KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...2358 2359 2360 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841

-o pe Lipscani 2 metri pe un metru! Aveam să aflu pentru ce-i trebuie: la Hala din Piața Unirii a umplut "sarcofagul" cu leuștean, mărar, pătrunjel, cimbru..., produse destinate mătușilor, verișoarelor, mamei, soacrei, prietenelor, pentru care aceste minunății "de acasă" valorau aur. Mi-a plăcut gestul său, gândind, ca diplomat, că agricultura ecologică poate constitui o punte între țări și popoare! vizita în România a președintelui sirian Hafez el Assad, mare prieten al lui Ceaușescu. Printre alte proiecte de cooperare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
de pe lângă Podul Colentina a unui vânător ce deținea o cățea care avea pui de trei luni. Imediat mi s-a pus la dispoziție un echipaj cu girofar doar eram în misiune oficială-și am plecat la "adrisant". Nu era nimeni acasă, vecinii informându-ne că "sunt plecați la țară". Cum cățeii se zbenguiau prin curte, plutonierul-șofer a sărit gardul , a înșfăcat unul, l-a pus în portbagajul mașinii și am plecat , scena amintindu-mi de un episod din "101 dalmațieni". Ajunși

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
rânduri de lămâi și portocali. Colaboratorii aranjaseră o masă de bun venit și n-am putut să n-o onorăm. Am avut noroc să nu ni se rătăcească bagajele și aveam pentru fiecare vești, corespondență și câte un pachețel de "acasă". În cadrul pregătirii de la Direcția Personal mă interesasem de fiecare în parte ce știa, ce studii avea, ce calificative obținuse în anii anteriori. Fiind ostenit de pe drum, nu aveam acuitatea vizuală necesară pentru a le distinge culoarea reală sau ipotetică a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
doua fetite mici. Sărmanii de ei, i-am ajutat cum am putut, rămânând în bune relații și "după"). Le-am mulțumit încă o dată pentru primire, i-am asigurat de bunele mele intenții privind colaborarea, i-am informat asupra discuțiilor avute acasă cu diverși "factori de răspundere" asupra sarcinilor ambasadei, manifestându-mi speranța că fiecare este suficient de bine pregătit profesional pentru a le îndeplini în bune condiții. Am vizitat apoi birourile și spațiile de protocol. Biroul meu era generos și avea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
Rezon! Din sutele de colete am reușit să salvăm multe cărți și albume, discuri și filme documentare "noi nouțe", pe care le-am folosit ulterior pentru seri culturale, expoziții, donații. Expedierea "efectelor" predecesorului a fost de tot hazul. Primisem de acasă aprobarea de expediere, cu mențiunea de a selecta doar obiectele "care se merita", așa că "scrofulos la datorie" cum ar spune Nenea Iancu, împreună cu șoferul-administrator și cu portarul, am purces la selecție erau claie peste grămada oale, tacâmuri, pantofi, haine, inclusiv

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
imaculați, anularea vizitei lui Pinochet a fost ulterior pusă pe seama presiunilor președintelui Jimmy Carter și influentului senator Edward Kennedy. Aeronava prezidențială a aterizat pentru o escală tehnica în Fidji, Pinochet s-a mai oprit în Hong Kong și s-a întors acasă cum se spunea în antichitate nu "cu scut", ci "pe scut", nu victorios, ci într-o situație periculoasă și penibilă, care avea să-l convingă o dată în plus de izolarea sa externă și să-l facă să se ferească pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
au ars complet și pentru extragerea trunchiurilor carbonizate și a rădăcinilor ar fi trebuit fonduri uriașe, în final proprietarul lăsându-se păgubaș de ideea de a crește vite pe acele locuri stranii! Peste ani și ani, când trec sau sunt acasă printr-o pădure sălbatic exploatată și măcelarită, îmi aduc aminte de acea pădure carbonizată de la Temuco. Și ce se întâmplă azi cu minunatele noastre păduri mă trimite cu gândul prin anii '80, când, dorindu-se extinderea unei pârtii de schi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
această societate, de un milion de dolari anual, va fi în continuare asigurat. M-a informat că în urma discuțiilor la ENAMI a reieșit intenția de privatizare a societății, în cadrul procesului general de privatizare a proprietăților de stat. Instrucțiunile primite de acasă erau să convingem "Partea chiliană" să renunțe la privatizare (ca și cum noi am fi dictat politica statului chilian) și dacă aceasta nu este posibil, să ne orientam către un nou partener "viabil" (privatizarea urma să se facă prin licitație, noi neputând

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
cadourile "de la capitală", ne-am așezat la masa bogată cu de toate cele și borș, și sarmale, și fripturi "ca la mama ", dar și pește, și fructe de mare. Adusesem și o sticlă de țuică, așa că ne-am simțit ca acasă. Am dormit duși și a doua zi mi-am început "programul oficial". A debutat cu vizita la comandantul regiunii, Copiapo fiind capitala regiunii Atacama. Localitatea a fost înființată la 8 decembrie 1744, cu numele de San Francisco de la Selva de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
dintr-o captură de 300 kilograme pe cap de locuitor așa că... Mi s-a avansat o speranță posibilitatea oferirii pentru flota noastră a unei zone de pescuit în sudul extrem al țării, undeva în arhipelagul Țării de Foc. Am informat "acasă" asupra discuțiilor și "ofertei chiliene", propunând deplasarea unor experți pentru a aprofunda discuțiile. Până la plecarea mea definitivă aceștia n-au apărut, iar după evenimentele din decembrie 1989 flota noastră a dispărut în "Triunghiul Bermudelor", zonă binecunoscută de căpitani, lupi de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
alții, fiecare cu povestea și oful său. Mi s-au întipărit în memorie trei cazuri speciale: Alcalay, Cuza, Herdan. La câteva luni de la sosirea la Santiago, umblam prin centrul orașului în căutarea unei librării. Fusesem invitat cu soția la Nicolas acasă și știam că "doamna Nicolas" e o "intelectuală" și mă gândeam să-i ofer în afară de un volum "Eminescu" în spaniolă și alte cărți "subțiri". Am văzut o librărie, am intrat și fiind cu soția am început să ne consultăm în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
director de muzeu putând fi un colonel sau general! Recepțiile de zilele naționale erau fastuoase, de multe ori organizate datorită climei blânde în grădinile încărcate de flori, iar mesele prezentau "toată flora și fauna" țării de reședință, plus delicatese "de acasă". Uneori, acțiunile surprindeau prin originalitate lor, ca de exemplu recepția de la ambasada Franței, care în subsolul imens al clădirii a pregătit pe 4 mese la fel de imense 2 butoaie cu vin, unul roșu și altul alb, și un hectar de brânzeturi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
nu au fost ocupate. Călătoria la Montevideo mă bucura, oferindu-mi posibilitatea de a cunoaște o nouă capitală sud-americană. Deplasarea a durat 4 zile, perioadă în care am participat la lucrări, am cules materiale pentru a le trimite celor de acasă și am avut discuții cu delegați din diverse țări. Am avut în acest context o întrevedere cu ministrul de externe al Republicii Surinam, care s-a arătat interesat de a cunoaște România și căruia, pe baza aprobărilor centralei MAE, i-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
se puteau expedia carnea și alte alea "de-ale gurii" prin curier diplomatic! În iulie 1981, am solicitat aprobarea de a veni în concediu. În anii aceia, pentru a economisi valuta, salariații MAE trimiși în misiuni în afara Europei puteau veni acasă în concediu doar o dată la doi ani, așa că, fiind în al doilea an, aveam dreptul. Mi s-a răspuns că, având în vedere "iminența" privatizării societății mixte miniere româno-chiliene de la Copiapo, eram solicitat "să mai rămân". Discutasem cu cei de la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
legătură ce nu ținea cont de ideologie, meridiane și paralele și ne simțeam într-un fel membri ai aceleiași familii, supuși acelorași provocări și încercări. Cele mai speciale au fost întâlnirile cu românii din Santiago. Eram invitați de toți, ba acasă, ba la restaurante și nu mai pridideau cu oftaturile și uneori chiar cu lacrimile. Cu mulți din ei am rămas în legătura până și în ziua de azi, revăzându-ne la București sau la Santiago, scriindu-ne scrisori interminabile sau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
al zilei către noapte Călătoria de la Rio de Janeiro la Madrid n-a avut nimic în comun cu cea de la Santiago la Rio nici steward cu papion, nici șampanie, nici caviar... dar toate astea nu mai aveau nici o importanță, mergeam ACASĂ! Am decolat la ora 22,30 și urma să ajungem la Madrid la ora 10,00. Așadar un drum lung, traversând oceanul și apoi zburând pe lângă coastele Africii până la Gibraltar. Citisem cu ani în urmă cărțile lui Saint Exupéry "Curierul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
ghișeul Companiei Swissair ni s-a refăcut, pe baza cuponului-martor rămas în bilet, tichetul pentru zborul Zürich-București și așa, conform celor zise de Shakespeare, că "totul e bine când se termină cu bine", am aterizat la Otopeni! Drumul de la aeroport "acasă" m-a readus la realitate. Fac parte din categoria analiștilor rapizi (nu pripiți) care, vorba unui antropolog, "dați-mi un os și vă reconstitui tot animalul", reușesc să tragă concluzii valabile fără prea multă tevatură științifică. Aeroportul era gri, cei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
face! Cum la întoarcerea de la Santiago petrecusem câteva zile la Madrid, am putut să-i sugerez șefului meu câteva "obiective" de interes. Cu sprijinul ambasadei, am vizitat Toledo și Escorialul și, "de capul nostru", Muzeul Prado și "Guernica", recent întoarsă "acasă" din SUA. "Originală" a fost deplasarea în Israel, din perioada 8-11 februarie 1991. Documentul pe care urma să-l negociem și semnăm era foarte important și pentru noi, și pentru ei, având în vedere cei 500000 de evrei originari din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
retragem "în pijamale și cu măștile pe figură" în adăpost, uitând și de profeții și de regii Israelului, și de lună, și de valuri. Oricum, una peste alta a fost o deplasare de pomină și faptul că ne-am întors acasă și cu documentul semnat și cu Israelul vizitat, și cu pielea întreagă ne-a făcut să ne declarăm în final mulțumiți! Un al doilea compartiment important pe care-l coordonam erau Centrele Culturale ale României din străinătate. Între cele două

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
luat loc la masa rezervată și "patronul", cu fața radiind de bucurie, alături de simpatica sa soție, tot româncă, a început să ne asalteze cu întrebări "ce servim?". Ne-a adus tot felul de aperitive excelente, unele pregătite după rețetele de "acasă". La plecarea ultimului client, s-a grăbit să închidă localul, a lăsat o singură lumină aprinsă în colțul unde ne așezasem strategic noi și a început ospățul gastronomic, spiritual și vocal. Spiess și patronul și-au adus aminte de anii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
pentru obținerea acestei sume nu dăduseră rezultat. Când a aflat cauza supărării, "prințul" a scos carnetul de cecuri, a completat un cec de 10000 de lire, cu un gest firesc, fără ostentație, și așa săbiile lui Cuza s-au întors acasă, ca proprietate a MAE. Pe unde or mai fi astăzi nu știu, știu doar că într-un an, venit în țară în concediu și vizitând Muzeul Cotroceni, le-am găsit acolo, "împrumutate" de la MAE de nu știu când. Considerându-mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
și viața din ambasade, cu șefi uneori limitați, cu disciplină practic militară, cu program fix, cu reguli privind contactele cu străinii... Și "plecat-au zece din MAE" și peste câteva luni, cu două sau trei excepții, aveau să se întoarcă acasă, fie expediați de șefii de misiuni ca "incompetenți, nedisciplinați, dedați la chefuri...", fie "de bunăvoie și nesiliți de nimeni", neputându-se integra. După câte cunosc, din cele "10 speranțe" a mai rămas doamna Grete Tartler, atașat cultural la Viena, ambasador

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
o mare diferență între numărul de persoane prezente, dimensiunile zâmbetelor, mărimea buchetelor și prețul florilor. Oricum, cel mai mult ne-a impresionat vremea minunată, soarele strălucitor și cerul senin, care ne-au făcut să uităm de iarna lăsată în urmă acasă. Ajunși în Cosme Velho 526, la Consulatul General, ne-am tras sufletul, am mulțumit Celui de Sus că am avut o călătorie fără peripeții și "puneți-vă centurile de siguranță", ne-am bucurat că ne-au sosit toate bagajele, am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
ar fi vorbit Ioan Gură de Aur. După masă, n-a mai fost nevoie să ieșim la cumpărături, fiindcă aveam două frigidere pline, prin grija colectivului, cu de toate, așa că ne-am ocupat de desfacerea bagajelor, am dat câteva telefoane acasă la rude și prieteni, am admirat de pe terasă celebra statuie de pe Corcovado și, într-un târziu, am adormit. Mi-am început misiunea cu o întâlnire la prima oră cu colaboratorii: un viceconsul, un consilier economic, un secretar II economic, un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
îngrijitoare. Erau toți oameni cu experiență, atât în țară, cât și la oficii și aveau și ceva ani în spate, deci puteam să-mi imaginez o bună și eficientă activitate împreună cu ei. Le-am prezentat mandatul cu care plecasem de acasă dezvoltarea relațiilor pe toate planurile și la toate nivelurile, creșterea schimburilor comerciale și în primul rând a exporturilor noastre, intensificarea relațiilor cultural-științifice și îmbunătățirea raporturilor cu emigrația. Nu era nimic nou, dar le-am solicitat colaborarea și le-am atras

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]