7,301 matches
-
parte a carului se rupe, scândurile cad, dar boii cârmesc la stânga și trec. Apoi carul fabricii de efecte militare, în sfârșit Crucea Roșie. Acest defileu a fost un mare succes, atât pentru organizatorii serbării cât și pentru artiștii cari au desenat carele sau le-au realizat. Industria română a meritat, tot la fel, toate laudele. Această serbare a lăsat cele mai frumoase impresiuni, căci a fost, în adevăr, strălucită din toate punctele de vedere. în zilele noastre, mai ales din cauza scumpetei
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
a căsătorit cu tehnicianul silvic Stolarciuc Ion și s-au stabilit la Storojineț. Acolo prestau servicii și și-au înjghebat o frumoasă gospodărie. Aveau o singură fată, pe Eufrosina (Sina), care era elevă la liceu. Aceasta era o adevărată pictoriță. Desena minunat. Îi plăceau mai mult peisajele, florile, castelele. Potretele erau foarte reușite. Din cauza prigoanei rusești, mătușa Ileana și cu Sina și-au luat câte o boccea în spate și s-au încumetat să fugă la noi, în România. Soțul ei
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
fostul elev-model, de la Școala elementară, din Costișa. N-aș putea să mă pronunț în privința aptitudinilor sale-de mic copil pentru literatură, dar i-am descoperit în schimb, pasiunea pentru animale și în special, pentru cai. De multe ori, l-am observat desenând pe furiș faimoșii cai (probabil asemănători celor de acasă). De atunci, cred, c-a menținut această pasiune în timp, care a culminat cu realizarea filmului documentar "Vin caii să ne mângâie". Sunt mândră de el, nu numai c-a fost
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
După aceea vin celelalte: pieptănătura, machiajul, îmbrăcatul kimono-ului, să înveți a merge pe „papucii” speciali, turnatul delicat al ceaiului, să fii feminină și să porți o conversație plăcută, să cânți la shamisen etc. Cum vă machiați pe atunci? Sprâncenele erau desenate cu cărbune, la fel și conturul ochilor, dar foloseam și roșu pe pleoape. Buzele erau în așa fel colorate, încât să devină lucioase și senzuale. Mai ales buza de sus...În sfârșit, sunt multe de povestit, nu intru în amănunte
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
vagi noțiuni din geometria școlară despre poliedre cu vârfurile situate pe suprafața unei sfere. Vorba e că poezia îmi secunda preocupările de copil, acaparat de mai multe genuri de artă, pe care, autodidact, încercam să le practic. Ei bine, că desenam era, incontestabil, și meritul școlii, dar intențiile mele de a picta (acuarele, apoi ulei, ședințe en plein air), cele de a sculpta (m-am apropiat de configurația unui urs din lemn, însă prea multe crestături de briceag adunasem pe degete
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
era "o grupare bio-psiho-istorică, în care predomină oamenii de aceeași vârstă, care se manifestă simultan, spontan, cu conștiința solidarității lor de vârstă" (Criterion, I, 1934, nr. 3-4). De regulă, în stadiul incipient, o nou generație, purtătoare de resurse proaspete, își desenează profilul înlăuntrul și împotriva celei precedente. Pe scurt, conceptul de generație reclamă o abordare complexuală, cu implicații în existența comunitară, în psihologia grupurilor și în filosofia culturii, cu luarea în considerare a ceea ce Giuseppe Ungaretti înțelegea prin Sentimentul timpului. În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
ce străjuiau magazinul Romarta din Brăila. Sunt mult prea multe aceste poze! De unde-or mai fi apărut și astea? - îmi frământam creierii, mereu sâcâit, când îmi iuțeam pașii pentru a le depăși. Ele reprezentau chipul unei femei cu un punct desenat pe frunte: nu era nici dansatoare, nici cântăreață indiană. Cineo mai fi și femeia asta? - mă întrebam și-mi continuam ignorant și agasat drumul... Dar, în acele momente de slăbiciune fizică și psihică, inspirat de forțele nevăzute ale personajului lui
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
a devenit centrul lumii timp de câteva ore, mai multe zile la rând. S-au perindat prin el mulți: părinți și bunici însoțiți de copii sau... invers, adolescenți zgomotoși, unii îmbrăcați, alții mai mult dezbrăcați, cu tot felul de tatuaje desenate pe gât, pe brațe sau altundeva, cercei în urechi, sprâncene sau buric, adulți interesați sau indiferenți, îngăduitori sau suspicioși, deschiși sau sumbri, fără pic de carte sau cu pretenții intelectuale; nu știu dacă aș putea descrie întreaga varietate umană ce
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
nu știa nimic despre ea, ca să se poată ajunge la timp la semnarea tratatului, ca să nu ratăm aderarea. Și acest fapt a pus lucrurile pe un anumit făgaș, am reușit să semnăm tratatul de aderare, pe baza lui s-a desenat un mecanism de cooperare și verificare specific, legat de combaterea corupției, cum alte țări nu avuseseră, dato‑ rită căruia vedem astăzi oameni foarte puternici financiar și mediatic arestați. A început un cerc virtuos, cum îl numim noi în teoria dezvoltării
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
legați prin coloană și restul corpului era dus. Am găsit-o într-un loc inaccesibil cu mașina. Pe această ruină de biserică cineva începuse să o văruiască, pe partea interi‑ oară, unde ar fi trebuit să fie altarul, pictorul a desenat doar un nimb auriu care a rămas gol. Deci eu tot ce am văzut a fost ruina, tencuiala asta albă și nimbul gol. Dar în finalul cărții îmi imaginam întâlnirea dintre erou și ruină undeva în vis, trei pelerini în jurul
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
Formă, formare, informare”, iar Aurel Vasiliu face aprecierea că lucrările lui Eugen Lovinescu, Titu Maiorescu și contemporanii lui și Posteritatea critică a lui Maiorescu, sunt „lipsite de obiectivitate în interpretare”. Aspectul grafic al publicației este înviorat de vignetele și frontispiciile desenate de Mac Constantinescu. Au mai semnat: Emil Zegreanu, Const. Loghin ș.a. * Curierul Surdo-Muților, TaubstummenBote, organul Surdo-Muților din Moldova de Sus, apare la Cernăuți cu numărul pentru aprilie-mai-iunie 1927, venit ca „o necesitate a împrejurărilor timpului ce ne impune să ținem
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
Echo: Desenul tău, o spun deschis, Mă face-a fi pansiv Noroc că dedesupt ai scris Și un text... explicativ. La care Echo răspunde lui Gross: La stanța ta răspuns țiar da De țiar cunoaște mutra ta: Un măgăruș... ar desena Și lumea „Gross e „ ...ar striga. Parlamentarilor... le oferă patru versuri Fanius: Voi sunteți jerbă de flori! Comparația-i frumoasă; Dar în jerbe - adeseori Sunt și flori ce rău miroasă! Lui Mișu Fotino, directorul Teatrului Național din Cernăuți, cu ocazia
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
ce-i punea în evidență trăsăturile senzuale, șoldurile ferme și talia atât de fină, aproape ca a unei copile, iar mărimea sânilor, nici prea mici, dar nici prea mari, ca să fie vulgari, era atât de potrivită, de parcă ar fi fost desenată de-a dreptul. Mersul ei felin făcea inima lui Cristi să bată în ritmul tocurilor ei, care se loveau violent de piatra trotuarului. Purta niște pantofi simpli, cu un șiret legat deasupra gleznei fragile, care se asortau cu mănușile, cureaua
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
dar atât de fru- moasă, încât ți-era teamă s-o atingi, să n-o murdărești cumva, să n-o zgârii, să nu se spargă ca un pahar de cristal în mâna ta grosolană. Nici dacă v-aș pune să desenați formele unei femei ideale nu v-ar ieși, v-ar depăși imaginația. Șoldurile savuroase și talia ca a unui copil, picioarele lungi și catifelate, cu o piele nemaivăzut de fină, toată netedă, strălucitoare și brună. Sânii goi, ca niște foi
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
nu rareori Îi exagerăm „meritele” -, ba de noi Înșine, de ezitările propriului nostru caracter. Darul zeilor este, cred eu, tocmai această regăsire activă a temelor adolescenței sau chiar ale pubertății, când cerul idealurilor de deasupra capetelor noastre vii și Înfierbântate desena cu claritate acea „cale lactee a destinului” - „cale” pierdută mai târziu, În timp și În alte vârste, poluate, cum sunt marile orașe care nu mai au stele În nopțile de august, de interese și necesități de toată mâna, derizorii, spre
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
André Gide, l-a contestat pe cel care semna cronichete mondene și care, după un roman voluminos, șablonard-balzacian, Jean Santeuil, propune cu adevărat marea răsturnare a prozei secolului, A la recherche du temps perdu; o epopee, o galerie de portrete desenate cu o perspicacitate și culoare ironică moștenită de la Îndepărtați antecesori, precum un Saint-Simon sau Montaigne și, mai ales, unde propune un stil, „o frază” ce contravine spiritului stilistic clasic francez care pretinde concizie și pertinență. O proză abisală, cu adevărat
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de credul, apt de a deveni o victimă aproape ideală pe altarele unui social ce ardea, În anii aceia, la roșu! Nu, tinerețea pentru generațiile acelor ani nu era deloc un paradis, mai ales pentru acei tineri care, fără să deseneze În aerul văzut doar de ochii minții lor scopuri exorbitante, ar fi vrut, ar fi sperat un drum cât de cât neted pe care să-și desfășoare capacitățile și energia. Istoria, istoria românească, a vrut altfel, cu acele generații-martir ale
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
răspunde unei șarade! Deoarece romancierul, așa cum Îl Înțeleg eu, după ce am asimilat „lecția” marilor modele romanești engleze, franceze, rusești și germane, este un demiurg, un făurar - ca și Hefaistos, cel care bătea la roșu armura lui Marte, războinicul! - care concepe, „desenează”, insuflă viață și protejează nu numai „personajele”, dar și „ideea” de personaj: acea „monadă”, unitate umană, care se „izbește” de altele, mai mult sau mai puțin asemănătoare, aflate Într-un viu și dur proces de atracție-respingere, dar și „izbit”, frământat
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de „necunoscuți”. Care „vor alerga” la acel „izvor”, la acele pagini, la acele foi prin foșnetul insistent al cărora se aude vocea Înăbușită a scribului, a poetului, uimit și speriat el Însuși de sunetele profetice pe care le emite, le „desenează”, le aruncă buzele sale, deodată de bronz, gura sa de piatră vie prin care iese În valuri adevărul despre alții, despre sine, despre „arta sa”, dar și despre zei. „Fulgurația unei idei” ce nu este una, deoarece formele intuiției poetice
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
agentului meu de la ICM și editorilor de la Knopf, pentru a mă convinge că nu era vorba de asta (nu era). Și da, era adevărat, mă îngrășasem douăzeci de kilograme - eram atât de bronzat și de gras că dacă ai fi desenat o față pe e gogoașă gigantică și ai fi proptit-o în fața unui laptop nu ți-ai fi dat seama de diferența dintre noi. Și, bineînțeles, ieșit din formă fiind, mă tenta să fac baie gol-goluț în Atlantic, doar la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
putea accepta faptul că erau cumva afectați de comportamentul ei și de stresul din casa noastră. Aș fi vrut să fiu de acord cu Jayne, dar sincer, singurul lucru la care mă puteam gândi erau imaginile acelea pe care le desenase Sarah, păpușa tuciurie aruncându-se asupra casei noastre. - Nu-i decât o formă de cultură a celor de vârsta ei, Jayne, am zis cât puteam de blând. Și e la... - E la o vârstă dificilă, zise Jayne, întorcându-și asupra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
îți era frică? De tata. Cum arăta monstrul din povestire, Bret? Ca ceea ce a pătruns în casă în noaptea asta. Identic cu ceea ce îmi imaginasem la doisprezece ani. Scrisesem și ilustrasem eu însumi povestirea. Iar arătarea de pe coridor era ceea ce desenasem. Ai mai văzut-o înainte? Nu. Ce făcea acest monstru pe care l-ai creat? Se strecura în casele oamenilor. În miez de noapte. De ce făcea asta? Nu vreau să răspund la asta. Dar vreau un răspuns De ce nu-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
amănuntul în speță. Dar răsfoind acele pagini am început să-mi aduc aminte despre ce era vorba. A devenit evident în momentul în care am ajuns la pagina 207 a manuscrisului original. Pe pagina 207 se afla desenul unei fețe. Desenasem o față pe hârtia cu filigran (lăsând un spațiu suficient între capitole). Și sub această față scrisesem cu un pix roșu: „M-am întors.“ Imaginea cuvintelor scrise cu sânge va apărea mai târziu, dar tăiasem scena care precedase avertismentul. Acest
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cu afecțiune. Mi-am dat seama că fiul meu îmi lăsase un desen: un peisaj lunar. Era atât de detaliat încât a trebuit să zăbovesc îndelung asupra lui, minunându-mă de răbdarea de care fiul meu fusese capabil ca să poată desena anume acest peisaj lunar. De unde această determinare ardentă, neostoită? Am văzut atunci că era scris un cuvânt pe desen și l-am atins cu mâna. Nu știam ce îl adusese aici. Nu știam ce l-a chemat departe. Se întorcea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
atâtor scriitori europeni îl fascinează. Urmează la cuvânt Thomas Wohlfahrt, conducătorul Trenului Literaturii. Are un speech model și la fel rămâne și suvenirul pe care îl oferă primarilor din orașele care ne găzduiesc - o hartă a traseului nostru prin Europa, desenată pe o bandă de plastic galbenă, destul de incomodă la ținut și cărat. Apariția lui Thomas cu această hartă butaforică în mâini a început de la o vreme să ne trezească unanima ilaritate. Zâmbește și el, ușor jenat, ușor complice. E o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]