6,257 matches
-
un conflict violent cu Papa Inocențiu al II-lea. În 1141, arhiepiscopia de Bourges a devenit vacantă și regele l-a desemnat candidat pe sfătuitorul său, Cadurc, dând vot de veto candidatului Pierre de la Chatre care a fost ales de canoanele Bourges și hirotonit de către Papă. Papa, reamintindu-și încercările lui William al X-lea de a-i exila pe susținătorii din Poitou ai lui Inocențiu și de a-i înlocui cu preoții loiali lui însuși, a dat vina pe Eleanor
Eleanor de Aquitania () [Corola-website/Science/311642_a_312971]
-
2 lieduri" pentru voce și pian pe versuri de R. Dehmel: "Erlengang", "Einst im Herbst" - "2 lieduri" pentru voce și orchestră: lied pe versuri de Heine, fără titlu, "Helle Nacht" pe versurile lui R. Dehmel - "Bourree" pentru violoncel și pian - "Canon", pentru vioară, violoncel și pian - "Cvartet de coarde" (1925 - premiul I al Premiului de compoziție "George Enescu") - "Patru "Evocațiuni" pentru soprană": "Cântecul Înțeleptului", "Cântecul Îndrăgostitului", "Cântecul ploii", "Cântecul leagănului" - "Două dansuri pentru suflători, pian și baterie" (1927 - mențiune la Veneția
Theodor Rogalski () [Corola-website/Science/311704_a_313033]
-
numi „ciclul absurdului”. Aceasta conține un eseu filozofic intitulat " Mitul lui Sisif" și piesa de teatru "Caligula". Este vorba de un roman (odată Camus scria: „Dacă vrei să devii filozof, scrie romane”) al cărui personaj principal, misterios, nu se conformează canoanelor moralității sociale și pare înstrăinat de lume și chiar de el însuși. Meursault se rezumă într-o narațiune apropiată de cea a unui jurnal intim (mai puțin analiza) la a face inventarul evenimentelor, poftelor și grijilor sale. Este reprezentativ omului
Străinul (roman de Albert Camus) () [Corola-website/Science/311714_a_313043]
-
numele său a fost șters din istoriografia bisericească. PS Galaction a dat un răspuns ferm Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: "„Nu mă voi supune unor francmasoni, îmbrăcați în redingotă neagră, care vânează câștigul fără muncă, ci mă voi supune canoanelor Sfinților Părinți, insuflați de Duhul Sfânt”" . Declarația făcuta de el este următoarea: O delegație de la Mănăstirea Slătioara formată din părinții Dionisie Hugeanu, Evloghie Oța și Silvestru Onofrei a fost trimisă la București pentru a-l însoți pe PS Galaction la
Galaction Cordun () [Corola-website/Science/311212_a_312541]
-
O semnificație ironică o are reproducerea după capodopera lui Leonardo da Vinci, lipită deasupra unui decupaj de ziar cu înscrisul: "locuință de vânzare". Mai mult decât atât, Gioconda este tăiată de linii roșii grosolane. Toate acestea simbolizează renunțarea la vechile canoane ale artei figurative care pe Malevici deja nu-l mai interesează. Suprafețele cromatice par să fragmenteze compoziția lăsând totodată impresia că se suprapun. Acest tablou-colaj este una dintre cele mai frumoase opere cubiste din arta rusă. În tablourile sale fragmentează
Kazimir Malevici () [Corola-website/Science/311794_a_313123]
-
Maicii Domnului de pe iconostas: Petre Zugrav. Artistul respectă doar schema iconografică tradițională și adoptă și elemente baroce și chiar neoclasice uneori prea încărcate. Cercetătoarea dr. Rodica Vârtaciu consideră că, prin lucrarea de la Curtea, Petru Nicolici este primul zugrav ce rupe canoanele tradiționale aducând în prim plan noutățile artistice ale epocii. Pe o cruce de lemn, păstrată în altar, apare pe postament inscripția în chirilică: „Această cruce s-a făcut Sfintei Biserici la Curtea prin îndrumarea preacinstitului domn Petru de Atanasievici, proto-vesbiterul
Biserica de lemn din Curtea, Timiș () [Corola-website/Science/311891_a_313220]
-
el a fost angajat să realizeze pictura de la Biserica Sfântul Nicolae din Scheii Brașovului deoarece contractul pe care biserica îl avea cu Neugass picase, din cauză că s-a considerat că acesta din urmă se depărtase de pictura românească prin introducerea de canoane occidentale. În luna septembrie 1847 Constantin Lecca a realizat trei icoane: "Cina cea de taină, Spălarea picioarelor" și "Intrarea lui Isus în biserică". Se pare că doar aceste trei icoane au rămas din tot ce a realizat Lecca pe tărâmul
Constantin Lecca () [Corola-website/Science/311240_a_312569]
-
a lucrat în Brașov încă din 1845, înaintea plecării sale din Craiova. Din studiile care s-au făcut prin cercetarea icoanelor și a unor schițe care s-au păstrat la Academia Română, Barbu Theodorescu a considerat că Lecca s-a subordonat canoanelor ortodoxe fără a neglija apariția tendințelor de umanizare a figurilor prin laicizarea lor. Introducerea noilor elemente de laicizare s-au produs bineînțeles, în măsura în care comanditarii au putut accepta încălcarea tradițiilor bizantine încă puternic reprezentate în România. Chipurile personajelor sunt mai realiste
Constantin Lecca () [Corola-website/Science/311240_a_312569]
-
ostil lui Nichiphor, nici cu scopul de a face opoziție unui uzurpator: în revoluția din 963 el se arătase foarte decotat lui Phokas și atitudinea lui nu contribuise putin la caderea lui Bringas și la succesul rivalului său. Dar, în numele canoanelor, el credea intolerabilă căsătoria basileului văduv cu o prințesă tot văduvă; și hotărât, atunci când în Sfânta Sofia, Nichiphor voi, conform privilegiului său imperial, să intre în încăperea sfântă a iconostasului spre a primi împărtășania, prelatul îl îndepărtă de la masa sfântă
Nicefor al II-lea Focas () [Corola-website/Science/311404_a_312733]
-
specifică școlii romantice. Chiar dacă compoziția este riguroasă, linia sigură și desenul clar, perspectiva este sugerată prin succesiuni de pete de lumină. Lumina aduce modernitate lucrării și tot ea este dovada că Friedrich Mieß a încercat să aplice și să înțeleagă canoanele peisagisticii moderne. Achiziționând această operă, Muzeul Brukenthal s-a îmbogățit cu o piesă deosebită. Dintre toate peisajele lui Mieß, aflate la Muzeul Brukenthal, cel mai frumos este „"Peisaj din Cervara"”, deși motivul poate fi recunoscut cu ușurință, contururile fiind discrete
Friedrich Mieß () [Corola-website/Science/311428_a_312757]
-
auctorial aflat la desăvîrșirea mijloacelor expresivității și, deopotrivă, o profundă motivație existențială a gestului de a scrie, o distincție poetică ce purta marca stilistică(amprenta) unui poet profund, grav, cerebral, dar și ispitit de spiritul ironic-detașat, nonconformist și rebel în fața canoanelor lirice de atunci.De altminteri, simboluri precum șoimul ori crinul sunt-în cazul poetului Ioan Vieru- embleme înscrise pe scutul unei conștiințe poetice austere și dramatice,arctice,dar,deopotrivă,senzuale. Poezia lui Ioan Vieru este susținută de un filon grav, pe
Ioan Vieru (poet) () [Corola-website/Science/311458_a_312787]
-
că avea darul care în evangheliile creștine este numit „glosolalie” („vorbitul în limbi”), ca și pe acela al scosului diavolilor din oameni. Evangheliile desemnează scrierile religioase despre Iisus Hristos și au existat numeroase astfel de scrieri în afară de cele recunoscute de Canonul biblic. Acestea sunt numite „evanghelii apocrife”, termenul însemnând scriere religioasă nerecunoscută de canoane, o scriere atribuită altui autor decât celui adevărat; a cărui autenticitate este îndoielnică. Canonic majoritatea bisericilor creștine recunosc patru evanghelii, cuprinse în Noul Testament: Cele patru evanghelii din
Evanghelie () [Corola-website/Science/312331_a_313660]
-
ca și pe acela al scosului diavolilor din oameni. Evangheliile desemnează scrierile religioase despre Iisus Hristos și au existat numeroase astfel de scrieri în afară de cele recunoscute de Canonul biblic. Acestea sunt numite „evanghelii apocrife”, termenul însemnând scriere religioasă nerecunoscută de canoane, o scriere atribuită altui autor decât celui adevărat; a cărui autenticitate este îndoielnică. Canonic majoritatea bisericilor creștine recunosc patru evanghelii, cuprinse în Noul Testament: Cele patru evanghelii din canonul Noului Testament sunt scrieri pseudonime, ele fiind scrise de autori anonimi și
Evanghelie () [Corola-website/Science/312331_a_313660]
-
biblic. Acestea sunt numite „evanghelii apocrife”, termenul însemnând scriere religioasă nerecunoscută de canoane, o scriere atribuită altui autor decât celui adevărat; a cărui autenticitate este îndoielnică. Canonic majoritatea bisericilor creștine recunosc patru evanghelii, cuprinse în Noul Testament: Cele patru evanghelii din canonul Noului Testament sunt scrieri pseudonime, ele fiind scrise de autori anonimi și atribuite în mod tradițional (dar inexact) lui Matei, Marcu, Luca și Ioan: Mai mult, cele patru evanghelii canonice nu au fost scrise de martori direcți la evenimentele relatate
Evanghelie () [Corola-website/Science/312331_a_313660]
-
Khai-bau „Manifestarea/ Apariția puterii“. În funcție de modalitatea de percepere a primului semn hieroglific al numelui (semnul monoconsonantic w / u), numele faraonului este transliterat fie Wegaf, fie Ugaf. Numele de domnie: Khui - tăui - Re „Cel care ocrotește ambele țări, un Re“. În conformitate cu Canonul Regal din Torino (col. VI, 5) și Lista de la Karnak (VII, 4) primul domnitor al dinastiei a XIII-a este un anumit Khui-taui-Re. Multă vreme identitatea acestui faraon a fost obiectul unei vii dispute în rândul egiptologilor. Mai mult, ultima
A XII-a dinastie egipteană () [Corola-website/Science/312424_a_313753]
-
cercetătorului K. Ryholt, sugerează faptul că Wegaf ar fi fost succesorul lui Amenemhat al VII-lea, un alt suveran al dinastiei a XIII-a, iar primul faraon ar fi fost Sobekhotep I. O atare afirmație ar presupune o greșeală a Canonul Regal din Torino, în care scribul ar fi „omis“ sau ar lipsi din text elementul <Sekhem> din numele de domnie (Sekhem-Re-Khui-taui) al lui Sobekhotep I. În primul rând, în textul documentului în discuție nu există, la col. VI. 5, spațiu
A XII-a dinastie egipteană () [Corola-website/Science/312424_a_313753]
-
I. Textul conține și o scurtă listă regală, începând cu Sened și terminând cu fondatorul dinastiei a XVIII-a. Lista regală de la Abydos(Nr.13) a păstrat numele faraonului sub varianta Senedi, în timp ce Lista regală de la Saqqara(Nr.7) și Canonul Regal din Torino(II. 24) au redat numele prin sunetele . Informații interesante oferă un paragraf (163a) al Papirusului Medical din Berlin. În conformitate cu pasajele relevante, documentul „a fost găsit printre scrierile vechi...din epoca regelui Egiptului de Sus și de Jos
Senedj () [Corola-website/Science/312427_a_313756]
-
al reginei Iput I. Datorită numărului mare al edificiilor construite atât în capitala cât și în provincie, dar și a reorganizării administrației centrale și a celei provinciale, unii egiptologi îl considera cel mai însemnat suveran al întregului Regat Vechi. După Canonul Regal din Torino (col. IV.3) Pepi I ar fi domnit numai 20 de ani, data pe care egiptologul german J. von Beckerath o consideră o greșeală a celui care a compilat ulterior documentul, astfel că în loc de 50, ar fi
Pepi I Meryre () [Corola-website/Science/312422_a_313751]
-
Egiptului Antic. Pepi al II-lea a fost fiul lui *Pepi I și al reginei Ankhnes-merire a II-a. În literatura de specialitate de multe ori apare ca fiind suveranul cu cei mai mulți ani de domnie, adică 94 de ani. În Canonul Regal din Torino (col. IV. 5) suveranul ar fi domnit mai mult de 90 de ani, cifra unităților fiind efațată. După cum a specificat egiptologul H. Goedicke, este mai mult ca sigur că această cifră foarte mare este eronată, deoarece scribul
Pepi al II-lea Neferkare () [Corola-website/Science/312423_a_313752]
-
și platoșa, și le-a arătat metalele și meșteșugul lucrării de a sulemeni ochii jur împrejur cu antimoniu, și de a înfrumuseța pleoapele și nestematele cele mai frumoase și mai de preț, și toate culorile vopselelor, și prefacerea lumii". După canonul divin, Azazel e învinuit că "a dezvăluit tainele veșnice care se săvârșesc în ceruri" (Cartea lui Enoh, apocriful etiopian, VIII; IX). Ca rezultat fizic al operei sale: confundat (prin suprapunere de mituri) cu lucrarea sa, Azazel (deci rezultatul operei lui
Azazel () [Corola-website/Science/309531_a_310860]
-
poet, eseist și scriitor portughez modern, reprezentant al modernismului lusitan. Este considerat unul din cei mai importanți poeți portughezi din toate timpurile, valoarea lui fiind comparată cu cel al lui Camões. Criticul american Harold Bloom, în cartea sa "The Western Canon" ("Canoanele vestului"), afirma despre Pessoa că, alături de Pablo Neruda, este cel mai reprezentativ poet al secolului XX. Așa cum spune și Octavio Paz, poetul nu are biografie. Biografia lui este opera. Secretul lui, de altfel, e scris chiar în numele pe care
Fernando Pessoa () [Corola-website/Science/309706_a_311035]
-
eseist și scriitor portughez modern, reprezentant al modernismului lusitan. Este considerat unul din cei mai importanți poeți portughezi din toate timpurile, valoarea lui fiind comparată cu cel al lui Camões. Criticul american Harold Bloom, în cartea sa "The Western Canon" ("Canoanele vestului"), afirma despre Pessoa că, alături de Pablo Neruda, este cel mai reprezentativ poet al secolului XX. Așa cum spune și Octavio Paz, poetul nu are biografie. Biografia lui este opera. Secretul lui, de altfel, e scris chiar în numele pe care-l
Fernando Pessoa () [Corola-website/Science/309706_a_311035]
-
absurdul se impune ca inconfundabilă dimensiune spirituală / literară către jumătatea secolului al XX-lea "(literatura / teatrul absurdului)", grație unor mari filosofi / scriitori ce ilustrează totodată și "existențialismul", neaflând capacitatea "ens"-ului uman de a fi în acord / sens cu legile / canoanele societății: Edward Albee, Samuel Beckett, Albert Camus, Eugen Ionescu, Jean-Paul Sartre. Albert Camus ne încredințează - în celebrul său eseu, "Mitul lui Sisif" (1942): "Teatrul absurdului" ionescian - după cum se poate afla și din "Note și contranote" de Eugen Ionescu (1962) - își
Absurd () [Corola-website/Science/310164_a_311493]
-
de sfârșit de secol XIX, romanul se constitue și într-o mică monografie a presei pariziene, în măsura în care Maupassant prezintă experiența personală de reporter. Așa încât ascensiunea personajului central al romanului poate fi comparată cu propria lui ascensiune. Bel-Ami respectă întru totul canoanele curentului naturalist, se circumscrie contextului geopolitic realist. De asemenea, este un roman al uceniciei prin faptul că personajul central reușește să se debaraseze de primele proiecte de viitor și să deprindă tehnica și mijloacele de realizare a unor noi aspirații
Guy de Maupassant () [Corola-website/Science/310249_a_311578]
-
zi împreună cu fiul ei nenăscut. După decesul Elisabetei, Caterina de Medici a oferit-o pe fiica ei mai mică, Margareta, ca mireasă pentru Filip al II-lea. Filip a refuzat deoarece a crezut că era împotriva legii biblice și a canonului să se căsătorească cu sora soției decedate.
Elisabeta de Valois () [Corola-website/Science/310289_a_311618]