselor de lumină, distribuția luminozității și valorilor coloristice, amplasarea ușilor și ferestrelor vor afecta și ele aparența perceptibilă a proporțiilor de bază ale unei camere. Figura 33 Ambiguitatea îngrădirilor dreptunghiulare a mai fost menționată. Ele servesc centricitatea accentuând partea mediană, dar formează și o grilă de vectori excentrici care se intersectează în alte unghiuri drepte. Dimensiunea în
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
a interacționa foarte mult. În consecință, proporțiile patrulaterelor tind să fie oarecum nedeterminate. Este bine cunoscut, de exemplu, că acele pătrate corecte din punct de vedere geometric par mai înalte; ele necesită o scurtare a dimensiunii verticale pentru a obține aparența unui pătrat corect proporționat. Așa cum menționam mai înainte, fenomenul se datorează așa-numitei anizotropii a spațiului, care ne face să supraestimăm distanțele pe verticală. Este un fenomen care afectează în principiu toate formele; îi este caracteristic faptul că nu are
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
termeni umani. De fapt, când în scena picturală se află laolaltă cu niște figuri umane, pare artificial dacă le-am trata ca fiind mai puțin animate decât ființele vii. Într-o operă de artă, toate lucrurile sunt la fel de elocvente prin aparența lor vizuală. În Întoarcerea de la piață a lui Chardin (figura 110), bucătăreasa ocupă centrul ca vector principal, dar este înclinată față de verticală, în efortul de a susține sacoșa grea de cumpărături. Prin această înclinare, formele rotunde ale corpului ei sunt
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]