6,757 matches
-
cadrelor didactice din catedră, cât și a absolvenților, de către firmele de profil din țară și străinătate. A fost un mare specialist în domeniul disciplinelor pe care le-a predat și n-a precupețit nici un efort pentru a da o deosebită strălucire, conținut și o formă aleasă cursurilor predate. În activitatea științifică a efectuat: cercetări cu privire la procedee și tehnologii moderne de albire a produselor textile; tratamente speciale preliminare de curățire a materialelor textile; influența incrustelor fibrelor de bumbac asupra proprietăților acestora și
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
se lipea de cerul gurii nemaifiind în stare să lege două vorbe față de cineva. Durerea din piept nu-i dădea pace. O simțea arzând ca un foc. Fața îi era ca o văpaie, iar stelele îi păreau că își pierduseră strălucirea. Deși totdeauna lua problemele majore în propriile mâini, existența neadevărului, a nefericirii trăite noapte de noapte, o făceau să se simtă înfrântă. Își dorea să fie departe de el, oriunde altundeva dar nu în pat cu el, departe de nopțile
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
nimic nu are mai multă importanță. Întro relație serioasă trebuie să găsești căi de conservare a ei pentru a fi de lungă durată. Dragostea este ca o apă limpede și trebuie păstrată ca pe o agheasmă ca să nu-și piardă strălucirea. În situații dificile să înfrunți cu stoicism fără a intra în panică, fără a umbri seninul vieții. Avea fața îmbujorată și i se părea că-i arde fiecare părticică din ea, iar Valentin își scoase un pachet de țigări din
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
prin tot corpul. La rândul ei, îi spuse: „Te iubesc mult! Așa de mult..! Mult mai mult decât mă iubești tu.” Umerii lați ai bărbatului iubit păreau că umplu toată încăperea. Lumina difuză a lămpii de noapte prindea o nouă strălucire precum un colier îngrijit bine, care reflectă o lumină strălucitoare și plăcută. Corpul bărbatului era încă aproape dezbrăcat. Ea se sprijini cu blândețe de umărul lui, iar el o luă din nou în brațe studiindu-i parcă fața și alintând
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
puțin din pahare. El observă o mică șovăială la ea. - Ce-i cu tine? Ți-e frig ? Tremuri. Nu ți-a plăcut? Ea tăcu și se uită la el cu acea privire care spune totul. Zări în ochii lui o strălucire ce străpungea orice întuneric. - Trebuie să recunoști că uneori ești prea posesiv. Nu am aer să mai respir. - De ce spui asta? Și în momentul acela o sărută ca și cum ar fi simțit că moare dacă nu o face, iar ea răspunse
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
lui, udându-și pantalonașii săi flaușați. Avea unsprezece ani. Carlina la rândul ei bâigui ceva dar din fericire nu fusese auzită de nimeni, iar Nicky nu avusese nici o reacție de vinovăție. Când îl luă în brațe, ochii lui căpătară o strălucire aparte. Îmbrăcat în paltonașul de urson alb și costumaș alb părea un omuleț de zăpadă din cei mai frumoși câți sau văzut. Când văzu că apare din urmă și mama soacră simți o bucurie în plus. Se agreau reciproc. Se
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Anisia, sora lui Valentin. Aveau aceeași vârstă. Se înțelegeau de minune. O aprecia foarte tare recunoscând că o depășea uneori în anumite privințe, dar niciodată nu o spusese. Ochii îi erau atât de luminoși și iscoditori încât uneori căpătau o strălucire aparte iar culoarea lor schimbătoare era greu de definit. Se simțea bine în prezența Anisiei și o adora. Era ca și când te-ai afla lângă o cascadă uriașă, iar în căderea ei îți creea în suflet o stare de bine, emoționantă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
în gol la căderea ei ca de pe marginea unei prăpăstii și nu ai cum să o salvezi. Dintre toate lucrurile pe care ți le pregătește viața, cea fără rezolvare este mortea. Lucrurile care odinioară le socotea importante își pierduseră din strălucirea lor. A doua zi, când merse la locul de veșnicie să atămâieze mormântul, să îi aprindă lumină la căpătâi, vremea era tristă, la fel când fusese înmormântat. Își aminti cum înainte de acest eveniment trist avusese un vis iar acum îl
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de durere și era aproape de pierderea cunoștinței. Inima îi zvâcnea încet, aproape fără puls. În ciuda a ceea ce se petrecea în interior, afară era o zi din cele mai frumoase. Era însorită, așa încât trebuia să îți protejezi ochii cu ochelari de strălucirea ei. Îi era greu să se controleze de la brâu în jos iar cămașa de finet lungă și umedă se lipea de ea. Era furioasă că nu avea forța necesară să își ia pruncul în brațe, totuși o asistentă maternală îi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
piept și erau ca un felinar. Copilăria și adolescența ei fuseseră ca un tunel la al cărui capăt zărea o luminiță, la care râvnise să ajungă. Obrajii îi ardeau, iar ochii fierbinți erau înlăcrimați. Întorsese capul către o oglindă unde strălucirea puternică a razelor de soare îi oferi o scuză pentru faptul că își ștergea ochii. Nu putea să îl lase pe Alin să observe că plânsese. Își aminti că ea avea vreo paisprezece ani când mersese prima oară cu trenul
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
fără suferința cauzată de dragoste. Își vedea de drumul ei pentru că nu mai era nimic de făcut în această privință, dar viața este plină de surprize. Ședea în fața unei oglinzi și se privea. Părul frumos aranjat nu era lipsit de strălucire. Își analiză alunița de pe obraz și constată că seamănă cu o cicatrice din copilăria ei pe care o adora. În condițiile acestea, Carlina fu informată prin apel telefonic de boala gravă a tatălui ei. Fără să mai analizeze cum stau
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și moartea.” Sfârșind de spus acestea, așternutul îi păru rece și începu să tremure cuprins ca de friguri. Era îngrozitor de dureros să-i vezi puterea pierdută, iar chipul cu ochii aceia verzi atât de frumoși și expresivi nu mai avea strălucirea de odinioară. Obrazul îi era tras și înfierbântat, iar buzele palide mai căutau să-i spună ceva ce poate nu-i spusese. Era insuportabil să vezi căderea unui om și pierderea vieții sale. Era stăpânit de o putere superioară care
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
felinar aprins. Amintirile copilăriei sunt ca o energie pozitivă care te pune în mișcare. Ea își amintea de zgomotul puternic al jocurilor, al zecilor de mii de voci ale naturii, de gingășia și frumusețea florilor, de toate simțurile și trăirile. Strălucirea și frumusețea copilăriei ne luminează și ne împodobește simțurile. E ca un secret al fericirii noastre chiar și atunci când trăim în umbra unei lumi bolnave, ne învață să descoperim liniștea în viața plină de bucurii și voioșie. Ea are legile
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și asta nu era totul. Nu mai aveau pe nimeni de partea lor. Toată gloria pe care o trăiseră alături de mulți alții se risipise ca fumul. Rămaseră singuri ca luna atunci când se reflectă într-un heleșteu și își pierede toată strălucirea. După câteva momente se auzi o comandă: „Atențiune! Drepți! Zece pași înainte, cinci pași înainte!” Uimiți, militarii stagiari priveau neînțelegând ce avea să urmeze. Apoi din nou aceeași voce strigă: „Foc!” Unii militari dârdâiau și tremurau de parcă ar fi fost
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
altceva. Leon o priviea de la o distanță oarecare, pe furiș și constată că și prima oară când o cunoscuse avea chipul natural și senin, strălucind de frumusețe ca o bijuterie neacoperită de nici un fel de impurități care să-i ascundă strălucirea și valoarea. Înghiți în gol când surprinse ochii lui ațintiți spre fața ei, avea o privire cenușie și încețoșată. Niciodată nu mai întâlnise o privire așa de amară și de cenușie. Era ceva neobișnuit care nu-i făcea deloc bine
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Așa și era. La urma urmei nu era decât același om obișnuit. Când privi din tren mugurii roșiatici ai unor copaci ce păreau ca niște pete risipite icicolo pălind într-un verde deschis observă că sezonul cald începuse cu o strălucire. După cum vedea el lucrurile cu mintea limpede și înviorată, ajunse la concluzia că în viață trebuie să regreți doar ceea ce nu faci nu și ceea ce ai făcut. De exemplu, unii oameni se căsătoresc să-și petreacă viața alături de soție, după
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
aceeași destinație. Gândurile le zburau aiurea iar o senzație plăcută în stomac nu le dădea pace. Refuzau încă de pe acum să mai accepte cine sunt, ignorând sărăcia. O iubise mult pe Carmen, dar acest gust al iubirii își pierdu din strălucirea lui din cauza geloziei și a unor discuții contradictorii. Prietenii apropiați știau că se urăsc cu înverșunare de ceva timp. Când plecase ar fi vrut să îi spună: Vezi să nu faci vreo șchiopătură. Să fii sigură că voi afla chiar
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
venise să vadă copiii, nepoata și alte persoane dragi. Acum zorile îi păreau plumburii iar apusul de un roșu cărămiziu și stins. Altădată, când toate erau bune, îi păreau cele mai frumoase și bogate locuri, iar acum era lipsită de strălucirea lor. Se simțea ca o persoană săracă, fără casă și care trăiește în umbra ei ducând un trai discret. Era mama unui fiu, care plecase de acasă dincolo de frontieră și visa ca fiul ei să se întoarcă într-o zi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Unele ajung în locuri ciudate, iar cele care se lovesc mai tare se sfărâmă în mii de bucăți. Afară era o vreme încântătoare numai bună pentru a te face să gândești la cele mai îndrăznețe vise. Soarele aurea pretutindeni cu strălucirea lui. Aerul era înmiresmat, deși părea uscat. Acasă la ei se simțea o anumită îngrijorare. Carmen îl cunoștea destul de bine pe Nicky. Era ambițios, puternic, curajos dar lipsa lui de comunicare cu ea și cu Victoria era de natură să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
trăia unul din acele momente minunate ca toate ființele și plantele când simt bucuria și mândria existenței lor pe pământ. Distanța dintre ei dispăruse odată cu demonii dintre ei. Ochii ei mari, expresivi și frumoși se înseninaseră căpătând naturalețe și o strălucire aparte. Era chiar foarte bine dispusă încât îi venea să țopăie de fericire. Se comportase ca o adolescentă răsfățată și apoi destul de rațională. Își iubea deopotrivă părinții și era pregătită să meargă înainte. Dar în mintea ei tânără de adolescent
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cu putere în marele organism al patriei noastre. Timpul nu-mi îngăduie să menționez numele atâtor oameni de știință, profesori, scriitori, muzicieni, pictori, actori, medici ori juriști care, legați într-un fel sau altul de plaiurile hușene, le-a sporit strălucirea, înscriindu-se în cartea de aur a culturii naționale. Unii dintre ei sunt astăzi printre noi. Îi rugăm să accepte înaltă noastră prețuire. Onorată asistență, Sărbătoarea de astăzi aduce în prim plan Liceul nonagenar „Cuza Vodă”. Particip la această aniversare
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
care i-a dat Liceul „Cuza Vodă” de-a lungul existenței sale, le aducem omagiul nostru fierbinte. Avem convingerea că pe temeiul strădaniilor lor, iubita noastră școală hușeana va crește și va înflori mereu, împlinindu-se cu tot mai multă strălucire menirea ei de focar de cultură și civilizație. Nu pot încheia acest omagiu fără să-mi exprim marea bucurie de a fi acum aici, laolaltă cu alte generații, spre a cinsti vechea și mereu tânără noastră școală din Huși, spre
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
sec, simțind cum tot sîngele mi se urcă în obraji. Îmi aranjez fularul la gît, schimb mănușile dintr-o mînă în alta, aștept să-mi recapăt cumpătul, apoi șoptesc: Bine, Tamara, bine... Observ cum ochii ei senini se aprind, apoi strălucirea lor dispare sub o pînză subțire și transparentă, ca un licăr de stele în apă. A fost adevărat, Mihai? mă întreabă ea, cu disperarea celui care caută un sprijin în răspuns. Nu, Tamara, îi răspund surîzînd, n-a fost adevărat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Ești foarte frumoasă, spune cu un zâmbet. — Nu-i așa? Fac o piruetă. E o rochie superbă, nu? Și îmi vine atât de bine... — Eu nu vorbeam de rochie, spune Luke. Ochii lui îi întâlnesc pe ai mei cu o strălucire cu subînțeles, și mă trece un fior de încântare. Suze e îmbrăcată? adaugă el. Voiam să-i urez toate cele bune. A, da, zic. Intră. Hei, Luke, n-o să ghicești niciodată. De două zile mor să-i spun lui Luke
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
a venit. Sunt condusă la masă și cer un pahar de apă minerală, să am ce face până apare. Locul e foarte agitat, cum e mereu la ora asta, plin de femei foarte elegante. În jurul meu e pălăvrăgeală de bonton, strălucire de dinți și bijuterii scumpe, și profit de ocazie ca să trag cu urechea fără cea mai mică jenă. La masa de lângă mine, o femeie cu ochii extrem de puternic conturați cu eyeliner și cu o broșă enormă, tocmai spune cu emfază
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]