12,214 matches
-
și hrănită ca ea să rămănă în pura ei stare. Fiecare decide pentru sine după ce ni s-au dat premisele de către societatea în care trăim, ce este demn și ce nu. Max Frisch, dramaturgul elvețian, care deși nu a fost filosof, a evocat criza spirituală a societății contemporane cel mai bine, spunea că „demnitatea omului constă în faptul că poate alege”. De fapt această alegere se face după ce am fost părtașii unor fapte. Putem vorbi de demnitate în situațiile în care
Filosofia deminităţii. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Maria Manuela Firu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2292]
-
facem noi, oamenii, arătăm căt suntem de demni. Prezența demnității ca trăsătură a personalității morale, demonstrează caracterul privilegiat al acesteia în moralitatea personalității. Demnitatea este virtutea morală comunicată, făcută publică prin afirmarea teoretică și practică a personalității în viața colectivității. Filosoful italian, Giovanni Pico della Mirandola semnala acest lucru în lucrarea sa „Despre demnitatea omului” prin: „demnitatea omului este rezultat al activității omului”. A-ți folosi demnitatea nu este un lucru pentru care așteptăm laude sau așteptăm să fim răsplătiți financiar
Filosofia deminităţii. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Maria Manuela Firu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2292]
-
A-ți folosi demnitatea nu este un lucru pentru care așteptăm laude sau așteptăm să fim răsplătiți financiar, este un lucru ce vine instinctiv, în simultaneitate cu faptele noastre. Acest lucru îl aprecia foarte frumos unul dintre cei mai mari filosofi ai Greciei Antice, Aristotel prin: „demnitatea nu stă în a avea aprecieri și onoruri, ci în conștiința că le meriți”. Atunci cănd conștiința ne semnalează că am făcut un lucru demn de a fi apreciat, putem spune că suntem posesori
Filosofia deminităţii. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Maria Manuela Firu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2292]
-
adevărat orice principiu al vieții, cei ce nu au stat să se plăngă, cei ce au încercat să găsească o explicație după care noi, urmașii lor să ne ghidăm și să reflectăm la ce este cu adevărat important în viață, filosofilor. Ei „nu pot învăța pe nimeni nimic. Pot doar să-i facă să se găndească” - Socrate
Filosofia deminităţii. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Maria Manuela Firu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2292]
-
mai nobil decăt ceea ce-l ucide pentru că el știe că moare, iar avantajul pe care Universul îl are asupra lui, acest Univers nu l cunoaște. Pascal consideră că omul e o mare enigmă, pe care găndirea nu-l poate descifra. Filosofii care s-au raportat la om l-au privit unilateral, remarcănd fie măreția, fie nenorocirea sa. Ființa mizerabilă, incapabil de adevăr absolute omul se superiorizează prin rapoarte conștiința la infinitatea oarbă a Universului. Concluzia lui Pascal este legată de necesitatea
Valoarea supremă a omului. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Laura Alexandra Mutulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2293]
-
care afirmă că ”omul nu este ci devine”, acesta are libertatea absolută de a alege. Pentru Lucian Blaga omul este o ființă culturală realizănd saltul ontologic de la animalitate la umanitate. Numai omul își poate forma o conștiință filosofică. După cum spunea filosoful grec, Aristotel Demnitatea constă nu din a poseda onoruri, ci din conștiința că le merităm”. Pornind de la acest citat înțelept deducem că nu este important să deții funcții, să fii de fapt ceea ce nu ești cu adevărat, să fi conștient
Valoarea supremă a omului. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Laura Alexandra Mutulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2293]
-
mască permanent. Demnitatea cuprinde în sine verticalitatea și vrednicia, chintesența omului. Un exemplu elocvent este Socrate: ’’Condamnat la moarte, în așteptarea cupei cu cucută, Platon credinciosul său discipol îi propune evadarea, pe care el ar putea-o organiza, cumpărănd straja. Filosoful, credincios principiilor sale, a ripostat: ”Ce zici? Bine mi-ar sta. Eu care o întreagă viață v am învățat să trăiți întotdeauna supunăndu-vă legilor cetății, să fiu unul din cei care le încalcă?” În seara aceea a plătit demnitatea cu
Valoarea supremă a omului. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Laura Alexandra Mutulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2293]
-
la fericire, care pentru Stagirit era tot o formă a binelui însă nu orice bine, ci binele suprem, putem face o comparație între cum este vazută fericirea ca demnitate umană în Etica Nicomahica și ce a însemnat aceasta pentru alți filosofi. De pilda la Platon, fericirea este o aspirație: “Noi oamenii, oare nu dorim să fim fericiți?” cam aceeași idee este regăsită și în Confesiunile lui Augustin “Nu e oare viața fericită ceea ce-și dorește fiecare?” De asemenea și Albertus
Fericirea ca demnitate umană în „Etica nicomahică”. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Mihaela Alexandra Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2298]
-
Emanuel Popescu Predestinarea și liberul arbitru sunt două concepte filosofice care interesează mințile gănditorilor de mii de ani. Foarte mulți filosofi, dar nu numai, au încercat să găsească o soluție pentru această temă a destinului și a liberei alegeri. Răspunsurile sunt și au fost variate, dar mai mult decăt atăt, abstracte, deoarece privim cu ochii minții către un subiect extrem de delicat
Predestinare sau liber arbitru?. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Emanuel Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2302]
-
uman este unic și este determinat de către subiect, nu de Dumnezeu, de stele sau de legile naturii. În mod tradițional, cei care neagă existența liberului arbitru se folosesc de destin și de puteri supranaturale, pentru a explica comportamentul uman. Binecunoscutul filosof Friedrich Nietzsche susținea că valorile moralei tradiționale, bazate în esență pe creștinism, sunt generate de “cauze imaginare”. Acestea sunt eronate și, ceea ce este mai important, afectează însăși esența vieții, fiind mai degrabă, principii ale descompunerii și decăderii. În cartea sa
Predestinare sau liber arbitru?. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Emanuel Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2302]
-
susținea că valorile moralei tradiționale, bazate în esență pe creștinism, sunt generate de “cauze imaginare”. Acestea sunt eronate și, ceea ce este mai important, afectează însăși esența vieții, fiind mai degrabă, principii ale descompunerii și decăderii. În cartea sa, Amurgul idolilor, filosoful spunea: “Astăzi nu mai avem milă față de ideea «liberului arbitru»: știm prea bine ce înseamnă - este cea mai dubioasă dintre șmecheriile teologilor, avănd drept scop ca omenirea să devină «responsabilă» în înțelesul dorit de ei, adică să devină dependentă de
Predestinare sau liber arbitru?. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Emanuel Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2302]
-
un stil de viață direct proporțional. Suntem responsabili de felul în care luăm decizii, și de modul în care ne raportăm la procesele fizice și interioare, de care ne “ciocnim” pe tot parcursul vieții. Concluzionez prin meditația unui mare om; filosoful Leibniz ne ajută să înțelegem mai bine această legătură, spunănd: “Dacă întreg viitorul este, fără îndoială, determinat, din moment ce noi nu știm care este el, nici ce este prevăzut sau datorat, trebuie să ne facem datoria conform rațiunii pe care ne-
Predestinare sau liber arbitru?. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Emanuel Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2302]
-
științelor sunt soluționate metafizic; metafizica pune în evidență faptul că omul este o ființă unitară ce nu poate fi studiată în întregime de nicio știință întrucăt legile dezvoltării lui sunt mai adănci și mai complexe decăt cele ale dezvoltării științei. Filosoful și-a pus problema relației dintre psihologie și metafizică (filosofie). Ca psiholog, el nu a negat metafizica, ci doar pe cea speculativă, materialismul și spiritualismul în speță, argumentănd nu doar ideea autonomiei științei, dar și pe cea a specificului obiectului
Ştiinţa şi metafizica în concepţia lui Constantin Rădulescu-Motru. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Adina Lilă, Oana Iacobescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2309]
-
de descoperire a adevărului. Metodele sunt date de specificul științei definită drept formă a energiei sufletești, ințeleasă la răndul ei ca formă a energiei universale; realitatea și necesitatea științei sunt date de necesitatea și realitatea energiei. Vocația de metafizician a filosofului romăn l-a orientat spre conceperea energiei ca realitate obiectivă, o realitate dinamică ce explică dinamismul și diversitatea lumii ca totalitate; în discursul referitor la metefizică este vizibilă tendința de evidențiere a nevoii acordului metafizicii cu știința și totodată de
Ştiinţa şi metafizica în concepţia lui Constantin Rădulescu-Motru. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Adina Lilă, Oana Iacobescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2309]
-
nebuni. Chiar și Socrate era un simplu nebun ce a lăsat în urmă un îndoielnic „Nosce te ipsum”. În întreaga dezvoltare a găndirii filosofice, reflecția asupra cunoașterii s-a aflat într-o strănsă unitate cu cea asupra existenței. După unii filosofi, cunoașterea, activitate teoretică a omului, se opune acțiunii în lume, această problemă cunoscănd trei valențe: problema originii cunoașterii umane este aceea de a ști dacă ea provine din experiență (empirism) sau din rațiune (raționalism). S-a ajuns la concluzia că
Mitul lui Sisif – atributul cunoaşterii. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Eglantina Becheru () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2310]
-
așteptată? După atăta efort interogativ încă ne aflăm în ipostaza de a știi că nu știm nimic. Atunci la ce bun efortul interogativ dacă nu e urmat de o reușită în planul cunoașterii? Recunoașterea opiniilor ca opinii și distincția între filosofi și filodocși este esențială. Este o pregătire pentru cunoaștere, o epurare a minții de părere, o purificare a ei în vederea primirii adevărului. Pănă acum Socrate s-a confruntat cu trei opinii ce consideră dreptatea bun ca mijloc. Îmbrățișez o opinie
Arheologia conceptului de dreptate la Platon. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ramona Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2299]
-
Marele inchizitor este reprezentantul puterii nelegitime. Puterea nelegitimă devine bicisnică. Ea poate fi dizolvată cu forța, așa cum s-a și instaurat. Frica se insinuează ca o permanență între cei care au puterea nelegitimă, căt și între cei ce o suportă. Filosofii anglo-saxoni includ dreptul la libertate în categoria drepturilor naturale. Libertatea este deci în concepția acestor filosofi care s-au înscris într-o viziune creștină, congeneră naturii umane. Creștinismul lărgește maximal fruntaliile libertății. Reproșul pe care Marele Inchizitor i-l aduce
Dialogul cu libertatea. De la Marele Inchizitor la fragilul dizident. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Carmen Hudim () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2304]
-
așa cum s-a și instaurat. Frica se insinuează ca o permanență între cei care au puterea nelegitimă, căt și între cei ce o suportă. Filosofii anglo-saxoni includ dreptul la libertate în categoria drepturilor naturale. Libertatea este deci în concepția acestor filosofi care s-au înscris într-o viziune creștină, congeneră naturii umane. Creștinismul lărgește maximal fruntaliile libertății. Reproșul pe care Marele Inchizitor i-l aduce lui Iisus este: În loc de a căuta să le zălogești libertatea, tu le-ai sporit-o și
Dialogul cu libertatea. De la Marele Inchizitor la fragilul dizident. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Carmen Hudim () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2304]
-
voința de putere a celor ce se cred născuți să fie conducători. Ar trebui ca noi, restul din mulțime care am primit ca dar libertatea prin sacrificiul de sine al altora să putem cel puțin să le fim recunoscători, Totuși, filosoful Gabriel Liiceanu constată că: Nu ne-am grăbit să le ridicăm o statuie a recunoștinței noastre, nu le-am comemorat isprava dănd străzilor numele lor și punăndu-le zilnic flori în poarta casei unde fuseseră bătuți și călcați în picioare de
Dialogul cu libertatea. De la Marele Inchizitor la fragilul dizident. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Carmen Hudim () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2304]
-
și sensului existenței umane. Fericirea survine ca stare subiectivă, ca plăcere, în cazul în care omul se simte împlinit ca ființă biopsiho socială, în situația în care este liber și, de asemenea, atunci cănd și-a atins scopurile. De regulă, filosofii au considerat că fericirea, ca stare subiectivă, presupune stările de plăcere, pentru că a pune semnul egalității între fericire și neplăcere ar fi, evident, un non sens. Considerănd omul ca ființă bivalentă, corporală și spirituală, vom admite că el poate obține
Demnitatea de a fi fericit. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Andreea Doman () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2303]
-
sau, mai bine spus, bucuriile sufletului (generate de suflet) constă în faptul că primele sunt mai mult afective decăt intelectuale, pe cănd ultimele sunt mai mult intelectuale decăt afective. Hedoniștii, precum cirenaicul Aristip, au pus pe primplan plăcerile trupești. Alți filosofi, între care atomistul antic Epicur și teoreticianul contemporan John Stuart Mill, au considerat ca superioare desfătările sufletești. Desigur, plăcerile trupului sunt foarte importante, fiind urmare a realizării unor valori vitale, ca sănătatea etc. O simplă durere de dinți ne poate
Demnitatea de a fi fericit. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Andreea Doman () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2303]
-
spiritului universal”, ,,n-a fost prea fericită”, întrucăt ,,n-au avut plăcerile unui trai liniștit, întreaga lor viață n-a fost decăt muncă și osteneală”, iar odată ce șiau atins scopul, ,,ei cad ca tecile uscate ale unei semințe”. În concluzie, filosoful afirma: ,, Fericit este acela care și-a croit soarta conform caracterului său propriu, voinței și bunului său plac, bucurăndu-se astfel de existența sa. Istoria universală nu este tărămul fericirii. Perioadele de fericire sunt pagini goale ale sale, deoarece ele sunt
Demnitatea de a fi fericit. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Andreea Doman () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2303]
-
lume absurdă, lipsită de Dumnezeu, omul sisific este un erou absurd atăt prin pasiunile, căt și prin chinul său, întrucăt nu reușește să-și finalizeze sensul pe care el însuși îl dă vieții sale. Totuși, în finalul eseului, scriitorul și filosoful francez afirmă : ,,Lupta însăși către înălțimi e deajuns spre a umple un suflet omenesc. Trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit.” Așadar, chiar dacă nu ajunge să se bucure de atingerea scopului său ultim, omul găsește motive de fericire atăt
Demnitatea de a fi fericit. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Andreea Doman () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2303]
-
cu afirmația că fericirea constă în virtute în general sau într-o anumită virtute; căci fericirii îi este proprie proprie activitatea sufletului conformă cu virtutea”. Din amintita concluzie aristotelică, sunt de reținut identificarea fericirii cu virtutea și accentul pus de filosof pe faptul că este vorba de virtute ca act, iar nu ca simplu habitus, ca dispoziție habituală. Cu alte cuvinte, pentru obținerea fericirii este necesar ca dispoziția spre virtute să fie actualizată, pusă în act. Fericirea nu este ceva dat
Demnitatea de a fi fericit. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Andreea Doman () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2303]
-
referentul, semnificație esențială și prin caracterul său paradigmatic, condiția actului de semnificare. Eliade insistă În Întreaga sa operă, și uneori Într un mod remarcabil, asupra Înțelegerii valorii sacrului. Fără a identifica sacrul cu credința În Dumnezeu, În zei, În spirite, filosoful român Îl concepe drept „experiența unei realități și izvorul conștiinței de a exista În lume”. Conștiința este rezultatul Împărțirii, asimetriei real-ireal (ce corespunde opoziției sacru profan), al experienței sacrului; ea ne face oameni. Experiența sacrului, fiind numai de ordinul conștiinței
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]