6,493 matches
-
segment aparte al studiului lor, geneza poemei, de la concept la creație, punând-o în discuție alături de o altă poemă, La arme!, circumscrisă aceleiași ideatici patriotice, care a avut și ea un destin zbuciumat, în lungul istoriei contemporane a României, reprezentând "strigătul tânărului de 20 de ani, pregătit să unească și să îmbrățișeze inimile pentru păstrarea ființei naționale românești", făcându-se precizarea, atât de necesară, că "nicăieri în publicistica sa, în opera politică, așa cum a fost pe drept definită, nu se află
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
unească și să îmbrățișeze inimile pentru păstrarea ființei naționale românești", făcându-se precizarea, atât de necesară, că "nicăieri în publicistica sa, în opera politică, așa cum a fost pe drept definită, nu se află nici un fel de chemare războinică. Figurează doar strigătele bărbate de avertizare, de apel la rațiune, de toleranță". Tocmai de aceea, Doina poate fi considerată "opera gazetarului politic Eminescu". Urmărind etapele creației poemei, în contextul istoric al propriei trăiri evenimențiale în epocă, autorii studiului vin la înțelegerea că poetul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
povățuit de al său cuget, îndeplinească chemarea sa cu depunerea votului pentru această alegere, care, potrivit cu înțălesul convenției, trebuie neapărat să ieie sfârșit în seanța 17 de astăzi". După pronunțarea acestor cuvinte, mitropolitul este aclamat de adunare cu un întreit strigăt de: "Să trăiască mitropolitul Moldovei și Sucevei". Apoi, după programul admis de mai înainte de camera electivă, fiecare deputat este chemat pe rând după ordinul alfabetic să depuie jurământul și să voteze pe față pentru persoana ce voiește să o aleagă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
colonelul Cuza, care s-a abținut. Atunci mitropolitul Moldovei, râdicându-se din nou în picioare, și împreună cu el toți deputații și tot publicul din tribune, proclamă în numele Camerei elective și a poporului pe colonelul Alecu Cuza de domn stăpânitor țărei Moldovei. Strigătul de entuziasm care izbucni în acele momente din pepturile tuturora nu se poate descrie. Aplaozele, aclamările, uralele: "Să trăiască Alecu Cuza! să trăiască Camera!" zguduiau zidurile palatului. Cu mare greutate, mitropolitul putu restabili tăcerea, și atunci alesul țărei urcă treptele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
uit și văd în larg Pănă-n zări nemărginite a cămpiilor prelarg. Păduri, râuri, lanuri, sate, toate mi se-nfățișează Liniștite, fericite, într-o pulbere de raze. Nici de-un strop de sânge încă pajiștea nu e pătată, Nici de-un strigăt de durere pacea nu e tulburată; Numai cântec, armonie, dulce-a dragostei suflare Se revarsă-n line valuri peste a câmpului răcoare. Acum soarele apune pe a ceriurilor scară, El se duce să-ncălzească alte neamuri, altă țară; Însă ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt, Și ca nouri de aramă și ca ropotul de grindeni, Orizonu-ntunecându-l, vin săgeți de pretutindeni, Vâjâind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie... Urlă câmpul și de tropot și de strigăt de bătaie. În zadar striga-mpăratul ca și leul în turbare, Umbra morții se întinde tot mai mare și mai mare; În zadar flamura verde o ridică înspre oaste, Căci cuprinsă-i de pieire și în față și în coaste
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
există și schimbă priveliștea vieții.“ El Însuși a constatat că „Iubirea răscolește ca o furtună Întreg sufletul; În iubire toate pornirile ființei noastre morale cer să fie ascultate și nu se mulțumesc decât numai cu acea iubire care răspunde la strigătul inimii noastre Întregi“. În opera sa, contactul cu țăranii din Stroești a lăsat urme pe care, azi, le identificăm sub forma unor verdicte: „Sângele apă nu se face“ (Misticism și credință, 1946); „Moartea nu e o pedeapsă sau o răsplată
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
furios atacul venind spre mine, probabil pentru a răzbuna doborârea "tovarășului". Giurgea și mitraliorii mei sunt însă la posturi și din nou începe sarabanda îndrăcită a mitralierelor; "mărgelele" trasoarelor noastre se încrucișează cu cele ale rusului câteva secunde, apoi aud strigătul lui Giurgea în cască: "Gata, l-am terminat și pe acesta!" Într-adevăr, după câteva clipe văd IAK-ul trecând prin stânga mea, învăluit într-un fuior de flăcări și fum, după care se răstoarnă încet pe aripa stângă, înscriindu
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
nu omorâm oameni nevinovați, a zis Stan. Urmărim orarul trenurilor și stricăm șina când știm sigur că urmează să apară marfarul..., a precizat Victor. Seara au adormit duși, încântați de bilanțul primei zile. *** Au fost treziți brusc după miezul nopții. Strigăte, lătrat de câini lupi, motoare de camioane militare, reflectoare aprinse care-și proiectau nemilos fascicolul de lumină puternică prin ferestruica de la coliba lor. Nici nu s-au dumirit ce se petrece. Credeau că visează. O voce a țipat la megafon
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
încheiată și crucea strălucea dreaptă pe biserică, s-au pregătit să coboare. Întâi cei doi meșteri, după ei tata, iar la urmă țiganii. Când i-a venit rândul să se dea jos, tata a alunecat și s-a prăbușit, în strigătele de groază ale celorlalți. Trupul lui zdrobit stătea în fața bisericii, de înălțarea căreia se făcuse răspunzător și de care fusese atât de bucuros. Țiganii care au privit scena de sus n-au putut să priceapă cum de alunecase, coborârea era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
pe ea, o, Doamne, N-o vom cunoaște-n veri și toamne. Ridică-te din suferință și din cazonă umilință! Ridică-te Basarabie, Trecută prin foc și sabie, Bătută, ca vita, pe spate Cu biciul legii strâmbate, Cu lanțul poruncitoarelor strigăte! Ridică-te! Ridică-te! Ridică-te! Tu, preschimbată într-o mină De sfeclă și de nicotină în care sunt înmormântate Vieți de soră și de frate Tu, preschimbată într-o fermă în care-o mână dură, fermă Se vâră pân
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
vâră pân’ la cot și-nhață Tot ce am muncit de dimineață Ridică-te din suferință și din cazonă umilință! Ridică-te Basarabie, Trecută prin foc și sabie, Bătută, ca vita, pe spate Cu biciul legii strâmbate, Cu lanțul poruncitoarelor strigăte! Ridică-te! Ridică-te! Ridică-te! Tu, preschimbată într-o gară în care cine vrea coboară, Prin care cine vrea se plimbă Scuipând în datini și în limbă, Schimbată crud de minți demente în cruce de experimente: îți bat piroane
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
bat piroane-n mâni, picioare, Te stingi și parcă nu te doare, Ridică-te din suferință și din cazonă umilință! Ridică-te Basarabie, Trecută prin foc și sabie, Bătută, ca vita, pe spate Cu biciul legii strâmbate, Cu lanțul poruncitoarelor strigăte! Ridică-te! Ridică-te! Ridică-te!” După simpozion, Grigore Vieru a plecat către Chișinău cu mașina parlamentului, cu care venise la Iași, Vitalia Pavlicenco. La simpozion dl. Grigore Vieru s-a folosit de ochelarii mei de vedere, întrucât pe ai
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
Prutul unii la alții. Aici se cuvine a rosti versul lui Nicolae Dabija: .......Dar dincolo de moarte, Țara mea, Nu mă părăsi, nu mă lăsa Când chema-mă va la dânsul Dumnezeu Te implor să spui că sunt al tău. Acest strigăt de disperare „Te implor să spui că sunt al tău”, rostit în versul lui Nicolae Dabija , din păcate nu prea se aude la București... Românii basarabeni au fost aduși într-o mare sărăcie—din păcate și în dreapta Prutului guvernanții au
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
Hlinaia și Tiraspol, fără a mai putea să-i revadă. în acei ani, bunul Dumnezeu mi-a oferit șansa să o cunosc pe măicuța Natalia Ilașcu și datorită unei înregistrări audio efectuată la data de 2 octombrie 1998, cu acel strigăt de disperare al măicuței, am reușit să sensibilizez inimile unor oameni cu bani și suflete mari, precum: Mihai Ungurașu, și întreg colectivul de redactori de la ziarul „Crai Nou” din Suceava. Așa a fost posibil istoricul pelerinaj la mănăstiri din Iași
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
dar am văzut niște faruri În depărtare; nu era ceva nemaipomenit de emoționant, fiindcă șansele să ne ia erau mici - dar măcar se mai lumina drumul. Și așa s-a și Întîmplat, camionul și-a văzut de drum, indiferent la strigătele noastre frenetice, iar farurile sale ne-au arătat o pustietate Întinsă; nu se vedeau nici copaci, nici case. Apoi ne-a cuprins o stare adîncă de neliniște, fiecare minut se scurgea mai Încet decît cel dinaintea lui, pînă cînd minutele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
foarte bine. Prin Sicuani trece un firicel amărît de apă, numit Vilcanota, pe cursul căruia am mers, Înnămoliți, o bună bucată de vreme. În piața din Sicuani ne-a uimit varietatea de culori care se revărsa de pe tarabe, amestecîndu-se cu strigătele monotone ale vînzătorilor ambulanți și cu zumzăitul la fel de monoton al aglomerației; am observat Într-un colț o adunătură de oameni și am mers acolo să investigăm. În mijlocul unei mulțimi dense și tăcute, se desfășura o procesiune, Înaintea căreia erau cîțiva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
biserici, ștergînd pînă și posibilitatea mîndriei trecutului. Pereții Înalți de șase metri ai Palatului lui Inca Roca, considerați de conchistadori ca fiind buni doar pentru a susține greutatea palatului lor colonial, reflectă prin structura lor perfectă, făcută doar din piatră, strigătul războinicului Învins. Însă rasa care a creat Ollantay∗ n-a lăsat În urmă doar amestecătura din Cuzco ca monument al trecutului ei glorios. De-a lungul ținutului Vilcanota sau al văii Urubamba, preț de peste o sută de kilometri, se Întind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Întunericul nopții, erau mult mai Înspăimîntătoare. La politicosul meu „bună seara“ am primit ca răspuns doar niște zgomote de nedeslușit - cred că am putut să Înțeleg doar cuvîntul „Viracocha!“∗ - apoi omul și cîinele au fugit În casă ignorînd scuzele și strigătele noastre prietenoase. Am plecat calmi pe poarta din față, urmînd o străduță care părea să fie calea ce bună. Într-unul din acele momente de plictiseală am dat o fugă pînă la biserică, pentru a privi Îndeaproape o ceremonie locală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
de speranța că ea ne-ar putea ajuta să ne omorîm foamea pentru cîteva zile și poate chiar să ne Împăneze cu un sol sau doi. Așa că am părăsit Huancallo aproape fără să fi văzut nimic din el, motivați de strigătele nerăbdătoare ale stomacurilor noastre sleite. Prima bucată de drum a fost minunată, trecînd printr-un mic grup de orășele, dar pe la șase seara am Început o coborîre periculoasă pe un drum extrem de Îngust, lățimea lui permițînd trecerea vehiculelor pe rînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
zadar voiau jidovii s-o declare de minciună, Căci ecoul învierii se mărește și răsună De prin văile bătrâne și îl trec din gură-n gură. Chiar și cedrii de pe coaste: flori și frunze din natură: “A-nviat”, răsună-n unde strigătul de veselie; “A-nviat” răspund departe lacurile din câmpie Și ecoul tot mai tare crește, crește ne-ncetat Răsunând în depărtare: “Azi Cristos a înviat”... Pe la temple credincioșii “Aleluia”, cântă-n cor Și credință vie jură scumpului Mântuitor. Fr. Dumitru Lucaci, Viața
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
fi acel cineva care se afla la dânsul și pe care eu nu aveam dreptul de a-l cunoaște, de a-l vedea? Cine decât... un altul! Alby, poate... Asemenea erupției unui vulcan intrat brusc în acțiune, gelozia își înălță strigătul de lavă până la ceruri, lăsându-l apoi să se prăvălească peste tot și peste toate în râuri incandescente de foc care ardeau totul în calea lor, fără nici un discernământ. Sleit, fără să fi închis ochii toată noaptea, odată cu zorile am
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
în zăpadă, stătea nemișcată, aparent moartă. La unison și ca la o comandă venită brusc din străfundurile ființei noastre, am strigat-o pe mama din toți rărunchii, din toată inima, din tot sufletul nostru: Mama! Maama! Maaaama! Sonoritatea și amploarea strigătelor care se repetau insistent au aprins undeva, pe circuitul neuronilor un beculeț, au declanșat un semnal. Mircea și Lică, fiecare de câte o mână au ridicat-o pe mama în genunchi frecându-i toată fața cu zăpadă pentru a-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
care ne aștepta deja pregătită pentru a ne trece pe celălalt mal. Intram încet, dar sigur într-o altă lume, pe alte coordonate existențiale, părându-ne că auzim vocile celor dragi care ne chemau insistent în lumea lor, a umbrelor. Strigătele și zgomotele erau din ce în ce mai distincte, mai clare și mai perceptibile, până când aparatul nostru auditiv a deslușit limpede o voce omenească. Hei! Mai trăiți? Curaj! Gata, sunteți salvați! Vocea primarului, sonoră și optimistă, ca și izbiturile lopeților care loveau ritmic lemnul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Corpul atletic, minunat alcătuit, respira cu plăcere aerul proaspăt înconjurător al unei frumoase zile de vară. Cățărat pe una din ramurile solide și înalte ale dudului, era într-adevăr o apariție inedită, singulară, șocantă. Deodată, din curtea vecină a irumpt strigătul celebru al omului maimuță: Tarzan! Uuuuuu! Uuuuuu! Uuuuuuu! Tata, care era de o bunătate inimaginabilă, având un suflet curat, nepervertit de răutățile și de mârșăvia vieții, s-a lăsat prins de provocarea adolescentului din curte, intrând în pielea lui Weissmuller
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]