7,167 matches
-
Dar cu ce-i putea ajuta blegul de Ōkuma? Era și Gaston cu ei. Când va înțelege situația, îi va ajuta cu siguranță. Bandiții se uitau la Takamori și la Tomoe și rânjeau. Hai, lăsați-ne în pace! zise Takamori aspru. Ce v-am făcut? Ōkuma prinse iar curaj și îi rugă, cu vocea lui ascuțită, să nu recurgă la violență. — Zău ca da. Nu fiți răi! În clipa aceea, au apărut ca din pământ doi inși pe care nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Uneori i se părea că aude vocea lui Tomoe și chiar i se făcuse dor de ea. Alteori îl auzea pe Takamori, îndemnându-l să scape de acolo. „Fugi, Gas-san, fugi!“ Apoi i s-a părut subit că aude vocea aspră și rugătoare a bătrânului ghicitor. Nu, nu era vocea lui Higurashitei, ci vocea altcuiva, șoaptele unei persoane al cărei chip nu-l putea distinge. „Tot n-ai încredere?... Nu erai tu acela care voiai să ai încredere în toată lumea?“ Dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cazmaua și frânghia. Strada Ziua-a-cincea-machi era încă învăluită în tăcere. — Sunteți sigur că puteți avea încredere în străinul acela? întrebă Kobayashi suficient de tare ca să-l audă și Gaston. Nu că n-am încredere, dar... — Eu comand aici, răspunse Endō aspru. Faci ce ți se spune! Kobayashi râse slugarnic și nu mai spuse nimic. Se lumina. Nori vineții mai acopereau cerul, dar se zărea o fâșie de lumină deasupra munților. — E departe? întrebă Endō. Se mai oprea din când în când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
dup-o noapte de amor liniștit. Nu-i nici un semn pe-afară, totuși. Dar senzația aceea că mai e cineva în cameră persistă, chiar și după ce m-am trezit. Dacă-mi trec mâna peste față, au crescut firele scurte și aspre, parcă merg pe urma altei atingeri. E caraghios, mi se pare că abia mi s-a ridicat din brațe, mi-a rămas întipărită în carne forma corpului ei ghemuit. Se amuză mușcându-mi colțurile gurii, pipăindu-mi sprâncenele, apăsând ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
era din cauza sexului, sau din cauza pastilelor, sau poate din cauza ambelor? Nu vrei să-mi spui și mie despre ce e vorba? mă Întrebă Yaguchi, cu buzele subțiri acoperite de spuma berii. — Ce anume? Yaguchi avea o față inexpresivă. Avea pielea aspră, pătată de urme de acnee și murdară. — Ai găsit ceva interesant de lucru? N-o să-i zic nimic șefului, așa că poți să-mi spui liniștit. Ce voia Yaguchi să spună se putea rezuma astfel: odată cu valul noii tehnologii, Începând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
reviste. Și-a scos o țigară fără filtru, cu miros puternic, din poșeta din piele de crocodil de un roșu Închis, a tras cu putere fumul În piept, apoi l-a expirat pe Îndelete. Pielea de pe obrazul stâng părea puțin aspră. Avea un machiaj discret, cu un ruj de culoare naturală. — Mulțumesc că ați venit. Numele meu este Kataoka. Keiko Kataoka. Am fost invitat să iau loc pe un fotoliu cu mânere, o piesă de epocă, și În tot timpul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ecstasy și au transformat-o În sclava lor, vagabondul a declarat că Începea să Întrevadă posibilitățile oferite de astfel de practici. Kyōko nu a luat ecstasy decât o singură dată. Pe vremea aceea se procura greu În Japonia, din cauza controalelor aspre ale autorităților. Atât Keiko Kataoka, cât și vagabondul aveau fiecare propria lor rețea de aprovizionare cu droguri, Însă oferta era foarte limitată. — Ce ne-am mai distrat când a luat Kyōko ecstasy! — Da! Țipa cât o ținea gura că vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
dă drumul la limbă. Lui Keiko Kataoka Îi plăcea să-l audă vorbind. Îi plăcea felul În care-și mișca mâinile și degetele când vorbea, tonul vocii lui care trăda În același timp Încredere În sine și sfială, buzele sale aspre pe care și le umezea din când În când cu vârful limbii rozalii. Uneori se Întreba dacă Îi vor plăcea mereu buzele acelea. Oare va fi capabilă să le iubească la infinit? Nu i se mai Întâmplase cu nimeni să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ochii În timp ce ascultam povestea, Însă poate din cauza vocii ei, aveam impresia că aveam În fața ochilor un ecran imens, pe care parcă se proiectau imagini venite de undeva de departe. Vedeam În fața ochilor clișee morbide, priveliști care mă torturau. Le simțeam aspre, parcă mă zgâriau. O distanță imensă se interpuse Între mine și ele. Văzusem și eu acel documentar celebru, Nuit et brouillard, al lui Alain Resnais, care Îi cauzase vagabondului spaima aceea teribilă. Îmi plăceau mult filmele, așa că văzusem aproape toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
frecvent utilizate În cibernetică. În timp ce o ascultam pe Keiko Kataoka povestind, Îmi pierdusem conștiința eului propriu, redus, anihilat de vocea ei, de modul În care povestea, de ce anume povestea. Imaginile care-mi treceau prin fața ochilor, fără a le conștientiza, erau aspre, seci, neșlefuite. Dezolante, ca imaginea unui restaurant părăsit În mijlocul unui deșert, În arșița uscată. Praful care plutește În aer, ferestrele sparte care se lovesc de perete În bătaia vântului, soarele la asfințit reflectat În cioburile căzute pe jos, muștele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
În ceva urât. Degetele ei prelungi. — Oameni incapabili să suporte incertitudinea. Degete fine, dar puternice. — Însă sunt și lucruri pe care le Înțeleg. Degetele ei Își Întrerupseră mișcarea. Fine, dar ferme, atât de prelungi și de fragile, În același timp aspre, dar și netede, dacă le lingeai, probabil aveau un gust dulce-amar, ușor Înțepător, dar fără a-ți provoca cea mai mică excitare. Curbura degetelor ei nu semăna cu nimic din ce văzusem până atunci. Erau de o albeață de mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
unei ore și nu mai poate înainta. De aceea, vă dați seama, și mersul minutarului a devenit zadarnic. În fața peronului se întinde spre miazăzi un câmp. Cândva a fost, cred, cultivat. Acum e sălbăticit, acoperit cu o iarbă măruntă și aspră. Câmpul coboară la un moment dat într-o vale și urcă apoi pe o colină joasă unde fâșiile de iarbă alternează cu petele cenușii ale Pământului pustiit de soare. În depărtare, se vede dunga neagră a unei păduri în care
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
destul de bine legat, simplu, viguros și grosolan. Purta perucă sub pălărie. Când nu rânjea, se uita în gol, ca și cum n-aș fi existat în cadrul ușii. Avea o grimasă și colțurile gurii lăsate. Doar când zicea "Mă iertați", cu vocea lui aspră, grimasa dispărea. De fiecare dată, deschizând ușa, mă întrebam: acum ce va face, va rânji sau va privi prin mine ca prin sticlă? Mă rugam să rânjească. Era mai suportabil. Când privea în gol, ochii lui deveneau reci, ca două
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
lui. Cînd te plictisești, spune-mi. Te las în pace. Vrei să închid acum?" Nu, n-am zis asta, i-am răspuns cam descumpănită. De fapt, ar trebui să înțelegi... Înseamnă că doar te distrezi." Vocea lui deveni dintr-odată aspră. Nu glumi, te rog, pe tema asta." Atunci am fixat, în sfârșit, o întîlnire. M-am dus și am așteptat o jumătate de oră. N-a venit. Când am ajuns acasă, a sunat telefonul. "De ce n-ai venit la întîlnire
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cântecul izbucnea cu o energie sporită. Era și mai trist, mai tulbure și mai înfricoșător. Iar cobra simțea parcă schimbarea. Devenea și ea mai sprintenă, mai mlădioasă și mai docilă. Îmblânzitorii păreau membri ai unei secte exotice, organizată după reguli aspre, necruțătoare, ca în toate ordinele oculte bazate pe supunere oarbă și fanatism. Mi-a trecut prin minte un șir întreg de presupuneri; că erau, poate, sau fuseseră cândva certați cu legea și că au fost ticăloșiți de singurătatea smârcurilor; că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
părere că nu mai puteam amâna, trebuia să ne ducem să vedem ce era dincolo de pădure. I-am dat dreptate, hotărîndu-mă pe loc. În definitiv, era timpul să ne lămurim. Am străbătut un câmp pe care creștea numai o iarbă aspră. Mai târziu am dat de mărăcinișuri. Ne feream cât puteam picioarele și mâinile, dar tot ne-am umplut de zgârieturi. Trebuia să fim atenți și la mărăcinișurile târâte pe jos în iarbă și la crengile mai agresive, adevărate bice cu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
teritoriu comparabil cu cel mai mic domeniu al coroanei a impus, acolo, propria sa lege. Prin Stațiune patrulează soldați înarmați. Vilegiaturiștii s-au împuținat; asta nu înseamnă că nu sunt destui; înainte veneau în exces. Vremea a devenit neobișnuit de aspră: verile excesiv de reci și de ploioase, iar iernile geroase și tot mai lungi; nimic nu mai este ca altădată. Doar izvoarele sulfuroase, mereu fierbinți. Și Pajura albă care se rotește deasupra Stațiunii. E un vultur albinos. Are un secol. Unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
în linii mari - l-aș alege, poate, pe Filozof. E cinic. Un conducător nu trebuie să fie mama soldaților răniți. Nu se cade să i se plângă pe umăr. Și nici să bandajeze rănile supușilor, nepregătiți pentru o luptă prea aspră pentru ei. Să-i victimizeze încă o dată, prin milă; e stupid să golești vistieria cetății oblojind ceea ce numai din întâmplare nu a pierit. Nu de vorbe și de mângâieri au trebuință locuitorii Stațiunii. Le-am dat lucruri durabile, funcționale. Cazinoul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
de înger. Rugăciunea inimii într-un contur alb-negru se rostea singură. 31. La 20 de ani viața îți rânjește în toate ungherele. Strada, o herghelie de vieți slobode; vieți cu limbile despicate, cu dinți ascuțiți ca de ferăstrău, cu buze aspre, precum iarba de stepă, vieți negre în cerul gurii, vieți băloase, descompuse în icoane fotogenice, vieți râncede duhnind a seu inghinal, vieți neînțărcate... Moartea are 12 țâțe, omule, despre ce sete te plângi? Strada, o haită de lupi ce urlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cubi de cherestea și nici măcar un bogdaproste. Gata, a înțărcat bălaia, Preaînalte. La Durău era trai, neneacă! Băutură și haleală, de-ți pocneau curelele. Saună, masaj, piscină. Limba catifelată a măicuței Teofana netezea umflăturile. Sora Arsenia freca celulita: avea buzele aspre ca spuma de mare, gâdileau în călcâie, furnicau șira spinării, arcuiau liniile. Mâinile de femeie muncită a maicii Benedicta frământau aluatul, plămada creștea printre degete. Saliva întrecea gerovitalul unde lingea sora Magdalena, reumatismul se tămăduia până la os. Văzând cât este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de război, prezicând mișcările navelor inamice. Ce ființă umană normală putea combate aceste echipaje supraumane? Știa după Janasen, că Discipolul lucra cu Enro: dar nu era vorba decât de un individ. Dar așa, se înmulțea cu... puse întrebarea cu glas aspru. - Câți... câți sunt ca dumneata? - Aproape cinci milioane, zise Leej. Se aștepta la mai mult, dar această cifră redusă nu-l liniștea defel. Cinci milioane, era suficient pentru dominarea galaxiei. - Dar, zise Gosseyn, formulându-și speranța cu glas tare, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
noului Ashargin. În sală erau deja ofițeri și încă mai veneau din mai multe părți. Sub ochii lui, alții ieșeau din cabinele de distorsoare la vreo treizeci de metri depărtare. Prezentările nu mai conteneau. Mai mulți ofițeri îi aruncară priviri aspre, auzind numele lui. Dar Gosseyn se arătă la fel de politicos cu toți. Va veni și vremea lui. Astfel atenția îi fusese distrasă. Realiză subit că sala imensă din spatele lui constituia postul de comandă al unui supercrucișător de război. Ba chiar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
au ajuns pe această planetă în același fel ca și această ființă umană pe care o mai visează încă sub numele de Zeu Adormit. Strămoșii au ajuns fără de amintiri și, foarte repede, au uitat împrejurările sosirii lor. Lupta pentru viața, aspră i-a pus la grea încercare. Navele care le-au transportat zac îngropate și uitate sub aluviunile veacurilor. Am aterizat mai târziu, iar a mea nu este încă îngropată. Pretutindeni, urmașii lor au construit imagini eronate ale evoluției lor, fondată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
de km, dar ursoaică pe gustul lui nu găsise încă. Obosit fiind de atâta colindat, se așezase pe gheață să-și facă un plan de supraviețuire. Foamea îl măcina, dar era și frânt de oboseală, suflând din greu pe frigul aspru. Scruta cerul, era senin, azi nu ningea, nu era nici viscol, dar îl orbea lumina reflectată de calotele glaciare. Își închise un minut ochii ca să-i deschidă brusc din nou. Auzul lui fin îi semnala mișcarea unui animal, era o
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
am trezit privind la un fel de Siegfried de oraș, înalt, îmbrăcat în ținută de seară, cu genul de maniere calde, sensibile, care provin numai din îmbăierea în sânge de balaur. — Numele meu este Kindermann, zise el pe un ton aspru. Dr. Lanz Kindermann, la dispoziția dumneavoastră, Herr Steininger. Privi în jos la mâna mea ca și cum ar fi fost o cârpă murdară de spălat vase. — Celebrul psihoterapeut? i-am zis. El zâmbi. — Mă îndoiesc că m-ați putea numi celebru, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]