11,066 matches
-
continui, mi se pune un nod În gât. O clipă, nici unul dintre noi nu spune nimic. Jack se uită la chipul meu Îmbujorat. Eu Îi Întorc privirea, respirând vizibil, și sângele-mi pulsează În urechi. Apoi, fără veste, el se apleacă spre mine și mă sărută. Gura lui o deschide pe a mea și deja Îmi dă mânecile elastice de Albă ca Zăpada jos de pe umeri, și-mi desface sutienul. Degetele mele Îi caută Înfrigurate nasturii de la cămașă. Gura lui Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
clipa În care ai Început să vorbești În avion - m-ai absorbit. Mă uit la el uluită. — Te-am absorbit ? am zis, ca să mă asigur că am Înțeles bine. Eu ? — M-ai absorbit, a repetat el blând și s-a aplecat spre mine și m-a sărutat. Absorbit ! Jack Harper a fost absorbit de viața mea ! De mine ! Și ideea e că, dacă n-aș fi vorbit atunci În avion cu el - și dacă nu aș fi Început să-i turui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Săptămâna viitoare vom vorbi cu carismaticul rege al casetelor video motivaționale, Ernie Powers. Până atunci, mulțumindu-i Încă o dată... Toată lumea rămâne cu ochii la ecran, urmărind-o până când aceasta Își ia la revedere și intră jingle-ul de final. Cineva se apleacă și stinge televizorul. Câteva momente, asistența rămâne Într-o tăcere mormântală. Toată lumea se uită la mine cu ochii cât cepele, de parcă s-ar aștepta să Încep să țin vreun discurs, să fac câteva piruete sau altceva de genul ăsta. Unele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
urcă sângele În obraji. Dar... mă-nțelegi. Că ține la fel de mult la mine cât țin și eu la el. — Știu. Lissy pare că se abține cu greu să nu Înceapă și ea să plângă. Știu că așa ai crezut. Se apleacă spre mine și mă Îmbrățișează strâns. O fracțiune de secundă mai târziu, se desprinde brusc din brațele mele. — Sper că chestia asta nu te face să te simți nu știu cum... Vreau să spun că sper că nu... te excită sau știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
zic panicată. Dar tata și-a deschis deja portofelul și a pus o bancnotă de 20 de lire pe masă, În vreme de mama s-a ridicat și și-a pus sacoul. — Ascultă doar ce-are de spus, Îmi șoptește, aplecându-mă să mă pupe. — Pa, Emma, spune tata și-mi strânge mâna stângaci. Și, În mai puțin de treizeci de secunde, au și dispărut. Nu-mi vine să cred că mi-au făcut una ca asta. — Deci, spune Jack, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
privire exasperată. Vezi de ce am fost obligată să iau eu situația În propriile mâini ? Ți-am spus cum s-a purtat nenorocitul ăla de Jack Harper cu ea. Trebuie să primească o lecție. — Perfect de acord, spune Mick și Își apleacă ușor capul, de parcă ar vrea să mă cântărească din priviri. Foarte drăguță, Îi spune Jemimei. Știi ce mă gândesc, poate ar fi bine să facem și un interviu separat cu ea. Tăvăleala mea cu șeful cel mare. Ai putea scoate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
-mi. Jack Îmi Întinde un braț și, după un scurt moment, i-l iau. — Deci... unde rămăsesem ? spune, În timp ce pornim spre interiorul curții. A, OK. Acum vine o chestie pe care chiar n-ai voie s-o spui nimănui. Se apleacă ușor și coboară glasul. Adevărul e că nu-mi place deloc Panther Cola. Prefer Pepsi. Nu ! spun șocată. — Și că uneori Îmi torn Pepsi În cutia de Panther... — Nu pot să cred ! pufnesc Într-un râs nebun. — E adevărat. Ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
când se uită-n flacăra brichetei, parcă s-ar fi speriat de ceva: stinge repede, scoate țigara din gură și și-o vâră după ureche. Abia acum a observat namila de câine, dă fuga-n drum ca apucatul, acolo rămâne aplecat peste corp, cu fața rânjită sinistru. Mă apropii - în capul câinelui e o gaură de glonț prin care s-a scurs în praf o baltă de sânge albicios amestecat cu creier. Asta chiar nu putea s-o facă decât Țârțâc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Zina mai îndesată și scundă), Țârțâc a întors îndemânatic căruța și a făcut cale-ntoarsă într-un nor de praf... Probabil omul ajunsese la concluzia că aveam nevoie neapărat de femeie, în dimineața aceea când m-a întâlnit umblând peste câmpuri, aplecat ca un om de Cro-Magnon, aproape în patru labe. Ce căutați? a zis într-un târziu. Cheia de la cameră. De la Sevgin? Aoleo, e nasol dacă i-ați pierdut-o, nu vă mai lasă aia să plecați... Țârțâc râdea spunând asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
între odăile populate de păpuși muiate de căldură. Nu adusesem de la Mare ciuperci, adusesem în schimb virușii unei răceli care m-a ținut vreo două săptămâni redus pe treapta cea mai de jos a evoluției. Nu mai puteam să mă aplec din mijloc, că începea imediat să-mi curgă nasul, ca dintr-o Fontana di Trevi, dar mult mai prozaică. Jumătate din zi trecea în reproșuri că am dormit ca o vită, fără a mai găsi la orele mici din noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
reușea să aducă vorba la Kafka, Joyce ș.cl.; în oră, proful nu stătea niciodată pe scaunul lui de la catedră, umbla cu pas neauzit în niște pantofi moi pe culoarul dintre bănci și numai ce ne trezeam cu el în spate, aplecat peste trupurile noastre, masând un omoplat, șoptind Ce faci, iepuraș, iar nu iei notițe? Asta o spunea numai băieților, fetele nu păreau să-l atragă. unsprezece Se făcea că locuiam tot cu maman și Anton, în altă casă, mai spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
faza de la Ambasada SUA.) Din camera mea am perspectiva limitată de curtea unde nea Petrică așteaptă de dimineață mașina cu gunoiul. Pensionarul de la cooperativă, slab de-l șuieră vântul ca pe unul hrănit mai mult cu alcool, cu nasul ascuțit aplecat curios spre gură, parcă învie odată cu prima ninsoare, ieșind la șapte dimineața pe stradă în capul gol, cu ghetele de anul trecut și suflând ciudos în gulerul pufoaicei care, umflată de umezeală, îl face să pară mai bine legat. Mătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
fapt nu se întâmplă niciodată asta, fiindcă în primul somn cad lăsând câteva lumini aprinse în casă - cel puțin becul de veghe din hol și în sufragerie lumina mișcătoare a televizorului refractată, înmulțită de ochelarii mamei, care își urmărește telenovela aplecată în fotoliu ca la un program de interes suprem sau parcă ar fi vrut să învețe la anii ăștia încă o limbă străină - de fapt, noi știm că nu voia decât să plonjeze într-o realitate mai comodă. Cum priveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
cu mozaicuri întruchipând modele abstracte pe-o latură... Spațiul verde, plin de pensionari - în fine se găsește una să ne anunțe că doamna murise anul trecut, se aruncase de la balcon, într-o ceartă cu vecinul de la scara cealaltă, s-a aplecat după el și a căzut odată, domnule, de la etajul opt aici pe ciment!! Și soțul ei ce-a făcut? Soțul ei, ăla fără picioare!! insistă unchiu-meu. N-avea nici un soț, spune bătrâna după o cumpănire, pe un ton ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
simt că mă înroșesc ușor. Sunt pantofii mei de condus, îngaim, mutându‑mă pe scaunul din dreapta șoferului. Și îi am de câțiva ani. Mă întind să‑mi iau pila de unghii din geantă, iar Luke se așază la volan, se apleacă spre mine și îmi dă un sărut. — Oricum, îți mulțumesc pentru ajutor, zice. Sunt sigur că n‑o să mai fiu chiar așa de obosit pe drum. Foarte bine! spun și încep să‑mi pilesc unghiile. Trebuie să‑ți păstrezi energia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
întind de câteva ori - și, sincer, deja mă simt mai în formă, un tonus mai bun. Cred că dacă aș veni în fiecare săptămână la țară, aș slăbi trei kile, dacă nu mai mult. — Mai vrei din ăștia? zice Luke, aplecându‑se și culegând un pachet aproape gol de Maltesers din care am ronțăit tot drumul (Trebuie să mănânc în mașină, altfel îmi vine rău.) Și ce‑i cu revistele astea? Ridică teancul de reviste cu coperte lucioase care se aflaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
a Fecioarei Maria, pe care o remarcasem acum puțin timp. E foarte drăguță. De unde o aveți? Călugărița mă fixează, cu ochii mijiți. Nu e neapărat vorba de cumpărat, spune într‑un sfârșit. Poți să zici că faci o donație. Se apleacă ușor în față. Tu donezi banii, iar noi îți dăm ceva în schimb. Nu ai de ce să consideri că ai cumpărat ceva. E mai degrabă... un act de caritate. Nu zic nimic preț de câteva clipe, meditând asupra acestei idei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
refer la întâlniri, zice Alicia râzând. Mă refer la... toată chestia asta. Toată treaba asta cu New Yorkul. Deschid gura să răspund, apoi o închid încet la loc. Ce treabă cu New Yorkul? Ca un detector de slăbiciuni, ea se apleacă spre mine, cu un mic surâs răutăcios pe buze. Știi că Luke se mută la New York, nu? Șocul mă paralizează. Luke se mută la New York. De asta e atât de încântat. Se mută la New York. Dar... mie de ce nu mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
picioarele, îmi prind mâinile și‑mi întind brațele în față. Îmi văd reflexia pe peretele opus și, deși sunt eu cea care o spune, arăt al naibii de bine. — Faci sport cu regularitate? mă întreabă Tony. — Nu la sală, zic, și mă aplec să‑mi apuc vârfurile picioarelor; pe la jumătate mișcării, însă, mă răzgândesc și‑mi pun palmele pe genunchi. Dar merg mult pe jos. — Frumos! zice Tony. Unde, pe bandă? În parc? — Mai mult prin magazine. — OK... zice neîncrezitor. — Dar de multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Everest“, care mi se pare mult mai interesant decât „mers la deal“. Apoi văd pâlpâind „nivel“. Mă uit în jur după un sfat, dar Tony nu e nicăieri. Tipul cu chelie se urcă pe banda de lângă a mea și mă aplec spre el. — Scuzați‑mă, zic politicoasă. Ce nivel credeți că ar trebui să aleg? — Depinde, zice tipul. Cât de în formă sunteți? — Păi, zic, zâmbind modestă. Știți... — Eu am ales nivelul 5, dacă vă ajută cu ceva, zice individul, apăsând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
așa ceva, ca să mă liniștesc puțin. În clipa în care îmi deschid meniul, simt că atât Judd, cât și Kent mă privesc cu mare interes, de parcă aș fi gata‑gata să înfloresc în fața ochilor lor. — Ți‑am văzut casetele, spune Kent, aplecându‑se spre mine. Și suntem foarte impresionați. — Da? zic, și imediat îmi dau seama că poate n‑ar trebui să par atât de uimită. Da, repet, încercând un ton mai nonșalant, ce pot să spun, evident, sunt destul de mândră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Serios? spune Kent, părând dezamăgită. Nu poți să amâni pentru altă zi? — Mi‑e teamă că nu, spun. E ceva ce îmi doresc cu disperare să văd de... de când aveam șase ani. — Zău? spune Kent, făcând ochii mari. — Da, spun aplecându‑mă spre ea, confesiv. De când am văzut o fotografie în albumul de artă al bunicii mele, ăsta a fost marele meu vis, să vin la New York să văd această operă de artă. Și acum că sunt aici... pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
la Guggenheim. — Categoric! zic, dând mâna cu fiecare dintre ei. Și eu sper. Și vă mulțumesc foarte mult! Aștept să se îndepărteze, dar ei rămân pe loc, așteptând să plec eu, așa că mă urc în taxi, clătinându‑mă ușor, mă aplec și zic clar: — La Guggenheim, vă rog. Taxiul pornește, iar eu le fac veselă semn cu mâna lui Judd și Kent, până când nu se mai văd. Cred că totul a decurs destul de bine, de fapt. Poate cu excepția momentului când le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
le‑am povestit despre Rory și câinele‑ghid. Și când m‑am împiedicat în drum spre budă. Dar, nu‑i așa, asta se putea întâmpla oricui. Aștept până facem o sută‑două de metri, doar ca să fiu sigură, și mă aplec din nou spre șofer. — Scuzați‑mă, îi spun, m‑am răzgândit. Putem merge în SoHo? Șoferul se întoarce și mă privește încruntat. — Vreți în SoHo? zice. Nu mai vreți la Guggenheim? — Ăă... o să mă duc mai târziu. — Mai târziu? zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
într‑un muzeu. Poate că e vreo instalație, ca patul ăla, cum îi zice, de fată. Mă duc să mă uit mai bine, și pe fiecare creion scrie ceva. Probabil vreun mesaj plin de sens despre artă, despre viață... Mă aplec să văd mai bine și mă trezesc citind cuvintele „Magazinul Muzeului Guggenheim“. Ce? E un... Ridic capul și mă uit în jur, nedumerită. Mă aflu într‑un magazin? Acum abia remarc lucruri pe care nu le‑am văzut până în clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]