10,749 matches
-
ere Pământul dă virtute, Dar înapoi ne cere. Cu voia de-a fi pururi Zburăm mereu în noi Și huma, cu cusururi, Ne-nghite strâmbi și goi. 1 ianuarie 2004 CU ȘAPTEZECI ȘI TREI DE COSTURI Am ajuns să tot admir Că sunt unii care știu, Într-o vreme fără mir, Că trăiesc și că mai scriu. Trupu-mi este istovit, Dar creierul mai poate Chiar de-i egoism strivit De cei ce dau din coate. Tot ce-a dat, mai poate
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
Rândurile par oștiri Gata pe vrăjmași să-nfrunte, Ori de rugă din psaltiri. Tot văzându-l des la treabă, Am dorit să-i fiu aprod Chiar de firea-mi este slabă Și uneltele-s în pod. Pot doar să-l admir din umbră Ispitit de un Cotnar, Deși clipa este sumbră Și e apă în pahar. 14 februarie 2004 REFLECȚII (CL) Mai mult vrând decât nevrând, Gândul se așază-n rând Cu cei ce citesc și scriu, Și spun scurt: „Nimic
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
O făclie-mbălsămată. 19 iunie 2004 DINCOLO DE TIMP ȘI SPAȚIU Dincolo de timp și spațiu Este ce-i esențial, Către care cu nesațiu Visu-i preferențial. Iar aicea-n timp și spațiu Unde-n drum mă simt stingher, Pe Luceafăr și Horațiu Îi admir ca din ungher. Cu tablete și perfuzii Mă strecor ca prunc timid Cu oceanul de confuzii Adunate-n scris hibrid. Negru e-n trupescu-mi templu, Candela s-a stins de mult; Nu sunt bun ca om-exemplu Pentru cult, pentru incult
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
-n poveste, Care-mi dă un farmec, har. 11 ianuarie 2005 Vestea rea, tot rea rămâne Când speranța-i pe butuc, Cum e astăzi, măi române! Cu destinul vălătuc. * Unii-s buni doară de gură; Alții numai treabă fac; Eu admir în bătătură Pe cei ce fac și tac. 16 ianuarie 2005 Anu-acesta-i de scadență; Prea mă clatin făr’ să beau. Cât o fi, aibă valență Cu ce-i drept, nu cât vreau eu. * Neamului cinstit și harnic, Pe furiș i-
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
altele „celelalte“, sau poate aceleași, nu știm. O rubrică este dedicată animalelor „incluse în această clasificare“. Cu alte cuvinte, întregul conține o parte ce înseamnă întregul însuși! Este dea dreptul uluitor ce afli aici, încât ar fi păcat să nu admiri o clipă așa ceva. Dacă reflectezi puțin asupra celor văzute într un astfel de emporiu ceresc, te minunezi și mai mult. Căci stau alături vietățile posibile cu cele imposibile, cele reale cu cele imaginare, cele îmblânzite cu cele de nestăpânit. Și
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
din Coimbra și munca lui modestă de educator moral. Este straniu, totuși, că această continuă osteneală nu duce la alcătuirea unui grup de credincioși, strânși pe viață și pe moarte în jurul șefului lor spiritual și politic. Salazar, chiar atunci când e admirat și urmat, rămâne singur. Mitul lui nu fructifică. E de altfel exagerat să vorbim de un mit al lui Salazar. Omul acesta rece, măsurat, adâncit în cifre, preocupat de probleme impopulare - morală, educație, politică religioasă - nu poate crea o atmosferă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
își mărturisește încă odată marea lui credință în forța creatoare și eficiența simplității: "Am luptat întotdeauna pentru o politică de simplu bun simț - împotriva planurilor grandioase, atât de grandioase și atât de vaste încît ne risipeam toata energia ca să le admirăm și nu ne mai rămâneau forțe ca să le realizam". Le amintește ofițerilor de la Marele Cartier că nimic nu se poate construi în Portugalia înainte de a rezolva problema financiară, ce se reducea la următoarele elemente: deficit cronic, o datorie flotantă extraordinară
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
l înnoda, fixându-l cu privirea: în ochii ei se citeau hotărâre și o uimire fără cuvinte. — E o mare onoare pentru mine, reuși să-i răspundă, înainte ca ea să-i întoarcă brusc spatele, fugind înapoi lângă protectoarea sa. Admirându-i silueta zveltă ce se îndepărta iute, pentru a se pierde repede în furnicarul războinicilor, simți născându-se în sufletul său și umplându-l cu totul o forță misterioasă și puternică și știu că avea să învingă - fu sigur de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să o lase să treacă. Mergeau chiar pe lângă ochiul de apă, pe suprafața căruia lumina blândă a unui apus ce stătea să vină trimitea reflexe aurii. Acum, că ajunsese alături de ea, Sebastianus se găsi deodată în încurcătură. Avusese ocazia să admire modul desăvârșit în care ea stătea în șa, cu spatele drept și cu capul nobil înălțat, cu părul ce-i sălta pe umeri; după ce călărise atât de mult, nu arăta nici un semn de oboseală, cu toate că, în plus, deși ziua era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
neplăcută datorată faptului că generalul îl primise în haine civile. în realitate, Etius acum aproape că nu-i mai dădea atenție, întrucât era cu gândul în altă parte. Totuși, nu se hotăra să întoarcă spatele splendidului peisaj ce putea fi admirat din loggia. Contempla gânditor norii mari și albi ce străbăteau fără grabă azuriul pastelat al cerului din Narbonense sau, privind spre miazănoapte, dincolo de zidurile și de turnurile înconjurătoare ale palatului, observa întrețeserea compactă de acoperișuri ale caselor foarte îngrijite din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Aurelianei: ca pe un înger eliberator, care, asemenea zeilor războinici din străvechile istorisiri, ajungea exact la timp pentru a-i scoate de sub teroare și din disperare. Niciodată nu mai simțise pentru el o asemenea pornire de afecțiune; niciodată nu-l admirase atât de mult; niciodată, în sfârșit, nu se mai simțise atât de mândru de a-l fi cunoscut de aproape pe omul acela excepțional. Bucuria sa era totuși umbrită de amărăciune, căci, deși făcuse tot ce îi stătuse în putere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un scop de exorcizare, caz în care ceea ce dânsul numește substanța reflexivă al fi elementul major al unei, în fond, meditații despre viață și moarte, despre plurisemia misterului. Cu riscul de a se pierde, cititorul prozelor dlui Andrei Oișteanu va admira oricum priveliștea de selvă amazoniană a amplelor sale diorame, în întreaga ei gratuitate menită, și asta e sigur, să trezească într-însul mai multe discordante memorii, legate de obiecte uitate în cuvinte, în sunete stranii, de asemenea, resuscitate. Barbu CIOCULESCU
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
făgăduiește nici o felicitate. Când te gândești că cele mai sublime strigăte ale poeziei sunt exprimarea ritmată a chinurilor provocate de o celulă, e râvna ei nesatisfăcută de a se întîlni cu o anumită altă celulă, nu poți să nu admiri fantastica feerie clădită de sufletul omenesc pe instinctul cel "atît de van". În deosebire de geniile artistice, care sunt niște explozii ale naturii exuberante, geniile pur intelectuale nu simt, de obicei, nimic pentru femei, pentru că geniile intelectuale, suprema debrutalizare a
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
isprăvea cântecul, alerga în odaia ei și-mi aducea o rochiță nouă, roșie ca o creastă de cocoș, cu aplicații de fir aurit, pe care mi-o punea pe genunchi, trimițîndu-mi din ochii ei albaștri priviri elocvente, care spuneau lămurit: "Admiră! Ai mai văzut așa ceva?" Dar rochița s-a învechit foarte repede... Fericirea ei cea mare însă era s-o ridic "în pod", fericire exprimată întîi cu râsete gâlgâitoare de hulubiță mică, pe urmă cu țipete ascuțite, la punctul culminant al
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și era convinsă că am înțeles. Când, în sfârșit, pe la cinci ani, a început să învețe și un alfabet mai simplu, cel latin, copia mereu litere pe toate hârtiile din casă și, pe măsură ce le copia, mi le aducea să le admir. Uneori mă punea la lecție să scriu și eu litere și se purta cu mine exact ca doamna M... cu ea. Din cauza marii noastre prietenii, doamna M... îmi spunea, în glumă, că am "întors" capul fetei. Dar și fetița îmi
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
-n poveste, pe vârful crengilor greu de ajuns; ne plimbam cu barca pe iaz, "ancorînd" pe la adâncuri, în umbra verde a sălciilor pletoase, ea în niște chioșcuri vii, care ne izolau de lume, ca să citim, să conversăm și să ne admirăm mutrele în oglinda apei, ori ca să prindem pește cu undița, așteptând în zadar ceasuri întregi să se miște pluta, în hazul peștilor sceptici la ispite; făceam praștii ca să vânăm vrăbii și pițigoi, și uneori reușeam! Ne duceam la mure, unde
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
adunările unde erau' invitate familii de prin împrejurimi, fetița înaltă stătea tot cu mine, cât îi permitea stricta politețe datorită altora. Odată, ca s-o necăjesc, i-am spus că m-a părăsit pentru un tânăr care părea că o admiră mult. Vrei să-i spun că nu-l pot suferi? Vrei? Spune!" N-am mai glumit. Cu temperamentul ei excesiv, era în stare să dea și acest spectacol. Seara, la masa dată invitaților, cu mișcări intenționat încete, ca să nu treacă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
De ce-ți pare bine? - Pentru că omul care disprețuiește pe toți mă prețuiește totuși pe mine. Vezi ce egoistă sunt? - Văd. Dar ești sigură că te prețuiesc? - Sunt! Pe mine și pe mama. - Duduie, să știi că de asta te admir eu, pentru că urăști,iubești, disprețuiești, ești vie și limpede. Și dacă mai adăugam că "mi-i dragă tare", cum zicea doamna Sabina, fiindcă, pe lângă toate astea, e și frumoasă, spovedania era completă.) Și să știi că nu disprețuiesc pe nimeni
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
adevărat. N-am avut nici o colegă evreică. Am spusașa pentru coana Anica. Ai văzut cum fierbea ca un rac, fără apă, antisemita asta care și-a arendat moșia lui Moriț Felț? Acu hai să-ți cânt, ca răsplată pentru că... mă admiri... parcă așa ai spus. Ești foarte galant.... Dar ce să-ți cînt? Desigur că toate sonatele, valsul, preludiile și mazurca. Mata ești foarte constant. - Dar mata?- Și eu. La Tuffli mănânc întotdeauna o indiană și o savarină. Mergând spre casă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
dus în ogradă să-mi arate niște picheri 1 aduse de curând de proprietarul casei: "Să vezi cât sunt de elegante și de proaste". Nu m-au interesat picherile. (Probabil că nu ținea nici ea cu tot dinadinsul să le admir.) Spiritul îmi era angajat în întregime de duritatea elastică și caldă a brațului ei rotund, care o realiza întreagă. M-am dus în câmp, în aer mult, să mă împrăștii în natură. Marginile gândirii îmi erau prea înguste pentru imaginea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
atât e de adevărat că totul concură la exasperarea pasiunii pentru ea. Lăudîndu-i excesiv - "tipuri de animale superbe" - două evreice tinere pe care le-am văzut în crâșma din Oșlobeni, când veneam aici, Adela a hotărât că trebuie să le "admire" numaidecât și ea: - Cu ocazia asta facem și o plimbare mai lungă cu trăsura. La Târgu-Neamțului am putut merge singuri: târgul fiind piața și bazarul localităților climaterice ale regiunii, și drumul nostru având un scop practic, aveam conștiința (în care
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
din dreapta se înălța peste dealul din răsărit, ridicând alte diamante sclipitoare, în mijlocul cărora, ca un motiv stilizat de broderie, strălucea constelația Andromedei. Când am ajuns acasă, glasul Adelei mă chemă cu o duioasă ironie: - Cher maître, mâine mergem iar să admirăm pe Venera din Oșlobeni?... În ogradă, asistată de o servitoare, făcea dulceață de zmeură pentru doamna M... A trebuit să stau cu doamnele în cerdac. Adela privea cu zâmbete complicate cursa în care căzusem. În sfârșit, mă chemă la ea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de sub rochie, ca două ființe mici și impertinente. Dar Adela își acoperi cu rochia până și vârful botinelor. I-am povestit excursia pe care o făcusem cu zece ani în urmă la mănăstirea Horaița și pe muntele din fața noastră. Ea admiră numele diminutiv atât de potrivit al Horăicelului și regretă că n-a fost atunci cu mine. I-am atras atenția că e prea tânără ca să fi putut lua parte la excursia aceea. Și cum veni vorba despre tinerețea care a
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
scrierea reprezintă în fond o continuare logică a ideilor expuse anterior în Privind viața. E greu de precizat în ce măsură opere mai vechi vor fi avut influență asupra autorului Adelei. Despre contribuția clasicilor ruși se poate vorbi însă cu certitudine. Ceea ce admiră G. Ibrăileanu la marii clasici ruși este cunoașterea profundă a sufletului feminin, în special. Subtilitatea cu care Turgheniev analizează o apariție plină de feminitate ca Irina din Fum, delicată și misterioasă, captivează pe G. Ibrăileanu încă din prima etapă a
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
un mare iubitor de păsări. Asemenea eroului unei povestiri intitulate Reciful Skule de John Buchan, pe care Arnold L. Sugarman Jr. m-a presat s-o citesc în timpul unor ore de activitate mai laxă la studio, ești un om care admiră păsările, în primul rând pentru că ți-au înflăcărat imaginația; te-au fascinat deoarece „dintre toate viețuitoarele creației sunt cele mai apropiate de spiritul pur - aceste creaturi micuțe, cu temperatura normală a corpului de vreo 60 de grade“. Probabil că, asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]