6,675 matches
-
mai aproape, fără ca prin aceasta unitatea României să fie primejduită. Dacă proiectul european va reuși, se va rezolva și problema minorităților. Într-o Europă unită, nimeni nu va mai fi majoritar; va fi o confederație de „minorități“. țiganii Dar principala obsesie a românilor sunt astăzi țiganii.<endnote id="9"/> În fața lor, românii se simt ca Într-o cetate asediată. Le sunt atribuite aproape toate infracțiunile și crimele. Și par a fi pe zi ce trece tot mai mulți. Recensămintele nu dau
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
simbolică. Din păcate, bulevardul nu este chiar atât de monumental și semnificativ cum s-ar fi cuvenit să fie. Clădiri publice sunt puține: două ministere chiar În fața palatului și, ceva mai departe, noua Bibliotecă Națională (Încă neterminată). În rest, tot obsesia regimului: blocuri de locuit (rămase goale la moartea dictatorului, fiindcă ar fi urmat să se intre doar cu aprobări speciale, și de asta n-a mai avut el timp). Sunt blocuri mai cu grijă construite decât cele din cartiere, dar
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
informat că Robby o întreba mereu unde era tatăl lui, de ce nu locuia cu ei, de ce nu venea niciodată în vizită. Se pare că numărul ieșirilor lacrimogene și al tăcerilor prelungite era în creștere; era vorba de confuzie și de obsesia de a i se prezenta dovezi; era vorba de anxietate, frică irațională, tulburări relaționale, scene la școală. Nu-i lăsa pe ceilalți să-l atingă. Însă la nunta din Nashville a întins instinctiv mâna spre a mea - eram oficial un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
înmuiată în clor. - Poftim - era înmuită în glorie? am exclamat, confuz. - Nu, clor. Acid clorhidric, domnule Ellis. Am închis din nou ochii. Nu voiam să mă mai gândesc la cartea aceea. Avusese de-a face cu tatăl meu (turbarea lui, obsesia cu statutul social, singurătatea lui) pe care îl transformasem într-un ucigaș în serie ficțional și nu aveam de gând să mă supun din nou acelei experiențe - de a mă confrunta iarăși cu Robert Ellis sau Patrick Bateman. Depășisem faza
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
participasem la un dineu unde întreaga conversație se referea la copii și pentru că în realitate eram cel mai nou dintre tați, nu reușeam să înțeleg anxietatea și curentul emoțional subteran care pulsa sub sporovăiala destinsă - ceva nu era normal în obsesia asta cu copiii, aducea a fanatism. Asta nu însemna că le păsa cu adevărat de copiii lor, însă doreau ceva în schimb, un profit al investiției lor - o necesitate aproape religioasă. Era obositor să-i asculți și în același timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am intrat în baie, am închis ușa și am început să plâng din cauza celor spuse de Robby. După vreo treizeci de minute am ieșit din baie și i-am spus simplu lui Jayne, care stătea în fața oglinzii inspectându-și coapsele (obsesia celulitei): - Dorm aici la noapte. N-am primit nici un răspuns. Rosa întinsese deja cearșafurile, iar Jayne, doar în tricou și chiloți albi, s-a strecurat în pat și s-a ascuns sub cearșaf. Stăteam în mijlocul camerei, lăsând Xanax-ul să-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
câștigat o licitație a guvernului. Trecem relativ repede formalitățile de control și îmbarcare și iată-ne în sala de așteptare. Un moment de suspensie între aici și acolo. Mintal, suntem deja plecați. Ne‑am despărțit de Moldova, de Chișinău, de obsesiile și angoasele noastre nevindecate. Într-un fel, este o eliberare de tine însuți, de cel pe care îl vei regăsi la întoarcere și pe care-l vei resimți ca pe o piele mult prea strâmtă - pentru tine, omul schimbat -, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
înseamnă o valoare spirituală: nici o „așchie” nu poate lipsi din viitorul șantier al reconstrucției idiomului originar. Luăm cina în picioare, în mijlocul forfotei generale. Atmosferă de campanie, comodități la repezeală, cu ochii pe ceas. Nu într-atât încât să devină o obsesie, deocamdată. Nu știu cum va fi mai încolo, ne așteaptă alte 17 orașe, cu tot atâtea îmbarcări și împachetări febrile. Totul fiind sub supraveghere - o supraveghere senină, cu zâmbetul pe buze -, ne abandonăm staffului german, care nu va uita, desigur, să dea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
friptură, cartofi, legume în porții mari. Vodca poloneză nu e grozavă, dar ne încălzește pe ploaia aceasta care nu mai contenește. Stăm la masă cu András Ferenc Kovács, care scrie cărți poștale pentru ai săi, din România, la Târgu-Mureș. Această obsesie a cărților poștale trimise acasă, prin care îți marchezi prezența pe harta traseului. Și ceilalți colegi români - Andrei Bodiu, Nicolae Prelipceanu, Adrian Popescu - au această preocupare: să trimită ilustrate acasă. Noi, basarabenii, suntem mai puțin sentimentali, mai puțin „dați” cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
postmodernă produce o „metaforizare” accelerată a limbajului, transformând termeni și locuțiuni consacrate în bibelouri cu valoare muzeistică: „la celălalt capăt al firului”... Ce „fir”, domnule, la telefoanele mobile?!) VASILE GÂRNEȚ: Prima stație pe teritoriul Lituaniei se cheamă Kybartay (am o obsesie: să rețin numele primei halte de pe teritoriul țării în care intrăm, ca pe un fel de jalon pe care îl ornez, ulterior, cu tot felul de „corali” simbolici. Dar nu întotdeauna am reușit acest lucru: ori se întâmplase noaptea, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mulți occidentali, care s-au repezit, după 1989, să exploreze „Estul sălbatic” pentru a-și astâmpăra, pesemne, spleenul pe care ți-l induce un mediu prea aseptic de existență. Leons Briedis - un intelectual admirabil - e, altfel, un om muncit de obsesii și veșnice nemulțumiri: i s-a plâns lui Nae Prelipceanu că în Letonia e rău, că, dincolo de pospaiul occidental, totul e putred pe dedesubt. Briedis folosește un limbaj metaforic, o terminologie abisală, agreată și de Maria. „Lasă, Leons, că la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
experiment literar foarte interesant, demn de statura unor scriitori europeni, de capacitatea lor de a simți neantul... Păcat că nici una dintre gazdele noastre - o spun acum, la penultima escală a Trenului Literar - nu a avut această idee funambulescă, scăpată de sub obsesia organizării ireproșabile. VASILE GÂRNEȚ: Suntem cazați, o parte, la hotelul Polonia, ceilalți - la Metropol, ambele situate foarte aproape de Gara feroviară Centrală. O primă recomandare de la Chingiz Abdullayev, bestselleristul azer de expresie rusă care, evident, în lungile sale turnee prin Europa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
firea sa și puterea sa de anduranță, concesii, mai ales tinerii, debutanții, pentru care era imperioasă ieșirea în arena publică - moment al confruntării cu publicul și cu critica. Un tânăr de mare talent, „locuit” de vocația sa ca de o obsesie majoră, irepresibilă, nu poate aștepta căderea tiranului sau o revoluție, timpul său e scurt și el e sigur de dreptul său de a se exprima! E, de altfel, nu numai dreptul său, dar și al comunității ce l-a izvodit
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
său structural, Weltanschauung-ul său care îl diferenția radical de momentul mocirlos și fals, literar, de atunci, post-stalinist, dar, cum s-a întâmplat și cu Eminescu cu un secol înainte, îl revela și ca diferit adânc structural, în „instinctivitatea, în obsesia sa poetică”, de spiritul însuși al poeziei și artei românești tradiționale. Ca și Eminescu, într-un fel, care, ascultând de sfatul mentorului său Titu Maiorescu, „a întors spatele” poeziei franțuzești, de care asculta pontiful poeziei românești de atunci, un Alecsandri
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
legați și îndatorați acestui lector, acestui public care ne-a fost, în felul lui, credincios, și nu ne-a trădat, nu ne-a „uitat”, cum au făcut unii dintre cei pe care-i crezusem apropiați și „cuceriți, îmbolnăviți” de ideile, obsesiile, dacă nu de făptura noastră trecătoare, lui, noi îi suntem obligați; dacă nu cu un răspuns, oricum cu tratarea, „atacarea” acestei „chestiuni”, mai ales azi, în modernitate sau post-modernitate, când „specialiștii” se rușinează de a o aborda sau o rezolvă
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Kantă ca singura compensație a existenței!”. Care „muncă”?! Întoarcerea repetată și obstinată pe solul „unde ți-ai petrecut tinerețea”, tu „și ai tăi”, și încăpățânata revenire la aceleași „unelte, forme, reflexe și ticuri ideatice”, recăderea în același cerc infernal al obsesiilor tinereții tale literare, nevindecat defel de atâtea sarcasme și groase ironii ale celor care ți-au însoțit primele urcușuri pe panta unei arte ingrate și originale, nevindecat și neînțelepțit de vârstă, părăsirea de prieteni, vitregia străinătății sau singurătatea care te-
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
în ochii multora - ne aflăm într-o țară sudică, latină, semi-balcanică, unde orice tergiversare a „alegerii căii” pare o amenințare a ratării!, dar și „singur” în interiorul meu cel mai profund, în sensul că-mi căutam încă reperele, stilul și chiar obsesiile ce urmau apoi să-mi fundamenteze creația - sau teoretizam inabil și cu false argumente în jurul unora dintre ele, cum era cea a „relației dialectice, stranii, paradoxale, între călău și victimă”, o relație pe care eu o „complicam” infinit, nu cunoșteam
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
pornire a unui eu profund care, între morală, convențiile sociale și carieră, alege... cariera?! Oare... tinerii de azi și de mâine, într-o țară și o societate deschisă din nou „tuturor posibilităților”, vor trăi, cel puțin unii dintre ei, aceleași obsesii sociale pe care le-am trăit noi - o parte dintre noi, cei ce refuzam încă de pe băncile școlii un drum cuminte, înțelept calculat de pedagogii și părinții noștri! -, oare aceste „idealuri” burgheze vor mai „funcționa” în viitorul social al României
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
pateticul” sau „eroul slab”, cum o spun postmodernii, și apoi fondat în toată amploarea sa, după ce a traversat culoarele umile ale „povestirii pentru bone”, de un Balzac și Tolstoi, urmați, fiecare în literatura lui, cu reflexele și orizonturile „ticurile” și obsesiile tipice, de o pleiadă uriașă de mari sriitori.Ă O dată cu exclamația lui Th. Mann care, se pare, după ce a citit Ulysse al lui Joyce, a afirmat că „nu se mai poate scrie roman după acesta!”, a pornit, în Occident mai
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
cârduri” de tineri ce se strângeau instinctiv laolaltă, înfricați de sistemul dur post-stalinist, dar cu inconștiența și vitalitatea fericită a tinerilor și sperând pentru fiecare dintre noi, dar și pentru „națiune”, o artă veritabilă, expresivă, mare! Cu timpul, estompându-se obsesia acestei „piramide răsturnate” în ce mă privea pe mine, o dată cu primele texte care, în sfârșit, mă exprimau, măcar în parte, „ea”, în mintea mea, a prins dimensiuni mai largi, colorându-mi, conștientizându-mi, chiar și în „fragmente”, obsesia noastră a
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
estompându-se obsesia acestei „piramide răsturnate” în ce mă privea pe mine, o dată cu primele texte care, în sfârșit, mă exprimau, măcar în parte, „ea”, în mintea mea, a prins dimensiuni mai largi, colorându-mi, conștientizându-mi, chiar și în „fragmente”, obsesia noastră a tuturor, în istorie, creație și uneori chiar și în politică, numită generic „specificul național”. O anume „nesiguranță” confuză, adâncă și persistentă, pe parcursul a mai multe generații în modernitate, „nesiguranță” pe care, după câte am putut observa, o împărțim
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
de la Nisa. Un halou de Lume Nouă la apogeul societății de consum, dedată joggingului și modei high-tech. Degeaba îmi tot repet că Godefroi de Bouillon și Pierre Loti nu au drepturi exclusive asupra complexului numit mare nostrum, zadarnic îmi reproșez obsesiile specifice călătorului-explorator amator de cămile cu clopoței, de scheunături de șacal, de dansatoare cu sprâncenele boite și de vaporașe pentru turiști vopsite în culori țipătoare, decepționat că întâlnesc atâtea redingote europene pe cărarea Regilor Magi (Loti era dezolat încă din
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Guvernanții englezi din 1946 îi numeau teroriști pe viitorii guvernanți israelieni (atentatul de la hotelul King David: cincizeci și doi de civili uciși), care i-au predat apoi ștafeta palestinianului Arafat; moștenitorii acestuia înmănează acum torța noilor veniți din Hamas. Atunci când obsesia religioasă (nevroza repetiției, zicea Freud) suprasubliniază bâlbâielile istoriei, poți afla cât e ora citind-o pe vechile cadrane solare. Zidul Plângerii se mulțumește acum să fie occidental: lamentațiile au trecut dincolo de zid, pe esplanadă. Când unul n-are de ce să
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
e ironia istoriei. În imediat, acum. Este oare imaginabilă perpetuarea actualei stări de lucruri pe termen lung, până la sfârșitul secolului al XXI-lea, să zicem? Fie-ne permis să ne îndoim, într-atât este ea de generatoare de insecuritate pentru obsesia securitară a Israelului, dar și de inconștiență în privința tendințelor majore din regiune, îndeosebi cea demografică, cea informatică și cea religioasă. Dacă nu mai multe, măcar unul singur dintre guvernele europene ar putea să le semnaleze prietenilor noștri israelieni 1) că
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
mult mai puțin inaccesibil, implacabil și ascuns cunoașterii ca Allah. Cel pe care-l strâng pantofii își poate căuta alții, mai comozi. Iar în caz de nenorocire, nu pe seama încălțărilor o pui, ci pe a piciorului. Un om bântuit de obsesii se va simți în largul lui într-o religie a Legii, iudaism sau islam: credința creștină i se va potrivi mai bine unui imaginativ sau unui original. Individul căruia îi place să acționeze în acord cu conștiința se va simți
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]