6,505 matches
-
8-10 (semnează Eugen Simion, Ana Selejan, Nicolae Bârna, Dinu Pătulea, Mihai Fulger, Oana Soare, Andrei Milca, Călin Căliman, Octavian Paler, Mircea Micu, Fănuș Neagu ș.a.); Gabriel Dimisianu, Momentul literar 1945-1948. Primul Marin Preda, RL, 2002, 48; Dan Manolescu, Un destin singular: Marin Preda, Buzău, 2003; Emil Manu, Viața lui Marin Preda, București, 2003; Gelu Negrea, „Cine ești dumneata, domnule Moromete?”, București, 2003; Răzvan Voncu, Despre Preda și alte eseuri neconvenționale, București, 2003. E.S.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
circulat în limbajul uzual, moștenire școlară impusă în Franța de manualele de retorică clasică și de cele de predare a formelor discursive. Denigrată pentru că nu ar ajunge la esența lucrurilor și a ființelor, vizînd doar ceea ce se manifestă accidental sau singular în acestea, considerată ca o copie mediocră, nesatisfăcătoare a lumii reale, minată de clișee și numeroase locuri comune, imposibil de controlat în planul compoziției supuse arbitrarului ca amploare și ordine de prezentare a elementelor sale, descrierea, cu vocația sa excesiv
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
canalizat al Scarpei, pe care nu-l văzuse noaptea [...]. Etienne își înălță privirea de la canal spre colonia minerilor, clădită pe platou, din care nu distingea decît olanele stacojii. E. Zola, Germinal, p. 98 Observații: 1) Alegerea unei perspective este rareori singulară într-un roman realist și ar fi corect să vorbim în acest caz de focalizări variabile care se schimbă de la secvență la secvență, sau chiar, așa cum tocmai am văzut, în interiorul aceluiași segment descriptiv. Se întîmplă, de asemenea, ca distincția dintre
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
cel puțin unul); predicatele X și X' definind A (Pr calificativ sau funcțional) în t1 și apoi în tn; o succesiune temporală: t1 → tn; o transformare a predicatelor X și X' într-un sau în cursul unui proces; o logică singulară în care ceea ce urmează apare ca fiind cauzat de (post hoc, ergo propter hoc); un final/o finalitate sub formă de "morală" explicită sau ce urmează a fi derivată. În ce privește primele trei puncte, DA îndeplinește întru totul aceleași condiții precum
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
ea marchează încă un moment în seria acelora care au dus spre conturarea unei noi concepții asupra educației, concepție care, așa cum se va vedea, va pune în centrul preocupărilor sale copilul. Că orientarea interesului cercetătorilor pentru viața copilului nu era singulară o dovedesc numeroasele lucrări care apar în aceeași perioadă și care adoptă, în titlu, termenul lui O. Chrisman. Astfel de lucrări au publicat E. BLUM (1899), J. JOTEYKO (1908), M. C. SCHUYTEN (1911). Acesta din urmă este și fondator al
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
Bârsănescu întreprinde, în 1936, o cercetare cu caracter epistemologic Unitatea pedagogiei contemporane ca știință pentru a surprinde trăsăturile dominante ale mișcării pedagogice pe plan mondial și național și tendințele ei fundamentale de dezvoltare. Este o analiză dintr-o nouă perspectivă, singulară în pedagogia românească (25). Două erau problemele fundamentale la care considera Șt. Bârsănescu să dea un răspuns, prin investigația sa, pentru a se putea demonstra caracterul de știință al pedagogiei: a) are pedagogia un domeniu unitar pe care să-l
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
să atragă atenția că obiectul educației nu este omul abstract, ci "acest copil", "această persoană", în toată singularitatea sa. În consecință, acțiunea educatorului constă nu în a transmite o "știință impersonală", valabilă pentru toată lumea, fără deosebire, ci în solicitarea "ființei singulare" de a se educa pe sine însăși. Educația nu este altceva decît autoeducație. O astfel de înțelegere a procesului educațional înseamnă, după opinia lui L. Stefanini, a "personaliza școala" (12). Bunurile culturale nu există însă in abstracto, ci în spirite
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
a se educa pe sine însăși. Educația nu este altceva decît autoeducație. O astfel de înțelegere a procesului educațional înseamnă, după opinia lui L. Stefanini, a "personaliza școala" (12). Bunurile culturale nu există însă in abstracto, ci în spirite concrete, singulare. În consecință, omul are nevoie de om pentru a se cultiva. Educația presupune, așadar, dualitatea profesor-elev, dualitate care se manifestă în și prin dragoste (aici fiind cuprinse nu numai ființele terestre, ci și divinitatea). După cum se observă, L. Stefanini, ca
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ființei umane o oferă educația cu preceptor; evident o "personalitate autentică", devotat copilului, fără preocupări metodice, dar capabil să stimuleze angajarea. Tipul ideal de profesor este Socrate; el nu predă, ci întreabă, filosofează împreună cu discipolul său. Amîndoi constituie un "cuplu singular", nicăieri nemaiputînd fi întîlnit unul similar (30). Nu este, fără îndoială, lipsită de interes această insistență a filosof iei existențialiste pe cultivarea responsabilității, în scopul unei existențe autentice, angajate. Calea propusă pentru atingerea acestor obiective este departe de a fi
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ea e capitală în contextul discuției noastre. Structura gödeliană a naturii și a cunoașterii, expusă anterior, ne permite să obținem o perspectivă interesantă asupra fenomenelor de sincronicitate. Putem distinge, empiric, două clase de fenomene de sincronicitate: evenimentele rare și evenimentele singulare. Evenimentele rare răspund unei necesități naturale în măsura în care trebuie să existe o deschidere a unui nivel de realitate către alte niveluri. Aceste evenimente rare sunt ca o "ocheadă" a naturii, în sensul că ele semnalează ceva important la nivelul funcționării mecanice
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
ocheadă" a naturii, în sensul că ele semnalează ceva important la nivelul funcționării mecanice a naturii, fără să aibă o semnificație psihică specială: ele cer pur și simplu o anumită atenție din partea noastră, ca observatori sau martori. În schimb, evenimentele singulare care, și ele, au un loc logic în structura gödeliană a naturii, solicită participarea noastră efectivă și afectivă. Aceste evenimente sunt transformatoare, în măsura în care capătă o semnificație simbolică în ce privește viața noastră interioară. Pauli scria într-o scrisoare adresată lui Fierz, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
probleme de ordin sentimental au tulburat relația dintre Bachelard și Lupasco. Dar dincolo de aspectul psihologic, ilustrativ, din păcate!, pentru moravurile și obiceiurile tribului intelectual, ceea ce ni se pare important este divergența filosofică dintre Bachelard și Lupasco, revelînd, încă o dată, poziția singulară a lui Lupasco în filosofia franceză, situîndu-se în tradiția lui Novalis, și nu în cea a lui Descartes. 6. DE LA LUMEA CUANTICĂ LA LUMEA ARTEI ANDRÉ BRETON: DE LA ADMIRAȚIE LA EXCOMUNICARE În deceniul 1950-1960, Stéphane Lupasco își face o intrare
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
spiritului în serviciul vieții, ceea ce tradiția numește "micile mistere"), în vreme ce intensificarea nedefinită a simțurilor ocupă emisfera de sus (faza 6, înălțarea la cer, urcarea vieții în serviciul spiritului, ceea ce tradiția numește "marile mistere"). Jos, științele, la plural, sus, cunoașterea, la singular, în centru conștiința. Centrul este perpetuu germinativ: conștiința devine din ce în ce mai intensă, ea se învîrte din ce în ce mai repede și stabilește din ce în ce mai multe raporturi tot mai încărcate de sens"4. În Chipuri imobile se spune că vom ajunge să "ne convingem într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
a fi integrate de către culturi exterioare, care se vor fi modificat ele însele sub influența acestei civilizații. Acești doi termeni reprezintă produși tipici ai culturii / civilizației europene. Aceste cuvinte se impun la finele secolului al XVIII-lea, mai întîi la singular: civilizația este mai degrabă antonimul barbariei, cultura, antonim mai degrabă al naturii. Cultura și civilizația determină două polarizări: termenilor de singularitate, subiectivitate, individualitate ai celei dintîi le corespund la polul opus noțiunile de transmisibilitate, de obiectivitate, de universalitate ale celei
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
Națiunii lor. Ulterior nazismul, stalinismul și al Doilea Război Mondial au desăvîrșit distrugerea spiritului european și i-au determinat pe ultimii săi reprezentanți să fugă în Statele Unite. Nu se pune doar problema resuscitării spiritului european în ceea ce are el deopotrivă singular și universal. Se pune și problema formulării noii identități europene. Vechea identitate europeană contopea în sine o identitate democratică și o identitate imperialistă și ascundea această dublă identitate sub vălul fermecător al spiritualității sale culturale. Noua identitate a pierdut sau
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
mult până când actorii locali își vor putea defini, ierarhiza, planifica și rezolva problemele comunitare într-un mod participativ și fără sprijin din afară. Aparent, nu ar exista decât câștigători... Totuși, practica facilitării indică faptul că situațiile de eșec nu sunt singulare și pot avea „perdanți” specifici: comunități facilitate care nu „digeră” respingerea unui proiect la care au muncit și, ca urmare, dezvoltarea locală este frânată, cel puțin temporar; „grupuri de inițiativă” alcătuite printr-un efort intens de facilitare, însă care se
[Corola-publishinghouse/Science/2132_a_3457]
-
Înțelepciune de grădină) 1.Explică folosirea apostrofului în poezie. 2.Scrie sinonimele cuvintelor: taină, pecete. 3. Transcrie un cuvânt derivat și unul compus. 4.Evidențiază rolul stilistic al verbelor la modul conjunctiv. 5.Motivează folosirea persoanei a II-a, numărul singular. 6.Notează două motive poetice prezente în text. 7.Precizează rima și măsura primei strofe. 8.Menționează două figuri de stil existente în versul: Ce ne-nvață pomul sfânt? 9. Argumentează, prin două trăsături, încadrarea textului în modernism. Barem de
LIMBA ?I LITERATURA ROM?N? ?N 100 DE TESTE DE EVALUARE PENTRU LICEUP by Pavel TOMA ,Lorena Teodora TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/83870_a_85195]
-
se legitimează pentru prima dată termenul de cultură populară ca fiind identic cu cel care exprimă cultura de masă. Potrivit lui Arnold, cultura, definită ca "tot ceea ce este mai bun din câte au fost gândite și spuse în lume"4, este singulară și universală, atemporală și absolută. Este, așadar, națională și aparține statului, absența ei ducând, evident, la anarhie. Astfel legitimată, cultura este centralizată și reprezintă legea care se opune haosului. Arnold face însă diferența între cultura înaltă (pe care Arnold o
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
esențial În acest moment este acela că În efectuarea studiilor de caz ar trebui să urmăriți generalizarea analitică, evitând gândirea În termeni neclari de genul „mostră de cazuri” sau „mostră de cazuri de dimensiuni reduse”, ca și cum un studiu de caz singular ar fi asemenea unui singur respondent Într-un sondaj sau asemenea unui singur subiect În cadrul unui experiment. Cu alte cuvinte, potrivit figurii 2.2, când efectuați studii de caz, ar trebui să țintiți deducțiile de nivelul doi. Dată fiind importanța
[Corola-publishinghouse/Science/2216_a_3541]
-
evaluations”, in D.P. Rosenbaum (ed.), Community Crime Prevention: Does It Work? (pp. 294-308), Sage, Thousand Oaks, CA. Yin, R.K. (1994a), „Discovering the future of the case study method in evaluation research”, Evaluation Practice, 15, 283-290. Yin, R.K. (1994b), „Evaluation: A singular craft”, in C. Reichardt și S. Rallis (eds.), New Directions in Program Evaluation (pp. 71-84), Jossey-Bass, San Francisco. Yin, R.K. (1997, iarna), „Case study evaluations: A decade of progress?”, New Directions for Evaluation, 76, 69-78. Yin, R.K. (1999), „Enhancing the
[Corola-publishinghouse/Science/2216_a_3541]
-
asta, fac, la propriu, două lucruri: îl identific pe X cu un element calificativ, îl trimit la "y", despre care se presupune că spune "mai multe" despre el. De exemplu, dacă spun că o statuie este "artă", trimit un obiect singular la o categorie mai extinsă "arta" -, capabilă să-l califice; atribui așadar o calitate lui X, aici o calitate "artistică". Scot un obiect din izolarea lui pentru a-l include într-un colectiv legat de indivizi și de ierarhii, de
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
Ireductibilitatea domeniilor culturale Unii consideră că statistica reunește în mod artificial date care în practică sunt separate și care necesită metode diferite de anchetă. Acești autori refuză să asimileze practicile unele altora și preferă să le trateze ca pe universuri singulare. Este teza lui Pedler, care insistă pe ireductibilitatea analizelor practicilor după domenii: Sferele de activitate artistică arte ale timpului, arte vizuale și arte literare prezintă caracteristici tehnice atât de opuse, încât este inutil să căutăm omologii de structură". Emmanuel Pedler
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
să aprecieze în valoare efectele practicilor (negative sau pozitive), ci se preocupă mai mult de descrierea lor obiectivă în plan individual și în plan colectiv. Conceptul de identitate este folosit în măsura în care trimite la dimensiunile acesteia din urmă: deopotrivă ceea ce este singular, specific, unic și ceea ce este comun (în terminologia lui Ricoeur, "ipseitatea" și "identitatea" [mêmeté]). El permite abordarea relației complexe între individual și colectiv, aflată în centrul problemelor sociologice. Practicile culturale sunt, din acest punct de vedere, mijloace de producere a
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
specific, unic și ceea ce este comun (în terminologia lui Ricoeur, "ipseitatea" și "identitatea" [mêmeté]). El permite abordarea relației complexe între individual și colectiv, aflată în centrul problemelor sociologice. Practicile culturale sunt, din acest punct de vedere, mijloace de producere a singularului individul se construiește în și prin practici și a colectivelor. Identități colective Sociologii au fost dintotdeauna sensibili la modurile de producere a colectivului. Practicile culturale, de cult sau altele generează grupuri. Sociologia religioasă a introdus, și în acest caz, cele
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
ale formelor create de modă în ansamblul grupurilor sociale (1988). Potrivit lui Merleau-Ponty (1963), cultura nu face decât să răspândească și să adapteze ceea ce artistul a creat deja. Clivajul artă/cultură se regăsește astăzi în opoziția obișnuită între arta de autor (singulară, unică, originală și nerepro-ductibilă) și arta comercială, industrială sau "de masă", reproductibilă. Stă mărturie opoziția de la începutul anilor 1950 între cinematografia de autor a Noului Val și cinematografia comercială. Se opun, în fond, arta experimentală dezinteresată, lipsită de alte mijloace
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]