6,028 matches
-
femeie dominatoare. Pe Mite și-o imaginează, de asemeni, "păpușă", dar când o ridică în brațe și vrea să se "joace" cu ea, își dă seama de "greutatea" femeii și dă înapoi speriat ("Ce forță inaccesibilă, în fața căreia mă prostern", exclamă cu uimire poetul). "Nemțoicuța" intră și ea în rolul de mamă dispusă la jertfa de sine ("ai nevoie de mine, cum n-are nimeni altul din câți cunosc eu"), înclinată fiind mai mult spre duioșie decât spre admirație ("pe lângă inteligență
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
piesă însuși Victor Ion Popa strada Cuza Vodă cu dughenele ei : “E seară lăsată și cu ea odată liniștea aceea cuminte, caldă și primitoare a târgurilor noastre. Sînt acolo trei prăvălii modeste, de târgușor provincial“. Iar unii dintre eroii săi exclamă: “Ce, nu sîntem lângă podul Pescăriei?“ atestând situarea prăvăliilor celor trei personaje ale piesei așa cum au existat. Afișul rămas al acestei piese arată actorii care au jucat-o prima dată: Ianke - G. Timică Cadîr - Ion Sîrbu Tache - Al. Giugaru Ana
Victor Ion Popa și comuna Dodești by MIHAI APOSTU () [Corola-publishinghouse/Science/91678_a_93467]
-
emigrării, a fugii chiar cu orice preț, a atins straturi adânci ale populației. Avem și o mică experiență personală recentă și foarte semnificativă: întors în toamna anului trecut dintr-o călătorie în străinătate, o funcționară de la un ghișeu poștal a exclamat spontan: V-ați întors? De ce v-ați întors?. Este trist că s-a ajuns la această situație pe care n-o mai analizăm acum în cauzele sale profunde. Spunem doar atât: o enormă vină au atât guvernele dinainte de 22 decembrie
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
ca sub bătaia unui vânt puternic de primăvară, orice urmă a vechilor prejudecăți. M-am Încredințat definitiv că noi creatorii de literatură avem foarte mult de Învățat de la publicul care ne citește. (Ă). La sfârșitul lecturii, unul din minieri a exclamat: «pă iasta-i viața noastră!» - și Într-adevăr așa au vorbit ei despre piesă, despre personaje, despre acțiune, ca despre ceva ce-i al lor În Întregime și nici nu poate fi altfel (Ă). În prima versiune a piesei unul din
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
sau frunte, nu vădea nici o urmă de simțire sau de instinct; se zbuciuma acolo, pe valuri, ca o informă întruchipare a vieții, a unei vieți nepămîntești, apărute la întîmplare. în timp ce dispărea din nou, cu un fel de plescăit surd, Starbuck exclamă, cu ochii încă ațintiți asupra apelor agitate în care se mistuise: Ă Aș fi preferat s-o văd pe Moby Dick și să mă lupt cu ea decît să te văd pe tine, fantomă albă! Ă Ce era, domnule? îl
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
predică! Nu în felul ăsta se cuvine să-i convertești pe păcătoși! Ă Cine? A... Păi, n-aveți decît să le predicați singur, zise bucătarul, cu țîfnă întorcîndu-se, să plece. Ă Nu, bucătare, continuă, continuă! - Bine... Dragi semeni... Ă Excelent! exclamă Stubb, aprobator. încearcă să-i măgulești, așa, bună idee! Drept care, moș Țigău își continuă predica: Ă Deși sînteți niște rechini, foarte lacomi din fire, eu totuși vă zic, dragii mei semeni, că această, lăcomie - nu mai izbiți cu coada, încetați
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
decît al altora, dar cîteodată gurile mari au burți micuțe, așa că botul mare nu-i făcut ca să înghiți cu el, ci ca să tai în bucățele carnea pentru puișorii de rechini, care nu se pot servi singuri! Ă Strașnic, moș Țigău! exclamă -Stubb. Asta zic și eu predică creștinească! Dă-i înainte! Ă N-are rost să le mai vorbesc, afurisiții se încaieră și se sfîșie mai departe unii pe alții, dom’ Stubb! N-aud o vorbă din ce le zic eu
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ai putea să despici planetele și să faci din Abraham un necredincios, nu ești totuși în stare să rostești nici o silabă! Ă Pînză la orizont! strigă un glas triumfător, din vîrful arborelui mare. Ă Da? Prea bine, asta mă bucură! exclamă Ahab, îndreptîndu-și spinarea, în vreme ce norii de furtună i se risipeau de pe frunte. Strigătul ăsta vesel, auzit într-o asemenea liniște mormîntală, l-ar putea converti pe un om mai bun decît mine... încotro? Ă La trei puncte de la prova tribord
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Purta o manta lungă, de o croială cabalistică și verde ca nuca, deși cam decolorată, ale cărei mîneci largi erau suflecate deasupra încheieturilor. în ochii lui se citea un delir fanatic, adînc înrădăcinat. De îndată ce-l zări pe acest personaj, Stubb exclamă: Ă El e! El e! El e măscăriciul cu poale lungi despre care ne-au vorbit cei de pe Town-Ho! Stubb făcea aluzie la o poveste ciudată în legătură cu Ieroboam și cu un anumit membru al echipajului său, poveste pe care o
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
înnebuni pe atîția oameni din jurul lui. Dar să ne întoarcem la Pequod. Ă Nu mi-e frică de epidemia de pe corabia dumitale, îi strigă Ahab căpitanului Mayhew, care stătea la pupa ambarcațiunii. Vino la bord! Dar Gabriel sări în picioare, exclamînd: Ă Gîndește-te, gîndește-te la frigurile galbene i Ia seama la îngrozitoarea ciumă! Ă Gabriele, Gabriele! strigă căpitanul Mayhew, dacă nu... Dar în clipa aceea, un talaz înalt îi împinse ambarcațiunea înainte, cu un vuiet ce-i înghiți vorbele. Ă Ai
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
abține să-l iscodească dacă avea de gînd s-o vîneze pe Balena Albă, în cazul cînd i s-ar fi ivit prilejul. Ă Da, îi răspunse Ahab. Atunci Gabriel se ridică încă odată în picioare și, zgîindu-se la bătrîn, exclamă, cu arătătorul aplecat în jos: Ă Gîndește-te, gîndește-te la păcătosul mort... scufundat aici... ia aminte la soarta celui care-a hulit! Ahab își întoarse calm fața, apoi îi spuse lui Mayhew: Ă Căpitane, mi-am adus aminte de sacul meu
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
mînă - o scrisoare mototolită rău, umedă și pătată cu un fel de mucigai verzui, din pricină că fusese păstrată într-un dulap întunecos din cabină, însăși Moartea ar fi putut să fie poștașul unei astfel de scrisori. Ă N-o poți citi? exclamă Ahab. Dă-mi-o mie, omule! A, da, e o zmîngăleală cam ștearsă... Ce-i asta? în vreme ce căpitanul se străduia s-o descifreze, Starbuck apucă o prăjină lungă, de sapă și-i crestă vîrful cu un briceag, ca să vîre acolo
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
e un scris fin, de femeie - da, domnul Harry Macey, de pe vasul Ieroboam... Păi, e chiar Macey, mortul! Ă Sărmanul, sărmanul! oftă Mayhew. Și-i tocmai de la nevastă-sa! Dă-mi-o, însă, te rog! Ă Ba nu, păstreaz-o dumneata! exclamă Gabriel către Ahab. în curînd vei apuca pe același drum! Ă Rămînă-ți-ar în gît blestemele! răcni Ahab. Căpitane Mayhew, fii gata să prinzi scrisoarea! Și luînd fatidica misivă din mîinile lui Starbuck, o vîrî în despicătura din vîrful prăjinei, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
oferi, cu o privire binevoitoare și consolatoare - ce anume? Un coniac fierbinte? Nu! Ci - o, dumnezeule! - o cană de... ghimber amestecat cu apă călduță! Ă Ghimber? Miroase cumva a ghimber? întrebă Stubb, apropiindu-se bănuitor. Da, ghimber trebuie să fie! exclamă el uitîndu-se în cana încă neatinsă. Apoi, rămînînd locului o clipă, ca și cum nu și-ar fi crezut ochilor, se îndreptă calm spre intendentul uimit și-i spuse în șoaptă: Ă Ghimber? Păi, fii bun, domnule Cocuță și spune-mi la
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Dar ce, domnule, este oare intendentul spițer? și cu un foaie ea ăsta vrea să sufle viața înapoi în trupul unui om pe jumătate înecat? Ă Sper că nu, domnule, răspunse Starbuck. E o băutură cam slabă. Ă Da, intendentule! exclamă Stubb. O să te-nvățăm noi cum se tratează un harponist! Cară-te de-aici, cu hapurile tale de spițer! Vrei să ne otrăvești, ai? Ne-ați asigurat pe viață și vreți acum să ne omorîți pe toți și să încasați
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
în cazul cînd capul s-ar fi desprins, negrul - care degajase între timp mandarul - înfipse adînc găleata în puțul, acum prăbușit, pentru ca harponistul îngropat de viu s-o apuce și să poată, astfel, fi tras afară. Ă Pentru Dumnezeu, omule! exclamă Stubb. Ce faci acolo? Crezi că bagi un cartuș într-o pușcă? încetează! Cum o să-l ajuți dacă-i îndeși pe cap găleata asta de fier? încetează imediat, n-auzi? Ă Atenție la palanc! strigă un glas ca de tunet
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ochii tuturor se ațintiră asupra apei, urmărindu-i fiece încrețitură, în vreme ce clipele se scurgeau, fără ca înecatul și salvatorul lui să dea vreun semn de viață. Cîțiva mateloți săriră într-o barcă și se depărtară puțin de corabie. Ă Ho, ho! exclamă Daggoo, legănîndu-se pe parîma lui, care-l ținea bine acum. Privind ceva mai încolo, peste parapet, am văzut un braț ridicîndu-se din apa albastră - priveliște la fel de stranie ca un braț răsărit din iarba de deasupra unui mormînt. Ă Amîndoi! Sînt
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
prezinte omagiile sale. Ajunsă la oarecare distanță de Pequod, se opri, iar căpitanul ei porni spre noi cu o ambarcațiune, stînd nu la pupa, ci la prova acesteia și dînd semne de nerăbdare. Ă Ce-o fi ținînd în mînă? exclamă Starbuck, arătînd spre un obiect pe care-l flutura neamțul. E cu neputință! Un polonic de ulei?! Ă Aș, de unde, e un ibric de cafea, domnule Starbuck, replică Stubb. Vine-ncoace ca să ne facă o cafeluță. Nu vezi bidonul ăla
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
dacă se născuse fără ea. Ă Așteaptă nițel, moșule și-o să-ți dau o eșarfă pentru brațul ăla rănit! strigă nemilosul Flask, arătînd spre saula de harpon de lîngă el. Ă Vezi să nu te prindă el în eșarfa asta! exclamă Starbuck. Dă-i bătaie, altminteri ți-o ia înainte neamțul! Mînate de același țel, toate ambarcațiunile rivale se îndreptau spre monstrul acela, nu numai pentru că era cel mai masiv și de aceea cel mai prețios, ci și pentru că era cel
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
destul de lungi și de late ca să acopere o jumătate din oastea lui Xerxes. Cine-ar putea spune cît de îngrozitoare i se vor fi părut balenei rănite aceste enorme fantome care pluteau deasupra capului ei?! Ă Atenție, băieți! Se mișcă! exclamă Starbuck, în clipa cînd cele trei saule zvîcniră brusc în apa, ca niște sîrme magnetice, prin care treceau pulsațiile de viață și de moarte ale balenei; fiece vîslaș le simți deslușit, pe locul unde stătea. în clipa următoare, ambarcațiunile, ușurate
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
bisericile în care li se predică solemn să nu facă rău nimănui, încă rostogolindu-se prin valuri de sînge, balena își scoase deodată la vedere o protuberanță ciudată, mare cît o baniță, într-o latură a pîntecului. Ă Frumos buboi! exclamă Flask. Ia să-l mai împung o dată! Ă Oprește-te! îi strigă Starbuck. N-are nici un rost! Dar omenosul Starbuck vorbise prea tîrziu. în clipa cînd Flask își înfipse fierul, un jet ulceros țîșni din această nouă rană cumplită: balena
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
următoare, cu un zvîcnet greu de descris, oțelul strălucitor străbate, ca un superb curcubeu, distanța înspumată și se înfige, fremătător, în centrul vital al balenei; aceasta nu mai scuipă apă acum, ci sînge roșu. Ă Asta i-a luat piuitul! exclamă Stubb. E Patru Iulie pentru noi! Din toate fîntînile trebuie să curgă vin astăzi! Bine-ar fi să curgă whisky de Orleans sau de Ohio, ori strașnicul și străvechiul whisky din Monongahela! Hei, Tashtego, băiete, aproape că-mi vine să
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
cadavru, oricît s-ar feri în general de „balenele crăpate“. Pequod era acum atît de aproape de baleniera străină, încît Stubb se jură că vede mînerul sapei sale printre saulele încolăcite în jurul cozii uneia dintre balene. Ă Frumos animal e șacalul! exclamă ei rîzînd batjocoritor, la prova balenierei noastre. Știam eu că broscoii ăștia franțuji n-au habar de vînătoare. Li se întîmplă să-și lase la apă ambarcațiunile cînd văd niște brizanți, pe care-i iau drept jeturi de cașalot, da
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
numele romantic al parfumatei corăbii, scris cu litere mari, aurite. Deși Stubb nu înțelegea cuvîntul bouton, cuvîntul rose și galionul în formă de bulb erau de ajuns ca să-l lămurească despre ce era vorba. Ă Un boboc de trandafir, da? exclamă el ducîndu-și mîna la nas. E foarte frumos, n-am ce zice! Tii, dar cum mai pute! Pentru a putea comunica direct cu oamenii de pe punte, Stubb trebui să ocolească etrava corabiei și să meargă la tribord, dar acolo se
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
se stîrni un parfum subtil, care începu să-și croiască drum prin valul de duhoare, fără a fi absorbit de el, așa cum un rîu se varsă într-altul, fără a-și amesteca, un timp, apele. Ă Am găsit, am găsit! exclamă Stubb, încîntat, izbind în ceva ascuns în regiunile subterane ale cadavrului. O pungă întreagă, o pungă întreagă! Lăsînd din mînă sapa, își vîrî amîndouă mîinile în deschizătură și scoase de acolo două gogoloașe dintr-o substanță foarte parfumată și unsuroasă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]