64,222 matches
-
dovedit ca aceste situații nu se permanentizau, fiind o etapă de tranziție, ducând la recunoașterea măcar parțială a relațiilor juridice locale. În acest proces, dediticii deveneau peregrini și apoi cetățeni romani. Controversele legate de Constituția Antoniniană au atins apogeul prin teoriile lui Bickermann, care de altfel n-a avut mulți suporteri, dar care a considerat că Papirusul Giessen nu este , ci un edict suplimentar ce acorda cetățenie romană imigranților barbari, dacă nu erau deditici. Motivațiile lui au fost: a) motivul religios
Constitutio Antoniniana () [Corola-website/Science/302699_a_304028]
-
recunoscut 3 tipuri de deditici. Un tip de deditici erau oamenii eliberați, plasați în case de Lex Aelia Sentia, altul erau barbarii ce s-au predat singuri, și după “Gainaische Begriff”, toți provincialii erau deditici. Tot el a distrus și teoria lui Meyer, arătând că numele Aurelius nu era necesar folosit decât în documente oficiale, și că “tributum capitis” nu era o marcă a dediticilor. Inițial s-a crezut că dediticii nu ar fi primit cetățenie romană, dar o descoperire epigrafică
Constitutio Antoniniana () [Corola-website/Science/302699_a_304028]
-
este confirmată de mărturii arheologice. Existența evreilor în Dacia înainte de cucerirea romană nu este susținută de istoriografia actuală. Chemarea evreilor de către Decebal după distrugerea celui de-al doilea Templu s-a dovedit a fi o legendă. Au fost dezmințite și teoriile unor istorici ai secolului XIX cu privire la etimologia evreiască a numelor localităților Tălmaciu, Beclean și Aiud sau la contribuțiile evreiești la dezvoltarea mineritului pe teritoriul Transilvaniei. Primii evrei au ajuns probabil în Dacia odată cu instalarea puterii romane. Pe la începutul erei noi
Istoria evreilor în România () [Corola-website/Science/302660_a_303989]
-
Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica) și-au schimbat radical idealurile și au uitat promisiunile față de evrei. După înlocuirea lui Alexandru Ioan Cuza, articolul 7 din Codul Civil a fost reformulat în sensul că cetățenia va fi acordată numai locuitorilor creștini. Agitând teoria pericolului demografic conducătorii partidului liberal au pornit la o serie de acțiuni anti-evreiești, precum interdicții de a locui în mediul rural, expulzări, restricții de ordin economic etc., care au fost agravate de abuzurile administrației locale însărcinate cu aplicarea acestor directive
Istoria evreilor în România () [Corola-website/Science/302660_a_303989]
-
Abélard se numără și aceea cu Fulbert, a cărui nepoată Héloïse a fost elevă, iubită și soție secretă a lui Abélard. Din anul 1118 se retrage la mănăstire. Abélard a jucat un rol important în cearta universaliilor. S-a opus teoriilor realiste dar totodată a avut o atitudine critică și față de teoriile nominaliste despre universal. Abélard s-a născut la Palais, în Bretania, în 1079, ca primul fiu al unui cavaler pe nume Béranger, proprietarul satului natal. De aceea numele său
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
a fost elevă, iubită și soție secretă a lui Abélard. Din anul 1118 se retrage la mănăstire. Abélard a jucat un rol important în cearta universaliilor. S-a opus teoriilor realiste dar totodată a avut o atitudine critică și față de teoriile nominaliste despre universal. Abélard s-a născut la Palais, în Bretania, în 1079, ca primul fiu al unui cavaler pe nume Béranger, proprietarul satului natal. De aceea numele său de botez este Pierre de Palais (latinizat, Petrus Palatinus), nume la
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
constând în considerarea Trinității ca simplu atribut divin (ca teolog, Abélard a fost adept al dialecticii, fapt ce l-a condus mereu la formularea unor enunțuri bizare despre adevărurile de credință; el trata, de pildă, dogma trinității în conexiune cu teoria atributelor divine). Un alt punct fierbinte al activității sale îl constituie cartea Sic et non, constând în citate din Sfinții Părinți, aranjate astfel încât să contrazică adevărurile teologiei, fără a oferi o soluție la aceasta. Abélard părăsește Conciliul fără să se
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
Porfir; "Logica "nostrorum petitioni"" sau Glosele de la Lunel (1124), un comentariu foarte amplu al Isagogei lui Porfir; "Dialectica" (redactată în perioada în care Abélard se afla la Cluny, constând într-un tratat de logică din patru cărți, în care expune teoria diviziunii și definiției, comentează pe Porfir, Boethius și Categoriile lui Aristotel), "Glossulae in Porphyrium". Textele teologice sunt: "De unitate et trinitate divina" („Despre unitatea și treimea divină”, 1120, tratatul condamnat la Conciliul de la Soissons), "Sic et non" („Da și nu
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
mai mare parte a insulei fiind declarată Parc Național (Parcul National Râpă Nui). În perioada modernă, insula a servit că avertisment în ceea ce privește degradarea culturală și de mediu la care se poate ajunge prin exploatarea irațională a resurselor. În prezent această teorie este contestată de către etnografi și arheologi, care susțin că atât aducerea bolilor de către europeni cât și deportarea locuitorilor pe post de sclavi, sunt cauzele care au devastat populația indigena în secolul XIX și au avut un impact social mult mai
Insula Paștelui () [Corola-website/Science/302679_a_304008]
-
statuile sau din pricina suprapopulării. Arheologia experimentală a demonstrat că unele statui ar fi putut fi așezate pe niște structuri de lemn în formna literei „Y” numite "miro mangua erua" iar apoi ar fi putut fi tarate către locurile lor. Alte teorii iau în calcul folosirea unor sine din lemn sau chiar structuri în formă de scară, peste care statuile ar fi putut fi transportate și așezate în locurile lor. Dacă vechii pascuani au folosit palmieri la transportul statuilor, se ridică întrebarea
Insula Paștelui () [Corola-website/Science/302679_a_304008]
-
sunt extrem de rare (cel puțin ca fenomen larg răspândit) în întreaga insulă, indiferent de epocă istorică (Flenley și Bahn, 2003). Astfel nu pare deloc surprinzător faptul că, în 1914 cu ocazia primei expediții științifice din insula, indigenii au respins categoric teoriile care afirmau că locuitorii sau strămoșii lor au practicat vreodată canibalismul (Routledge, 1919). Cele mai importante mituri sunt: Pascuanii au dezvoltat o civilizație cu caracteristici ale Epocii de Piatră prin folosirea extensiva a câtorva tipuri diferite de piatră. Marile statui
Insula Paștelui () [Corola-website/Science/302679_a_304008]
-
este un braț al Mării Mediterane, aflat între peninsula grecească și Anatolia. Este legată de Marea Marmara și Marea Neagră prin strâmtorile Dardanele și Bosfor. Au existat mai multe teorii privind proveniența numelui de "Egee". Se presupune că numele ar putea veni de la vechiul oraș "Aegae", sau de la "Aegea" numele unei regine amazoniene care a murit în mare, sau de la regele "Egeu" al Atenei, care s-a înecat în mare
Marea Egee () [Corola-website/Science/302748_a_304077]
-
combinare a acestor transformări prin înlănțuirea lor. Asemenea grupuri de simetrie, în particular grupurile Lie continue, joacă un rol important în mai multe discipline academice. Grupurile matriceale, de exemplu, pot fi folosite pentru a înțelege legi fundamentale ale fizicii, în teoria relativității restrânse, sau fenomene de simetrie în chimia moleculară și cristalografie. Conceptul de grup a apărut în legătură cu studiul ecuațiilor polinomiale, efectuat de către matematicianul francez Évariste Galois în anii 1830. După contribuțiile venite din alte domenii, cum ar fi teoria numerelor
Grup (matematică) () [Corola-website/Science/302726_a_304055]
-
în teoria relativității restrânse, sau fenomene de simetrie în chimia moleculară și cristalografie. Conceptul de grup a apărut în legătură cu studiul ecuațiilor polinomiale, efectuat de către matematicianul francez Évariste Galois în anii 1830. După contribuțiile venite din alte domenii, cum ar fi teoria numerelor și geometria, noțiunea de grup s-a generalizat în preajma anilor 1870. Pentru a explora grupurile, matematicienii au dezvoltat diferite notații pentru a descompune grupurile în părți componente mai mici și mai ușor de înțeles, cum ar fi subgrupurile sau
Grup (matematică) () [Corola-website/Science/302726_a_304055]
-
noțiunea de grup s-a generalizat în preajma anilor 1870. Pentru a explora grupurile, matematicienii au dezvoltat diferite notații pentru a descompune grupurile în părți componente mai mici și mai ușor de înțeles, cum ar fi subgrupurile sau grupurile simple. O teorie a grupurilor s-a dezvoltat pentru grupurile finite, care a culminat cu clasificarea grupurilor simple finite, încheiată în 1983. Un cuplu formula 1, format dintr-o mulțime nevidă "G" și o lege de compoziție internă "formula 2" pe "G", este grup dacă
Grup (matematică) () [Corola-website/Science/302726_a_304055]
-
Cu alte cuvinte, D nu este grup abelian, ceea ce face ca structura acestui grup să fie mai complexă decât cea a numerelor întregi. Conceptul modern de grup abstract s-a dezvoltat din mai multe domenii ale matematicii. Motivația originală pentru teoria grupurilor a fost căutarea soluțiilor ecuațiilor polinomiale de grad mai mare ca 4. Matematicianul francez din secolul al XIX-lea, Évariste Galois, pe baza muncii anterioare a lui Paolo Ruffini și Joseph-Louis Lagrange, a dat un criteriu pentru existența soluțiilor
Grup (matematică) () [Corola-website/Science/302726_a_304055]
-
Galois corespund anumitor permutări ale rădăcinilor. La început, ideile lui Galois au fost respinse de contemporani, fiind publicate doar postum. Grupuri de permutare mai general au fost cercetate mai ales de Augustin Louis Cauchy. Lucrarea lui Arthur Cayley intitulată "Despre teoria grupurilor, în funcție de ecuația simbolică θ = 1" (1854) dă prima definiție abstractă a unui grup finit. Geometria a fost al doilea domeniu în care grupurile au ajuns să fie folosite sistematic, mai ales grupurile de simetrie ca parte a programului Erlangen
Grup (matematică) () [Corola-website/Science/302726_a_304055]
-
care grupurile au ajuns să fie folosite sistematic, mai ales grupurile de simetrie ca parte a programului Erlangen din 1872 al lui Felix Klein. După apariția unor geometrii noi, cum ar fi cea hiperbolică și cea proiectivă, Klein a folosit teoria grupurilor pentru a le organiza într-o manieră mai coerentă. Ducând aceste idei mai departe, Sophus Lie a fondat studiul grupurilor Lie în 1884. Al treilea domeniu care a contribuit la teoria grupurilor a fost teoria numerelor. Unele structuri de
Grup (matematică) () [Corola-website/Science/302726_a_304055]
-
cea hiperbolică și cea proiectivă, Klein a folosit teoria grupurilor pentru a le organiza într-o manieră mai coerentă. Ducând aceste idei mai departe, Sophus Lie a fondat studiul grupurilor Lie în 1884. Al treilea domeniu care a contribuit la teoria grupurilor a fost teoria numerelor. Unele structuri de grup abelian fuseseră utilizate implicit în lucrarea de teoria numerelor a lui Carl Friedrich Gauss intitulată "Disquisitiones Arithmeticae" (1798), și mai explicit de Leopold Kronecker. În 1847, Ernst Kummer a dus la
Grup (matematică) () [Corola-website/Science/302726_a_304055]
-
proiectivă, Klein a folosit teoria grupurilor pentru a le organiza într-o manieră mai coerentă. Ducând aceste idei mai departe, Sophus Lie a fondat studiul grupurilor Lie în 1884. Al treilea domeniu care a contribuit la teoria grupurilor a fost teoria numerelor. Unele structuri de grup abelian fuseseră utilizate implicit în lucrarea de teoria numerelor a lui Carl Friedrich Gauss intitulată "Disquisitiones Arithmeticae" (1798), și mai explicit de Leopold Kronecker. În 1847, Ernst Kummer a dus la un apogeu primele încercări
Grup (matematică) () [Corola-website/Science/302726_a_304055]
-
mai coerentă. Ducând aceste idei mai departe, Sophus Lie a fondat studiul grupurilor Lie în 1884. Al treilea domeniu care a contribuit la teoria grupurilor a fost teoria numerelor. Unele structuri de grup abelian fuseseră utilizate implicit în lucrarea de teoria numerelor a lui Carl Friedrich Gauss intitulată "Disquisitiones Arithmeticae" (1798), și mai explicit de Leopold Kronecker. În 1847, Ernst Kummer a dus la un apogeu primele încercări de a demonstra ultima teoremă a lui Fermat dezvoltând grupurile care descriu descompunerea
Grup (matematică) () [Corola-website/Science/302726_a_304055]
-
1798), și mai explicit de Leopold Kronecker. În 1847, Ernst Kummer a dus la un apogeu primele încercări de a demonstra ultima teoremă a lui Fermat dezvoltând grupurile care descriu descompunerea în factori primi. Convergența acestor surse variate înspre o teorie uniformă a grupurilor a început cu lucrarea " Traité des substitutions et des équations algébriques" (1870) a lui Camille Jordan. Walther von Dyck (1882) a dat prima enunțare a definiției moderne a grupurilor abstracte. După începutul secolului al XX-lea, grupurile
Grup (matematică) () [Corola-website/Science/302726_a_304055]
-
Walther von Dyck (1882) a dat prima enunțare a definiției moderne a grupurilor abstracte. După începutul secolului al XX-lea, grupurile au căpătat recunoaștere după munca de pionierat a lui Ferdinand Georg Frobenius și William Burnside, care au lucrat la teoria reprezentării grupurilor finite, teorema reprezentării modulare a lui Richard Brauer și după lucrările lui Issai Schur. Teoria grupurilor Lie, și mai general, cea a grupurilor local compacte a fost înaintată de Hermann Weyl, Élie Cartan și mulți alții. Teoria grupurilor
Grup (matematică) () [Corola-website/Science/302726_a_304055]
-
al XX-lea, grupurile au căpătat recunoaștere după munca de pionierat a lui Ferdinand Georg Frobenius și William Burnside, care au lucrat la teoria reprezentării grupurilor finite, teorema reprezentării modulare a lui Richard Brauer și după lucrările lui Issai Schur. Teoria grupurilor Lie, și mai general, cea a grupurilor local compacte a fost înaintată de Hermann Weyl, Élie Cartan și mulți alții. Teoria grupurilor algebrice a fost schițată întâi de Claude Chevalley (spre sfârșitul anilor 1930) și ulterior de Armand Borel
Grup (matematică) () [Corola-website/Science/302726_a_304055]
-
la teoria reprezentării grupurilor finite, teorema reprezentării modulare a lui Richard Brauer și după lucrările lui Issai Schur. Teoria grupurilor Lie, și mai general, cea a grupurilor local compacte a fost înaintată de Hermann Weyl, Élie Cartan și mulți alții. Teoria grupurilor algebrice a fost schițată întâi de Claude Chevalley (spre sfârșitul anilor 1930) și ulterior de Armand Borel și Jacques Tits. Anul Teoriei Grupurilor, organizat de Universitatea Chicago în 1960-1961 a reunit matematicieni ca Daniel Gorenstein, John G. Thompson și
Grup (matematică) () [Corola-website/Science/302726_a_304055]