6,100 matches
-
activiști, sus, la conducere. Ambele profund și definitiv antieuropene. țărănimea și muncitorimea n-au avut și nu pot avea niciodată astfel de aspirații. Iar nomenclatura vede în orice influență occidentală care introduce alte idei, valori, criterii de organizare și selecție primejdia imediată și mortală a dominației sale. Modelul occidental, în două cuvinte, se opune și contestă în mod direct și radical modelul sovietic impus la noi timp de decenii. Singura pătură socială care are în mod natural, spontan și tradițional, aspirații
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
Mai precis în structura sa socială fundamentală. O Românie rurală și inevitabil etnicistă, conservatoare, izolaționistă, tradiționalistă, sămănătoristă, populistă nu va simți niciodată nevoia Europei. Dimpotrivă, o va percepe ca un grav pericol pentru păstrarea ființei naționale. Ea simbolizează străinul, necunoscutul, primejdia externă, psihologie specifică oricărei comunități tradiționale închise. Doar o Românie citadină, urbană, deschisă, permeabilă influențelor străine, predispusă și la fenomene de cosmopolitism, poate avea reale aspirații și necesități europene. Structura României actuale este încă de esență rurală, cu toate fenomenele
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
de clasă. Chipurile despotice ale trecutului vor continua astfel să inspire poporului dezgust odată cu voința de nimicire. Una din misiunile pe care clasa muncitoare o are de desăvârșit, este și curățirea terenului social al țării de buruienile boierești și Îndepărtarea primejdiei unui salt din partea lăcustelor apusene. Ascuțirea vigilenței se dovedește fecundă pentru poezie căci ea Îi furnizează energie combativă și o orientează. Urmând aceeași atitudine de clasă, Dan Deșliu scoate o invectivă puternică Împotriva satrapilor, Îndopați cu vlaga mulțimii: «Balaurii cu
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
lor cauza eliberării de sub jugul german» (Ă). În Scânteia și România Liberă legale apar poeme inspirate de glorioasele armate eliberatoare: După ce codri au adăpostit pe tovarășii dârzi din spatele liniilor, după ce drumurile au purtat armatele plecate să clădească o pace fără primejdie, cât de puține-s vorbele smulse din această tribună-nsângerată. Și totuși despre toamna aceasta se va scrie și iar se va scrie Către apus și către Răsăritul Îndepărtat o Întâlniră pe drumurile lor soldații roșii ai libertății odată cu zorile
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
unii pe alții, pentru că n-au ce pierde. Ni s-a Întâmplat să fim siliți să răspundem la rubrica corespondenței cu asprime câtorva tineri care ne trimiteau cu candoare poeme plagiate, modificate doar ici colo. Aceasta este cea mai mare primejdie care amenință tânăra noastră poezie: lipsa de originalitate - și care duce la un formalism tot atât de primejdios ca cel cultivat de curentele burgheze. La bază stă, bineînțeles, o confuzie: poeții vor să creeze o poezie cât mai agitatorică și cad În
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
de o mare veridicitate al boierimii românești, al josniciei acestei clase, al setei sale nemăsurate de avere, care o Împinge În egală măsură să exploateze fără limită țărănimea și să comită crimele cele mai abjecte atunci când interesele sale sunt În primejdie. (Ă). Dar și În Bijuterii de familie, cu toate că saltul calitativ făcut de scriitor de la apariția Dușmăniei este remarcabil, mai sunt prezente Încă rămășițe ale modului antirealist de a privi oamenii și faptele”. În partea a doua a comentariului, Ion Vitner
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
făcut bine criticii dojenindu-mă pentru Înclinația ce o aveam de a descrie cu precădere părțile Întunecate din om. S-a arătat destul de clar linia decadentă pe care mă mișcăm, și totuși pentru că s-a arătat clar acest lucru și primejdia pe care o conținea cred că am reușit să-l elimin din noua mea carte. Aș cere criticii nu blândețe ci o critică principială, sinceră În primul rând, clară și argumentată. Numai o asemenea critică Îl poate ajuta pe scriitor
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
autor), Întâlnirea lui Marin Preda cu muncitoarele de la F.R.B. și Înmulțirea acestor forme de confruntare a operei cu instanța cititorilor - motiv pentru care rezervăm acestui aspect o tratare separată. Apoi, la Uniunea Scriitorilor se dezbate cazul, se țin lecții despre primejdia naturalismului. În consecință, o suspiciune generală și persistentă se va așterne peste proza anului, „vânătoarea de elemente naturaliste” fiind dominanta anului În critica literară. Dar să desfășurăm cazurile pe rând. Horia BRATU 27 Își face autocritica Într-un context foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
producția În folosul lor și al tovarășilor lor. Între lucrările recent apărute, nuvela intitulată Acasă de Nicolae Jianu Încearcă să zugrăvească tocmai acest avânt. (Ă). Aceeași dragoste și participare a muncitorilor noștri la viața fabricii este prezentă și În nuvela Primejdia de Vera Hudici, din volumul acesteia Drumul spre lumină. Impresionant de-a dreptul este eroismul de care dă dovadă eroina, salvând fabrica de un incendiu sigur. (Ă). Neînțelegerea justă a criticii și autocriticii duce la greșeli grave de felul acelora
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
idei și sărăcia formei”, de „prozaism, platitudine și toate limitările care reduc poezia la afiș sau lozincă”, de „lipsa de personalitate - numeroși poeți se copiază cu ușurință unii pe alții pentru că n-au ce pierde”, ceea ce este „cea mai mare primejdie care amenință tânăra noastră poezie - lipsa de originalitate - care duce la un formalism tot atât de primejdios ca cel cultivat de curentele burgheze”. Celălalt poet, Eugen Jebeleanu, vorbește despre „o poezie constatativă, de registratură sau cum vreți să-i mai spuneți”, acuzând
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
transformările esențiale pe care le-a suferit țara noastră după 23 August (Ă). (Ă). Prin utilizarea unui astfel de procedeu de Înregistrare lirică, poemul capătă o extensiune care sfârșește prin a deveni obositoare. În direcția măiestriei Îl pândește o anumită primejdie pe poetul Chivărei Roșii. (Ă). Problema evitării abstractului, a generalului sărăcit de semnificații vii, este actuală pentru poetul clujean Victor Felea. Poemul A noastră imensă dimineață publicat de el În Lupta Ardealului nr. 1221, are același caracter de inventar istoric
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Întregului popor pentru avangarda sa. (Ă). Poemul amplu pe care poetul Mihai Beniuc l-a scris În cinstea tovarășului Gh.Gheorghiu-Dej evocă momentele mai semnificative din lupta clasei noastre muncitoare, Începând din anii când, la orizont, Începea să se vadă primejdia fascismului: Grivița, procesul ceferiștilor, Doftana, evadarea din lagărul de la Tg. Jiu, (Ă). «Și să vedeți În fruntea luptei Bărbatul care-n treize’ș’trei A fost stegarul luptei noastre Când Înfruntarăți pe mișei. Eroi acoperiți de slavă Ai clasei care
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
11”: „În special din acest punct de vedere, al unei originalități bine marcate, apariția primului volum de poezii al tânărului poet A. E. Baconsky reprezintă un fapt Îmbucurător, care merită o atenție deosebită. (Ă). Baconsky este Însă pândit de o primejdie serioasă: aceea de a aluneca de la originalitate la manieră. Spuneam că el nu repetă șabloanele curente, șabloanele altora. Dar se repetă pe sine Însuși, reluând la infinit un șablon pe care l-a confecționat singur și care, din păcate, a
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
de pildă o imagine răsuflată ca aceea În care chiaburii sunt Înfățișați ca niște șerpi veninoși: «Șerpi cu-nveninate mușcături Stau În ascunzișuri și pândesc». sau aplicarea epitetului „negre” pentru a desemna planurile acelorași chiaburi? (Ă). Dar faptul cel mai grav, primejdia cea mai mare o constituie un alt clișeu repetat la nesfârșit: prezența emfatică a poetului. Oricând și oriunde, poetul vorbește În primul rând și pe larg despre sine: „Eu”Ă „Eu”Ă „Eu”Ă Aproape nu există poem În care
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
aceasta țîșnește peste copastie, a ședea în ambarcațiune e ca și cum ai sta în mijlocul pistoanelor șuierătoare ale unei locomotive cu aburi, ale cărei piese și roți te pot zgîria rău de tot. Mai mult încă, nu poți sta nemișcat în mijlocul acestor primejdii, deoarece ambarcațiunea se hățînă ca un leagăn, aruncîndu-te cînd într-o parte, cînd în cealaltă, fără nici un avertisment, încît doar printr-o echilibristică specială și printr-o încordare supremă a voinței, izbutești să nu devii un Mazeppa - adică să nu
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
aveau rostul. Vîslele scurte fură lăsate din mîini, fiind înlocuite numaidecît cu babaicile cele mari, care intrară zgomotos în acțiune. Pufăind mereu din pipă, Stubb își îndemnă oamenii la atac. Da, balena își schimbase brusc tactica. Pe deplin conștientă de primejdie, înota cu capul în afară, prin viitoarea de spumă pe care-o stîrnea. Ă Pe ea, băieți, pe ea! Nu vă grăbiți, însă, înaintați ușurel, dar n-o lăsați, prindeți-o! striga Stubb, scoțînd fum pe nări. Ca fulgerul, băieți
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
oare balena să-și scuipe jeturile deasupra apei, dacă nu tocmai pentru a-și umple rezervorul de aer, înainte de a se da la fund? Căci e limpede că această necesitate de a se ridica la suprafață o expune la toate primejdiile vînătorii, care-i pot fi fatale; mai ales că leviatanul nu poate fi prins cu nici un cîrlig și cu nici un năvod, cînd lunecă la o mie de stînjeni sub razele soarelui. Așadar, nu atît dibăcia ta, vînătorule, cît această necesitate
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
stoarcă vreo idee, se încumetă să vorbească: Ă Vă rog, domnule, cine-i lordul-gardian? Ă Ducele. Ă Păi, ce legătură are ducele cu capturarea ăstui pește? Ă Totuși, e al lui. Ă Ne-am dat multă osteneală, am înfruntat multe primejdii, ba am făcut și oarecare cheltuieli - iar acum, toată truda noastră să fie în folosul ducelui, numai al lui? Noi nu ne alegem cu nimic de pe urma ostenelii noastre, decît cu bășicile din palme? Ă Peștele-i al lui. Ă E
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
la cîrmă, la miezul nopții. Dar în noaptea aceea mi s-a întîmplat un lucru și mai ciudat îpe care n-aveam să mi-l explic niciodată). Trezindu-mă dintr-un somn scurt, de-a-npicioarelea, am avut senzația oribilă a unei primejdii fatale. Echea din os de balenă mă izbea în coaste, căci stăteam rezemat de ea; urechile îmi țiuiau de fîșîitul velelor care tocmai începuseră să fremete în vînt; credeam că ochii mi-s deschiși, dar, ducîndu-mi în neștire degetele la
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
zadarnic și de absurd ar fi ca un om temător din fire și neumblat prin lume, să încerce a înțelege această admirabilă balenă cercetîndu-i doar scheletul împuținat, întins în acea pădure plină de pace. Numai în miezul celor mai mari primejdii, numai în vîrtejurile stîrnite de coada furioasă, numai pe marea adîncă .și nemărginită poate balena vie să fie descoperită cu adevărat, în plenitudinea ei. Dar șira spinării? Cel mai potrivit mijloc de a o privi este de a-i pune
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
-n mînă paratrăznetul nu pățește nimic, dacă nu-i trăznit catargul? Ei, ce mai ai de zis? Nici o corabie dintr-o sută n-are paratrăznet, iar după părerea mea Ahab - da, omule și noi toți - n-am trecut printr-o primejdie mai mare decît echipajele celor zece mii de nave care brăzdează în clipa asta mările. Păi, bătrîne Meșter-Grindă, ai vrea ca toți oamenii din lume să umble cu cîte un mic paratrăznet înfipt în vîrful pălăriei, aidoma unei pene în pălăria
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
toate lucrurile materiale! Există oare ceva real, în afara gîndurilor imponderabile? Iată însuși simbolul temut al morții îngrozitoare, devenit - printr-o pură întîmplare - un simbol al speranței și al sprijinului de care se agață viața, cînd e expusă celei mai mari primejdii. Un colac de salvare făcut dintr-un sicriu! Se poate oare merge mai departe? E oare posibil ca sicriul să fie, la urma urmei, doar un păstrător; al nemuririi noastre? O să mă mai gîndesc. Dar nu! Am mers atît de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
atît de dulce, mi-am înfipt harponul în prima mea balenă - eram un băiat de optsprezece ani! Sînt patruzeci de ani de-atunci, patruzeci de ani! Patruzeci de ani de neîntreruptă vînătoare a balenei! Patruzeci de ani de lipsuri, de primejdii, de furtuni! Patruzeci de ani pe marea necruțătoare! Sunt patruzeci de ani de cînd Ahab a părăsit pămîntul pașnic, pentru a se război cu grozăviile din adîncuri! Da, da, Starbuck, din acești patruzeci de ani, n-am petrecut nici trei
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
sînt ca o lunetă magică! Văd în ei pe nevasta și pe copilul meu! Nu! Rămîi la bord, Starbuck, nu coborî cu mine în ambarcațiune, nu veni cu păcătosul Ahab, cînd acesta va porni s-o vîneze pe Moby Dick! Primejdia aceea să nu te amenințe! Căci văd în ochii tăi îndepărtatul meu cămin! Ă Vai, căpitane, căpitane! Suflet ales! Inimă bătrînă și totuși mare! Ce rost are să vînezi peștele acela blestemat? întoarce-te cu mine! Să fugim de pe aceste ape
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
cumplite ale rechinilor; în vreme ce Stubb se milogea să fie pescuit de careva, mai ales că saula lui Ahab, slobodă acum, i-ar fi permis acestuia să intre în vîltoarea înspumată, pentru a salva ce se mai putea - în toiul acestor primejdii înfricoșătoare, ambarcațiunea încă neatinsă a lui Ahab păru deodată că-i trasă spre cer de niște fire nevăzute; Balena Albă, țâșnind ca o săgeată din mare, o izbise în fund cu fruntea ei lată, făcînd-o să se înalțe în văzduh
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]