6,038 matches
-
are... E tânăr, e farmec, e trăsnet, e zeu, Dar zilnic se simte furat de-o visare... Spre Meka se duce cu gândul mereu, Și-n fața dorinței - ce este dispare - Iar el e emirul, și toate le are. Spre bătrânețe poetul vede lumea descărnată, redusă la esențe și sunete. Elogiază harpele, nestematele, candizii nenufari și în general florile. Sufletul lui cântă ca duhurile din Paradis: Clar azur și soare de-aur este inima mea toată, Și pe când rămâne corpul sub
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
apese-amărăciunea din prezent sau din trecut - Clar azur și soare de-aur este inima mea toată. Apropierea morții îi dă extaze, cu sentimentul confuziei între viață și neființă: Sub a soarelui lumină Șoapte umblă prin grădină, Fluturi zboară sub cais, Bătrânețea e un vis. Ca Horațiu, Macedonski își face testamentul, atribuind poeziilor lui trăinicia nestematelor: Sfidând a dușmăniei pornire omenească, Și stând într-o lumină mereu mai strălucită, Să piară n-au vreodată și nici să-mbătrînească. Poetul începea să aibă mirajul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
destin ascuns ce conduce firele vieții, interpretîndu-le în sensul unui regret de a se fi dezlipit de satul său: De ce m-ați dus de lângă voi, Și-aveați și voi în curte-acum De ce m-ați dus de-acasă? Un stâlp la bătrânețe. Să fi rămas fecior la plug, Să fi rămas la coasă. Atunci eu nu mai rătăceam Pe-atîtea căi răzlețe, M-aș fi-nsurat când isprăveamCu slujba la-mpăratul, Mi-ar fi azi casa-n rând cu toți... - Cum m-ar cinsti
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Rebreanu pe proporții grandioase. CALISTRAT HOGAȘ Calistrat Hogaș (1849-1917) e un profesor, deci un cărturar. Literatura lui e livrescă, fără a fi seacă, pedantă cu prospețime. Hogaș e paralizat de respect pentru clasici și nu îndrăznește să scrie decât la bătrânețe, după îndelungi examene de conștiință. Omul care a corectat mii de teze e sever cu sine însuși. Boema lui turistică se adaptează mediului în care trăiește. E maniac la modul sublim. Sub gâtul lui gol, ca al unui condamnat la
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
remarca temporal doar printr-o anume încordare scenică. "Păianjenul" e o văduvă onestă (virgină) care ține să treacă drept depravată, izbutind a impune (pirandellism precoce) o altă imagine despre sine decât realitatea. "Bunicul" e un alt marchiz de Priola, căruia bătrânețea îi împuținează succesele și care se consolează cu emoțiile paterne. Al. Florescu, Ion Miclescu, M. Polizu-Micșunești, Emil Nicolau, C. Râuleț erau până în 1916 furnizorii oficiali ai teatrului. Ei sunt azi uitați. Dar Zaharia Bârsan mai colectează succese teatrale cu Trandafirii
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
conduce pe Baudrillard la constatarea unui paradox: dezvoltarea științei a condus la eliminarea unor superstiții și la îmbunătățirea condițiilor de viață, dar, în același timp, a creat o "patologie fără precedent", prin introducerea unor noi idei, precum eliminarea morții, a bătrâneții, obținerea unei protecții totale în fața bolilor etc. Aceste două metode evidențiază o latură mai analitică a discursului baudrillardian, care își organizează textele în jurul unor scheme diriguitoare. Așa cum subliniam și în capitolele anterioare, majoritatea scriitorilor postmoderni au căzut în capcana propriilor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Ovidiu și-a corectat cărțile 301 sub cenzura lui Tuticanus, iar la sfaturile lui Ovidiu, Tuticanus și-a corectat greșelile, când Muzele îl învățau să compună Feacide-le. Această fidelitate, această bună înțelegere care a început încă din fragedă tinerețe, până la bătrânețe a devenit indestructibilă. Dacă Tuticanus ar fi rămas insensibil la aceste gânduri, Ovidiu ar fi crezut că inima sa e tare ca fierul sau învăluită într-un diamant impenetrabil. Dar dacă s-ar întâmpla acest lucru, ar însemna că întreaga
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
toată apărarea lui Ovidiu, de altfel, se bazează pe aceste două elemente. Delictele nu există; dacă există, acestea sunt ascunse sub masca unei greșeli din tinerețe, ale cărei foarte grave (și deci exagerate) consecințe trebuie să le suporte acum la bătrânețe. Apoi, la o ultimă analiză, din perspectiva prietenilor, prima greșeală nici măcar nu există: este o invenție vrea să sugereze poetul a lui Augustus, pentru a elimina din calea lui o persoană care la Roma îl deranja prin prezența sa adesea
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
patrie. Nimic, zice poetul, nu-i mai sublim, mai ferice: „Decît sfînta legătură, decît sfînta Înfrățire Ce unește-amorul gingaș cu a patriei iubire.” În altă parte, Alecsandri condamnă celibatul, deși biografii lui semnalează faptul că poetul a trăit pînă spre bătrînețe Într-o conviețuire liberă. Este una dintre figurile sociabilității, frecvente În erotica alecsandriană. Iubirea tinde spre o conjugalitate tihnită și ocrotitoare: „Nemernic este omul ce n-a-ntîlnit pe cale O gingașă păreche În cursul vieții sale! Pe inima lui seacă, ruină părăsită
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cea dintîi este răbdarea. Așteaptă, plînge, suspină, dar nu fuge niciodată. Și răbdarea este, de obicei, răsplătită. Poezia română nu mai cunoaște un caz asemănător de tenacitate. Dublu record: În durată (Conachi nu Încetează să scrie versuri erotice nici la bătrînețe) și În intensitate: pasiunea trăiește intr-o perpetuă stare de delir. Curios, inima nu explodează niciodată. S-a obișnuit cu acest puls infernal. Menirea ei este să trăiască pe culmile durerii, așteptînd milostivirea. Anton Pann antrenează, Într-un irmos, toate
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sa, Raluca, are o memorie regresivă, ce nu reține decât amănuntele legate de copilărie și de căminul părintesc (căsuța țărănească unde au locuit cândva "tătuța" și "mămuța"). Lovinescu sancționează aici, cu cinism, automatismele induse de acel moldovenism temperamental, care apropie bătrânețea senilă de vârsta copilăriei: "[...] bătrâna nu uita, în adevăr, întâmplări de acum șaizeci de ani, dar nu-și mai dădea seama de ce vedea în jur". În cele din urmă, cu mințile rătăcite, bătrâna va părăsi conacul și va pleca în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
la greșală, aducând în sprijinul propriilor "teorii" "argumente" subiective, de ordin pur afectiv, ca în următoarea mărturisire: "De când țin o carte în mână, personalitatea lui Eminescu m-a covârșit, și am purtat-o în mine din anii tinereții până în anii bătrâneții, ca o licoare prețioasă amestecată în sângele ființei mele morale, îndemn, flacără sfântă, mângâiere și paladiu (s.a.) împotriva imensului dezgust al vieții și al spiritului de procopseală măruntă"104. Care va să zică, pentru amfitrionul de la Sburătorul Eminescu reprezintă, mai presus de orice
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
este mai curând un urmaș al „Urzicii”. Revista se dorește „scăpărătoare de zâmbete în vremuri grele” și își propune să ducă mai departe „hazul nostru născut din necaz, hazul cel de toate zilele, din care ne tragem tăria, tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte”. Rubrici: „Jurnal”, „Virgule”, „Răsfoind veacul”, „Cronica inocentului”, „Presupuneri”. Cu numărul 9/1991 apare și un supliment intitulat „Rebus-publicitate-divertisment”. Profilul, precumpănitor literar, se remarcă prin tendința de a reuni un număr mare de scriitori, depășind pe alocuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288204_a_289533]
-
Analizând poeziile citate și celelalte poezii ale tov. Banuș apărute În ultimul număr al Vieții românești (Între altele și poeziile Cântecul părului alb și Unui urmaș) corespondentul nostru voluntar e de părere că «străbate prin ele oboseala» și «sentimentul de bătrânețe». (Ă). Tov. Maria Banuș trebuie să facă sforțări serioase pentru a nu se Împotmoli În adâncurile poeziei așa-zise „intimiste”, sau „de cameră”, al cărei unic aliment e scormonirea stearpă a propriului „eu”, a unui „eu” izolat de viața intensă
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
breslelor și a asigurărilor sociale (1912). Aceasta din urmă a avut un impact considerabil în ceea ce privește îmbunătățirea condițiilor de muncă ale lucrătorilor. Pentru prima oară în istoria națională, muncitorii aveau dreptul de a primi ajutor în caz de boală, invaliditate sau bătrânețe, puteau beneficia de serviciile Casei de asigurare sau puteau face patronul răspunzător pentru cazurile de accidente profesionale. Perioada crizei economice mondiale (1929-1933) a fost marcată pe plan local de revigorarea mișcărilor sociale muncitorești, provocate de condițiile grele de muncă, de
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
într-un singur loc; în afară de acest loc tot restul nu este decît păduri și stînci inaccesibile, adăposturi sigure pentru animale sălbatice [...]. În fine, chiar aceste vii, pe care le admiră cei care nu le cunosc, sînt atît de epuizate de bătrînețe încît nu mai aduc aproape nici un profit din cultivarea lor [...]. [...] Ce să mai spun de celelalte regiuni ale acestei cetăți, care, după cum mărturisești, ți-au stors lacrimi? Ai avut sub ochii tăi un pămînt care a fost pretutindeni devastat, abandonat
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
a lungul perioadei, s-a ridicat în ansamblu: muncitorul se alimentează mai bine, mănîncă mai multă carne în 1900 decît în 1850. Dar viața lui rămîne foarte grea și este percepută ca atare. Absența oricărei securități în fața bolii, a infirmităților bătrîneții sau accidentelor de muncă (înainte de legea din 1898), durata zilei de muncă și instabilitatea slujbei dau condiției muncitorului o extremă precaritate. Întîrzierea Franței în materie de politică muncitorească agravează situația. În perioada 1850-1914, doar al Doilea Imperiu a avut o
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
Ca urmare, capul cașalotului are mai mult caracter. Privindu-l, îi recunoști, fără să vrei, o imensă superioritate, din pricina demnității sale. în cazul de față, această demnitate e sporită de culoarea creștetului - un amestec de sare și piper - semn de bătrînețe și de experiență îndelungată. într-un cuvînt, avem sub ochi ceea ce vînătorii numesc, în limbaj tehnic, o „balenă căruntă“. Să observăm acum ceea ce aceste capete au oarecum în comun - anume, ochii și urechile, adică organele cele mai importante. Foarte jos
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
falnici doborîți la pămînt cresc cele mai ciudate flori de mucigai, în cele ocupate pînă mai adineaori de ochii monstrului se rostogoleau acum niște bulbi orbi, care-ți stîrneau spaima și mila. Dar nu era loc pentru milă aici. în ciuda bătrîneții ei, în ciuda faptului că nu avea decît o singură aripă și niște ochi orbi, balena trebuia să moară, pentru a lumina nunțile vesele și alte petreceri ale oamenilor, precum și bisericile în care li se predică solemn să nu facă rău
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
faimosul aventurier francez care fusese, în tinerețea lui, dascăl de țară și va fi știut ce fel de lecții oculte să dădea unora dintre elevele sale. Ceea cu am spus despre existența retrasă și singuratică dusă de cașalotul-dascăl în anii bătrîneții sale, este valabil pentru toți cașaloții vîrstnici. Aproape întotdeauna, un cașalot singuratic se dovedește a fi un cașalot bătrîn. Aidoma venerabilului și bărbosului Daniel Boone, acest cașalot nu vrea să lase pe nimeni lîngă dînsul, în afară de însăși Natura, pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
da! exclamă străinul. Fă pentru mine ceea ce ai dori să fac pentru dumneata într-o situație asemănătoare. Căci și dumneata ai un fecior, căpitane Ahab - deși încă un copilaș, aflat acum la adăpost acasă - dar e un copilaș făcut la bătrînețe, da, da... ai început să te moi, văd eu... Hai, dați fuga, oameni buni, pregătiți-vă să brațați vergile! Ă Stop, strigă Ahab. Nu v-atingeți de nici o parîmă! Apoi, către căpitanul străin, cu o voce răspicată, apăsînd pe fiece
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
vînezi peștele acela blestemat? întoarce-te cu mine! Să fugim de pe aceste ape ucigătoare! Să plecăm acasă! Starbuck are și el o nevastă și un copil, rod al tinereții lui tandre și frățești, așa cum Ahab are un copil, rod al bătrîneții lui afectuoase și grave, ca dragostea părintească. Hai să plecăm! îngăduie-mi să schimb chiar în clipa asta direcția vasului! O, căpitane, cu cîtă bucurie și voie bună ne vom întoarce în bătrînul nostru Nantucket! Mi se pare că și
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
deși poate cea mai anevoioasă. Adio, adio, bătrînule catarg! Dar ia te uită, ce-i asta, ce-i verdeața asta? A, da, mușchiul subțire crescut în crăpăturile lemnului... Pe capul meu nu cresc asemenea smocuri de verdeață! Iată deosebirea dintre bătrînețea omului și bătrînețea materiei. Dar, bătrîne catarg, amîndoi îmbătrînim, deși coca noastră e încă zdravănă, nu-i așa, corabia mea scumpă? Da, atîta doar, că mie-mi lipsește un picior. Pe legea mea, lemnul ăsta mort e din zi în
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
mai anevoioasă. Adio, adio, bătrînule catarg! Dar ia te uită, ce-i asta, ce-i verdeața asta? A, da, mușchiul subțire crescut în crăpăturile lemnului... Pe capul meu nu cresc asemenea smocuri de verdeață! Iată deosebirea dintre bătrînețea omului și bătrînețea materiei. Dar, bătrîne catarg, amîndoi îmbătrînim, deși coca noastră e încă zdravănă, nu-i așa, corabia mea scumpă? Da, atîta doar, că mie-mi lipsește un picior. Pe legea mea, lemnul ăsta mort e din zi în zi mai stăpîn
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
omului care nu știe să-și facă prieteni, omul sentimental care poartă în el o tristețe nelămurită și se rușinează să vorbească despre ea. Nu știe să devină „un om de lume” și multă vreme nu vrea să audă că bătrânețea există. Numai că bătrânețea vine fără să fie chemată și eseistul este nevoit s-o ia în seamă. Deșertul... e, în esență, o meditație despre bătrânețe, suferință și, fatal, despre moarte. Istoria rămâne pe plan secund și nu este evocată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]