5,974 matches
-
zbăteau să supraviețuiască prin aceste șiretlicuri, pe când occidentalii căutau doar succesul de public de multe ori. Scriitorul comunist era dornic să străbată cât mai în profunzime și să stabilească o legătură trainică cu cititorul, cu care îndura umăr la umăr teroarea cruntă a tăcerii. Literatura este opusul tăcerii. Vestul era liber să articuleze. Estul a trebuit să reinventeze vorbirea, să reinventeze literatura. În multe romane scrise în afara cortinei de fier, un turist vestic se găsește, din curiozitate, credință ori din întâmplare
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ei spre luminile din drumul principal. Iată, deci, ce fac de fapt personajele taciturne și care vorbesc în "pauze" ale lui Pinter: fug de violență. Atmosfera pieselor lui Pinter este una de amenințare iar efectul este sentimentul spectatorului că nedreptatea, teroarea existențială nu mai pot continua. Poezia tovarășa lui Pinter din adolescență îl urmărește și azi. Unul dintre poeme (Dumnezeu, 1993) dezvăluie lupta dramaturgului împotriva refugiului sensibilității colective în credință. S-a spus îndelung că Pinter e profund de stânga, ceea ce
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de proză, pe hârtie mare. La a treia variantă, la proză, dactilografiez totul la mașina de scris ori word-processor. Un poem nu ajunge acolo decât în final (cam la a zecea variantă). Nu trebuie să îngăduim, în această epocă de teroare tehnologică, să fim împinși să scriem cu uneltele pe care vor să ni le vândă cei ce se ocupă cu comercializarea noii thenologii. Nici nu știi ce m-am bucurat când am aflat nu demult că mai sunt colaboratori la
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a poruncit lui Dedal, arhitect și inginer iscusit, să construiască un labirint în care să fie ascuns Minotaurul. Monstrul își lua ca jertfe șapte tinere și șapte tineri atenieni la interval de șapte ani. Cel care a salvat Creta de teroarea Minotaurului a fost eroul atenian Thezeu. Acesta, cu ajutorul fiicei lui Minos și a lui Pasiphae, Ariadna, care i-a arătat drumul eroului atenian cu derularea firului unui ghem de sfoară, l-a răpus pe Minotaur. Minos s-a răzbunat pe
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
a devenit cetățeana Fontenay. Parizienii trăiau sentimente amestecate de exaltare, furie și frică, ghilotina (inventată de dr. Guillotin) a fost inaugurată în 1792. Eroii erau purtați pe brațe, unii dintre ei au fost devorați de revoluție și au murit ghilotinați. Teroarea s-a instalat. Parisul a fost jefuit, garda elvețiană ce apăra Tuileries a fost măcelărită. Regele și regina au fost arestați și, ulterior, ghilotinați, după procese furtunoase. Femeile, Prietenele Constituției au fost foarte active și s-au antrenat în actele
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
ei excentrică de amazoană. Exaltata adeptă a schimbărilor sociale deschisese și un birou în care se analizau contestații ale celor acuzați și arestați, a salvat și pe bani și gratis pe mulți acuzați drept dușmani ai revoluției, monarhiști. După tăvălugul terorii, Parisul se răsfăța în petreceri și dezmăț. Thérèse ce, între timp se căsătorise cu comisarul Jean Lambert Tallien și devenise doamna Tallien, dădea tonul modei în saloanele pariziene și în propriul salon prin vestimentație și bijuterii. Vedetele salonului erau cei
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
abolit monarhia. Marie Rose s-a mobilizat să supraviețuiască, s-a autoproclamat "cetățeana Beauharnais", adeptă iacobină, sanculotă. S-au distribuit certificate de cetățeni, cine nu-l avea, era considerat dușman al revoluției, era arestat și ghilotinat. Se dezlănțuise o adevărată teroare. Marie Rose era respectată, fiind considerată soția influentului Alexandre. Acesta, ca general al Armatei Rinului, a avut misiunea de a apăra Mainz, nu a reușit și a demisionat. A devenit suspect din revoluționar și, drept urmare, a fost închis. Arestată a
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
transportă sufletul în afara lui însuși, refăcute ca și cum ar fi luat un remediu și o purgație. Aceluiași tratament trebuie să-i fie supuși de acum înainte în același timp cei care sunt înclinați spre milă și cei care sunt înclinați către teroare, și toți cei care, în mod general, se află sub imperiul unei emoții oarecare numai pentru că în fiecare dintre ei există o tendință către asemenea emoții, și pentru toți se produce o oarecare curățire și o ușurare însoțită de plăcere
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Corneille, preceptele lui Horațiu. Celor patru criterii ale lui Horațiu, vârsta, sexul, condiția, apartenența geografică, ce asigură "potrivirea" comportamentelor, le adaugă "Situația actuală" (la "Fortune présente") a personajului, adică soarta fericită sau nefericită pe care o cunoaște el și "pasiunile", "teroarea" și "compasiunea" pe care spectacolul destinului său i le provoacă spectatorului. La Mesnardière înțelege prin asta două emoții tragice care sunt la originea catharsisului. "Pentru ca el (autorul dramatic) să nu se abată de la vreun punct de mare importanță, este mai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nimic de adăugat, Corneille tratând suficient, înaintea lui, despre dramaturgie. În exemplarul său personal al Poeticii, cele mai multe reflecții le notează în privința catharsisului. Pe marginea definiției aristotelice pe care o citește în următoarea traducere: "o reprezentare vie care, trezind mila și teroarea, curăță și temperează acest fel de pasiuni", el adaugă cu mâna lui: "adică trezind din amorțire aceste pasiuni, el înlătură ceea ce este excesiv și vicios în ele, și le readuce la o stare moderată și conformă cu rațiunea." Racine nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la o stare moderată și conformă cu rațiunea." Racine nu încetează cu elogiile către Euripide, pe care-l ia ca model, căci, scrie el în Prefața la Ifigenia, el era "extrem de tragic, adică stârnise într-un mod minunat compasiunea și teroarea, care sunt adevăratele efecte ale tragediei." Se știe, din diferitele mărturii ale contemporanilor săi, cea a fiului său Louis în special, în Memorii despre viața și operele lui Jean Racine (Mémoires sur la vie et les ouvrages de Jean Racine
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
unul din subiectele sale de tragedie. Cuprins de acest gând, ia un Sofocle grec și citește tragedia despre Oedip, traducând-o pe loc. A fost atât de emoționat, spune D-l. de Valincour, încât toți ascultătorii au încercat sentimentele de teroare și de milă de care este plină această piesă. "Am văzut, mai adaugă el, cele mai bune piese ale noastre reprezentate de cei mai buni actori ai noștri: nimic nu s-a apropiat vreodată de tulburarea în care m-a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
atins perfecțiunea în registrul pateticului. El își subliniază datoria față de Euripide, care în Hipolit încoronat i-a inspirat personajul eroinei sale. Ea are "toate calitățile cerute de Aristotel unui erou de tragedie și care sunt capabile să provoace compasiunea și teroarea. Fedra, într-adevăr, nu este nici de tot vinovată, nici de tot nevinovată", scrie el în Prefață. El adaugă că a avut grijă "să o fac mai puțin odioasă decât este în tragediile Anticilor". De aceea doica, și nu Fedra
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
III de actul IV, el arată timpul sub forma unui personaj alegoric, și-l face să pronunțe, sub formă de prolog, următoarele cuvinte: "Timpul. Eu care unora le plac, care pun pe toată lumea la încercare, în același timp bucurie și teroare a celor buni și a celor răi, eu care fac și desfac eroarea, este timpul, acum, în numele Timpului, să mă folosesc de aripile mele. Nu faceți o crimă din asta, nici mie, nici trecerii mele rapide, dacă alunec peste șaisprezece
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a lăsat-o cu pașii săi... Îl simt, îl simt..." Ea merge. Surorile-i nemiloase o urmează: ele trec, din locul unde erau, în adăpostul lui Oreste. Îl înconjoară, scoțând strigăte, fremătând de furie, scuturându-și făcliile. Ce moment de teroare și milă, cel în care se aud rugămintea și gemetele nefericitului străbătând prin strigătele și mișcările înfricoșătoare ale unor ființe crude care-l caută! Vom executa noi oare ceva asemănător în teatrele noastre? Nu poate fi arătată aici decât o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fi, vor auzi tunetul adevărului, vor fi uluite și mișcate de acest lucru; căci chiar și cel rău este obligat să lupte pentru a învinge firea și mila. Și cine știe dacă în arte nu există nicicum vreun moment de teroare și de adevăr, care să înmoaie această inimă de piatră și să o redea sensibilității sale primitive? Iată opera cea mare a poetului, mi se pare. După exemplul chimiștilor, să nu ne descurajăm, și să căutăm o transmutație mai importantă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
conține moralitate, măreția conține frumosul". Foarte apreciat de public, pateticul aliat cu sublimul, în drama romantică, pune în joc aceleași resorturi tragice ca și tragedia clasică. Hugo este foarte conștient de acest lucru, declarând în Prefața la Burgravi: "Să aveți teroarea, dar să aveți și mila." Aceasta explică, în anii 1838-1840, când drama romantică a cucerit publicul, reînnoirea tragediei clasice, de care se săturase publicul, și căreia talentul tinerei Rachel (1820-1858)91, care debutează atunci pe scenă, îi redă onoarea. " Se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
chiar starea existențială, autosfâșierea și sfâșierile perpetue", scrie el în Note și contra-note (Notes et contre-notes). Dornic să rupă cu teatrul psihologic, Artaud este sedus de aspectul metafizic al teatrului oriental. Orientalii nu au pierdut, după părerea lui, sensul acestei terori misterioase care este unul din elementele cele mai eficace ale teatrului, iar reprezentațiile lor exploatează neîncetat halucinația și teama. Una din piesele la care a asistat debutează prin intrarea unor fantome. Personajele "hieroglifice" apar mai întâi, cum explică chiar el
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
230, 231, 232, 233, 234, 235, 289 În aceeași serie au mai apărut (selectiv): Analiza povestirii, Jean Michel Adam, Françoise Revaz • Avangardismul românesc, George Bădărău • Caragiale sau vîrsta modernă a literaturii, Alexandru Călinescu • Comicul, Jean Marc Defays • Deimografia. Scenarii ale terorii în proza românească, Cătălin Ghiță • Dor și armonie eminesciană, Leonida Maniu • Eminescu și cultura indiană, Demetrio Marin • Fantasticul în literatură, George Bădărău • Introducere în studiile literare, Dumitru Tucan • Literatură și convertire. Steinhardt, Frossard, Wurmbrand, Adrian Sabău • Marile curente ale criticii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
plin de capcane „la capătul căruia așteaptă moartea sau huzurul” (Scarlat, din Veac de iarnă), un „joc” de „patimă și primejdie” (Hâncu). Sau cum zice Selim (din Săgetătorul): „Fiecare ne jucăm aici. Unul cu altul. Moartea cu toți.” Îngemănare de teroare și fascinație, moartea e o prezență insidioasă. O iminență, dând unora un tremur, iscând la alții o nefirească ațâțare, de morbide propensiuni. O subită nervozitate pune câteodată stăpânire pe duhul înfierbântat al unor personaje, împingându-le la manifestări ca și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
ucis cu barbarie. Hipponax vorbește despre acest rit ca despre unul foarte bine cunoscut cititorilor săi. Chiar și la Roma, În plină epocă istorică, se mai practicau sacrificii umane. Știm de la Plutarh că, În 288 Î.Hr., În atmosfera de teroare determinată de invazia galilor, au fost sacrificați doi gali și doi greci. Uciderea galilor ar putea fi Încadrată În represaliile de război, Însă faptul că același tip de jertfă - doi gali și doi greci - este din nou Împlinită În 216
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
făcut după prescrierile unui text etrusc; de fapt, conform mărturiei sale, la Roma se aduseseră jertfe umane În Împrejurarea respectivă, dar și În trecut. Se poate și mai rău: știm de la Plutarh că, În 228 Î.Hr., În atmosfera de teroare determinată de invazia galilor insubri, au fost jertfiți doi greci și doi gali. Există impresia clară că guvernul roman Împlinea astfel de sacrificii În momente de mare dificultate și că acestea nu erau mereu publice, ci numai atunci când era considerată
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Miron E. Cristea. La împlinirea vârstei de 70 de ani (1868-1938), Târgu Mureș, 1938; Iorga, Oameni, IV, 301-302, 305-306; Bârlea, Ist. folc., 418-419; Iordan Datcu și Sabina C. Stroescu, Dicționarul folcloriștilor, București, 1979, 153-154; Antonie Plămădeală, Românii din Transilvania sub teroarea regimului dualist austro-ungar (1867-1918). După documente, acte și corespondențe rămase de la Elie Miron Cristea, Sibiu, 1986; Antonie Plămădeală, Contribuții istorice privind perioada 1918-1939. Elie Miron Cristea. Documente, însemnări și corespondențe, Sibiu, 1987; Păcurariu, Ist. Bis., III, 427-429, passim; Păcurariu, Dicț
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286500_a_287829]
-
gata de moarte în el. Și pentru că acesta este gata de moarte, celălalt preia și sacrifică, în frica lui, ceea ce acesta îi oferă ca preț al fricii învinse: viața lui. Așa cum frica învinsă lasă să apară curajul, „frica celuilalt“ eliberează teroarea: el terorizează pentru că îi este frică. Pentru că „frica celuilalt“ este o stare perpetuă, teroarea nu poate să se manifeste intermitent: ea are perseverența acestei frici compacte și este însăși proiecția ei. Teroarea se hrănește din iluzia că obiectul fricii, care
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
și sacrifică, în frica lui, ceea ce acesta îi oferă ca preț al fricii învinse: viața lui. Așa cum frica învinsă lasă să apară curajul, „frica celuilalt“ eliberează teroarea: el terorizează pentru că îi este frică. Pentru că „frica celuilalt“ este o stare perpetuă, teroarea nu poate să se manifeste intermitent: ea are perseverența acestei frici compacte și este însăși proiecția ei. Teroarea se hrănește din iluzia că obiectul fricii, care provoacă și întreține teroarea, poate fi epuizat; de aceea, intensitatea ei este crescândă și
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]