8,611 matches
-
învăța. Tu nu ai lucrat potrivit adevărului, dar acesta te poate încă face liber. Privește și înțelege așa cum o face Duhul Sfînt, care face parte din tine și e totodată în continuă comuniune cu Dumnezeu. El este ghidul tău spre mîntuire și nu-ți cere decît să-ți sporești bucuria în tine și s-o împărtășești în numele Său, căci suntem în era Duhului Sfînt. 5.14. FIII ARȘI AI LUMINII O bucățică din mintea noastră a visat că era ruptă de
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
a acorda o asistență sporită persoanelor în vârstă și populațiilor amenințate, pentru o mai bună utilizare a timpului și a serviciilor, pentru o mai largă deschidere către lume și pentru a ne bucura mai deplin de experiențele noi. Nu există mântuire în afara progresului consumului, fie el și redefinit de noi criterii; nu există speranța unei vieți mai bune dacă imaginarul satisfacerii complete și imediate nu este repus în discuție, dacă rămânem la fetișismul creșterii nevoilor comercializate. A trecut vremea revoluțiilor politice
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
atât de a inculca acceptarea încercărilor, cât de a răspunde decepțiilor aduse de mitologiile laice care n-au reușit să-și țină promisiunea și să dea înfloririi complete a persoanei dimensiunea spirituală necesară. Dintr-o religie centrată pe ideea de mântuire în viața de apoi, creștinismul s-a transformat într-o religie în slujba fericirii pe lumea aceasta, punând accentul pe valorile de solidaritate și iubire, pe armonie, pace interioară, împlinirea completă a persoanei 3. De unde rezultă că suntem nu atât
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
idealurilor de fericire, hedonism, înflorire a individului difuzate de capitalismul de consum: universul hiperbolic al consumului n-a însemnat moartea religiei, ci instrumentul adaptării ei la civilizația modernă a fericirii terestre. Pe fondul dominației unei concepții intramundane și subiective a mântuirii, ia amploare comercializarea activităților religioase și parareligioase 4, oamenii având nevoie să găsească „în exterior” mijloace pentru consolidarea universului de sensuri pe care religia instituțională nu mai reușește să-l făurească 5. Fenomenul nu e nicăieri mai evident ca în
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
cu atât conceptul unei epoci convertite la religia competiției, a punerii în joc a titlului (challenge), e mai puțin convingător. „Cultul victoriei” este oare, într-adevăr, obsesia individului hipermodern? Asumarea riscului, provocarea, depășirea de sine se impun ca „discipline ale mântuirii personale”? Cel puțin la nivelul relației față de muncă, avem toate motivele să ne îndoim. Munca și timpul libertc "Munca și timpul liber" Începând din anii ’80, presa a devenit, într-o mare măsură, purtătoarea de cuvânt a tinerilor dinamici și
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
eficacității este asociată cu neliniștea în ce privește viitorul, cu constrângerile și presiunile care apasă tot mai puternic pe umerii salariaților. Dacă odele aduse competitivității și implicării subiective fac furori, acestea din urmă sunt percepute ca orice în afară de discipline menite să aducă mântuirea persoanei, deoarece sunt însoțite de insecuritate personală și identitară, de slăbirea respectului de sine, de „suferința la locul de muncă”9. Cu cât întreprinderile agită mai tare un anumit model de performanță individuală, cu atât mai anemice sunt adeziunea și
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
prin tehnică și prin belșugul de bunuri materiale. Pur și simplu, fericirea nu mai este concepută ca un viitor minunat, ci ca un prezent radios, ca plăcere imediată și mereu reînnoită, ca „utopie materializată”6 a abundenței. Nu promisiunea unei mântuiri terestre ce va să vie, ci fericirea imediată, eliberată de ideea de speculație a rațiunii și de pozitivitatea negativului. Plenitudinea exaltată de timpurile consumeriste nu ține de o gândire dialectică: ea este euforică și instantaneistă, exclusiv pozitivă și ludică. Discursul
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
ale voinței, fără „exercițiile spirituale” intense pe care le prescriau maeștrii Antichității 23. Sunt „încercați” Seneca sau Epicur așa cum te-ai duce să vezi un film sau cum „faci” o călătorie: acum până și înțelepciunea funcționează ca un „produs pentru mântuire cu eficacitate imediată”24. Centrată pe instantaneu și pe emoțional, noua înțelepciune este o înțelepciune light, în perfectă concordanță cu hiperconsumatorul experiențial: avem de-a face nu atât cu o „revoluție spirituală”, cât cu una dintre ipostazele consumului-lume. În culturile
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
1966. 9. Gilles Lipovetsky, L’ère du vide, ed. cit. 10. J. Baudrillard descrie cu succes toate aceste caracteristici în La société de consommation, ed. cit. 11. La începutul anilor 1960, Edgar Morin scria deja: „Cultura de masă orientează căutarea mântuirii individuale înspre divertisment”: „ceea ce e nou”, adaugă el, „sunt progresele unei concepții ludice asupra vieții”; E. Morin, L’esprit du temps, Grasset, Paris, 1962, pp. 92-93. 12. Între 1961 și 1981, numărul persoanelor care au plecat în concediu cel puțin
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
copleșită de meschinărie, marcată de fragilitate și de efemeritate, în fața numeroaselor supărări și a nenumăratelor ocazii de suferințe fizice și psihice, atunci când trebuie să suporți apăsarea socialului și preponderența colectivului încă de la cea mai fragedă vârstă, filosofia aduce șansa unei mântuiri, oferă o medicație eficace. Este vorba de a dori concordia cu tine însuți. Terapia o permite, la fel și refuzarea legilor, indexarea gândirii și a comportamentului nostru în funcție de ceea ce ne învață natura. Realizăm această pace cunoscând legile care guvernează această
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ciudat, nimeni nu vede vreodată aspectul subliniat în literatura universală și savantă: etimologia patronimului filosofului îl semnalează totuși: epikouros, cel care ajută; epikourein, a ajuta; epikouria, ajutor, asistență. Epicur pare predestinat sau determinat de propriu-i nume să contribuie la mântuire: la a sa și, cu aceeași ocazie, la a altora... Littré precizează că acest cuvânt îl califică pe cel care, în timpul războiului, se ocupă cu procurarea hranei, face parte din trupele auxiliare, din întăriri, din cele venite în ajutor pentru
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
efort pentru a evita neplăcerea și, cu aceeași ocazie, creează plăcere, tocmai în și prin această evitare. Zeii? Moartea? Frica? Boala? Suferința? Angoasa? Tot atâtea variațiuni pe tema unei negativități care trebuie nimicită. Locul acestor afecțiuni nefaste? Trupul. Prilejul de mântuire? Trupul. Măsura suferinței? Trupul. Cea a plăcerii? Trupul. Călăul și victima, mântuitorul și vinovatul? Trupul. El și nimic altceva - un trup redus la componentele lui atomice. 11 O prudență utilitaristă și pragmatică. În perspectiva terapeutică ce-i este proprie, ca
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ordini există separat, distincte, fiecare dintre ele ținând clar de lumea sa. Creată, coruptibilă, constrângătoare pentru primii, necreată, eternă, nemuritoare, necoruptibilă pentru ceilalți. De o parte, o osândă sub formă de mormânt; de cealaltă, o șansă făcând posibilă o eventuală mântuire. Sensibil și inteligibil. Dar ce înseamnă aceste cupluri de opoziții pentru un materialist? Pentru un filosof care afirmă compoziția atomistă a universului și a oricărei realități? Așadar, ce înseamnă o plăcere corporală pentru Epicur? Dar o jubilare a sufletului? Cine
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Trebuie să murim: și atunci, la ce bun să mai trăim? Și cum? Ce este după moarte? Ce pot spera? De ce trebuie să mă tem? Și după ce criterii? Există un infern sau un fel de paradis? Trebuie să dorim o mântuire ori să ne temem de o damnare? Dumnezeu sau zeii dispun de vreo putere? Dacă da, care este aceasta? Sunt eu răspunzător pe acest pământ de devenirea mea de după moarte? Există aici niște mijloace de a câștiga bunăvoința puterilor divine
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
dualismul și nemurirea sufletului, concepții dragi filosofului Peșterii la care creștinii țin atât de mult - se înțelege de ce. Phaidon oferă într-adevăr un text care inaugurează opțiunile catolice asupra chestiunii morții și a ceea ce se întâmplă cu trupul după moarte: mântuire, osândă, infern, cântărirea sufletelor, viața de apoi etc. În mod evident, Platon îl calchiază pe Pitagora care, la rându-i, reciclează înțelepciunile orientale. De unde, la adepții idealului ascetic, o apărare și o ilustrare a metempsihozei și a metensomatozei: sufletul desprins
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
în același timp o concluzie a existenței. Diogene din Oenoanda, bătrân, obosit, bogat, bolnav, dar înțelept grație doctrinei lui Epicur, suferă de dureri de stomac și verifică temeiul practicii filosofice: epicurismul ca terapie a sufletului și a trupului, înțelepciunea soteriologică, mântuirea prin gândirea dublată de o practică filosofică a vieții. La ora trecerii de cealaltă parte, Diogene își celebrează starea, bătrânețea, precizând că aceasta oferă și avantaje. Nu foarte îndepărtată de medicina stoică, logica epicuriană exaltă meritele stării în care se
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
trup 199-200, 179 Trup „Ce poate trupul?” 18-19; = suflet 60, 119, 134; în legătură intimă cu sufletul 187, 209-210; și arta 202; cinic 134-135; epicurian 173, 180, 200-201; filosofic 171, 173; care gândește 172-173; glorios 171; imanent 274; ocazie a mântuirii 200-201; medicație 174, 182; în pace 182, 202-203; procesul sufletului 63; „marea rațiune” 18; schizofren și pitagorist 60-61; ura față de trup 13, 200, 301 dualism - la Aristip 48, 148, 209; contra atomismului 38, 61, 72, 208-210; la Eudoxos 155; evocat
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
de acesta. Sabellius Îl privea pe Dumnezeu ca pe o monadă, denumită Fiu-Tată (hyiopator). Asemeni soarelui, Fiul-tată radiază căldură și lumină neîmpărțit. Dumnezeu este astfel unul singur, Însă are trei „modalități”: conform cu facerea și ordinea lumii el este Tatăl, conform cu mîntuirea el este Fiul și conform cu Îndurarea este Sfîntul Duh. Condamnînd sabellianismul, ortodoxia a repudiat subordinaționismul lui Origen, stabilind o egalitate Între ipostazele cerești. Teologia antiohiană, căreia i s-a atribuit o tendință adopționistă constantă, a cărei Însemnătate ar consta În
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
pe oameni, În favoarea celor din urmă19. Nefiind Însă În stare să pună capăt despotismului propriului ei fiu, cere ajutor de la Mama celor Vii, care i-l trimite pe fratele ei „de dreapta”, Cristos. Acesta Îi devine partener (syzygos) și asigură mîntuirea umanității sub Înfățișarea lui Isus Cristos 20. O versiune independentă a mitului consecințelor fatale atrase de nefericirea unui personaj feminin se Întîlnește În rezumatul făcut de Ipolit Cărții lui Baruh a lui Iustin Gnosticul 21. Trei principii, două masculine și
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
cu propriul ei antimimon pneuma determină felul În care sufletul Îi va fi judecat după moartea fizică 76. Poate mai optimist decît alte tratate gnostice, AJ respinge teoria metensomatozei (reîncarnarea În alte trupuri)77: toate sufletele vor avea parte de mîntuire, inclusiv cele care au fost duse pe căi greșite de spiritul lor contrafăcut, acestea Însă numai după ce vor fi fost instruite de alte suflete, aflate În posesia Spiritului Viu78. Numai blestemul sacrileg Împotriva Spiritului atrage după sine pedeapsa veșnică. Spiritul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Fatalității și către Prima Sferă. Pe aceasta din urmă o pune În mișcare, imprimîndu-i o rotație alternativă: șase luni Înspre stînga și șase luni spre dreapta 95. Această bizară și simplă strategie reprezintă principala faptă a lui Isus, În scopul mîntuirii neamului omenesc. Care este rezultatul ei? Arhonții, Îngerii zodiacului și planetele exercită asupra lumii o cumplită constrîngere, prin magia (mageia) lor96. Cuvîntul magie se referă aici la astrologie: domicilii și aspecte planetare, declinuri și exaltări, horoscop (ascendent) și medium coelum
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
unde vor fi puși În slujba ordinii viitoarel 96. Urmează o nouă creație, prin Logos, și de această dată ea este conformă cu imaginea Pleromei 197. Creația are loc sub supravegherea unui Tată numit, printre altele, Aion, Lăcaș, Sinagogă a MÎntuirii 198, superior Arhonților (hylici) și Puterilor (psihice)199, stabilindu-se astfel o nouă economie a universului, În care cele două ordini inferioare se constituie În aceeași ierarhie ca mai Înainte: principii au cu toții În grijă administrarea cîte unui sector al
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
obiectul unei polemici amicale Între mine și Jacques Flamant, Învățatul autor al cărții Macrobe et le néo-platonisme latin (Brill, Leiden, 1976). Diversele faze ale acestei polemici sînt rezumate În articolele cu care am contribuit fiecare la volumul dedicat concepțiilor despre mîntuire În religiile Antichității tîrzii, editat sub coordonarea lui Ugo Bianchi și Maarten J. Vermaseren la Brill, Leiden, 1983. Problema controversată era dacă platonicianul mediu Numesius din Apameea este sau nu părintele doctrinei trecerii sufletului prin sferele planetare, trecere În decursul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
acest lucru Înseamnă că Cristos n-a murit și că, lucru și mai grav, n-a Înviat din morți. În altă parte Însă, declară el, Marcion admite că Isus a cunoscut o suferință reală. Pentru Tertulian important este efectul de mîntuire exercitat de resurecția lui Cristos, În vreme ce pentru Marcion important este mesajul lui Cristos privind suferința deschizătoare de acces nemeritat la Împărăția cerurilor pentru apostoli și pentru toți adevărații credincioși Însemnați pe frunte cu litera tau (simbol al crucii), care vor
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Cristos a eliberat neamul omenesc (liberavit genus humanum)56, care fusese pînă atunci ținta perenă a persecuțiilor Demiurgului. Însă mesajul lui Cristos a avut un ecou prea slab În rîndul evreilor și al iudeo-creștinilor, aceștia rămînÎnd În majoritate excluși de la mîntuire (non omnes salvi fiunt, sed pauciores omnibus et Judaeis et Christianis creatoris)57. Antinomismul vădit al Dumnezeului bun al lui Marcion ar fi susceptibil să dea naștere, conform unei logici care nu le-a scăpat ereziologilor, unui absolut libertinism. Confruntat
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]