6,856 matches
-
poetul a purtat-o multă vreme în el). Cam așa mi-a vorbit solitarul de la Iași; și-i dau dreptate. Ideea că nicăieri figura marelui poet nu apare mai clar, mai luminos, mai la locul ei, decât la Iași, ca și cum vagile contururi ale acestui oraș de amintiri ar forma singurul cadru potrivit nobilei lui figuri, se mai poate deduce și din necesitatea pe care au resimțit-o mai toți scriitorii noștri, de a recurge la imaginea și atmosfera lui, ori de câte ori au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
atunci de zilele de azi și care făceau ca, peste orice banale incidente (ca acela de care am vorbit), spiritele noastre să se-ntâlnească totuși în comuniunea acelorași aspirații și acelorași speranțe. Epigonii Ideea de a ordona materialul fragil și vag din care sunt făcute notele aceste are, în momentul de față, o oarecare vechime. Vreau să spun că mult timp ea a trăit în mine, în forma de dorință, de ambiție, de volițiune, și că, pentru motive diverse, realizarea ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
au venit la mine cu bucurie. Singur și străin, deci. Peste așteptările mele; mai mult chiar decât mi-aș fi închipuit... Sala e așa cum o știam de demult (cu mici și neînsemnate schimbări numai), împrejurare care mărește și mai mult vagul sentiment de solitudine și de înstrăinare pe care-l resimt. Orchestra execută selecțiuni din opereta "Vânzătorul de paseri", cu vechea romanță "Când sermanul tatăl meu...", cu insistentul ei refren "Mai stai... mai stai... nu zbura..." Nu cântă decât orchestra; cuvintele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
statuile grecești și la liniștea lor abstractă. Să cred Însă că e atît de mică distanța dintre calm și Înțelepciune? Întrucît interesul pentru Elada nu mi-l pot explica numai prin motive estetice, trebuie, probabil, să recunosc aici și un vag bovarism. Cineva, un bărbat Între două vîrste, spunea ieri: Nu sînt capabil de ură. N-am urît niciodată. Cum ar fi spus: Nu sînt capabil de dragoste. N-am iubit niciodată. Vine de cîteva zile, la aceeași oră, pe digul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
de unde un destin eronat poate relua totul de la capăt? Credința cea mai adîncă din noi, pe care nici o rătăcire n-o poate șterge? Singurătatea cea mai curată În care ochii noștri se confundă cu ochii sfinxului? Teama de vid, de vag și confuz? Plăcerea de a spune: nu sînt ca Ganimede În ghearele vulturului, suspendat În gol!? Curajul de a spune: iată un lucru pe care nu l-am trădat niciodată!? Sau pur și simplu un loc de unde nu putem lipsi
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
greu cu moartea și care, În amîndouă, caută aceeași speranță, interesat de soarta sa nu a zeilor. Lumea elină a iubit la fel marea și marmura tocmai pentru că e o lume făcuta pe măsura omului. Dar mi se pare prea vagă ideea că sculptorii ei au umanizat divinul. Statuile ne dovedesc că zeii au fost aduși printre oameni de o lume pentru care nu exista nimic mai rău decît a Înceta să trăiești. Ea Întoarce În marmură obrazul dinspre zei, Însă
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Există În această senzație ceva care mă face fericit și trist În același timp. Poate faptul că n-am stat de multă vreme, ca acum, negrăbit, sub un arbore ce-mi vorbește ca și măslinii greci despre răbdare, explică această vagă confuzie a simțurilor; ea mă convinge că În Încercările omului modern de a se reconcilia cu natura triumfă nostalgia unui suflet dornic să-și regăsească ingenuitatea, să se azvîrle În iarba pe care a uitat-o, să cutreiere potecile pe
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
norii tind Împreună spre o ploaie posibilă... Obrazul care caută e baroc. Clasicismul repetă. Perfecțiunea clasică Închide cercul și renunța la tot ce se află În afara lui; ea nu numai că acceptă limitele, dar le și celebrează, avînd repulsie pentru vag și indecis, În labirint, Tezeu nu ne va propune decît Întoarcerea de unde am plecat; viitorul lui nu este o soluție a labirintului, ci graba de a-l părăsi; or, cîtă vreme n-am renunțat, declară barocul, galeriile labirintului mai pot
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
aripa sa. Nu numai că grecul nu se simțea rob Înlăuntrul măsurii, al simetriei, dar Îi provoca repulsie ceea ce le contrazicea. Dovadă e și felul În care a murit arta elină, nu zguduita de revolte, ci cotropită de o tristețe vagă și de un surîs vag pe măsură ce artiștii din epoca de decadență Încercau să continue fără credință vechiul ideal. Aripa nu s-a lovit de limitele idealului elin, vrînd să iasă În afara lor, ci, obosită, n-a mai avut puterea să
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
grecul nu se simțea rob Înlăuntrul măsurii, al simetriei, dar Îi provoca repulsie ceea ce le contrazicea. Dovadă e și felul În care a murit arta elină, nu zguduita de revolte, ci cotropită de o tristețe vagă și de un surîs vag pe măsură ce artiștii din epoca de decadență Încercau să continue fără credință vechiul ideal. Aripa nu s-a lovit de limitele idealului elin, vrînd să iasă În afara lor, ci, obosită, n-a mai avut puterea să ajungă la ele. De aceea
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
voi reuși, aceste aventuri interioare; dealtfel, singurele accesibile cuiva care a ales Între Ariadna și Tezeu. Cunosc acum bine Împrejurimile, m-am deprins să disting vîntul după felul cum suflă din direcția mării sau a deltei, să Încerc chiar o vagă melancolie la gîndul că În curînd voi pleca. Am o memorie ciudată care păstrează cu o mare fidelitate senzațiile și sînt sigur că-mi voi reaminti multă vreme detaliile acestui peisaj. Cei vechi ne invitau În temple gata construite. Marea
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
cărei detalii nu mi le pot decât imagina), ceea ce i s-a părut special de grăitor într-un fel sau altul pentru traiul lor. Spun într-un fel sau altul lăsând, după cum vezi, să plutească asupra acestor alegeri un anumit vag, pentru că nu e nimic spectaculos, direct dramatic în acest film. Există momente mai dinamice, mai emoționante, dar nu drame nemijlocit vizibile. M-a interesat, de asemenea, felul în care se construiește spațiul în acest film, căci nu încape îndoială pentru
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
acela, dar îmi închipui că este undeva prin jurul Pieței Coșbuc. Suntem un pic în întârziere, așa că fiecare minut contează. “i pentru șofer contează (în sensul că taxează !), pentru că, la un moment dat, oprindu-mă din conversația cu Ana, am o vagă bănuială și gândesc cu voce tare : Dar unde suntem ! . în jur sunt numai blocuri noi, cenușii, sinistre, blocurile socialismului victorios Imposibil să fie în această zonă vechiul Palat Bragadiru ! Ne uităm tustrei pe geam, în semiobscuritate (e deja trecut de
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
un zâmbet, un cuvânt, ca să se ducă să pârască, să răstălmăcească - și vai de cine n-a știut să-și țină gura, sau a scăpat o vorbă, cum mi s-a întâmplat mie de curând, acum două săptămâni, când, la vagile condoleanțe pentru excludere, am răspuns cu gluma care circulă pe toate drumurile: „Am intrat tov. și-am ieșit doamnă“. „Niciodată n-ați încetat să fiți o doamnă“, mi-a răspuns o fată din clasa burghezo-moșierească. Ce dramă a mai ieșit
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
o să fie un corsaj cu balene, brodat manual - și Danny mi-a propus să-i pună și un mic nod de dragoste din mărgele, folosind pietrele zodiacale ale mirilor, ceea ce e extrem de original. Singura mea teamă - să-i zic îngrijorare vagă - e faptul că nunta e peste două zile și eu încă n-am probat rochia. Nici măcar n-am văzut-o. Dimineață am sunat la ușa lui ca să-i amintesc că azi plec în Anglia și, după ce și-a târșâit cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pune, pentru că Luke a recunoscut pe urmă că a exagerat total, că orice om cu minim simț de observație ar fi văzut că vopseaua nu se uscase încă.) Acum că stau să mă gândesc, poate că ne-am ciondănit o dată vag, în legătură cu faptul că îmi cumpăr prea multe haine. Poate că Luke a mai deschis câteodată ușa de la șifonier și a zis, exasperat: „O să porți vreodată vreuna dintre astea?“ Poate că a mai fost și cear... discuția aia deschisă, despre câte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să scotocească printr-un raft. Cred că... ești foarte fericită că Suze se mărită, zic, ridicând o oglindă de mână emailată și uitându-mă la ea. — Tarquin e un scump. Se răsucește pe călcâie și se bate ușor peste nasul vag coroiat cu palma. Și, în plus, e foarte bine dotat. Perfect adevărat. Tarquin e pe locul cincisprezece în topul celor mai bogate persoane din țară, sau pe acolo. Dar mă surprinde faptul că subiectul e adus în discuție tocmai de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
că o să fie? E prima oară când părinții noștri se văd. Înțelegi ce vreau să spun... mama ta... mama mea... Adică, sunt destul de diferite, nu? — O să fie bine! Se vor înțelege de minune, sunt sigur. N-are nici cea mai vagă idee la ce mă refer. Știu că faptul că Luke își adoră mama e un lucru bun. Știu că fiii trebuie să-și iubească mamele. Și știu că, atunci când era mic, a văzut-o foarte rar, și că acum încearcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
spun că ținem foarte mult la Janice și la Martin, așa că nu spunem niciodată nimic, dar, sinceră să fiu, nici unul dintre noi nu s-a înnebunit niciodată după Lucy. — Și e vreun semn că le-ar... Mami face un gest vag, eufemistic. Crește familia, adaugă mai mult șoptit. — Încă nu. Zâmbetul lui Janice dispare pentru o clipă. Martin și cu mine credem că probabil vor mai întâi să se bucure din plin unul din celălalt. Sunt un cuplu atât de fericit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
vorbi cât avem chef despre ce o să purtăm la nuntă! Ca să nu ne trezim cumva că ne-mbrăcăm la fel, ori prea diferit! Nu? — Într-adevăr, spune Elinor, uitându-se la pantofii lui mami. La revedere, Rebecca. Face un semn vag din cap către tati. Graham. — La revedere, Elinor, spune tati cu o voce extrem de politicoasă - însă, în clipa în care mă uit la el, văd că nu e deloc impresionat. Ne vedem mai târziu, Luke. În clipa în care ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cu pantaloni! sugerează Suze, arătându-mi o fotografie din revistă. Uite ce șic sunt pantalonii ăștia! Dar ți-ai găsit deja rochia! intervine Cynthia, cu glasul ușor strident. N-ai nevoie să mai cauți! Asta e Rochia! — Mmm... Am o vagă grimasă. Știți ceva... nu sunt chiar așa de sigură. Cynthia mă săgetează cu privirea și preț de o clipă cumplită am sentimentul că are de gând să arunce cu paharul de șampanie în mine. Credeam că asta e rochia visurilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Mă opresc brusc, în clipa în care ușa magazinului se deschide în spatele meu. Persoana care tocmai a intrat este Robyn, îmbrăcată într-un taior mov și ținând strâns poșeta Coach. Îmi surprinde privirea în oglindă și îmi face un semn vag în semn de salut. Ce naiba face Robyn aici? — Și, pe mese, poate niște buchețele de flori de câmp... Robyn vine țintă spre noi. Nu sunt sigură că-mi place chestia asta. — Hei, Suze! Mă întorc spre ea cu, sper eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Ai dreptate, spune Luke. O să regret amarnic. Acum iartă-mă, trebuie să te las. Serios. Ne vedem mai târziu. — Pa. Pun telefonul jos, îmi iau haina și geanta. În timp ce îi trag fermoarul, mă uit la bucata de hârtie, cuprinsă de vagi mustrări. Poate ar trebui să stau aici, să mai meditez un pic asupra situației și să încerc să ajung la o concluzie. Dar... indiferent dacă facem nunta în Anglia sau în America, tot avem nevoie de o listă de cadouri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
în privire, îmbrăcat în vestimentație albă impecabilă de chef. Sunt Antoine Montignac. Cofetarul cofetarilor. M-ați văzut cumva la emisiunea mea? — Antoine, nu cred c-am rezolvat încă problema cu... celălalt client..., spune Robyn stresată. — Vin imediat. Face un gest vag din mână, trimițând-o la plimbare. Domnișoară Bloomwood, luați loc. — De fapt, nu sunt prea sigură că vreau să... încep eu. Însă, înainte de a-mi da seama ce mi se întâmplă, mă trezesc așezată pe un scaun de pluș la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
bucățică de tort în gură, mă ia cu leșin. Ei, da, ăsta da tort de nuntă! Noi de ce n-avem așa ceva în Anglia? Iau câteva înghițituri de șampanie și ronțăi crinul de zahăr, care e extrem de delicios și are o vagă aromă de lămâie - după care iau o a doua îmbucătură, pe care o mestec în extaz, uitându-mă la o fată din apropiere, care se chinuie cu cornetul să facă niște lăcrămioare. Știți ceva, poate ar trebui să-i iau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]