7,387 matches
-
privind rotocoalele de praf care îngroșau mereu ceața uscată de deasupra câmpului. Spre ce... Pădurea nu se mai zărea aproape deloc. Când atingea maximum de intensitate, vântul vuia sinistru. Am întrebat-o pe Eleonora dacă îi era frică. Ea a scuturat din cap într-un fel care putea fi interpretat oricum. Părea preocupată să urmărească dansul trâmbelor de praf. Nu știu ce mi-a venit să insist. ― Să presupunem că ar veni un tren pe care ar scrie numele orașului tău. Și din
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
trenului". Te-ai uitat la mine uluit. "Care tren?" "Trenul care va veni". Dar îl așteptăm de atâta vreme și nu vine, mi-ai zis. Cum îți închipui că va veni tocmai când te plimbi tu pe marginea șinelor?" Am scuturat din cap și ți-am dat o explicație care și pe mine m-a uimit. Dacă m-ai fi lăsat, ai fi văzut că venea. Toată viața m-a urmărit ghinionul. N-am obținut nimic decât după ce nu mai aveam
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
gând și mi-am dus mâna la obraz să-mi pipăi masca de sticlă. În clipa următoare m-am repezit, orbecăind și lovindu-mă de pereți, spre încăperea unde e telefonul. Ajungând acolo, am apucat-o de umeri și am scuturat-o: "Ce vrei? De ce țipi?" Dar ea continua să țipe. Am zgîlțîit-o atunci și mai tare. "Femeie nebună, ce te-a apucat, de ce țipi așa?" Parcă nu mai eram în gară, eram la frizerie, vedeam prin întuneric trăsăturile femeii de la
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
un cuvânt. Singura mea șansă de a vorbi e acum. După aceea s-ar putea ca pustiul să-mi pecetluiască pentru totdeauna gura și nimeni n-ar mai ști cum am ajuns să duc o cobră în sân. Ah, mă scutur de silă numai la gândul ăsta. Dacă voi avea nenorocul să se întîmple așa, să nu mă disprețuiți prea mult. Compătimiți-mă doar. Înseamnă că pustiul a fost mai tare decât mine și că n-am avut putere să rămân
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
aveți nevoie de programare, o întâmpină călduros Mma Ramotswe, întinzându-i mâna. Sunteți oricând bine-venită. Femeia îi strânse mâna corect, observă Mma Ramotswe, după tradiția botswaneză, punându-și mâna stângă pe antebrațul ei drept în semn de respect. Majoritatea albilor scutură mâna foarte nepoliticos, întinzând doar o mână și lăsând-o pe cealaltă liberă să facă tot felul de șiretenii. Femeia aceasta măcar învățase câte ceva despre cum trebuie să se poarte. O invită să ia loc pe scaunul pe care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
i se luase o piatră de pe inimă, se vedea clar. Expresia ostilă i se ștersese de pe chip și încerca să-i smulgă un soi de asigurare. — Și fetele acelea, întrebă el, n-o să mai am necazuri cu ele? Mma Ramotswe scutură din cap. Nici o grijă. N-or să vă facă necazuri. — Și declarația? insistă el. A celeilalte fete. O veți distruge? Mma Ramotswe se ridică în picioare și se îndreptă spre ușă. — Declarația aceea? — Da, declarația fetei care mințea în legătură cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
râzi!”. Părându-li-se că am început să-mi pierd verva, mi-au împins sub nas, cu o trestie, un burete vârât în oțet, însă eu am refuzat să îl miros și, înșfăcându-l cu dinții, am început să-l scutur, așa cum face un câine c-un pisoi. „E tare tipu’!” s-au amuzat, și mai mult, soldații. Dar EA nu a mai suportat și, ridicându-se pornită, s-a apropiat de cruce. „Mesia, Isusul meu, păstrează-ți demnitatea, nu face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Dacă vor da lovitura, unii vor scăpa de Magistrat, așa cred. Aurul ferește de orice. Până atunci, acolo unde apa râului este mai puțin adâncă, sute de oameni, cot lângă cot, sită lângă sită, se apleacă, se ridică, tremură convulsiv, scuturând ciururile. Vilegiaturiștii privesc de pe culmi; jos, în șuvoiul rece ca gheața, fiecare mogâldeață se gândește cu spaimă că vecinul s-ar putea să fie mai norocos. Cel din dreapta. Sau cel din stânga. Sunt la un pas, nimic nu este exclus: ciururile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
o fugă din sine. Timpul, brazdă trasă de-a lungul și de-a latul frunții, în adâncimea frunții; timpul, o chestie lichidă ce aluneca printre degete, ce se evapora de pe epiderma sufletului precum un strat de rouă gelatinoasă, ce se scutura polen de pe gene dimineața; timpul, întrupare într-un contur de ceas fără cifre. Alerga umăr la umăr cu forma sa, se călcau pe picioare, își dădeau ghionturi, se îmbrânceau, până când, plini de lehamete, se abandonau într-o descompunere lascivă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
dreaptă, cu un ciocan de lăcătuș, Gabriel, la cingătoare, în loc de cruce, o seceră. (Statuia libertății, învelită într-un cearșaf, ascundea orice obsesie dacă îngerii nu aveau sex, nici sâni nu trebuia să aibă.) Precum floarea castanilor, ciuma bolșevică s-a scuturat peste creștet. Plumbul mausoleului s-a topit și s-a împrăștiat ca o pecingine de nerostire. Frica purta insignă în piept, curajul scrijelea stâlpii de telegraf, tovarășii, exfoliau sinapsele ca pe niște ouă fără bănuț. Ogorul patriei, precum un Eden
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
curs stelele în apa Bahluiului. Cerul! S-a șters măcelarul pe mâini și pe față, ștergar vinețiu deasupra icoanei cu pete negre, cu pete roșii. Unde sunt norii, cine a șters geamul? Erau parcă zugrăviți cu var alb. Cine a scuturat plopii de ploaie? Din oglindă, o dâră de sânge albastru imita zorii. "Nani, nani, puiul mami, nani, nani! S-a făcut strigare și pentru tine, pășește! Pământul făgăduinței în inimă. Este vremea ochilor cusuți, puiule. La ce-ți folosește lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
încât, legat la ochi, exfoliezi soarele din bobul de grâu și îl restitui cerului. La 15 ani, conștiința învață prima lecție despre cum se trăiește sau se moare la marginea ființei. Mai târziu, ploaia șlefuiește cristale. Nici o diferență: plopii se scutură în cer, plopii se scutură pe pământ, identic, sfidând gravitația. La 15 ani, două fântâni începeau să-și cunoască seceta. Adâncul uita oglinda. Când din oglindă se topește lumina, când în arhivele memoriei praful se ascunde în cuvinte precum focul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
soarele din bobul de grâu și îl restitui cerului. La 15 ani, conștiința învață prima lecție despre cum se trăiește sau se moare la marginea ființei. Mai târziu, ploaia șlefuiește cristale. Nici o diferență: plopii se scutură în cer, plopii se scutură pe pământ, identic, sfidând gravitația. La 15 ani, două fântâni începeau să-și cunoască seceta. Adâncul uita oglinda. Când din oglindă se topește lumina, când în arhivele memoriei praful se ascunde în cuvinte precum focul în cărămidă, când furtuna abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
împăturită la țărm, sarafanul albastru aripi pătate cu zbor, bentița albastră o fâșie de cer peste codițele blonde, ochii albaștrii zâmbetul umplea fântânile, mâinile albastre stelele, după o hartă necunoscută, întregeau îmbrățișările, picioarele albastre pe aleile parcului, sfinții și-au scuturat așternutul. Era îngerul primei zile, abia pe seară Dumnezeu s-a gândit să facă pământul. El, un copil uscățiv, mărunt, ochi căprui, păr negru, creț, sprâncene stufoase, împreunate, obraji ciupiți de vărsatul vântului, buze uscate a secetă, a nisip, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
buletin, identitatea se toarnă într-un șir de 13 semne; pe stâlpul casei rânduiala pământului, pe eticheta cămășii intervalul dintre coaste, dintre vertebre, pe crucea de la capătul mortului alt interval. La 15 ani, visele dau în pârg. Când cerul le scutură înainte de vreme, se împrăștie, putrezesc, ajung din nou sămânță, iar de la sămânță la rod, o vegetare infinită: Cerule, ți s-a stafidit lumina și a coborât noaptea în tulpini. La 15 ani, copiii încă mai cred în vise, pentru că unele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Buna Vestire. Generos și indulgent ești, Doamne, cu niște vântură cuvinte! Poeții nu au nevoie de brațe pentru a cuprinde nemărginitul, de liniște pentru a asculta muzica universului, de pâine pentru a reîntrupa iluzia. Florile poeților nici toamna nu își scutură mirosul; în pungi de hârtie, în siropul de tuse, în acuarela pictorului, resuscitează primăveri. Lanul de maci pe o pânză de Toniza înmiresmează Galeriile, sângele câmpiilor se împrăștie ca o pecingine până dincolo de fereastră. (Generos în amăgiri ești, Doamne, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în suflet. Noapte. Cazarmă. Dormitor. 24 de somnuri aliniate simetric, 24 de vise identice (pe loc repaus), 24 de morți suprapuse, alungite două câte două într-o firească ordine de bătaie. Noapte. Ferestre, munți, turnuri, umbre rupte din zid, brumă scuturată de pe limba clopotului, felinare clipocind hepatic printre frunze. Fereastră. Obraji, frunte, buze. Lacrimile adânceau tranșee în sticlă, geamul îmbătrânea cu fiecare atingere. Fereastra, singura descompunere pe verticală a concretului. Bă, aici eu mi-s stăpânul! Futu-vă muma-n cur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
stea coaptă în fântână? Iar, puiul bunicii. Atunci o să beau cenușa din pahar până la fund, o să-mi crească aripi bunico! Din pulbere de stea cresc aripi, așa mi-ai spus săptămâna trecută, când un copac plin de stele s-a scuturat în izvor. O să-ți crească, puiul bunicii, și vei urca deasupra norilor, vei sădi livadă în cer, vei culege stele date în pârg și le vei pune în fereastră ca pe gutui, vei săpa fântână în grădina lui Dumnezeu. Fotografia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sânge ruptă din hamul Carului Mare. Ce buze are franțuzoaica, mulaj de argint peste trupul sfinților! Doamne, câte catapetesme poate împodobi cu un singur sărut! Îți curg balele, dar nu vrei să recunoști. Lasă dracului pudismul ăsta de fată mare, scutură-te de ciumă, spală-ți sângele și pune-l la uscat pe alt soclu. Castanii din Copou au înflorit pentru câteva mii de iubiri, în fiecare an au luat-o de la capăt, și în fiecare an și-au lepădat lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
câte 8: "Fetițele tatii cuminți, fetițele tatii frumoase, prințesele tatii..." Blonda cu halatul galben mătură frunzele: "Fluturi în cer, fluturi pe pământ, fluturi în icoană, insectarul meu așteaptă să vină toamna ca o mântuire. Părinte, să bată clopotele până se scutură toți copacii..." De o săptămână cântă prohodul, bate metanii, face cruci pentru "suflete veștede". Fetița cea frumoasă, Ioana, scrijelește toată ziua pereții cu unghia, desenează oameni, apoi îi pupă până îi sângerează buzele. Privește-l pe acela din fundul curții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
descompune intențiile. Nu ai voință, nene Matei, păcat! Dă-l în mă-sa de terapeut! Ți-a pus ștampilă pe frunte "irecuperabil", pe năsălie o să te scoată de aici. La dracu' cu toate lozincile astea! Tiparul imprimă după cum dictează așteptările. Scutură-te de etichete! Este vremea lumânărilor aprinse în icoană. Ai cei mai deschiși ochi, cei mai limpezi, cei mai senini, somnambulii balamucului stârnesc furtuni cu fiecare resuscitare a memoriei. Sunt copii, nene Matei, nepoții matale pot fi. Ai fost ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
chiliilor scria pe cer, rugăciunea zgâria oglinda, îngerii orbi citeau cu degetele: prima Catismă despre un împărat al necuprinsului, ultima pecetluia mormântul până la a doua venire. Bătea vântul, slovele cu miros de rășină înmiresmau norii. Ningea ca dintr-o psaltire scuturată peste brazi. Până la schit, un drum șerpuit, sinuos, parcă desenat de un arhitect bolnav de parkinson; de la șosea se putea arunca cu piatra pe acoperișul stăreției; de la șosea până în ușa bisericii, jumătate de oră de nevoință. Era seara, trecut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
tâmplă, credeam că într-o dimineață mă voi trezi cel puțin om de zăpadă într-un bloc de desen, dar nu a fost așa. Ai îngăduit, Dumnezeule, și alte ninsori mai puțin imaculate peste primul meu contur de lumină. Acum scuturi păpădie deasupra acestor urme încețoșate ce se desprind de pe tocul ușii. Un șotron de iarbă și de flori curge până în fața bisericii. Blondă, ochii verzi, palidă, precum o statuetă din ceară. Mânuțele aleargă prin aer după fluturi. Sunt vinovat, părinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
la rădăcina felinarelor pentru o posibilă sete de lună plină. E beznă, Doamne, în stropul de rouă, pe limbile clopotului e beznă și e târziu. Un duh roșiatic a pătat Sfântul Acoperământ cu nuanțe de frunze putrede. Dimineața, Duhul a scuturat brumă peste chipul Fecioarei. Fratele Maxim spunea că Preacurata plânge a toamnă, a dor plânge, părinte. Copoul și-a însușit abuziv partea de primăvară timpurie: a cules o floare de păpădie și a ascuns-o într-un ierbar cu multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
dreaptă. Eu îi scriu că o iubesc, că mâine, negreșit, vin să-i dau "bună dimineața", că noaptea o privesc prin gaura cheii. Paracliserul încuie la 12 și mai deschide la 22, apoi la 4; este menajerul nostru prostuț: mâine scutură covoarele, ieri a șters praful, păienjenii, duminică, după sfânta leturghie, a umplut candelele cu ulei (fitilul arde după cum înclină privirea). Paracliserul, pentru fiecare lucru făcut, bifează cu X într-o agendă albastră. Mă așteaptă. Când plec, îi sărut mâna, duminica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]