60,397 matches
-
a celor viitoare. O cercetare atemporală, de tipul celei oferite de științele generalului, poate ajunge la dezvoltarea unor cauze mai generale. O asemenea explicație nu poate fi însă completă. De exemplu, putem înțelege feudalismul românesc într-un mod strict teoretic, pornind de la nivelul de dezvoltare al forțelor de producție. O asemenea înțelegere este însă foarte generală și incompletă. Feudalismul românesc poate fi înțeles mai bine dacă se ia în considerație lanțul concret de evenimente care au afectat dinamica în timp a
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
statute diferite. Trecutul reprezintă ceea ce a existat la un moment dat și nu mai există în prezent. El nu poate fi pur și simplu înregistrat, ci trebuie reconstituit. Istoria, în măsura în care are sarcini descriptive, are dificila misiune de a reconstitui trecutul pornind de la diferitele „urme” pe care le-a lăsat acesta. Reconstrucția presupune o metodologie relativ diferită de cea necesară descrierii obiectelor prezente. În acest sens, în toate disciplinele istorice sunt dezvoltate metode comune de analiză a izvoarelor istorice și de recompunere
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
special evident dacă ne gândim la metodologia realizării funcției descriptive. Pentru ilustrarea acestor diferențe să analizăm distincția reconstrucția mentală a realității trecute și predicția realității viitoare. În cea mai mare parte a cazurilor, reconstrucția trecutului este o operație predominant empirică. Pornind de la urmele lăsate de realitățile trecute, se încearcă să se imagineze ansamblul realității sau aspectele ei cele mai importante. Este clar că și o asemenea reconstrucție empirică nu se desfășoară complet în afara oricărei teorii. Ea nu este însă predominant teoretică
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
însă predominant teoretică, fiind diferită fundamental de retrodicție. Prin retrodicție se înțelege o reconstrucție a trecutului pe bază predominant teoretică, prin deducerea caracteristicilor obiectelor trecute dintr-un ansamblu teoretic. Reconstrucția empirică a sistemului politic al incașilor, de exemplu, se face pornind de la o serie de izvoare care dau indicații concrete în legătură cu organizarea politică a acestei societăți. Reconstrucția teoretică a sistemului politic în cauză pornește de la o teorie a organizării sociale și politice a societăților aflate pe o treaptă similară de dezvoltare
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
obiectelor trecute dintr-un ansamblu teoretic. Reconstrucția empirică a sistemului politic al incașilor, de exemplu, se face pornind de la o serie de izvoare care dau indicații concrete în legătură cu organizarea politică a acestei societăți. Reconstrucția teoretică a sistemului politic în cauză pornește de la o teorie a organizării sociale și politice a societăților aflate pe o treaptă similară de dezvoltare, ce se constituie în condiții particulare. Henri H. Stahl argumentează pe larg, într-un mod care mi se parte a fi deosebit de interesant
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
este modelată și funcționează, trebuind să fie judecată în raport cu acest cadru referențial. Pentru a înțelege în general conștiința istorică a unei comunități, modul în care ea se raportează la timp și, în mod particular, practica sa istorică specifică, trebuie să pornim de la analiza universului cultural de ansamblu al acesteia. Să reluăm un exemplu utilizat de însuși Blaga: istoriografia egipteană din mileniile IV-III. Această istoriografie (de fapt, singura istorie practicată de Egiptul acelei perioade) se rezumă la o listă lungă de nume
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
având o origine metafizică. Pentru perspectiva cercetătorului modern, punctul de vedere culturalist,deși în sine extrem de productiv, reprezintă doar „jumătatea drumului” în explicație. O a doua perspectivă care pune în evidență sursele profunde ale gândirii temporalității este cea sociologică. Sociologul pornește de la analiza proceselor sociale caracteristice unei colectivități și caută să detașeze de aici consecințele asupra modalităților culturale de percepere a temporalității, de raportare la trecut, prezent și viitor. Particularitatea istoriografiei egiptene antice ar fi explicată de sociolog în termeni relativ
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
detașeze de aici consecințele asupra modalităților culturale de percepere a temporalității, de raportare la trecut, prezent și viitor. Particularitatea istoriografiei egiptene antice ar fi explicată de sociolog în termeni relativ diferiți de cei ai culturologiei. În primul rând, s-ar porni probabil de la o anumită particularitate a stratificării sociale și a sistemului politic egiptean extrem de centralizat. Aceasta poate explica de ce faraonul reprezenta figura centrală. În aceeași manieră se pot determina cauzele sociale ale dezinteresului pentru viața socială și orientarea predominantă spre
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
orice aspect al culturii poate fi dedus din premisele sociale. Perspectiva sociologică este deci necesar să fie completată cu cea culturalistă. Pentru a ilustra perspectiva sociologică, este sugestivă încercarea lui Georges Gurvitch de a tipologiza timpurile specifice diferitelor structuri sociale. Pornind de la ideea că timpul este o relație ce exprimă „coordonarea sau decalajul mișcărilor care durează în succesiune și se succedă în durată”, el distinge opt tipuri de timpuri sociale: 1. Timpul de lungă durată și încetinit, caracterizat prin faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
fapte în legătură cu comportamentul uman și cu organizarea și funcționarea societății. Ea reprezintă un „muzeu” natural al celor mai variate ipostaze ale omului. O teorie generală a omului și a societății, cât și o teorie generală a evoluției sociale trebuie să pornească neapărat de la istorie ca un furnizor general de fapte empirice, dar și de generalizări. • Analiza istorică drept instrument de cunoaștere a realității prezente și atendințelor viitoare. În cazul în care considerăm trecutul ca având un rolcauzativ în raport cu prezentul, perspectiva istorică
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
atendințelor viitoare. În cazul în care considerăm trecutul ca având un rolcauzativ în raport cu prezentul, perspectiva istorică este absolut necesară. Pentru a înțelege semnificația unor evenimente actuale, ca, de exemplu, tensiunile din Orientul Apropiat, conflictele din Irlanda etc., este necesar să pornim de la premisele istorice ale acestora. • Istoria ca izvor de înțelepciune. Chiar dacă facem abstracție de funcția teoretico-științifică a istoriei, de contribuția unei științe generale a omului și societății, experiența istoriei ca disciplină are un rol formativ individual. Lordul Bolingbroke se exprima
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
și acută dispută în ceea ce privește strategiile fundamentale prin care poate fi realizată cunoașterea fenomenelor umane. Filosofia contemporană a istoriei este dominată de alternativa explicație sau comprehensiune. Cele două strategii sau metode fundamentale de a face inteligibil un fenomen social sau uman pornesc de la presupoziții distincte asupra tipului de determinism specificacestora: a) Explicația presupune existența unui determinism obiectiv: fenomenele sociale sunt verigi ale unor lanțuri cauzale. Ele se află într-o interdependență obiectivă cu alte fenomene sociale. A explica înseamnă a pune în
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
unitate științelor umane. Orice obiect produs al „altuia” - carte, limbă, jurnal, comportament - care trebuie interpretat aparține de drept hermeneuticii. Droysen, pune în termeni foarte clari problema noii metodologii, fapt care va face din teoria sa o sursă de inspirație ulterioară. Pornind de la diferența dintre natură și istorie, el distinge două tipuri de metode: explicația (Erklärung) și comprehensiunea (Verstehen). Distincția aceasta va fi preluată de William Dilthey, Karl Jaspers și Max Weber. Dilthey a fost cel mai activ susținător al ideii unui
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
căreia a avut loc evenimentul (Collingwood, 1956). Într-un spirit mai pozitivist britanic, Collingwood mută însă accentul de la trăit la „idee”, la rațional. Pentru el, înțelegerea nu înseamnă „retrăirea”, ci „reacțiunea”, adică reconstituirea gândului actorului istoric. În mod explicit, el pornește de la ideea că starea de spirit, trăirea subiectivă, este dificil de reconstituit. Ea rămâne individuală și greu de comunicat, însăconținutul de idei este posibil de pătruns printr-un act intuitiv. Pe această linie „raționalistă” au mers și alți filosofi englezi
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
său etc. Întrebarea se mută însă automat la un nou nivel: de ce X dorește ceva, și nu altceva; de ce vrea să..., de ce consideră că este necesar să...? În acest sens, Vladimir Ilici Lenin atrăgea atenția asupra faptului că interpretările idealiste pornesc în explicație de la jumătatea drumului. El trebuie să determine mai departe ce se află în spatele motivelor, dorințelor, aspirațiilor actorilor (Lenin, 1969). A explica în fapt înseamnă a pune în evidență ce anume îi determină pe oameni să gândească și să
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
în aceeași situație, ar fi optat în mod foarte diferit. În acest sens afirmam mai sus că comprehensiunea este strict indeterministă. Între situație și decizie este presupusă o relație foarte vagă și în nici un caz una deterministă. Un cercetător determinist pornește de la o cu totul altă presupoziție în legătură cu relația dintre situație și acțiune. Relația dintre cei trei termeni - Situație (S), Conștiință (C) și Eveniment (E) ca produs al acțiunii - este imaginată în teoria care fundează comprehensiunea, în felul următor: Figura 13
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
caz, că evenimentul nu modifică structura propriu-zisă a ciclului, ci are doar o influență locală, dar tot pe liniile structurii propriu-zise: multiplicarea resurselor, învingerea dușmanilor sau grăbirea descompunerii. Să luăm un alt exemplu: constituirea statelor române. Cercetătorul poate încerca să pornească de la un model structural mai general, care ar putea fi, aproximativ, de următorul tip: • Premisele procesului: existența unor comunități social-economice relativ autonome, dar care datorită vecinătății întrețin anumite relații constante, economice, culturale, religioase etc. Oricât de autonome ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
își face loc printr-un noian de întâmplări (Engels, 1964). Condițiile particulare și chiar perioadele de timp necesare unui proces sunt înalt variabile. Forma generală a procesului este însă aceeași. Se aplică aici principiul echifinalității din teoria generală a sistemelor. Pornind din condiții diferite, procesele de un anumit tip ajung până la urmă la aceeași stare finală. Căile pe care evoluează pot fi diferite, în funcție tocmai de varietatea condițiilor inițiale, dar starea finală este aceeași. Să mai facem o observație. În cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
la cristalizarea unor rezultate semnificative. Există însă și posibilitatea unei anumite acumulări, prin cristalizarea lor într-o tradiție ce se transmite de la o generație la alta. Modificarea sistemului, transformarea sa într-unul care depinde vital dedezvoltarea gândirii raționale, științifice, poate porni de la o tradiție care există deja, evoluând mai rapid și mai eficace, sau, dimpotrivă, poate să nu găsească nici un precedent, și în acest caz drumul său va fi mai anevoios și mai dificil. În acest sens se vorbește despre valoarea
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
cât și asupra unor presupuse stadii comune au fost respinse ca pură speculație. Antropologul s-a abținut în mod auster de la orice tentație de a face paralele, comparații, de a stabili tipuri generale. Orientarea strcturalist-funcționalistă a fost opusă evoluționismului. Structuralism-funcționalismul pornea de la ideea că orice cultură reprezintă un sistem în care fiecare element are o funcție actuală. El poate fi explicat printr-o analiză sincronică. În sociologie s-a cristalizat o viziune de același tip. Ea este specifică în cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
o societate (Marsh, 1967). Unitățile considerate sunt, de exemplu, rolurile sociale distincte - preot, profesor etc. sau tipurile de colectivități care compun respectiva societate. Pentru exemplificare voi folosi Indicele de Acumulare Culturală elaborat de Carneiro și Tobias. Ideea de la care se pornește este aceea că cultura estecumulativă. Există o serie de trăsături culturale care, odată apărute, nu mai dispar, ci sunt conservate. Pentru a distinge trăsăturile culturale cumulative de cele necumulative, Carneiro și Tobias au utilizat o procedură empirică: analiza scalară Gutman
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
starea actuală poate decurge, în mod egal, orice stare viitoare. Lumea este guvernată de un determinism probabilist: evenimentele viitoare pot fi prezise, dar nu cu o certitudine absolută, ci în mod probabilist. Agronomul din exemplul dat mai înainte nu poate porni de la o predicție absolut certă asupra cantității de precipitații din luna mai a anului viitor, ci doar de la una probabilistă. În cazul unei incertitudini ontologice, care ar putea fi desemnată mai bine prin termenul de nedeterminare, estimările pot fi, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
tip cibernetic. De aici, întrebarea dacă nu cumva cibernetica poate arunca o lumină inedită asupra proceselor de luare a deciziilor. Mai întâi este necesar să lămurim ce înseamnă un mecanism cibernetic de soluționare a problemelor. Pentru aceasta este util să pornim de la câteva exemple de mecanisme cibernetice care pot fi comparate cu mecanismele decizionale. O specie biologică într-un mediu schimbat suferă un proces de extincție treptată. Mutațiile accidentale creează o largă variație în cadrul speciei. Organismele purtătoare de mutații cu efecte
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
proces unic, strict delimitat în timp: începe cu o problemă de soluționat, în condiții de incertitudine, și sfârșește cu identificarea cu mijloace raționale a celei mai bune soluții, în condiții de certitudine, după cum urmează acțiunea. Teoriile actuale ale deciziei au pornit de la o nouă situație: la un moment dat, cunoașterea noastră este incompletă, dar ea se îmbogățește mereu în mod rapid. Răspunsul a fost conceperea procesului decizional ca un proces iterativ, ca un ciclu decizional în care decizia nu reprezintă punctul
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
fundează o face mereu discutabilă, rezultatele sale fiind incerte și deschise discuției. Strategia satisfăcătorului reprezintă o alternativă la strategia optimalității tendențiale. PROPOZIȚIA 2.3.: Strategia satisfăcătorului constă în adoptarea primei soluții satisfăcătoare pe care decidentul a reușit să o identifice. Pornind de la problema pe care o are de rezolvat, decidentul dezvoltă o activitate de cunoaștere. De îndată ce a reușit să formuleze o soluție care îi pare, pe baza experienței anterioare sau a unor considerente teoretice, a fi adecvată, va stopa căutarea de
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]