KorAP: Find »[drukola/base=aminti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...2358 2359 2360 ...2700 >

67,494 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363

mai multe o dată, unele se potrivesc, altele nu. — Nu îmi este clar. Adică, în ce sens se potrivesc sau nu? Ca de exemplu... am zis eu, apăsând mai multe butoane în același timp. Efectul a fost groaznic. Nu mi-am amintit nici o melodie. N-am reușit să scot decât acorduri. — Astea se potrivesc, nu? întrebă el. — Da. — Eu nu mă pricep. E prima oară-n viața mea când aud așa ceva. Nu seamănă deloc cu vâjâitul vântului și nici cu ciripitul păsărelelor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
de îndepărtare a Întunegrilor nu mai e bun de nimic dacă se umezește. Stai liniștită! Adevărul e însă că nu-mi era deloc ușor. Uneori nu mai distingeam clar nici suprafața apei în bezna aceea îngrozitoare. În timp ce înotam, mi-am amintit că Orfeu a trebuit să treacă râul Styx pentru a ajunge pe tărâmul morților. Lumea asta e plină de religii și mituri, dar când e vorba de moarte, toate seamănă între ele. Orfeu a traversat râul Styx, dar nu cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
lumea pentru mine. — O fi senin afară? am întrebat-o pe fată. — N-am de unde să știu, zise ea. — N-ai văzut buletinul meteo? — Nu. Te-am căutat toată ziua. Nu știam să ajung la tine. Am vrut să-mi amintesc dacă erau stele pe cer când am plecat de-acasă, dar n-am reușit. Nu-mi venea în minte decât cuplul de tineri din Skyline, ascultând Duran Duran. Stele? Ce mi-o fi venit? Doar nu m-am mai uitat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
adevărate mi le simțeam ca aparținând altcuiva, conștiința se îndepărta de mine, cartea de identitate mi se subția tot mai mult, arătând ca o foiță de hârtie. Se stingeau toate, probabil. În timp ce mergeam în urma ei ca un automat, mi-am amintit iar de cuplul din Skyline. Nu înțelegeam de ce persista atât de mult imaginea lor, dar n-aveam la ce mă gândi probabil. Ce-or fi făcând cei doi acum? Chiar nu-mi dădeam seama ce puteau face la ora opt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
timp renumit regizor al unor seriale TV, dar visează mereu gaze lacrimogene. Este obsedat de amintirea soției care și-a tăiat venele cu cinci ani în urmă. Secvență: vede brățările de la mâna stângă a femeii și în clipa aceea își amintește de mâna plină de sânge a fostei soții. O întreabă pe femeie dacă-și poate muta brățările la cealaltă mână. — Nu se poate. Le port întotdeauna la stânga. Secvență: intră un pianist ca în Casablanca. Un pianist alcoolic. Are întotdeauna pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
întrebă fata. — Întunegrii, mirosul de mucegai, pantalonii uzi, rana care pulsează de durere... Nici măcar nu știu cum e vremea de afară. Ce zi e azi? — Mai ai puțină răbdare. Se termină imediat coșmarul. — E un talmeș-balmeș în capul meu. Nu-mi pot aminti nici măcar cum arată lumea de afară. Toate imaginile o iau razna. Nu mă simt capabil nici să mai gândesc. — La ce te gândeai? întrebă fata. — La Masaomi Kondō, Ryōko Nakano și Tsutomu Yamazaki. — Gata! Nu te mai gândi la nimic

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
uzi mi se lipiseră de picioare, îmi era frig, rana mă durea. Mi se părea ciudat că nu-mi venea să urinez cu toate că îmi era frig. Oare când făcusem pipi ultima oară? Am încercat să mă concentrez ca să-mi pot aminti, dar degeaba. Oricum, de când am coborât în subteran n-am mai făcut pipi. Dar înainte? Înainte de a coborî am condus mașina, am mâncat un hamburger, am văzut cuplul din Skyline. Și mai înainte? Am dormit. Apoi a venit fata asta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
mă trezească. Oi fi apucat să fac pipi atunci? Nu cred. M-a pus să-mi fac bagajele și-am plecat imediat. N-am apucat nici să merg la toaletă. Dar înainte de asta? Am făcut eu ceva, dar nu-mi aminteam exact. A, da, am fost la doctor. Cred că mi-a cusut rana. Nu mai știam cum arăta, dar sigur a fost doctor. Era îmbrăcat în halat alb. M-a cusut deasupra părului pubian. Oi fi făcut pipi înainte sau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
arăta, dar sigur a fost doctor. Era îmbrăcat în halat alb. M-a cusut deasupra părului pubian. Oi fi făcut pipi înainte sau după aceea? Nu mai știu. Cred că nu. M-ar fi durut cu siguranță și mi-aș aminti. Cum nu-mi aminteam, probabil că n-am făcut. Câte ore or fi trecut de când n-am urinat? Când mă gândeam la ore, capul meu răsuna ca un coteț plin cu pui de găină în zorii zilei. Douăsprezece ore? Douăzeci și opt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
fost doctor. Era îmbrăcat în halat alb. M-a cusut deasupra părului pubian. Oi fi făcut pipi înainte sau după aceea? Nu mai știu. Cred că nu. M-ar fi durut cu siguranță și mi-aș aminti. Cum nu-mi aminteam, probabil că n-am făcut. Câte ore or fi trecut de când n-am urinat? Când mă gândeam la ore, capul meu răsuna ca un coteț plin cu pui de găină în zorii zilei. Douăsprezece ore? Douăzeci și opt de ore? Treizeci și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
whisky. Unde s-a evaporat tot lichidul acela din mine? A, nu, alaltăieri m-au tăiat nemernicii ăia și m-am dus la spital. Mi-am dat seama că ieri a fost o zi cu totul diferită, dar nu-mi aminteam în ce fel. Se transformase într-un cocoloș încețoșat de timp și arăta ca o ceapă uriașă, umflată de apă. Nu-mi mai era nimic clar. Totul se învârtea în capul meu ca roata norocului. Evenimentele se apropiau sau se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
al trenurilor. Era prima oară în viața mea când îmi făcea plăcere să ascult huruitul metroului. Îmi venea să sar în sus de bucurie. Existau în metrouri oameni care citeau ziare și reviste săptămânale. Fiecare cu destinația lui. Mi-am amintit de reclamele colorate ce atârnă deasupra capetelor pasagerilor, precum și de hărți. Linia Ginza este întotdeauna galbenă. Nu știu de ce tocmai galbenă, dar așa e. Când spun Ginza, mă gândesc imediat la galben. Nu ne-a luat chiar atât de mult

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
mânecile cămășii. — O să ne obișnuim imediat, zise ea lăsând lacrimile să-i curgă în voie. După trei-patru trenuri nu o să mai avem probleme și vom fi pregătiți pentru lumina de-afară. Dacă ajungem în stație, am scăpat de Întunegri. — Îmi amintesc că am mai trecut prin așa ceva. — Ai mai fost într-un tunel subteran de metrou? — Nu, nici vorbă. Mă refeream la lumina orbitoare din pricina căreia mi-au dat lacrimile. — Oricine poate păți așa ceva. Nu, e cu totul altceva la mijloc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Oricine poate păți așa ceva. Nu, e cu totul altceva la mijloc. Ochi speciali, lumină specială. Și era cumplit de frig. Ochii mei se obișnuiseră cu lumina slabă și îi deranja lumina puternică. Aveam niște ochi cu totul speciali. Îți mai amintești și altceva? — Nu, doar atât. — Am impresia că fluxul amintirilor tale merge îndărăt. Așa cum stătea rezemată de mine, îi simțeam sânii lipiți de brațul meu. Aveam pantalonii uzi și îmi era frig, dar porțiunea aceea mi se mai încălzise. — Ajungem

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
nevoie să te tunzi, zise ea ridicând lanterna spre capul meu. Îți stă mai bine așa. Dar m-am săturat de păr lung. — Oricum, nu-i nevoie să te duci la frizer. Când te-ai tuns ultima dată? — Nu-mi amintesc. Chiar deloc. N-am fost capabil să-mi aduc aminte nici când am făcut ultima oară pipi. La frizer n-am mai fost de câteva săptămâni... ceea ce înseamnă deja antichitate. — Ai acasă ceva îmbrăcăminte care să mi se potrivească? — Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
nu înțelegeam rostul gropii pe care o săpau bătrânii, m-am întors resemnat la sobă. M-am așezat pe scaun în fața ei și am încercat să nu mă gândesc la nimic. Priveam doar cărbunii încinși. Probabil că nu-mi voi aminti nici o melodie. Cu instrument sau fără, tot aia era. Oricât încercam eu să combin notele, nu ieșea nimic. Ajungeam cel mult până la nota la. Oare armonica de pe masă rămânea pur și simplu un obiect frumos și nefolositor? Am început să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
vreme viață de militar, dar nu o regret deloc. Mi-a plăcut chiar. Mai am și-acum în nări mirosul prafului de pușcă și al sângelui, sclipirea sabiei în fața ochilor și sunetul cornului de vânătoare în urechi. Dar nu-mi amintesc ce anume m-a îndemnat să pornesc la bătălie. Onoarea? Patriotismul? Dorința de a lupta? Ura? Chiar nu țin minte. Tu te temi că-ți pierzi sufletul. Și mie mi-a fost cândva frică de asta. Dar mi-a trecut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
mijloc de transport foarte civilizat, dar atât. Nu cred că există cineva care să nu mai poată de bucurie că are prilejul să meargă cu metroul. Pasagerii erau puțini și aproape toți stăteau jos. Trecuse ora de vârf, dar îmi aminteam că linia Ginza era totuși mai aglomerată la ora zece. — Ce zi e azi? am întrebat-o pe fată. — Habar n-am. Numai la asta nu m-am gândit! — Cam puțini pasageri pentru o zi lucrătoare. O fi duminică? — Și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
arătam jalnic. Nu sunt, pur și simplu, am zis. — Unde ați urcat? — La Shibuya. — Cât ați plătit de la Shiubya până aici? Nu mai știu exact. O sută douăzeci sau o sută patruzeci de yeni. — Cum se poate să nu vă amintiți? — Eram cu mintea aiurea. — Sigur ați urcat la stația Shibuya? — Zău că nu vă păcălim! Nu de la Shibuya se ajunge pe peronul ăsta? am încercat eu să glumesc. Puteați foarte bine să ajungeți aici și prin pasajul inferior de nivel

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Nici măcar unul nu-și pierduse biletul. Am reînceput negocierile cu controlorul. — V-aș ruga să fiți amabil să-mi spuneți cât trebuie să plătesc. Adică, de la ce gară? — De unde v-ați urcat. — Ne-am urcat la Shibuya. — Dar nu vă amintiți cât ați dat pe bilet, nu? — Nu-mi încarc mintea cu prețul biletelor. Dumneavoastră vă amintiți cât costă o cafea la McDonald’s? — Eu nu beau cafea la McDonald’s, zise controlorul. Nu-mi arunc banii pe-așa ceva. Am presupus

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
amabil să-mi spuneți cât trebuie să plătesc. Adică, de la ce gară? — De unde v-ați urcat. — Ne-am urcat la Shibuya. — Dar nu vă amintiți cât ați dat pe bilet, nu? — Nu-mi încarc mintea cu prețul biletelor. Dumneavoastră vă amintiți cât costă o cafea la McDonald’s? — Eu nu beau cafea la McDonald’s, zise controlorul. Nu-mi arunc banii pe-așa ceva. Am presupus și eu. Bineînțeles că nu se țin minte tot felul de prostii. — S-ar putea să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
aici: „Oricărui bărbat îi place să i se înghită sperma. Este semn că femeia l-a acceptat în totalitate, dar și un fel de ceremonial în același timp“. Nu prea înțeleg. — Ție ți s-a întâmplat așa ceva vreodată? — Nu-mi amintesc. Probabil nu. — Aha! exclamă fata văzându-și mai departe de articol. M-au preocupat apoi pozițiile ocupate de Liga Centrală și Liga Pacificului. Au sosit sandvișurile și supa. Le-am mâncat cu o plăcere nebună. M-am șters la gură

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
care știa că nu mai avea decât douăzeci și patru de ore de viață ar fi trebuit să-și găsească o seamă de treburi de rezolvat, dar nu-mi venea nici o idee. M-am mai jucat puțin cu lampadarul și mi-am amintit brusc de afișul cu Frankfurt. Râu, pod, păsărele. Nu era rău deloc. Cred că mi-ar fi plăcut să-mi petrec ultimele clipe la Frankfurt, numai că era imposibil să ajung acolo în douăzeci și patru de ore. Chiar dacă aș fi ajuns

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
mai departe Balzac. Ploaia n-avea de gând să înceteze. Peisajul oferit de fată - chiloții atârnați în baie, uscătorul de păr pe care-l ținea în mână, ea cocoțată în mijlocul patului cu cartea în brațe - m-a făcut să-mi amintesc de anii în care am dus și eu o viață tihnită de familie, alături de soție. Trecuseră cam mulți. — Ai nevoie de uscător? mă întrebă ea. — Nu. Mi-l lăsase soția când m-a părăsit. N-aveam nevoie de așa ceva pentru că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
și mi-am frecat fața cu palmele. Dar parcă nu-mi frecam propria față. O simțeam străină. Mă mai durea locul de pe gât în care se prinsese lipitoarea și-mi supsese sângele. Două lipitori m-au stors zdravăn. — Mi-am amintit de spermă. Chiar nu vrei să ți-o înghită cineva? Păi... — N-ai chef acum? N-am. — Nu vrei să te culci cu mine? — Păi... — Sunt prea grasă, nu? Nici vorbă. Ești chiar foarte drăguță. — Atunci de ce nu te culci

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]