67,494 matches
-
cu strângerea și sistematizarea materialului informativ, în urma instrucțiunilor date de Eugen Theodorescu, care a fost trimis în țară de Horia Sima pentru a organiza un serviciu de informații și spionaj, material pe care-l transportau în străinătate cei doi curieri amintiți mai sus. Când a venit Eugen Theodorescu a doua oară din Germania, am fost chemat la o consfătuire cu Petrașcu și Vică Negulescu, pentru a lua o hotărâre cu privire la organizarea acestui serviciu de informații. Eu am fost de părere că
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
Germania prin iunie 1947, după această primă înapoiere a mai plecat și iar s-a înapoiat. Cu mine a luat contact după prima înapoiere și spunea că vine din partea comandantului mișcării, cu care spunea că luase contact, însă nu-mi amintesc dacă a spus că a luat contact direct. La prima ședință am luat parte eu, la a doua am fost eu, Valeriu Negulescu și Chioreanu. Când a venit în țară, a spus că a venit să se informeze de situația
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
eminență cenușie a penitenciarului în timpul „Reeducării” de la Gherla și chiar și după aceea. Eu, ajungând la Gherla în toamna anului 1952, Calciu încă era acolo pe funcția de care am vorbit. La una din întrecerile în muncă organizate, mi-l amintesc cum dansa pur și simplu pe platforma mașinii de degrosat, împingând scândurile cu picioarele. Era extrem de periculos pentru că mulți și-au tăiat degetele de la mâini din neatenție, lucrând normal. După moartea lui Stalin, în iarna lui 1953, este luat și
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
merge nici până la tinetă pentru necesități. La trei-patru zile o dată, îl luam pe brațe și-l puneam pe tinetă. Nu avea cred nici 40 kg. Solicitam în zadar medic pentru că era mereu „plecat” în concediu. Mă durea inima când îmi aminteam de Nuti pe care îl cunoscusem: un tânăr înalt, cu o înfățișare frumoasă, inteligent. Absolvent al liceului Alexandru cel Bun din Constanța. Era nepot de văr al lui Lucrețiu Pătrașcanu, ministrul Justiției în primul Guvern comunist din România. Acesta avusese
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
decât să mai îndure infernul penitenciar comunist. Miron Chiraleu a fost prima victimă a reeducării de la Aiud. După o perioadă de timp (eu nu mai eram în fabrică) se sinucide și Cornel Pâslea, țăran cuminte și bun, de care am amintit, terorizat întrun club de reeducare la care fusese constrâns să participe. Dumnezeu să aibă în paza Lui sufletele lor bune, fiindcă deși sinuciderea este normal condamnată de Biserică, în condițiile cumplite ale terorii comuniste, ea poate fi înțeleasă, chiar dacă nu
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
care a rămas în viață fiindcă „o aripă de înger” l-a ajutat, când (scăpat din mâna inchizitorilor pentru o clipă) se aruncase în gol de pe acoperișul închisorii Uranus. Tabloul reeducării impuse prin atâtea silnicii barbare spunea tuturor că-i amintește de nefericiții soldați germani prăbușiți prin dezastre, pe care pistolarii sovietici îi puseseră să strige în genunchi; „Hitler kaputt.” Părintele Ioan de la mânăstirea Vladimirești arestat pentru că era duhovnicul maicilor din mănăstire, între care se afla si sora comandantului legionar Iordache
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
profesor Nicolae Petrașcu, un gând de admirație și de recunoștință îmi inundă ființa și îmi zic; și eu am făcut parte din oastea cea verde a acestui Comandant Legionar, chiar dacă numai ca simplu soldat, și am dreptul și datoria să amintesc de marile lui virtuți pe care le prezint așa după cum le-am înțeles și simțit cu sufletul meu. Tocmai prin aceasta, mai am ceva de spus timpului meu, mai ales acum când națiunea este în derivă și o dorință de
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
deopotrivă profesori și elevi, au avut acces numai la un învățământ ghetoizat, în care nu trebuiau să se amestece cu alte etnii. Există istorici care, când aduc în prim-plan aceste instituții generate de politica antisemită a regimului, uită să amintească faptul că evreii au fost eliminați din instituțiile școlare publice, din cele culturale, din barouri etc. Comunitatea evreilor din România (Federația Uniunilor Comunităților Evreiești - FUCE), prin liderii săi, a considerat însă, pe bună dreptate, „munca de interes obștesc” o formă
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
au fost supuși evreii din România necesită nu numai corelarea diverselor surse obiective și subiective, ci și încercarea de a găsi posibile răspunsuri la întrebări pe care însăși baza primară de date le generează. Ajunși în acest punct, merită să amintim o posibilă problemă care își așteaptă rezolvarea: care este legătura dintre nivelul de corupție a autorităților (mituirea funcționarilor, soldaților sau ofițerilor), sistemul normativ-legislativ, instituționalizarea muncii forțate și rezultatele precare, sub așteptări? În februarie 1943 a fost momentul de apogeu, regimul
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
birourile cercurilor și comandamentelor teritoriale nu este permis să se găsească funcționari evrei. 8. La utilizarea femeilor evreice între 18-40 ani, se vor avea în vedere aceleași norme de ocrotire a muncii prevăzute în legile, regulamentelor și dispozițiunilor în vigoare, amintite la Cap. II din prezenta anexă. 9. Meseriașii evrei - prin natura ocupațiunii lor - vor putea lucra în grupe mici, sub controlul continuu și sub răspunderea șefilor de echipe, pretinzându-le însă să efectueze cantitatea de lucru normală zilnică. 10. Îngrijirea
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
fusesem închis într-un cavou. Nu se poate ca un asemenea lift să fi primit aprobarea de funcționare din partea pompierilor. Lifturile trebuie să respecte și ele niște reguli, nu? Cu privirile ațintite pe cei patru pereți complet goi, mi-am amintit de unul dintre numerele magicianului Houdini dintr-un film vizionat în copilărie. Fusese legat cu frânghii și lanțuri, băgat într-un cufăr, care la rândul lui a fost prins în lanțuri și apoi azvârlit în cascada Niagara. Nu mai știu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
canapelei, același set cu tabacheră, scrumieră și brichetă. Pe birou, o agendă identică și clame împrăștiate. Aveam senzația că mă învîrtisem cerc și revenisem în camera de la început. Putea foarte bine să fie așa, putea să nu fie. Nu-mi aminteam exact în ce poziție fuseseră clamele de dincolo. Bătrânul m-a examinat atent o vreme. A luat apoi o clamă, a desfăcut-o până a îndreptat-o complet și a început să-și curețe cu ea pielița unei unghii. Era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
înroșit toată. — Scuză-mă, te rog. N-am știut că e cineva aici. Trebuia să bați la ușă. Am făcut curat în ultima încăpere. O grămadă de lucruri erau vraiște. Și mai sunt. O priveam în tăcere. Chipul ei îmi amintea de ceva. Asta era cel puțin senzația mea. Parcă se cufundase în adâncul conștiinței mele și făcea să tremure ușor ceea ce se sedimentase acolo. Nu pricepeam nimic. Ce naiba însemnau toate astea? Cuvintele păreau și ele îngropate într-o beznă îndepărtată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
câteva clipe impresia că voia să mă înlănțuie cu ele, dar a clătinat din cap resemnată. După cum bine știi, în orașul ăsta nu te poți baza pe amintiri. Nu prezintă pic de siguranță. Există lucruri pe care ni le putem aminti și lucruri pe care nu ni le amintim. Se pare că tu faci parte din categoria celor pe care nu mi le amintesc. Scuză-mă, te rog. Nu-i nimic. Nu era important. Ne-om mai fi întâlnit, cine știe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cu ele, dar a clătinat din cap resemnată. După cum bine știi, în orașul ăsta nu te poți baza pe amintiri. Nu prezintă pic de siguranță. Există lucruri pe care ni le putem aminti și lucruri pe care nu ni le amintim. Se pare că tu faci parte din categoria celor pe care nu mi le amintesc. Scuză-mă, te rog. Nu-i nimic. Nu era important. Ne-om mai fi întâlnit, cine știe. Orașul e mic. — Abia am sosit acum câteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
te poți baza pe amintiri. Nu prezintă pic de siguranță. Există lucruri pe care ni le putem aminti și lucruri pe care nu ni le amintim. Se pare că tu faci parte din categoria celor pe care nu mi le amintesc. Scuză-mă, te rog. Nu-i nimic. Nu era important. Ne-om mai fi întâlnit, cine știe. Orașul e mic. — Abia am sosit acum câteva zile. — Când anume? întrebă ea surprinsă. Atunci mă confunzi. Eu m-am născut aici și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ne ducem viața mai departe, fără nici o amintire. Nu ai aceeași senzație uneori? — Nu. Părerea mea e că tu gândești astfel pentru că te ocupi de cititul viselor. Cititorul-de-vise gândește cu totul altfel decât oamenii obișnuiți. Chiar crezi asta? — Tu-ți amintești unde-ai mai trăit și ce-ai făcut? — Nu, nu-mi amintesc. Aș vrea eu! M-am dus la tejghea, am luat o clamă din cele împrăștiate pe-acolo și am privit-o un timp, continuând să-mi scotocesc prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
uneori? — Nu. Părerea mea e că tu gândești astfel pentru că te ocupi de cititul viselor. Cititorul-de-vise gândește cu totul altfel decât oamenii obișnuiți. Chiar crezi asta? — Tu-ți amintești unde-ai mai trăit și ce-ai făcut? — Nu, nu-mi amintesc. Aș vrea eu! M-am dus la tejghea, am luat o clamă din cele împrăștiate pe-acolo și am privit-o un timp, continuând să-mi scotocesc prin memorie. Trăiesc cu impresia că s-a întâmplat totuși ceva, undeva, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
însemnați? Paznicul îi marcase tocmai ca să pot vedea lucruri cu totul speciale. Ceasul mare și vechi de pe perete puncta trecerea timpului fără nici un sunet. — Posibil să fi avut un motiv pentru care am ajuns aici, dar nici măcar atâta nu-mi amintesc acum. — Orașul e foarte liniștit. Dacă ai pornit în căutare de liniște, o să-ți placă aici cu siguranță. — Zău? Și ce-am de făcut astăzi? A clătinat din cap, s-a ridicat de la masă și a luat cele două ceșcuțe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
canapea bună. Canapeaua bătrânului era fără îndoială de calitate excepțională și asta mă făcea să-l simpatizez foarte mult. Întins pe canapea, mă gândeam la felul lui ciudat de a vorbi și la hohotele lui de râs. Când mi-am amintit cum a scos sunetul cascadei, am realizat că făcea parte din cercetătorii de elită. Cu siguranță așa stăteau lucrurile. Nu era la îndemâna oricui să introducă sau să scoată sunete. La fel de clar îmi era și faptul că e un excentric. Câți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
peste care timpul își lăsase cu prisosință amprenta, ștergând urmele altor amintiri. Bibliotecara rămase în picioare în fața sobei din care scosese cărbunii. O preocupa ceva. Nu ești de prin părțile locului? mă întrebă ea brusc, de parcă atunci și-ar fi amintit de prezența mea acolo. — Nu sunt. Și cum e prin ținutul tău natal? — Nu-mi amintesc. Absolut nimic. Cred că mi-am pierdut toate amintirile o dată cu îndepărtarea umbrei. Oricum, e foarte departe de aici. — Am impresia că totuși știi ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în fața sobei din care scosese cărbunii. O preocupa ceva. Nu ești de prin părțile locului? mă întrebă ea brusc, de parcă atunci și-ar fi amintit de prezența mea acolo. — Nu sunt. Și cum e prin ținutul tău natal? — Nu-mi amintesc. Absolut nimic. Cred că mi-am pierdut toate amintirile o dată cu îndepărtarea umbrei. Oricum, e foarte departe de aici. — Am impresia că totuși știi ce-s alea sentimente, nu? Cred că da. — Și mama avea. Numai că ea a dispărut când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
tu. — A dispărut? — Da, dar nu-mi place să vorbesc despre asta. Nu e bine să pomenești persoanele dispărute. E de rău augur. Hai, spune-mi ceva despre orașul în care-ai locuit înainte! Nu se poate să nu-ți amintești absolut nimic. — Nu-mi amintesc decât două lucruri: orașul nu era împrejmuit de un zid și umbrele ne însoțeau când ne deplasam. Da, aveam umbre care ne însoțeau tot timpul, dar când am venit în orașul acesta, a trebuit s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu-mi place să vorbesc despre asta. Nu e bine să pomenești persoanele dispărute. E de rău augur. Hai, spune-mi ceva despre orașul în care-ai locuit înainte! Nu se poate să nu-ți amintești absolut nimic. — Nu-mi amintesc decât două lucruri: orașul nu era împrejmuit de un zid și umbrele ne însoțeau când ne deplasam. Da, aveam umbre care ne însoțeau tot timpul, dar când am venit în orașul acesta, a trebuit s-o las Paznicului. — N-ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Magazinele nu erau încă deschise. Am decis să-mi fac cumpărăturile când ieșeam să mănânc de prânz. Am luat rufele murdare din coș și le-am băgat în mașina de spălat. În timp ce-mi frecam tenișii murdari, mi-am amintit de cadoul misterios primit de la bătrân. I-am lăsat imediat jos, m-am șters pe mâini și m-am dus țintă la cutia din dormitor. Era mult prea ușoară pentru dimensiunile ei. Mai ușoară chiar decât o pălărie. Aveam o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]