6,005 matches
-
motivul îl cunoaștem, acest enunț se va dovedi mai târziu a fi unul gramatical.»“ (L. Wittgenstein, Caietul albastru, ediția a doua, Humanitas, București, 2005, p. 53.) Iată și alte două însemnări: 380 GÂNDITORUL SINGURATIC „Copilul învață să meargă, să se târască, să se joace. El nu învață să se joace voluntar și involuntar. Dar ce anume face mișcările jocului voluntare? - Cum ar fi dacă ele ar fi involuntare? Tot așa, aș putea întreba: ce face ca aceste mișcări să fie cele
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
pentru filosofie și teologie, pasiunea pentru tipografie și, mai ales, speranța că va veni o lume mai bună căreia să-i fim martori. Deși pasionat de literatură (încă din școală fusese încununat cu onoruri pentru producțiile sale literare), a fost târât, ca atâția alți talentați tineri ai timpului acela, de tăvălugul educației politehnice, anormal dezvoltate atunci în comparație cu cea umanistă, și care îmbia cu soluții de carieră mai facile. Nu s-a simțit confortabil în mediul Universității "Gh. Asachi", mai strict și
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
inamicului. Mergeau răsfirați, la capătul puterilor, Îmbrăcați În haine militare și civile. Erau țărani, funcționari, studenți, mobilizați În vederea recent alcătuitei armate naționale croate: chipuri acoperite de sudoare, guri deschise, ochi rătăciți de oboseală, arme ce atârnau de curele ori erau târâte prin țărână. Alergaseră patru kilometri cu tancurile dușmane pe urmele lor, și, sub soarele care calcina drumul, se mișcau cu cea mai mare Încetineală, aproape fantomatici, fără alt zgomot decât duruitul surd al exploziilor din depărtare și târșâitul pașilor lor
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
autorul unor lucrări de popularizare a științei. Aristotel, Începuse acesta, iar Faulques Îl Întrerupsese, spunând nu-mi veni mie cu Aristotel, la naiba! Eu Îți vorbesc de viață și de moarte adevărate. Duhoarea cadavrului de sub moloz, mirosul morții ce se târăște pe malul râului. Prietenul Îl privise trei secunde În tăcere. Aristotel, continuase imperturbabil, niciodată nu se limitase să spună ce se Întâmpla, ci căutase și motivul. Ca să ne Înțelegem, spunea, trebuie să pătrundem universul; și ca să pătrundem universul, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
să facă același lucru și cu al doilea. - Asta-i interesant, a comentat Markovic, cu un deget așezat pe imagine. Demnitatea omului, etcetera. Dar nu toți mor așa, nu-i adevărat? În realitate, așa mor foarte puțini. Plâng, imploră, se târăsc. Mișelia despre care vorbeam deunăzi. Ca să supraviețuiască. Editorii agenției la care Faulques trimisese rollfilmul nedevelopat selecționaseră fotografia cu druzul care stătea drept și demn și În fața morții, așa cum vădea atitudinea lui, cu aparenta șovăială a soldatului din plutonul de execuție
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
precum triunghiul simbolic care, În manualele școlare ale lui Faulques, Îl reprezenta pe Dumnezeu), ale cărui laturi uneau omul rămas În picioare, victima căzută la pământ și pușca, o prelungire a brațului și voinței raționale care ucideau. Plâng, imploră, se târăsc, zisese Markovic. Ca să supraviețuiască. Nu acesta era cazul celor trei druzi din prima fotografie, care se lăsaseră omorâți fără să spună nici pâs, fără să se piardă cu firea - aczion painting pur, avea să spună Olvido mai târziu, palidă -; dar
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
oricărui observator situat În punctul propice. Tușele unor nori puteau să se Întindă deasupra mării, la orizontul estic al dimineții, ca anunțul unei noi zile perfecte din lumini și umbre, dar și ca fumul care, dus de briza de pe pământ, târa după sine duhoarea de moarte dintr-un oraș devastat - smell of war, obișnuia să spună Olvido, atingându-și hainele cu un surâs Îngrozit: duhoarea asta va muri odată cu mine. La fel, vâlvătăile roșii, portocalii și galbene, ca fundal al campanilei
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și vopselele și a Început să lucreze la acea parte a frescei. A mers de la Întunecos la luminos, accentuând lumina naturală care venea de la ușa deschisă - soarele intra acum pe ea, luminând interiorul turnului de la intensul dreptunghi auriu care se târa lent pe dușumea - pe lumina picturală, roșiatică, Îndepărtată, a vulcanului În erupție situat mai la stânga, de cealaltă parte și pe câmpul de luptă unde cavalerii se Înfruntau În lănci ori așteptau clipa intrării În luptă. Între aceste două lumini, În
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Mi-e teamă. Nu sunt rezistentă, ci vulnerabilă. Simt În fundul orbitelor o cavernă amorțită, paralizată, o groapă infernală, o maimuțăreală găunoasă. Nu gândesc niciodată. Nu sufăr niciodată. Nu scriu niciodată. Vreau să mă sinucid, să scap de răspundere, să mă târăsc Înapoi, abject, spre pântece. Nu știu cine sunt, unde mă duc - și tot eu trebuie să găsesc răspunsurile la aceste Întrebări oribile. Tânjesc după dezertarea nobilă din libertate, sunt slabă, obosită, revoltată Împotriva solidei, constructivei credințe umanitariste care presupune un intelect și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
mele; n-aș mai fi obligat să accept astăzi pentru ea blestemul”. Și, din nou, Marele Păcat, blestemul metafizic Își găsește Întruparea În câțiva dintre cei care i-au făcut viața un infern: Cât despre La N.R.F. ea se va târî la picioarele mele. Această adunătură de evrei, de pederaști, de suprarealiști timizi, de pioni francmasoni, se va zbate mizerabil. Gallimard, lăsat fără Hirsch* al lui, și alți câțiva, Paulhan lăsat fără Benda al lui, se vor furișa pe lângă ziduri, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
dezastruoase, cu tradiția; Îmi e Îngăduit doar să mă aplec plină de invidie spre margini și să-i urăsc, să-i urăsc, să-i urăsc pe băieții care Își pot potoli neîngrădiți foamea sexuală, fiind ei Înșiși, În timp ce eu mă târăsc din Întâlnire În Întâlnire, leșinată de dorință, mereu nesatisfacută. Mi-e greață de tot. Greața va rămâne, pentru multă vreme, sentimentul dominant al confesiunilor ei. La un moment dat chiar se va Întrerupe din scris. Nu e capabilă, mărturisește, să
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
în acest context; pedepsirea este actul din urmă prin care judecătorul suprem decide gravitatea faptelor celor direct implicați și rostește sentința-blestem pentru fiecare în parte: "... blestemat să fii între toate animalele și între toate fiarele cîmpului; pe pîntece să te tîrăști și țărînă să mănînci toate zilele vieții tale!", îi hărăzește Dumnezeu șarpelui; femeii îi spune: Voi înmulți mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naște copiii; atrasă vei fi de către bărbatul tău și el te
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
la ea de aproape și, văzând că nici nu suflă, zice: Bre! da' cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti!... ce frumoasă cațaveică am să fac nevestei mele din blana istui vulpoiu! Zicând așa, apucă vulpea de după cap și, târând-o până la car, se opintește ș-o aruncă deasupra peștelui. Apoi strigă la boi: "Hăis! Joian, cea! Bourean". Boii pornesc." (Ion Creangă, Ursul păcălit de vulpe) Exemplificați, în enunțuri, folosirea punctului ca semn de punctuație, respectiv ca semn de ortografie
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
colo la pământ, cu tot calabalâcul meu sentimental de visătoare filozofie... Toate îndemnurile și silințele mele de a hotărî să-și urmeze calea fură zadarnice; iar când văzui, în cele din urmă, că echilibrul meu e aproape primejduit, descălecai și, târând-o de dârlogi, cercai a o îndemna să pășească peste stavila nevăzută ce din senin parcă se ridicase în fața ei; dar nici în ruptul capului nu se dădu urnită din loc cu un pas măcar înainte: ba, dimpotrivă, ea se
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
cercai a o îndemna să pășească peste stavila nevăzută ce din senin parcă se ridicase în fața ei; dar nici în ruptul capului nu se dădu urnită din loc cu un pas măcar înainte: ba, dimpotrivă, ea se încumeta să mă târască pe mine înapoi. O lăsai un minut să se liniștească; tremura cum îi varga și, sforăind, se uita cu ochii speriați în toate părțile. Năzatică n-o știam și, prin urmare, nu-mi puteam da cu socoteala ce se întâmplase
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb) (d) "Toate ca toate însă, dar treaba s-a-ngroșat când au ajuns acasă. Copiii aceia, așa cum i-a lăsat Dumnezeu, văzându-se fără de tată, numai cu biata lor de mamă, își făceau de cap: unul se târa pe jos, altul se dădea peste cap, iar altul se cobora-n puț ca să caute cuiburi de vrabie, se urca-n copaci ori pe vârful casei, ca să adune miere de prin trestii. Diavolii de ei se hârjoneau prin garduri cu
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
puse la popreală astfel ca ei să rămînă neclintiții apostoli ai culturii române. Foarte grave sînt făcăturile liftelor care răcneau peste tot că i-a pocnit miracolul înțelepciunii! A venit timpul să le punem juvățul în gît și să-i tîrîm la dreapta jude- cată pentru că șandramaua lor ticluită cu atîta sîrg s-a făcut una cu pămîntul în fața adevărului. Diogio, ultimul conducător al rumunilor a avut în tăblița 73 o profeție foarte tristă, ori va învinge ori peste neamul său
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
scris pe la începutul secolului lll î.e.n. sau chiar mai tîrziu. În Samuel l, ultimul dintre judecători avem informații despre un alt conflict ar-mat dintre filisteni și ivriți de unde aceștia din urmă au ieșit rău boțiți și cu credința în Iahwiță tîrîtă prin praful drumului. ,,4,1 Chemarea lui Samuel a ajuns la cunoștința întregului Israel. Israel a ieșit înaintea filistenilor ca să lupte împotriva lor... 4,4 Poporul a trimis la Silo de unde au adus chivotul legămîntului cu Elohim, Domnul oștirilor care
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
vor distruge totul în calea lor ,,38,19 ...În ziua aceea va fi un mare cu-tremur în țara lui Israel. 38,20 Peștii mării și păsările cerului vor tremura de Mine, și fiarele cîmpului și toate tîrîtoarele care se tîrăsc pe pământ, și toți oamenii care sînt pe fața pămîntului; munții se vor răsturna, pereții stîncilor se vor prăbuși și toate zidurile vor cădea la pământ...38,22 Îi voi judeca prin ciumă și sînge, printr-o ploaie năprasnică și
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
abstinență, ține în chilie cărnuri și sticle cu felurite alcooluri fără a se atinge de ele și îi cere starețului să îi procure femei spre a-și dovedi imunitatea la ispită. El respinge și încercările unei cârciumărese de a-l târî în păcat. Se descurcă în misiuni dificile, cu implicații bănești, și se bate în codru cu tâlhari pe care îi aduce legați la mănăstire. Într-o noapte alungă niște hoți cu pistolul, omorând pe unul din ei (Ispitele părintelui Evtichie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
fără vârstă era / aproape fără vârstă o zeie / mai luminată ca scoicile mai dulce / decât lumina soarelui însuși / ca o înălțare de pasăre / ne subția văzul / poate era ceea ce credeam că nu / există altfel razele soarelui nu s-ar fi târât / să o privească pe buza valurilor.” Un palpit de lirism e perceptibil în notațiile, în maniera lui Ion Vinea, ce aduc senzații provocate de contactul cu elementele: „Ploaia sapă în aer prăpăstii - / până la os te pătrunde delirul rece al peisajului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289972_a_291301]
-
anului 1924, în Săptămâna muncii intelectuale, dă glas frustrărilor: "E nesfârșit de urât orașul acesta. Priviți toate străzile pline de un fel de ciulama specială, priviți atâți trecători murdari până la ceafă de noroi, stropiți de automobile ca de stropitori, abia târându-și paltoanele și galoșii [...] De zece ori omul coboară de pe trotuar ca să ocolească o groapă cu apă și țâșnește din nou imediat sus ca să nu-l strivească vreun automobil"4. Străzile pavate și luminate, bulevardele largi, clădirile impozante, cafenelele boeme
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
neliniștea blazată a lui Childe Harold se preface la el într-o ardoare valahă de explorație pe munte, bălți, bărăganuri: Dar sufletul meu vecinic spre negre țărmuri zboară, El vrea mișcări, sensații de-acele ce doboară Și-n lupte ne târăște cu-a soartei vijelii, Întocmai ca vulturul ce nu vrea câmpul verde, Câmpia înflorită... o lasă, și se pierde Prin nori, prin munți de gheață, prin bălți și prin pustii. Găsim de asemeni chiotul autumnal, la cramă, în cântecul vioarelor
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
nobil și de bun ton ca o damă să se învîrtească pe Șosea cel puțin de două ori, de la havuz până la rondul cel mare, răsturnată pe un fund de mătase albastră, vânătă sau galbenă; apoi să se coboare ca să-și târască nițel coada rochii prin praf, înconjurată de trei-patru elegante, urmată pas cu pas de mândrul lacheu care-i duce manteluța de cinci dramuri pe brațe." Ion Ghica are pe deasupra un dar de narator incomparabil, o imaginație arabă. Cu puncte de
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
euforia. Câteodată iese din diletantism și dă dovezi de o puternică invenție fantastică (Pescuitorii de perle, Corbii) ori de uimire în fața misterului vieții, ascunsă sub o aparentă ușurătate ștrengărească: Nu sunt nici rău, nu sunt nici blând, Nu m-am târât, n-am pizmuit, Am fost și sunt un biet smintit Care visează chiar mergând. Eu niciodată n-am muncit, Noaptea nu dorm și ziua casc, Poate-aș fi vrut să nu mă nasc, Dar nu mă plâng că n-am
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]