KorAP: Find »[drukola/base=aminti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...2356 2357 2358 ...2700 >

67,494 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363

băut-o pe-ndelete. Apoi mi-am tăiat o unghie. Între timp s-a apropiat de balcon o păsărică cu pieptul negru și a ciugulit firimiturile de pâine de pe masă. Nu puteam spune că nu era o dimineață liniștită. Mi-am amintit de cutie. Am scos obiectul înfășurat în ziare și l-am pus ușor pe măsuță. Am desfăcut cu grijă banda adezivă de pe următoarele ziare. Intuiam un obiect de artă prețios. Avea o formă ușor alungită, ca un pepene verde, dar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
unui mamifer erbivor de statură mică, cu copite și cu fața prelungă. Există o mulțime de animale pe Pământul ăsta! Nu mi-au venit în minte decât căprioare, capre, oi, maimuțe, antilope, reni, măgari... Mi-era imposibil să-mi mai amintesc și altele. Am pus imediat craniul pe televizor. Nu arăta prea bine acolo, dar nu aveam alt loc la dispoziție. Ernest Hemingway l-ar fi așezat probabil pe șemineu, alături de un cap de elan. Dar eu nu aveam șemineu în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
am privit. Era un clește pentru cărbuni, din oțel inoxidabil, asemenea celui cu care lovise bătrânul craniile de pe rafturile din laboratorul lui. L-am cântărit în mâini și l-am privit cu mare atenție. Era mai greu decât craniul. Îmi amintea de bagheta de fildeș a unui dirijor al Orchestrei Filarmonice din Berlin. M-au trecut fiori. M-am postat în fața televizorului și am lovit fruntea craniului cu cleștele. A scos un sunet ce semăna cu scâncetul unui câine mare. Mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
să facă reclamații, am decis să mănânc resemnat tot ce-aveam în farfurie. Când te-aștepți la prea multe, dezamăgirea e mai mare. De la fereastra restaurantului se vedea autostrada. Pe ea circulau mașini de culori și mărci diverse. Mi-am amintit de bătrânul cel ciudat și de nepoata lui dolofană. Oricâtă plăcere îmi făcea să mă gândesc la ei, nu puteam să ignor faptul că trăiau într-o lume cam stranie. O lume care depășea puterea mea de înțelegere: liftul ăla

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Și colac peste pupăză, cadoul de la plecare. În timp ce-mi așteptam cafeaua, m-am gândit la fata dolofană ca să nu mă plictisesc. La cerceii ei dreptunghiulari, la costumul roz, la tocurile înalte, la ceafa plinuță, la trăsăturile feței... Îmi aminteam fiecare detaliu cu o claritate uluitoare, dar nu mă simțeam capabil să le pun cap la cap. Ciudat! Poate pentru că nu mă mai culcasem de multă vreme cu o femeie grasă, îmi era imposibil să-mi fac o imagine de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-ți pierde umbra e ca și când ți-ai pierde dantura. Nu crește alta în loc. Înțelegi ce vreau să spun? — Da, vreți să spuneți că-mi va fi greu până moare umbra. Am trecut și eu prin asta, spuse Colonelul încuviințând. Îmi amintesc foarte bine ce simțeam. E foarte dificil să stabilești un echilibru între ce-a fost și ceea ce urmează. Ești în mare cumpănă. Când apare însă dantura cea nouă, uiți cum a fost cea veche. — Adică atunci când nu o să mai am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
nu percepe mișcarea peristaltică. Dar stomacul meu muncește serios acum. Hai, mai ascultă un pic! Am rămas cu urechea lipită de stomacul ei, dar îi priveam încântat părul pubian. Nu distingeam nimic care să semene cu activitate gastrointestinală. Mi-am amintit o scenă din filmul Ochi pentru ochi. Stomacul ei uriaș m-a trimis cu gândul la misiunea secretă a submarinului pe care se afla Curd Jurgens. Mi-am ridicat capul de pe stomacul ei. M-am rezemat de pernă și i-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
spre casă m-am oprit pe podul vechi și am privit râul. M-am gândit la cele spuse de Paznic. Capătul lumii. De ce-a trebuit eu să renunț la lumea mea și să vin la capătul lumii? Nu-mi aminteam nici ce m-a mânat aici, nici de ce, nici ce semnificație aveau toate cele care mi se întâmplau. Pesemne că o forță necunoscută m-a pus în mișcare. O forță absurdă. Trebuia să ajung aici. De aceea mi-am pierdut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
nimic schimbat prin cameră. Lampa roșie de la sistemul de alarmă era aprinsă. Pe colțul mesei se afla o ceașcă goală de cafea. În scrumieră stătea înfipt mucul ultimei țigări stinse de bibliotecară. Marlboro Light. Fără urme de ruj. Dacă-mi aminteam bine, nu fusese deloc fardată. Mi-am verificat creioanele și carnețelul. Din cele cinci creioane pe care le ascuțisem frumos, două aveau vârfurile rupte, două boante, și unul era intact. Nu-l folosisem. Umplusem șaisprezece pagini de carnețel cu cifrele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
munte. Una mică și frumoasă. Să citesc în voie, să ascult muzică, să mă uit la filme vechi pe video, să-mi fac singur mâncare și să nu mă bată nimeni la cap. Pentru că veni vorba de mâncare... mi-am amintit de fata de la bibliotecă, cea de la secția de împrumut... cu părul lung și negru. Cred că nu mi-ar displăcea deloc să o iau și pe ea cu mine în casa de la munte. Eu să fac mâncare, ea să o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
dar nu răspunde. Cred că au pus Întunegrii mâna pe el. Mi-e teamă să nu i se întâmple ceva rău. — Sigur? Poate s-a apucat de unul dintre experimentele lui și a uitat să mai vină acasă. Nu-ți amintești ce-ai pățit și tu? Ai stat o săptămână fără să vorbești. Știi foarte bine că mai uită de el. — Nu-i așa. Cel puțin de data asta nu e vorba de așa ceva. Știu sigur. Între mine și bunicul circulă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
gesturi. Fața, mâinile, picioarele lui erau mici. Semăna cu o copie în miniatură a unui individ normal. Poate din pricina asta mi s-au părut țigările de mărimea unor creioane colorate. Privea cum arde țigara, fără să scoată un cuvânt. Îmi amintea de replica „Și-și privea țigara arzând“, din filmul lui Jean-Luc Godard. Nu știu dacă din fericire sau nu, dar asemenea filme nu mai sunt la modă. Când s-a adunat suficient de mult scrum în capătul țigării, l-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
dintr-un oraș amărât. Ciocolata se vindea la supermarketuri sau la raioane de dulciuri și o mâncam cu mare plăcere. De aceea nu mă pot abține nici acum. Prea m-am obișnuit cu ea. Mă înnebunește numai mirosul și-mi amintește de copilărie. Pitic își privi Rolex-ul. Aș fi vrut să aduc iar vorba despre ușă, dar m-am gândit că ne lungim prea mult, așa că am renunțat. — Nu prea mai avem timp la dispoziție. Te-ai mai relaxat? mă întrebă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
în pădure, n-am mai avut ocazia să fiu atât de aproape de el. Simțeam că mi se taie suflarea. În cel mai concret sens al cuvântului. Cum stăteam rezemat și ascultam vuietul vântului în inima pădurii de est, mi-am amintit de cuvintele Paznicului: „Dacă există un lucru perfect pe lumea asta, acela-i Zidul“. Probabil că se afla aici de când lumea și pământul. La fel cum norii plutesc pe cer. La fel cum ploaia dă naștere la râuri pe pământ

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
dâră de lumină nicăieri, nici urmă de lună, nici măcar o stea. În jur, doar vuietul vântului rece care plimba fulgii de zăpadă după bunul lui plac. Lăsasem în urmă pădurea ce se legăna și ea pe aripile vântului. Nu-mi amintesc cât timp mi-a luat ca să ajung la bibliotecă. Îmi stăruie în minte doar drumul interminabil pe care l-am parcurs de-a lungul râului. Sălciile se plecau, pe întuneric, în bătaia vântului care mă biciuia. Drumul nu se mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
în priză. Și-a ridicat bărbia și s-a apropiat de canapea. S-a proptit în fața mea de nu se mai vedea nimic din pricina lui. Nici măcar lumina din tavan. Și pe aia reușise să o pună în umbră. Mi-am amintit de o zi din copilărie când, împreună cu colegii, am privit din curtea școlii eclipsa de soare, prin sticlă mâzgălită cu funingine. Se întâmplase cu un sfert de secol în urmă. Și uite unde am ajuns după un sfert de secol

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
vreun comentariu. — Ce fel de craniu? întrebă el. — Habar n-am. Aș vrea și eu să știu despre ce e vorba. Chiar nu știi? întrebă tinerelul fără pic de inflexiune în glas. Este foarte important. Ar fi bine să-ți amintești. Mărturia n-o mai poți schimba apoi. Să știi că Simbolatorii nu se aventurează până nu sunt siguri. Dacă au venit să caute craniul, înseamnă că știau că există un craniu în apartamentul tău. Nu inventează nimic. Și dacă au

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
mi se întâmpla, dar am constatat că nu aveam glas. N-am fost capabil să articulez măcar un singur cuvânt. Nu puteam scoate aer din plămâni. Nu funcționa nimic. Eram complet inert. Cum de am pățit eu așa ceva? Nu-mi aminteam nimic, iar dacă încercam să fac un efort cât de mic, simțeam că-mi plesnește capul de durere. — A venit iarna, spuse Colonelul bătând în geam. E aici, peste noi. Acum înțelegi și tu de ce e atât de înspăimântătoare, nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
venit iarna, spuse Colonelul bătând în geam. E aici, peste noi. Acum înțelegi și tu de ce e atât de înspăimântătoare, nu? Am încuviințat ușor. Așa e. Aveam dureri din pricina iernii. A, da, am fugit din pădure spre bibliotecă. Mi-am amintit de părul ei care-mi atingea obrajii. Fata de la bibliotecă te-a adus acasă. A ajutat-o Paznicul. Delirai din pricina febrei și transpirai îngrozitor. Puteai umple și-o găleată... Alaltăieri. — Alaltăieri... — Da. Dormi întruna de două zile încheiate. Am crezut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
lentilelor întunecate, deși mi-am dat seama că iarna conferea orașului un contur aparte. Poate nu numai ochii mei erau de vină, ci și vântul care bătea dinspre coama dealului, spulberând totul în calea sa. În timp ce priveam orașul, mi-am amintit de harta pe care trebuia să i-o dau Umbrei. Am întârziat aproape o săptămână pentru că fusesem țintuit la pat. Cred că era îngrijorată. Să nu cumva să creadă că am abandonat-o. Eram foarte amărât din pricina asta. L-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
încuviințat. Normal că aveam nevoie de ea. Oricât de mult se accentua senzația de pierdere, la ea nu puteam renunța. — Vreau să-ți spun ceva despre umbra ta. Am impresia că am întâlnit-o în fosta mea lume. — Posibil. Îmi amintesc că mi-ai spus că noi doi ne-am mai întâlnit. S-a așezat în fața sobei și a rămas o vreme cu privirile ațintite la foc. — Aveam patru ani când mi-au luat umbra și mi-au azvârlit-o dincolo de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
toate posibilitățile. Și sfârșitul ăsta al lumii are vreo legătură cu mine? — Da. Tu ești cheia problemei. Bunicul a început să cerceteze cazul tău cu mulți ani în urmă. — Cazul meu...? Cu mulți ani în urmă? Ia încearcă să-ți amintești ce-a mai zis. E vorba de o bombă cu ceas? — Bombă cu ceas? — Așa a zis individul care m-a tăiat la burtă. A spus că datele cu care lucrez eu sunt ca o bombă cu ceas... care va

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
importante! Aș vrea să mă lămurești în ce fel s-a schimbat bunicul tău de când a pus la punct sistemul permutărilor. — S-a schimbat foarte mult. Nu mai vorbește cu mine, e tot timpul nervos, bombăne de unul singur... — Îți amintești dacă ți-a spus ceva în legătură cu permutările? Fata s-a gândit câteva clipe, jucându-se cu unul din cerceii ei de aur. — Mi-a spus că permutările sunt o poartă deschisă spre o lume nouă. Inițial a folosit sistemul pentru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Am pierdut o mulțime de timp. Oare când avea să explodeze bomba? — Mai am doar o întrebare. Ai zis că se sfârșește lumea. Așa a zis bunicul. — Ți-a spus asta înainte de a studia datele mele? Sau după? Dacă-mi amintesc bine... după. Oricum, nu de mult. Dar ce importanță are? Și ce legătură are cu tine? — Nici eu nu-mi dau bine seama. Ceva nu-mi miroase a bine. Știi care e parola mea pentru permutări? „Sfârșitul lumii“. Nu-mi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
atunci când stai cu ea la cofetărie față-n față, îți vine să-i pui întrebări de soiul: „Ce s-a întâmplat? Nu te simți bine?“ Genul care apare o singură dată pe ecran, iar după ce a dispărut, nu-ți mai amintești nici cum arăta. S-a făcut verde. Până a pornit camionul, am văzut Skyline-ul demarând frumos și silențios, iar de la casetofonul mașinii se auzeau Duran Duran. A dispărut repede din câmpul meu vizual. — Te-aș ruga să te uiți la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]